Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 04/2013. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 04/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 04-12-2013 în dosarul nr. 3287/215/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

Sentința civilă nr._

Ședința publică de la 04 decembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE R.-M. T.

Grefier L. V.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant S. L.

și pe pârât S. M., pârât S. D. I., având ca obiect hotarâre care sa tina loc de act autentic

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns av. T. G. pentru reclamant, lipsind pârâții.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință,după care:

Av. T. G. pentru reclamant depune la dosarul cauzei diferență taxă judiciară de timbru în valoare de 254 lei cu chitanța nr._-338/0114 din 04.12.2013.

Nefiind cereri noi de formulat, exceptii de invocat sau probe de administrat, in vederea solutionarii cu celeritate a cauzei pendinte, instanta constata cauza in stare de judecata, acordand cuvantul in dezbateri asupra fondului cauzei reclamantului prin aparatorul ales.

Avocat T. G. pentru reclamant, solicită admiterea acțiunii, să se constate valabilitatea convenției de vânzare-cumpărare încheiată între reclamanta și pârâte, la data de 30.05.2005. Totodată, solicită aplicarea disp. art. 225 C.p.c. Nu solicită cheltuieli de judecată.

INSTANȚA

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._, reclamantul S. L. a chemat în judecată pe pârâții S. M. și S. D. I. pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate valabilitatea convenției încheiate la data de 30.05.2005 între reclamant și pârâți și să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare cu privire la dreptul său de proprietate asupra terenului ce a făcut obiectul convenției de vânzare – cumpărare, în baza art. 111 C.proc.civ.

In motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că la data de 30.05.2005 pârâții, în calitate de proprietari, i-au vândut printr-un act sub semnătură privată intitulat "antecontract de vânzare – cumpărare" următoarele suprafețe: 4872 m.p., T.242, P. 30, teren arabil extravilan conform TDP 5407/05.11.2004 și CM 11/2005; 2500 m.p., T.872, P.11, teren arabil extravilan conform TDP 5407/05.11.2004 și CM 11/2005; 1 ha, T.57, P.32, teren arabil extravilan conform TDP 5407/05.11.2004 și CM.11/2005; pentru care s-a achitat prețul de 1300 lei, în prezența martorilor.

A mai arătat reclamantul că aceste suprafețe de teren sunt moștenire de la autorii pârâților, așa cum atestă TDP 5407/05.11.2004 și CM 11/2005.

Din momentul încheierii actului sub semnătură privată și până în prezent reclamantul a fost în posesia terenurilor și l-a exploatat conform destinației sale.

In dovedirea acțiunii, reclamantul a înțeles să se folosească de proba cu interogatoriul pârâților, proba cu înscrisuri, proba testimonială și proba cu expertiza tehnică specialitatea topografie.

In drept, reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 111 C.proc.civ., 969, 970, 971, 1073, 1077, 1294 C.civil.

In scop probator, reclamantul a depus la dosar următoarele înscrisuri: act sub semnătură privată intitulat " antecontract de vânzare – cumpărare", dovada achitării taxei de timbru, timbre judiciare, împuternicire avocațială, titlul de proprietate nr. 5407/05.11.2004.

La termenul din data de 10.04.2013, instanța a încuviințat probele solicitate de reclamant, iar la solicitarea acestuia a fost audiat martorul T. M., declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosar.

In cauză, s-a dispus efectuarea expertizei tehnice specialitatea topografie, cadastru și geodezie, iar la data de 25.10.2013 a fost depus la dosar raportul de expertiză tehnică întocmit de expert tehnic S. A..

La termenul din data de 04.12.2013, reclamantul a depus la dosar diferență taxă judiciară de timbru în valoare de 254 lei.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

La data de 30.05.2005 între reclamantul S. L., în calitate de cumpărător și pârâtii S. M., S. D. I., în calitate de vânzători s-a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare avand ca obiect terenul în suprafață de 4872 mp. din tarlaua 242, . suprafață de 2500 mp. din tarlaua 872, . în suprafață de 1 ha din tarlaua 57, . în localitatea Dabuleni, jud. D., pentru care s-a achitat prețul de 1300 lei.

Potrivit certificatului de moștenitor nr. 11 /22.02.2005, -supliment la certificatul de moștenitor nr. 125 din 21 oct. 2004 emis de BNP R. L., se reține că, pârâtele S. M., S. D. I. au în proprietate exclusivă suprafețele de teren mai sus menționate.

În cauză, s-a procedat la efectuarea unei expertize tehnice specialitatea topografie, expertul identificând terenul care a făcut obiectul antecontractului de vânzare cumpărare din 30.05.2005, prin suprafață și vecinătăți, întocmind și schița topo. Instanța urmează a omologa raportul de expertiză întocmit în cauză de expert S. A. și avizat de către OCPI D. cu procesul verbal de recepție nr. 745/10.10.2013, acesta făcând parte integrantă din prezenta hotărâre.

Convenția încheiată nu a putut duce la transmiterea dreptului de proprietate de la vânzător la cumpărător,deoarece se impunea încheierea actului de vânzare-cumpărare în forma autentică,forma cerută ad validitatem și care nu a fost respectată de părți.

Convenția constatată prin înscrisul sub semnătură privată existent la dosar a născut în patrimoniul cumpărătorului dreptul de a cere în viitor transmiterea dreptului de proprietate prin încheierea actului de vânzare-cumpărare în formă autentică.

In cazul în care debitorul a refuzat îndeplinirea obligației conform art 1077 C.Civ.,creditorul poate duce la îndeplinirea obligației printr-un fapt al său personal sau prin recurgerea la instanța de judecată.

Martorul T. M. audiat în cauză la propunerea reclamantului, a declarat că paratele au vandut un lot de teren in suprafata de 1 ha și 75 ari, situat în loc Dabuleni, pentru care au primit suma de 1300 lei, iar în prezent acest teren se află în posesia reclamantului. A mai declarat că actul autentic nu a mai fost încheiat deoarece pârâta S. M. a refuzat să se prezinte la notar.

Instanța constată incidența în speță a prevederilor art. 1073,1075,1076 C.civ.,care consacră principiul executării în natură a obligațiilor, inclusiv a celor de „a face” și în temeiul cărora este admisibilă pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract autentic de vânzare –cumpărare sub rezerva îndeplinirii cumulative a două condiții și anume: încheierea unui antecontract de vânzare-cumpărare cu respectarea cerințelor generale de valabilitate ale actelor juridice prevăzute de art. 948 C.civ și existența în patrimoniul promitenților vânzători a bunului a cărui vânzare a fost promisă .

Față de considerentele anterior expuse instanța va admite acțiunea și va constata valabilitatea antecontractului de vânzare - cumpărare între reclamant și pârâte, la data de 30.05.2005, în baza căruia va pronunța o hotărâre care să țină loc de contract autentic de vânzare –cumpărare, având ca obiect terenul în suprafață de 4872 mp. din tarlaua 242, . suprafață de 2500 mp. din tarlaua 872, . în suprafață de 1 ha din tarlaua 57, . în localitatea Dabuleni, jud. D., cu vecinătățile menționate în raportul de expertiza întocmit de expert S. A. .

La rămânerea definitivă și irevocabilă a prezentei hotărâri, potrivit art. 35 alin. (5) din Legea nr. 7/1996 și 771 alin. (6) din Codul Fiscal, urmează a fi comunicată OCPI D. și organul fiscal competent.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea formulata de reclamantul S. L., domiciliată în D., .. 30, jud. D., împotriva paratelor S. M., S. D. I., ambii cu domiciliul în C., .. F 10, ., jud. D..

Constată valabilitatea convenției de vânzare-cumpărare încheiată între reclamant și pârâte, la data de 30.05.2005, având ca obiect terenul în suprafață de 4872 mp. din tarlaua 242, . suprafață de 2500 mp. din tarlaua 872, . în suprafață de 1 ha din tarlaua 57, . în localitatea Dabuleni, jud. D., cu vecinătățile menționate în raportul de expertiza întocmit de expert S. A. .

Prezenta hotărâre ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare.

Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de 04.12.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

R.-M. T. L. V.

Red. M.R.T/ Tehnored. L.V.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 04/2013. Judecătoria CRAIOVA