Plângere contravenţională. Sentința nr. 9157/2013. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 9157/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 12-06-2013 în dosarul nr. 3366/215/2013

Dosar nr._ - plângere contravențională –

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 9157

Ședința publică de la 12 iunie 2013

Instanța constituită din:

Președinte ANIȘOARA G. –Judecător

Grefier V. G.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul I. A. G. și intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului D., având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns petentul, reprezentat de avocat P. și martorii D. S. S. și S. L., propuși de petent, lipsind intimatul.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că s-au depus la dosar, prin serviciul registratură, procesele verbale de executare a mandatelor de aducere emise pentru martori, după care.

S-au audiat martorii prezenți, sub prestare de jurământ, declarațiile acestora fiind consemnate și depuse la dosar.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, in temeiul art. 150 Cod procedură civilă declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Petentul, prin avocat P., a solicitat admiterea plângerii, anularea procesului verbal de contravenție, exonerarea de la plata amenzii și restituirea permisului de conducere, învederând că potrivit declarațiilor martorilor audiați în cauză, a făcut dovada unei stări de fapt contrare cele reținute în procesul verbal, în sensul că pe trecerea de pietoni nu se afla niciun pieton, ci pe trotuar se afla o persoană, iar agentul constatator nu putea să observe trecerea de pietoni din locul unde se afla. De asemenea, învederează că nu i-a fost comunicată înștiințarea de plată odată cu procesul verbal, potrivit art. 27 din OG 2/2001 raportat la art. 25 alin. 3, și pe cale de consecință invocă nulitatea procesului verbal. Nu solicită cheltuieli de judecată.

INSTANȚA

Deliberând asupra plângerii contravenționale de față, reține următoarele:

La data de 01.02.2013 s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei C. sub nr._, plângerea formulată de petentul I. A. G., în contradictoriu cu IPJ D. – Biroul Rutier, împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ din 22.01.2013, solicitând anularea acestuia, exonerarea de la plata amenzii și obligarea intimatei la restituirea permisului de conducere.

În subsidiar, a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment conform art. 7 alin. 3 și art. 21 alin. 3 din OG 2/201.

În fapt, s-a arătat că prin procesul verbal contestat petentul a fost sancționat pentru faptul că în data de 22.01.2013, orele 16.00, aflându-se la volanul autoturismului cu nr._, la intersecția străzilor Frații Golești cu N. I. nu ar fi acordat prioritate de trecere pietonului angajat în trecere.

Petentul a învederat că cele consemnate în procesul verbal nu corespund realității, lucru pe care l-a afirmat și în fața agentului de poliție și care s-a consemnat și în procesul verbal.

Astfel, arată că la momentul la care a virat la stânga de pe . intenția de a rula pe . în traversarea străzii, pe trecerea de pietoni, nu se afla niciun cetățean, persoanele la care agentul de poliție a făcut referire, se aflau pe trotuar, fiind chiar cu spatele la trecerea de pietoni și niciodată nu și-au manifestat intenția de a traversa. Mai mult, echipajul de poliție se afla staționat la circa 40.50 m distanță de trecerea de pietoni, având mașina parcată printre alte mașini.

Petentul a mai precizat că, în conformitate cu prevederile art. 27 din OG 2/2001 raportat la art. 25 alin. 3 din același act normativ, procesul verbal este comunicat valabil numai când odată cu acesta se comunică și înștiințarea de plată a amenzii, considerând că acest lucru atrage nulitatea procesului verbal.

În drept și-a întemeiat plângerea pe dispoz. art. 31-32 din OG 2/2001.

În scop probator a solicitat proba cu înscrisuri și martori.

Intimatul legal citat a depus, prin serviciul registratură, întâmpinare la data de 15.02.2013, prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale formulate de petent ca neîntemeiată.

In motivarea întâmpinării, intimatul a arătat că procesul verbal de contravenție este încheiat cu respectarea condițiilor de fond și de formă prevăzute de OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

In ceea ce privește situația de fapt reținută de agentul constatator, intimatul a arătat că aceasta nu poate fi înlăturată de declarația unui martor, respectiv o probă directă nu poate fi înlăturată de o probă indirectă.

Cu privire la temeinicia procesului verbal contestat, intimatul a învederat că, deși OG nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare, din economia art. 34 rezultă că procesul verbal face dovada deplină a situației de fapt și încadrării in drept.

A menționat că nu deține material probator, abaterea fiind constată în mod direct de către agentul de poliție.

În conformitate cu prevederile art. 242 din Codul de procedură civilă, a solicitat judecarea cauzei și în lipsa reprezentantului instituției.

Instanța a încuviințat petentului proba testimonială, în cauză fiind audiați martorii D. S. S. și S. L..

Analizând temeinicia procesului-verbal contestat, în raport de susținerile petentului din plângerea formulată și proba testimonială administrată în cauză, instanța constată următoarele:

Prin procesul verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 22.07.2013 s-a reținut săvârșirea de către contestator a contravenției prevăzute de disp. art. 135 lit.h din OUG 195/2002, constând în aceea că la data de 22.01. 2013, ora 16.20 a condus autoturismul_ pe . la intersecția cu . a acordat prioritate la pietoni pe marcaj în traversare, petentului aplicându-i-se o amendă contravențională în valoare de 280 lei.

Conform art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța investită cu soluționarea plângerii analizează legalitatea și temeinicia procesului-verbal și hotărăște asupra sancțiunii.

Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției beneficiază, de regulă, de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată legislativ, este unanim acceptată, atât în doctrina de specialitate, cât și în practica instanțelor judecătorești.

O astfel de prezumție nu încalcă dreptul petentului la un proces echitabil, nefiind de natură a încălca prezumția de nevinovăție. După cum a constatat și Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Salabiaku c. Franței, Hot. din 7 oct. 1988, s. A no 141‑A, p. 15, § 28 ; Telfner c. Austriei, no_/96, § 16, 20 mart. 2001; A. c. României, no_/03, § 60, 4 oct. 2007), prezumțiile de fapt și de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, fiind permisă utilizarea acestora și în materie penală (cum este calificată și materia contravențională prin raportare la CEDO), pentru dovedirea vinovăției făptuitorului, dacă sunt îndeplinite două condiții: respectarea unor limite rezonabile, ținându-se cont de miza litigiului, și respectarea dreptului la apărare.

În prezenta cauză, atât miza litigiului (aplicarea unei amenzi în cuantum de 280 de lei) cât și asigurarea posibilității petentului de a-și dovedi susținerile, de a combate prezumția de legalitate și temeinicie, permit aplicarea acestei prezumții.

Verificând legalitatea procesului verbal de contravenție contestat potrivit art. 34, al. 1 din OG nr. 2/2001, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale incidente (art. 16 si art. 17 din OG 2/2001).

Sub aspectul temeiniciei, analizând descrierea făcută faptelor în procesul-verbal de contravenție și declarațiile martorilor D. S. S. și S. L., propuși de petent, care au relatat că petentul nu a săvârșit fapta reținuta în sarcina sa, pentru că nu au fost pietoni pe trecere, instanța retine că plângerea contravențională este întemeiată.

Pe cale de consecință, instanța va admite plângerea si va dispune anularea procesului verbal contestat, în condițiile art. 34 din OG 2/2001.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite plângerea contravențională formulată de petentul I. A. G., cu domiciliul în C., .. 12, ., ., jud. D., in contradictoriu cu intimata Inspectoratul de Poliție al Județului D., cu sediul in loc. C., ., jud. D..

Anulează procesul verbal de contravenție . nr._/22.01.2013 emis de IPJ D. – BPR C..

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 12.06.2013.

PREȘEDINTE,GREFIER,

Anișoara G. G. V.

Red. A.G.

Tehnored. VG

4 ex./12.07.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 9157/2013. Judecătoria CRAIOVA