Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 16/2013. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 16/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 16-10-2013 în dosarul nr. 13730/215/2012
Dosar nr._ - pronunțarea unei hotărâri care sa tina loc de act de vanzare-cumparare-
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr._
Ședința publică de la 16 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE R. S.
Grefier V. P.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul S. N. R. și pe pârâtele P. E. și P. ANIȘOARA, având ca obiect hotărâre care să țină loc de act autentic.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamantul personal și asistat de avocat L. M., lipsă fiind pârâtele.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează faptul că s-a depus la dosar, prin serviciul registratură, adresa nr. 2839/24.07.2013 emisă de Primăria Celaru, după care, nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat, probe de administrat, instanța acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Avocat L. M., pentru reclamanți, având cuvântul, solicită admiterea acțiunii, să se constate valabilitatea antecontractului de vânzare –cumpărare încheiat la data de 03.11.2000 și să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de act de vânzare –cumpărare, fără cheltuieli de judecată.
În temeiul art. 150 Cod proc.civ., instanța declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub nr._, la data de 31.05.2012, reclamantul S. N. R. a chemat în judecată pârâtele P. E. și P. ANIȘOARA, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate valabilitatea actului de vânzare-cumpărare intitulat "chitanță", pe care l-a încheiat la data de 03.11.2000, cu autorul pârâtelor, numitul P. T., cu privire la suprafața de teren arabil de 1 ha și 7500 mp, înscris în T 10, P 43, cu vecinii: N – De 42, E – E. I., S – De 96, V – D. P., imobil situat în . iar hotărârea ce se va pronunța să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
În motivare, reclamantul a arătat că la data de 03.11.2000, a încheiat cu P. T. un act de vânzare-cumpărare, prin care a convenit să cumpere de la acesta suprafața de teren arabil de 1 ha și 7500 mp, situată în . . Prețul convenit în cuantum de 2.000.000 lei a fost achitat integral, vânzătorul predând terenul la acea dată iar cumpărătorul stăpânindu-l netulburat de nimeni și cultivându-l corespunzător cu diferite cereale până în prezent.
Reclamantul a mai arătat că după încheierea convenției, l-a rugat pe P. T. să meargă la notar pentru autentificarea convenției, însă acesta a refuzat de fiecare dată. Ulterior, în anul 2004, P. T. a decedat, pârâta P. E. fiind moștenitoarea legală a acestuia în calitate de soție supraviețuitoare iar pârâta P. Anișoara este sora autorului, având calitatea de colateral privilegiat.
Totodată, reclamantul a precizat că a intrat în posesia titlului de proprietate nr. 1235-_/10.12.1996, emis pe numele autorului P. I. P., tatăl vânzătorului P. T. și al pârâtei P. Anișoara și că aceasta din urmă a avut cunoștință de perfectarea covenției de vânzare-cumpărare, ratificând-o în mod tacit.
În drept, reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 111 C.pr.civ., art. 969, art. 948 C.civ.
În dovedire a solicitat proba cu înscrisuri, proba testimonială cu doi martori și interogatoriul pârâtelor. În cadrul probei cu înscrisuri s-au depus la dosar, în copie: actul de vânzare-cumpărare intitulat "chitanță" (fila 3), titlul de proprietate nr. 1235-_/10.12.1996, emis pe numele autorului P. I. P. (fila 4), chitanțe privind achitarea impozitului pentru teren (filele 10-11), certificatul de sarcini nr._/29.10.2012 emis de OCPI D. (fila 18), certificat de deces al lui P. P. (fila 19), certificat de deces al lui P. T. (fila 20), certificat fiscal nr. 4323/19.11.2012 (fila 24)
Cererea a fost legal timbrata cu suma de 355 lei.
La data de 16.01.2013, în temeiul art. 167 alin 1 C.pr.civ. instanța a încuviințat pentru reclamant proba cu înscrisuri, proba testimonială cu doi martori și interogatoriul pârâtelor. De asemenea, s-a încuviințat din oficiu proba cu expertiză tehnică judiciară specialitatea topografie având ca obiective: identificarea suprafeței de teren care a făcut obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare, întocmire schiță, evaluarea terenului la valoarea reală de circulație.
În ședința publică din data de 13.03.2013 instanța a procedat la administrarea probei cu interogatoriul formulat de reclamant pentru pârâte și constată lipsa nejustificată la interogatoriu a acestora, făcând aplicarea art. 225 C. pr. Civ.
În cadrul probei testimoniale au fost audiati martorii N. Jane și V. I., declarațiile acestora fiind consemnate și atasate la dosarul cauzei.
Prin serviciul registratură, la data de 29.05.2013 a fost depus la dosar raportul de expertiză tehnică întocmit de expert G. M..
La data de 17.06.2013, fiecare din cele două pârâte P. E. și P. Anișoara, au formulat întâmpinare.
Pârâta P. E. a arătat că este de acord cu pretențiile reclamantului, cunoscând faptul că soțul său i-a vândut reclamantului o suprafață de teren arabil de 1 ha și 7500 mp, situată în comuna Celaru, ., vânzare de care are cunoștință și cumnata acesteia, pârâta P. Anișoara. A mai precizat că reclamantul folosește din anul 2000 terenul, plătind și impozitul.
În susținerea cererii, pârâta a depus la dosar următoarele înscrisuri: carte de identitate (fila 54) și certificat de căsătorie (fila 55).
Pârâta P. Anișoara a arătat că este de acord cu pretențiile reclamantului, cunoscând faptul că fratele său i-a vândut reclamantului o suprafață de teren arabil de 1 ha și 7500 mp, situată în comuna Celaru, . pentru suma de 2.000.000 lei, sumă ce a fost achitată integral la data încheierii convenției. A mai precizat că reclamantul a intrat în posesia terenului din acel moment și îl folosește și în prezent, plătind și impozitul.
În susținerea cererii, pârâta a depus la dosar carte de identitate (fila 57) și certificat de naștere (fila 58).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
La data de 03.11.2000 între promitentul-vânzător P. T., autorul pârâtelor P. E. și P. Anișoara, și reclamantul S. N. R., în calitate de promitent-cumpărător s-a încheiat un contract intitulat "Chitanță. Act de vânzare-cumpărare" prin care părțile contractante își exprimau acordul de voință cu privire la vânzarea, respectiv cumpărarea suprafaței de teren arabil de 1 ha și 7500 mp, înscris în T 10, P 43, cu vecinii: N – De 42, E – E. I., S – De 96, V – D. P., imobil situat în comuna Celaru, . pentru prețul de 2.000.000 lei, după cum rezultă din înscrisul sub semnătură privată depus la dosar la fila 3.
Din declarațiile martorilor, instanța reține că reclamantul a achitat prețul în cuantum de 2 000 000 lei la momentul încheierii convenției. De asemenea, tot din declarațiile martorilor, coroborate cu chitanțele privind achitarea impozitului pentru teren aflate la filele 10-11, reiese că acesta a achitat impozitul pe teren după ce a intrat în posesia acestuia.
Părțile s-au înțeles ca ulterior să meargă la notar în vederea încheierii actului autentic de vânzare –cumpărare, însă, promitentul-vânzător P. T. a fost bolnav și nu s-a putut prezenta, așa cum rezultă din declarația martorului N. Jane.
Pentru situația în care partea refuză nejustificat să se prezinte în fața instanței în vederea luării interogatoriului, art. 225 C. pr. civ. arată că instanța poate socoti aceste împrejurări ca o mărturisire deplină sau numai ca un început de dovadă în folosul părții potrivnice. Pârâtele nu au justificat lipsa lor la interogatoriu, și având în vedere că acestea, prin întâmpinare au precizat că le este cunoscut faptul că P. T. i-a vândut reclamantului o suprafață de teren arabil de 1 ha și 7500 mp, situată în comuna Celaru, ., instanța va considera lipsa pârâtelor ca o prezumție de recunoaștere tacită.
Conform titlului de proprietate nr. 1235-_/10.12.1996 (fila 4), titularul dreptului de proprietate asupra imobilului care face obiectul prezentului litigiu este numitul P. P., care, astfel cum rezultă din certificatul de deces aflat la fila 19 din dosar, a decedat la data de 23 iulie 1993. Din adresa emisă de primăria comunei Celaru rezultă că nu s-a solicitat de către nimeni deschiderea procedurii succesorale pentru defunctul P. P. (fila 66), tatăl numitului P. T. și al pârâtei P. Anișoara. Aceștia sunt moștenitorii săi legali, fiind descendenți care fac parte din clasa întâi de mostenitori și care înlătură de la moștenire rudele din clasele subsecvente, așa cum rezultă din certificatul de naștere de la fila 58 și din certificat fiscal nr. 4323/19.11.2012 aflat la fila 24 pe care sunt menționați mostenitorii P. I.(Anișoara)-fiicași T.-fiu postdecedat.
Din probele administrate în cauză, respectiv înscrisurile depuse la dosar de către reclamant, rezultă că moștenitorii legali ai defunctului P. T. sunt pârâtele P. E., în calitate de soție supraviețuitoare și P. Anișoara, colateral privilegiat, fiind sora acestuia. Instanța reține, pe baza probelor de la dosar, că acestea au avut cunoștință de încheierea convenției, iar în cauza de față sunt de acord cu pretențiile reclamantului și nu se opun la încheierea contractului de vânzare-cumpărare.
Referitor la promitentul - vânzător, din actele depuse la dosarul cauzei, respectiv titlul de proprietate nr. 1235-_/10.12.1996, emis pe numele autorului P. I. P. (fila 4), certificat de deces al lui P. P. (fila 19) rezultă că, P. T. și P. Anișoara au fost proprietari ai terenului care a făcut obiectul antecontractului în discuție la momentul încheierii acestuia iar în prezent proprietarii sunt moștenitorii legali ai lui P. T., respectiv pârâtele din dosar.
Cât privește antecontractul de vânzare-cumpărare, instanța reține că acesta îndeplinește toate condițiile de validitate prevăzute de art.948 C.civ.: consimțământ valabil exprimat, capacitate de a contracta, obiect determinat și licit și o cauză licită și morală.
De asemenea, din cuprinsul certificatului nr._/29.10.2012 emis de eliberat de Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară D., reiese faptul că pentru imobilul ce face obiectul convenției de vânzare-cumpărare, nu s-au identificat sarcini.
În ceea ce privește actul juridic în discuție, instanța reține că încheierea acestei promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare, a generat în sarcina ambelor părți contractante obligații de „a face”, respectiv de a perfecta în viitor contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică.
Conform art. 969 Cod civ. convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante.
Potrivit art. 1073 Cod civ. creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, și în caz contrar are dreptul la dezdăunare iar potrivit art. 1077 Cod civ., nefiind îndeplinită obligația de a face, creditorul poate asemenea să fie autorizat de a o aduce el la îndeplinire, cu cheltuiala debitorului.
Având în vedere că reclamantul și-a îndeplinit obligațiile contractuale, achitând prețul, precum și faptul că pârâtele au calitate de proprietare ale terenului, fiind moștenitoarele legale ale defunctului P. T., au capacitate de a contracta, obiectul contractului este determinat și licit, având o cauză licită și morală, instanța constată că sunt îndeplinite toate condițiile necesare pentru transmiterea dreptului de proprietate prevăzute de art.948 C.civ..
Din raportul de expertiză tehnică întocmit de expert G. M. rezultă că terenul care face obiectul prezentei cauze are o suprafață de_ mp, valoarea acestuia este de 4549 lei și are următoarele vecinătăți: N – De 42, E – E. I., S – De 96, V – D. P..
În consecință, instanța constată incidența în speță a dispozițiilor art.1073, 1077 C.civ., care consacră principiul executării în natură a obligațiilor, inclusiv a celor de a face, și în temeiul cărora, este admisibilă pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare, sub rezerva îndeplinirii cumulative a două condiții și anume: încheierea unui antecontract de vânzare-cumpărare cu respectarea cerințelor generale de valabilitate ale actelor juridice, prevăzute de art.948 C.civ. și existența în patrimoniul promitentului-vânzător a bunului a cărui vânzare a fost promisă.
Se va lua act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.
Față de considerentele anterior expuse, instanța urmează să admită acțiunea și să constate valabilitatea antecontractului de vânzare –cumpărare încheiat la data 03.11.2000 între reclamant în calitate de promitent –cumpărător, și autorul pârâtelor în calitate de promitent –vânzător, cu privire la suprafața 17 499 mp de teren extravilan, situat în ., amplasată în T-10, P- 43, având ca vecinătăți: N- DE 42, E- E. I., S- DE 96, V- D. P. iar prezenta hotărâre va ține loc de act de vânzare–cumpărare între pârâtele P. E. și P. Anișoara în calitate de vânzătoare și reclamantul S. N. R. în calitate de cumpărător, având ca obiect terenul de mai sus, astfel cum acesta a fost individualizat prin raportul de expertiză tehnico-judiciară specialitate topografie și cadastru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamantul S. N. R., domiciliat în comuna Coșoveni, ., județul D. în contradictoriu cu pârâtele P. E. și P. Anișoara, domiciliate în comuna Celaru, ..
Constată valabilitatea antecontractului de vânzare –cumpărare încheiat la data de 03.11.2000 între reclamant, în calitate de promitent –cumpărător, și numitul P. T., autorul pârâtelor în calitate de promitent –vânzător, cu privire la suprafață de 17 499 mp de teren extravilan, situat în ., amplasată în T-10, P- 43, având ca vecinătăți: N- DE 42, E- E. I., S- DE 96, V- D. P..
Prezenta hotărâre ține loc de act de vânzare –cumpărare între pârâtele P. E. și P. Anișoara în calitate de vânzătoare și reclamantul S. N. R. în calitate de cumpărător, având ca obiect terenul de mai sus, astfel cum acesta a fost individualizat prin raportul de expertiză tehnico-judiciară specialitate topografie și cadastru întocmit de expertul G. M. și avizat de OCPI cu PV nr. 366/2013.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 16.10.2013.
Președinte Grefier
Red. R. S./tehn.V.P.
7 ex./02.12.2013
← Partaj judiciar. Sentința nr. 16/2013. Judecătoria CRAIOVA | Partaj judiciar. Sentința nr. 04/2013. Judecătoria CRAIOVA → |
---|