Partaj judiciar. Sentința nr. 16/2013. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 16/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 16-10-2013 în dosarul nr. 8163/215/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr._

Ședința publică de la 16 Octombrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE R. S.

Grefier V. P.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta G. V. și pe pârâții G. P., G. G. C., având ca obiect partaj judiciar.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns avocat U. M., pentru reclamantă, pârâta G. P. și avocat V. E. pentru pârâtul G. G.-C..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează faptul că s-au depus la dosar, prin serviciul registratură, raportul de expertiză specialitatea topografie-cadastru, întocmit de expert G. M. și raportul de expertiză specialitatea construcții civile, întocmit de expert P.-M. A., după care:

Apărătorii părților învederează faptul că nu formulează obiecțiuni la raportul de expertiză specialitatea topografie-cadastru, întocmit de expert G. M. și raportul de expertiză specialitatea construcții civile, întocmit de expert P.-M. A..

Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat, probe de administrat, instanța acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Avocat U. M., pentru reclamantă, având cuvântul, solicită admiterea acțiunii, sistarea stării de indiviziune a părților, omologarea raportului de expertiză specialitatea construcții în varianta a II-a, omologarea raportului de expertiză specialitatea topografie-cadastru în varianta I, cu cheltuieli de judecată.

Avocat V. E., pentru pârâtul G. G.-C., având cuvântul, solicită admiterea acțiunii, omologarea raportului de expertiză specialitatea topografie-cadastru și raportului de expertiză specialitatea construcții civile în oricare din variante, cu compensarea cheltuielilor de judecată.

Pârâta, având cuvântul ,arată că achiesează la concluziile apărătorului reclamantei.

În temeiul art. 150 C.pr.civ., instanța declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față:

Prin cererea înregistrată sub nr._, la data de 05.04.2012, reclamanta G. V. a chemat în judecată pârâții G. P. și G. G. C., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună partajarea averii succesorale privind bunurile rămase la decesul defunctului G. M., urmând să se stabilească masa bunurilor de împărțit, cotele ce se cuvin iar pârâtul să fie obligat să aducă la masa partajabilă sumele de bani ce și le-a însușit imediat după decesul autorului, dintr-un depozit CEC, respectiv_ lei ROL, din care cota de ½ din aceasta este bunul său.

În motivare, reclamanta a arătat că defunctul G. M. a decedat la data de 20 martie 2011, iar moștenitori cu vocație succesorală au rămas: reclamanta în calitate de soție supraviețuitoare și pârâții G. P. în calitate de fiică și G. G.-C., în calitate de fiu.

Reclamanta a mai arătat că masa succesorală se compune din cota de ½ din: imobil casă de locuit, situat în C., .. 21, compus din 4 camere, o sală, o bucătărie mică, separat de casa de locuit și o cămară, imobil acoperit cu țiglă și aflat într-o stare avansată de degradare, inclusiv cele 2 anexe respectiv bucătăria și cămara; suprafața de teren intravilan de 300 mp, aferent imobilului sus-menționat, teren din care 204,75 mp sunt ocupați și 95,25 mp neocupați; o casă de locuit situată în . 3 camere și o sală, cu următoarele anexe: bucătărie, pivniță, grajd pentru animale, șopron, magazie, pătul; terenul intravilan din titlul de proprietate nr. 1491/19.12.2003, în suprafață totală de 3220 mp; un loc de veci situat în cimitirul B. din C.; suma de_ lei ROL, economisiți de defunct și reclamantă și aflați în prezent la pârât.

Totodată, reclamanta a arătat că toate cheltuielile de înmormântare și pomenirile ulterioare ce s-au ridicat la circa 5000 lei au fost suportate numai de ea și pârâta G. P..

În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe disp. art. 728 C.civ. vechi, art. 657-667 C.pr.civ., art. 1143 și urm. C.civ. nou și art. 669-686 C.civ. nou.

În susținerea cererii, reclamanta a depus la dosar: certificat în temeiul Hotărârii de Guvern nr. 1502/2009, certificat de atestare fiscală nr. 152/06.02.2012, decizia nr. 582/05.04.1994 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr. 153/1994, înscrisul sub semnătură privată intitulat chitanță, acte de stare civilă, încheierea nr._/15.12.2011 privind verificările efectuate în evidențele succesorale, certificat de nomenclatură stradală nr. 21/06.01.1998, dispoziția de achitare a taxei de timbru și timbru judiciar.

La data de 15.05.2012, reclamanta a depus la dosar precizare la acțiune prin care a arătat că valoarea provizorie a bunurilor ce constituie masa partajabilă este de 20.000 lei iar posesia asupra bunurilor ce constituie masa partajabilă este următoare: imobilul situat în C., .. 21 este folosit de reclamantă și de pârâtă; casa de locuit și terenul aferent din Brabova este administrat și îngrijit de reclamantă; locul de veci din cimitirul B. din C. este administrat de reclamantă; suma de_ lei se află în posesia pârâtului G. G. C. de la data de 25.03.2011.

La data de 12.06.2012, reclamanta a depus la dosar precizare la acțiune prin care a precizat contravaloarea fiecărui bun din masa succesorală, respectiv: imobilul situat în C., .. 21 – 7920 lei ; teren aferent imobilului situat în C., .. 21-1047,75 lei; casa de locuit din .; teren intravilan din comuna Brabova –_ lei; anexe gospodărești din ..

Reclamanta a mai precizat că pentru ea și fiica sa G. P. dorește să se repartizeze un lot comun care să cuprindă integral și în natură bunurile din masa succesorală ce li se cuvin.

În susținerea cererilor formulate, reclamanta a mai depus la dosar adresa nr. 1394/22.05.2012, chitanța nr. 7740/22.05.2012, titlul de proprietate nr. 1491/19.12.2003, procură specială autentificată sub nr. 3912/26.11.2007, certificat de atestare fiscală nr. 152/06.02.2012, certificat de atestare fiscală nr._/30.11.2011, certificat în temeiul Hotărârii de Guvern nr. 1502/2009, declarație pe proprie răspundere.

La data de 25.09.2012, pârâtul a depus la dosar întâmpinare prin care a arătat că solicită admiterea numai în parte a acțiunii, respectiv numai cu privire la ieșirea din indiviziune și partajarea fizică și valorică a bunurilor succesorale rămase de la autorul G. M. și respingerea cererii privind obligarea sa la plata pasivului succesoral.

Pârâtului a mai arătat că nu are obiecțiuni cu privire la masa succesorală decât referitor la suma de_ lei, cerută de reclamantă, care a fost folosită exclusiv pentru înmormântarea și pomenirile ulterioare ale defunctului, niciuna din părți necontribuind separat cu alte bunuri sau sume de bani.

La data de 24.10.2012, reclamanta a depus la dosar răspuns la întâmpinare prin care a arătat că ea și soțul său au constituit un depozit CEC, în timpul căsătoriei, care a avut o valoare de peste_ lei din care s-a dedus suma de 5000 lei, folosită pentru înmormântarea și pomenirile ulterioare ale defunctului, rămânând circa_ lei, sumă pe care și-a însușit-o integral pârâtul.

Reclamanta a mai arătat că din suma de_ lei, cota de ½ îi aparține iar cealaltă cotă de ½ urmând a fi partajată între moștenitorii legali.

Totodată, reclamanta a precizat că în afară de această sumă de_ lei, pârâtul și-a mai însușit și următoarele sume: ajutor de înmormântare în valoare de 2300 lei, ultima pensie a defunctului de 994 lei și subvenții APIA în cuantum de 1200 lei.

În scop probator, părțile au solicitat și instanța a încuviințat, proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriu și proba testimonială, ulterior fiind administrat interogatoriul reclamantei și pârâților și audiați martorii I. I., D. C., propuși de reclamantă și S. Valena, T. C., propuși de pârât, declarațiile acestora fiind consemnate și atașate la dosarul cauzei.

Prin încheierea de admitere în principiu din data de 22.05.2013 instanța a admis în parte și în principiu cererea formulată de reclamanta G. V. în contradictoriu cu pârâții G. P. și G. G.-C. și a constatat deschisă succesiunea autorului G. M. decedat la 20.03.2011, cu ultimul domiciliu în C., ai cărui moștenitori legali sunt: reclamanta G. V., în calitate de soție supraviețuitoare cu cota de 1/4, pârâta G. P. (descendent gradul I) și pârâtul G. G.-C. (descendent gradul II, care culege cota prin reprezentarea autorului său G. C.( fiul defunctului) decedat la data de 03.05.2010) fiecare cu cota de 3/8.

S-a constatat că masa succesorală rămasă de pe urma autorului G. M. se compune din: suprafața de 1 ha și 3220 mp teren intravilan reconstituită prin titlul de proprietate nr. 1491/19.12.2003, situată pe raza comunei Brabova, ., și ½ din casa cu 3 camere și sală și următoarele anexe gospodărești: bucătărie,pivniță, un pătul, prevăzut cu un adăpost pentru animale îngrădit cu lemn,șopron, magazie și un grajd pentru animale situate în comuna Brabova, . de_ lei ridicată de la CEC de pârâtul G. G.-C., restul de ½ aparținând reclamantei ca bun comun, și suma de 994 lei reprezentând pensia autorului încasată de același pârât.

De asemenea, s-a reținut că pasivul succesoral în cuantum de 5000 lei reprezentând cheltuieli de înmormântare și cheltuieli privind comemorarea și pomenirea celui decedat a fost acoperit din sume de 2300 lei reprezentând ajutor de înmormântare încasat de pârâtul G. G.-C. iar, diferența de 2700 lei din suma de 15 000 lei ridicată de acesta de la CEC . Și, în sfârșit, s-a constatat un drept de creanță al reclamantei împotriva pârâtului G. G.-C. în cuantum de 9375 lei, reprezentând cota de 5/8(1/2+1/8) din suma de 15 000 lei, precum și un drept de creanță al pârâtei G. P. în valoare de 2812,5 lei, cu titlu de cota de 3/16(3/8 din ½) din suma menționată.

Față de cele de mai sus, constatând calitatea de coproprietari a părților din litigiu, asupra bunurilor imobile și mobile arătate anterior, instanța va dispune ieșirea din indiviziune asupra acestora, în condițiile art. 673 ind. 5 C., raportat la art. 728 teza I, cod civil conform cărora „ nimeni nu poate să rămână în indiviziune”.

Potrivit art. 673 ind. 9 C., „ la formarea și atribuirea loturilor, instanța va ține seama, după caz, și de acordul părților, mărimea cotei părți ce se cuvine fiecăruia din masa bunurilor de împărțit, natura bunurilor, domiciliul și ocupația părților …”. Textul citat determină cele mai importante criterii la care instanța trebuie să recurgă pentru formarea și atribuirea loturilor „ fără a avea caracter limitativ”, situația în care formarea loturilor implică și aplicarea art .741 Cp.c., potrivit căruia la formarea și compunerea loturilor, trebuie să se dea fiecărei părți, pe cât se poate, aceeași cantitate de bunuri mobile și imobile, de creanță de aceeași natură și valoare, evitându-se pe cât posibil, fărâmițarea peste măsură a imobilelor.

Principiile înscrise în textul citat urmăresc asigurarea egalității dintre copărtași, constituind garanția echității partajului.

Astfel, față de concluziile raportului de expertiză tehnico-judiciare specialitatea topografie și cadastru în varianta I, întocmit de expertul tehnic G. M. și raportului de expertiza specialitatea construcții în varianta II, efectuată de expertul P.-M. A., precum și solicitarea copărtașilor, instanța va dispune atribuirea bunurile în natură potrivit dispozitivului prezentei hotărâri, iar în vederea egalizării loturilor, se vor stabili sulte în sarcina părții al cărei lot are o valoarea mai mare față de cota parte la care este îndreptățit. Astfel, se vor atribui în deplină proprietate și liniștită posesie pârâtei G. P. următoarele bunuri imobile: teren intravilan în suprafață de_ mp, având valoare de_ lei, situat în comuna Brabova, ., amplasat în T - 43, P – 1.1/1.1/2.1/6 și 1/8, avand ca vecinătăți: N- drum sătesc, E- drum sătesc, N. G. și M. A., S- N. G., V - Ogas și Pâlârile I.( identificat între punctele 1-1-3-4-5-6-7-8-9-10-11-12-13-14-15-16-17-18-19-20-21-22-23-24-25-26-27-1 pe planul de situație anexa 1 din raportul de expertiza specialitatea topografie), împreună cu imobilele construcții edificate pe acesta, astfel cum au fost identificate prin raportul de expertiză tehnică întocmit de expertul P. M. A., respectiv: casa cu trei camere și sala deschisa(în valoare de 4430,52 lei ), bucătărie de vară(în valoare de 570,18 lei), pivniță(în valoare de 528,64 lei),grajd cu 2 încăperi(cu valoare de 617,10 lei)și pătul, magazie, șopron și coteț în valoare de 910,30 lei ; precum și teren intravilan în suprafață de 1990 mp, având valoare de 2806 lei situat în comuna Brabova, . T 34, P 12, cu vecinătățile: N- drum sătesc, E- P. I. ,S-drum sătesc, V- drum sătesc( identificat între punctele 39-40-41-42-43-44-45-46-39 pe planul de situație anexa 2 din raportul de expertiza specialitatea topografie ). În consecință, întrucât valoarea imobilelor atribuite pârâtei G. P. depășește valoarea cotei părți la care este îndreptățită, instanța va dispune obligarea acesteia la plata sultei în cuantum de 9163,46 lei către reclamanta G. V. și în suma de 8453,14 lei către paratul G. G.-C..

Având în vedere că pasivul succesoral este în cuantum de 2700, care a fost achitat din sumele arătate mai sus, constată că activul succesoral rămas este în cuantum de 4800 lei, dintre care suma de 1200 lei reprezintă cota parte de 2/8 a reclamantei și suma de 1800- cota de 3/8 pentru fiecare pârât. Prin urmare, având în vedere că suma de 7500 lei, ce reprezintă cota parte de ½ din bun comun al reclamantei, a fost ridicată de către pârâtul G. G.-C. îl va obligă la plata acesteia precum și a sumei de 1200 lei, în total e 8700 lei către reclamanta G. V. iar către pârâta G. P. a sumei de 1800 lei .

Cu privire la cheltuielile de judecată, se va dispune compensarea acestora și va obliga fiecare parat în parte la plata către reclamantă a sumei de 1400,25 lei ( în total 2800,5 lei).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte acțiunea de partaj succesoral formulată de reclamanta G. V., domiciliată în C., .. 21, județul D. în contradictoriu cu parații G. P., domiciliată în C., .. 21, județul D. și G. G.-C., domiciliat în C., .. 93 B, ., ..

Dispune sistarea stării de indiviziune a părților în conformitate cu concluziile următoarelor rapoarte de expertiză tehnică judiciară: specialitatea topografie întocmit de expertul tehnic G. M., în varianta I, raportul de expertiza specialitatea construcții întocmit de expertul P.-M. A. în varianta II și ,pe cale de consecință:

Atribuie în deplină proprietate și liniștită posesie pârâtei G. P. următoarele bunuri imobile:

- teren intravilan în suprafață de_ mp, având valoare de_ lei, situat în comuna Brabova, ., amplasat în T - 43, P – 1.1/1.1/2.1/6 și 1/8, avand ca vecinătăți: N- drum sătesc, E- drum sătesc, N. G. și M. A., S- N. G., V - Ogas și Pâlârile I.( identificat între punctele 1-1-3-4-5-6-7-8-9-10-11-12-13-14-15-16-17-18-19-20-21-22-23-24-25-26-27-1 pe planul de situație anexa 1 din raportul de expertiza specialitatea topografie), împreună cu imobilele construcții edificate pe acesta, astfel cum au fost identificate prin raportul de expertiză tehnică întocmit de expertul P. M. A., respectiv: casa cu trei camere și sala deschisa(în valoare de 4430,52 lei ), bucătărie de vară(în valoare de 570,18 lei), pivniță(în valoare de 528,64 lei),grajd cu 2 încăperi(cu valoare de 617,10 lei)și pătul, magazie, șopron și coteț în valoare de 910,30 lei ;

- teren intravilan în suprafață de 1990 mp, având valoare de 2806 lei situat în comuna Brabova, . T 34, P 12, cu vecinătățile: N- drum sătesc, E- P. I. ,S-drum sătesc, V- drum sătesc( identificat între punctele 39-40-41-42-43-44-45-46-39 pe planul de situație anexa 2 din raportul de expertiza specialitatea topografie ).

Obligă pârâta G. P. la plata sultei în cuantum de 9163,46 lei către reclamanta G. V. și în suma de 8453,14 lei către paratul G. G.-C..

Constată că activul succesoral rămas este în cuantum de 4800 lei.

Obligă pârâtul G. G.-C. la plata sumei de 8700 lei către reclamanta G. V. și a sumei de 1800 lei către pârâta G. P..

Compensează cheltuielile de judecată suportate de către părți și obligă fiecare parat în parte la plata către reclamantă a sumei de 1400,25 lei ( în total 2800,5 lei).

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică astăzi ,16.10. 2013.

Președinte Grefier

Red. R.S./tehn.V.P.

5 ex./23.12.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj judiciar. Sentința nr. 16/2013. Judecătoria CRAIOVA