Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 6961/2013. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 6961/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 26-04-2013 în dosarul nr. 10863/215/2011
Dosar nr._ actiune in constatare
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA JUDEȚUL D.
SENTINȚA CIVILA NR.6961
Ședința publică de la 26. 04. 2013.
Președinte - C. C. M. – judecător
Grefier -L. N.
Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în ședința din data de 19.04.2013, consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta hotărîre in cauza avind ca obiect actiunea in constatare formulată de reclamanta P. I. împotriva pârâtilor P. I., Ș. Z. si P. F. decedata in timpul procesului actiunea fiind continuata impotriva mostenitorilor acesteia :piritii P. I. si Ș. Z..
J U D E C A T A
Prin cererea adresata acestei instante la data de 08.04.2011, reclamanta P. I. a chemat in judecata pe pârâtii P. F. ,P. I. ,Ș. Z. solicitând ca prin hotarirea ce se va pronunta să se constate valabilitatea antecontractului de vânzare – cumpărare încheiat la data de 19.12.1975 ,având ca obiect suprafata de 294 m.p. și casă din cărămidă cu 4 camere situată în C. ..127 ( fost 129 ) ,urmând ca hotărîrea să țină loc de act autentic de vânzare – cumpărare .
In subsidiar in conditiile in care nu sunt indeplinite conditiile de valabilitate pentru antecontractul de vinzare-cumparare intelege sa invoce prescriptia achizitiva de 30 de ani avind in vedere ca a posedat imobilul neintrerupt incepind cu anul 1975 si pina in prezent ,iar aceasta posesie a fost utila si sub nume de proprietar.
Motivând in fapt cererea, reclamanta a aratat că la data de 19.12.1975 părinții săi ,Cafadaru I. și Cafadaru V., au încheiat cu numitii P. A. și P. F. antecontractul de vânzare – cumpărare având ca obiect imobilul situat în C. ,..127 compus din suprafata de 294 m.p. și casă din cărămidă cu 4 camere, pretul imobilului fiind achitat în întregime la data de 01.06.1979 .
Promitentii – cumpărători Cafadaru I. și Cafadaru V. sunt părintii săi, ambii fiind în prezent decedati .
Mentionează că părintii săi au intrat în posesia acestui imobil încă de la data de 19.12.1975 reclamanta exercitând de asemenea in mod continuu și neântrerupt si sub nume de proprietar posesia asupra acestui imobil împreună cu acestia de atunci și până în prezent .
In conditiile in care promitentii –vânzători P. A. și P. F. au amânat nejustificat încheierea actului de vânzare – cumpărare în formă autentică și având în vedere că P. A. a decedat ,a introdus prezenta actiune impotriva promitentei vinzatoare si a mostenitorilor lui P. A..
In drept isi intemeiaza cererea pe disp. art. 1073 și 1077 și 1846 C.Civ..
Actiunea a fost legal timbrata .
In scop probator reclamanta a depus la dosar inscrisuri in copie: înscris sub semnătură privată intitulat ,,Chitanță,, încheiat la data de 19.12.1975 in copie si original,înscris sub semnătură privată denumit ,, Chitanță,, încheiat între P. A. și P. F. și Cafadaru I. și Cafadaru V., înscris sub semnătură privată intitulat ,,Chitanță ,, încheiat la data de 12.04.1977 in copie si original privind pe P. F. si A.,copie înscris sub semnătură privată intitulat ,,Chitanță ,, încheiat la data de 12.04.1977privind pe P. A., declaratie data la data de 20.03.1981in copie si original ,acte de stare civilă, act de vinzare-cumparare autentificat prin procesul-verbal nr.751din 25.11.1953 de notariatul de Stat al Regiunii C. in copie si in original, chitanta privind achitarea impozitului ,sesizare pentru deschiderea procedurii succesorale notariale după autorul Cafadaru I., certificat de moștenitor nr.200/25.11.1997emis de BNP Cernobai E.,declaratie a numitei C. R. autentificată sub nr.2773/26.09.2011de BNP D. T. si S. T., certificat de nomenclatură stradală nr.7319/25.08.2005, certificat de atestare fiscală nr._/22.11.2011.
Prin încheierea de ședință din data de 25.11.2011 s-a dispus suspendarea cauzei conform art.242 pct.2 C.pr.civ.pentru lispa partilor.
La data de 13.01.2012 s-a formulat cerere de repunere pe rol de către reclamanta P. I. si s-a anexat certificat nr._/21.12.2011 emis de O.C.P.I.D. .S-a fixat termen la 24.02.2012 cind s-a dispus repunerea cauzei pe rol.
In dovedirea actiunii reclamanta a solicitat proba testomoniala cu doi martori si probe cu expertize tehnice judiciare in specialitatea topografie si constructii ,admise de instanta.
S-a administrat proba testimonială fiind audiati martorii Vulpasin L. si C. C., declaratiile la dosar .
S-au administrat proba cu expertiză tehnică judiciară in specialitatea topografie având ca obiective :identificarea terenului prin suprafată ,dimensiuni și vecinătăți, evaluarea terenului, întocmirea unei schite, dacă terenul este cel la care se referă înscrisurile sub semnătură privată de la dosar și actul de vânzare – cumpărare din 16.11.1953 si in posesia cui este precum și proba cu expertiză tehnică judiciara in specialitatea constructii avind ca obiective- identificarea si evaluarea construcțiilor si intocmirea unei schite a se stabili si vechimea construcțiilor și dacă sunt constructiile la care se referă înscrisurile sub semnătură privată de la dosar și actul de vânzare – cumpărare din 16.11.1953.
S-a depus la data de 03.05.2012 raportul de expertiză tehnica specialitatea topografie întocmit de expert T. V. la care s-au formulat obiectiuni de către reclamantă ,respinse de instanta,iar in sustinerea obiectiunilor reclamanta a depus si copie de pe raportul de expertiza tehnica intocmit de expert N. C-tin in dosarul nr._/215/2011 .
S-a depus la data de 15.06.2012 raportul de expertiză tehnica în specialitatea construcții întocmit de expert D. P. .
Prin încheierea de ședință din data de 29.06.2012 s- au admis obiectiunile la raportul de expertiză in constructii puse în discutie din oficiu in sensul că expertul nu a raspuns la ultimele doua obiective si anume- dacă sunt constructiile la care se referă înscrisurile sub semnătură privată de la dosar și actul de vânzare – cumpărare din 16.11.1953 astfel ca i s-a solicitat sa raspunda la acestea și a fost depus raspunsul la obiectiuni la data de 06.11.2012.
Desi legal citati cu mentiunea la interogatoriu piritii nu s-au prezentat si nu au depus intimpinare.
S-a depus precizare de actiune de către reclamantă prin care a solicitat să se constate valabilitatea antecontractului de vânzare – cumpărare încheiat la data de 19.12.1975 având ca obiect imobilul situat în C. ..127 ,imobil compus din suprafata de 265 m.p. și casă de locuit cu 4 camere, sală, baie, și bucătărie, astfel cum a fost identificat prin cele două rapoarte de expertiză întocmite în prezenta cauză și să se pronunte o hotărîre care să țină loc de act autentic de vânzare – cumpărare cu privire la acesta.
La termenul din 30.03.2012 s-a dispus efectuarea unei adrese către Consiliul Local C. –SPCLEP pentru a ne comunica în copie extras din registrul de deces al lui P. A. și anexa 23,24 după acesta –fiul lui A. si F. având ultimul domiciliu în C. ..127,Jud.D., relațiile fiind comunicate cu adresa nr._/12.04.2012 cu care s-a inaintat extras din registrul de deces al acestuia.
S-a dispus efectuarea unei adrese către Consiliul Local C. –SPCLEP pentru a ne comunica pentru a ne comunica extrase din registrele de stare civilă ale pârâtilor ,dacă pârâta P. F. este decedată si in caz afirmativ extras din registrul de deces, relațiile fiind comunicate cu adresa nr._/18.05.2012 cu care s-au inaintat actele solicitate in copie.
S-a dispus emiterea unei adrese Primăria Gângiova –S.P.C.L.E.P. având în vedere adresa nr._/18.05.2012 a S.P.C.L.E.P. C. să comunice extras din registrul de nastere(act de nastere 100/1923) si casatorie din 1947 al pârâtei P. F., ( sotia lui P. A.-decedat la 02.04.2001,act de deces 761/2001inregistrat la Primăria C.),relatiile fiind comunicate cu adresa nr.5303/02.07.2012 cu care s-au inaintat extrase din registrele de stare civila.
S-a dispus emiterea unei adrese către Primăria C. pentru a ne comunica dacă imobilul din litigiu aparține domeniului public sau privat al statului sau unitatii administrativ-teritoriale, dacă este la dispoziția Comisiei Locale de Fond Funciar, dacă a fost retrocedat in baza legilor de restituire a proprietatii și dacă este înscris în vreun titlu de proprietate ,fiind atasat in copie raportul de expertiza topo, relațiile fiind comunicate cu adresa nr._/07.12.2012.
S-a formulat de către reclamantă la 08.01.2013 cerere de acordare ajutor public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei de timbru care a fost respinsa prin incheierea din Camera de Consiliu din 15.02.2013,astfel ca s-a achitat de către reclamantă diferenta de taxă de timbru în sumă de 6161,08 lei și timbru judiciar de 4,85 lei .
Analizând actele si lucrările dosarului, instanta constată si reține următoarele:
La data de 19.12.1975 ,prin inscrisul sub semnătură privată denumit „ Chitanță ”, autorii reclamantei, Cafadaru I. si V. ,au cumparat de la autorii piritilor, P. A. și P. F., imobilul din C.,..127, achitindu-se la data respectiva suma de 68.000 lei si stabilindu-se ca o alta suma de 49.000 lei sa se platesca pina la data de 01.08.1976 cind se va incheia si actul de vinzare-cumparare in forma autentica.
Ulterior se incheie un alt inscris sub semnatura privata semnat de parti prin care promitentii-vinzatori declara ca imobilul a fost avariat in urma cutremurului din 1977 astfel ca vind material de constructie din acesta promitentilor-cumparatori precum si terenul pentru care s-a achitat deja o parte din pret de_ lei din care s-a primit la 12.04.1977 suma de 30.000 lei urmind ca restul sa se achite pina la 01.06.1979,partile stabilind si ca incepind cu 01.01.1978 Cafadaru I. si Cafadaru V. vor achita impozitele pentru imobil.
Un alt inscris sub semnatuta privata cu un continut similar acestuia din urma s-a incheiat la 12.04.1977 ,fiind denumit « Chitanta »,si tot la aceeasi data s-a emis de P. A. un alt inscris sub semnatura privata din care rezulta ca acesta a afirmat ca imobilul a fost avariat in urma cutremurului nemaiputind fi folosit si ca la verificarile efectuate de organele de stat s-a decis ca trebuie demolat,astfel ca a platit proiectul de demolare ,iar materialele de constructie le instrainase lui Cafadaru I. care a platit pretul lor de 30.000 lei.
La 20.03.1981 se incheie intre parti un alt inscris sub semnatura privata din care rezulta ca P. A. și P. F. impreuna cu copiii lor P. I. si Ș. Z. au vindut imobilul ,avariat de cutremur,lui Cafadaru I. si Cafadaru V. si au primit pretul in totalitate astfel ca nu mai au nici o pretentie de la acestia.
Numita Cafadaru V. a decedat la 30.03.1995,iar numitul Cafadaru I. la 16.02.2003,reclamanta fiind fiica acestora.
Potrivit sesizarii pentru deschiderea procedurii succesorale notariale dupa Cafadaru I. acesta mai are o fiica P. R. iar bunurile ramase la decesul lui sunt o casa situata in C.,..127si teren aferent de 294 mp,conform certificatului de moștenitor nr.200/25.11.1997emis de BNP Cernobai E. de pe urma defunctei Cafadaru V. a ramas ca unic mostenitor acceptant Cafadaru I. deoarece cele doua fiice ale acestora reclamanta si P. R. au fost straine de mostenire prin neacceptare,in masa succesorala a defunctei intrind cota de ½ din imobilul situat in C.,..127 compus din teren de 294 mp.si casa de caramida acoperita cu tigla cu 4 camere si dependinte cumparat de defuncta in timpul vietii prin contributie egala cu sotul supravietuitor prin act sub semnatura privata in 1960.
Din declaratia numitei C. R. autentificată sub nr.2773/26.09.2011de BNP D. T. si S. T. rezulta ca nu a facut nici un act de acceptare expresa sau tacita asupa succesiunii lui Cafadaru I. ,succesiune fata de care a inteles sa ramina straina.
Prin urmare unica mostenitoare legala acceptanta a defunctilor Cafadaru I. si V. a ramas reclamanta in calitate de fiica.
Potrivit extraselor din registrele de stare civila autorul P. A. a decedat la 02.04.2001 ,iar pirita P. F. a decedat la 09.04.2012,mostenitorii acestora fiind piritii P. I. si Ș. Z. in calitate de descendenti de gradul I.
Conform certificatului de nomenclatură stradală nr.7319/25.08.2005, actuala adresa a imobilului este C.,..127 ,conform certificatului de atestare fiscală nr._/22.11.2011 numitii Cafadaru I. si V. figureaza in evidentele fiscale cu teren de 294 mp,cu constructii in C. ,..127,iar conform certificatului nr._/21.12.2011 emis de OCPI D. nu s-au gasit inscrise sarcini in registrele de inscriptiuni si transcriptiuni pe numele promitentilor-vinzatori.
Actul de proprietate al promitentilor-vinzatori asupra imobilului instrainat autorilor reclamantei este contractul de vinzare-cumparare autentificat prin procesul-verbal nr.751din 25.11.1953 de Notariatul de Stat al Regiunii C..
Imobilul din litigiu a fost identificat prin rapoartele de expertiza efectuate in cauza ca fiind compus din teren in suprafata de 265 mp.avind ca vecini:N-Primaria C.(.-S. C.,S- S. C. si V-P. T.,asa cum a fost identificat in raportul de expertiza tehnica judiciara in specialitatea topografie efectuat in cauza de expert Tirca V. si casa cu 4 camere,sala,baie,bucatarie asa cum a fost identificata in raportul de expertiza tehnica judiciara in specialitatea constructii si in suplimentul la acesta intocmite in cauza de expert D. P..
Potrivit suplimentului la raportul de expertiza intocmit de expert D. P. ,constructiile la care s-a referit in raport sunt cele din inscrisurile sub semnatura privata de la dosar si actul de vinzare-cumparare autentic din 1953,aceleasi concluzii ,insa despre teren,fiind mentionate si de expertul Tirca V. in raportul de expertiza de specialitate,acesta mentionind si ca terenul este in posesia reclamantei.
Din declaratiile martorilor audiati în cauză care sunt vecini cu imobilul din litigiu rezulta ca imobilul compus din teren si casa au fost cumparate de Cafadaru I. si V. de la autorii P. ,iar la cutremurul din 1977 casa a fost avariata in intregime astfel ca cumparatorii au edificat repede o noua casa in locul celei vechi ,asa cum cerea legislatia de la acea vreme ,si acestia pina la deces precum si reclamanta in continuare au exercitat o posesie continua si netulburata asupra intregului imobil.
Declaratiile martorilor sunt contrazise insa in ceea ce priveste modul de dobindire a constructiei de suplimentul la raportul de expertiza in constructii de unde rezulta ca acestea sunt cele din inscrisurile sub semnatura privata de la dosar si din actul de vinzare-cumparare autentic din 1953,
Din adresa nr._/07.12.2012 emisa de Primaria C. rezulta ca imobilul se afla . locuinte particulare unde nu s-au aplicat decrete de expropriere sau alte forme de preluare de stat a terenului .
Cum antecontractul incheiat intre parți intrunește condițiile de valabilitate prevazute de art. 948 C.CIV.din 1964, iar promitentii-vinzatori erau proprietarii imobilului la data incheierii conventiei,autorii reclamantei achitînd pretul, si a existat o imposibilitate de a se incheia contractul in forma autentica la notar deoarece a intervenit cutremurul din 1977 astfel ca s-au incheiat noi inscrisuri sub semnatura privata ce au constatat noua situatie instanta constatat ca reclamanta este indreptatita sa obtina o hotarire care să tină loc de act autentic de vinzare-cumparare in conditiile art.1073 si urm.c.civ.din 1864.
De mentionat ca art.948 si 1073 si urm.din Codul Civil din 1864 sunt abrogate in prezent prin art.230 lit.a din Legea 71/2011pentru punerea in aplicare a Noului Cod Civil,dar erau in vigoare la data incheierii conventiei ,fiind aplicabile in speta in temeiul art.3 din aceeasi lege 71/2011conform caruia”actele juridice incheiate inainte de . Codului civil nu pot genera alte efecte juridice decit cele prevazute de legea in vigoare la data incheierii lor”.
Pentru considerentele expuse, instanta consideră intemeiate capetele de cerere din actiunea precizata privind constatarea valabilitatii conventiei si pronuntarea unei hoatriri care sa tina loc de act autentic astfel ca actiunea este intemeiată in parte astfel că se va admite ca atare instanta urmind sa constate valabilitatea antecontractului de vinzare-cumparare incheiat la data de 19.12.1975 prin inscrisul sub semnatura privata denumit „Chitanta”intre autorii reclamantei ,Cafadaru I. si Cafadaru V., in calitate de promitenti –cumparatori si autorii piritilor ,P. F. si P. A.,in calitate de promitenti-vinzatori, ,privind imobilul situat in mun.C.,..127,jud.D. compus din teren in suprafata de 265 mp.avind ca vecini:N-Primaria C.(.-S. C.,S- S. C. si V-P. T.,asa cum a fost identificat in raportul de expertiza tehnica judiciara in specialitatea topografie efectuat in cauza de expert Tirca V. si casa cu 4 camere,sala,baie,bucatarie asa cum a fost identificata in raportul de expertiza tehnica judiciara in specialitatea constructii si in suplimentul la acesta intocmite in cauza de expert D. P.,iar prezenta hotarire va tine loc de act autentic de vinzare-cumparare.
Ca urmare a solutiei data capetelor de cerere anterioare instanta va respinge capatul de cerere formulat in subsidiar privind constatarea dreptului de proprietate asupra imobilului in temeiul uzucapiunii de lunga durata.Se are in vedere in acest sens si faptul ca desi la termenul din 14.10.2011 avocata reclamantei a mentionat ca renunta la judecata capatului de cerere privind constatarea dreptului de proprietate prin uzucapiune ,aceasta nu a avut un mandat special in acest sens ,iar reclamanta nu a depus o cerere scrisa prin care sa renunte la judecata si nici nu s-a prezentat la termenele de judecata pentru a renunta verbal in sedinta publica ,asa cum s-a pus in vedere de catre instanta,astfel ca in temeiul at.246 c.p.civ.nu se va lua act de renuntarea la judecata invocata de avocata.
In baza art.274 c.p.civ.va lua act ca reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T A R A S T E:
Admite in parte actiunea precizata formulată de reclamanta P. I. domiciliata in C.,..127,jud.D. împotriva pîrîtilor P. I. domiciliat in C.,cart.Rovine,., Ș. Z. cu domiciliul la Caminul pentru Persoane Virstnice din C.,. ,jud,D. si P. F. decedata in timpul procesului actiunea fiind continuata impotriva mostenitorilor acesteia :piritii P. I. si Ș. Z.
Constata valabilitatea antecontractului de vinzare-cumparare incheiat la data de 19.12.1975 prin inscrisul sub semnatura privata denumit „Chitanta”intre autorii reclamantei ,Cafadaru I. si Cafadaru V., in calitate de promitenti –cumparatori si autorii piritilor ,P. F. si P. A.,in calitate de promitenti-vinzatori, ,privind imobilul situat in mun.C.,..127,jud.D. compus din teren in suprafata de 265 mp.avind ca vecini:N-Primaria C.(.-S. C.,S- S. C. si V-P. T.,asa cum a fost identificat in raportul de expertiza tehnica judiciara in specialitatea topografie efectuat in cauza de expert Tirca V. si casa cu 4 camere,sala,baie,bucatarie asa cum a fost identificata in raportul de expertiza tehnica judiciara in specialitatea constructii si in suplimentul la acesta intocmite in cauza de expert D. P..
Prezenta hotarire va tine loc de act autentic de vinzare-cumparare.
Respinge capatul de cerere formulat in subsidiar privind constatarea dreptului de proprietate asupra imobilului in temeiul uzucapiunii de lunga durata.
Ia act ca reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecata.
Cu apel in 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica de la 26.04.2013.
Președinte, Grefier,
Red.C.M./tehnored L.N.
5 ex. /17.06.2013
← Anulare act. Sentința nr. 12/2013. Judecătoria CRAIOVA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013.... → |
---|