Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 12/2013. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 12/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 12-09-2013 în dosarul nr. 24619/215/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._ -ordonanța președințială-
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publică din data de 12.09.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE - C. M.
GREFIER – C. C.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta B. D. N. și pe pârât N. M..
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reclamanta B. D. N., personal, precum și pârâtul, prin avocat B. M., cu împuternicire avocațială la fila nr. 23 din dosarul cauzei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează următoarele:
-cauza are ca obiect ordonanță președințială;
-procedura de citare este legal îndeplinită;
Instanța procedează la legitimarea reclamantei prezente personal B. D. N., identificată cu CI. . nr._.
Reclamanta, personal, învederează că insistă în cererea de ordonanță președințială formulată. Depune la dosarul cauzei planșă foto, precum și sesizare către Inspectoratul Județean de Poliție D..
Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul pe aspectul propunerii de probe.
Reclamanta, personal, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri. Solicită, de asemenea, și ca pârâtului să i se pună interdicția de înstrăinare a celor 2 autoturisme. Arată că nu mai insistă în administrarea probei testimoniale, dorindu-și soluționarea cât mai urgentă a cererii.
Pârâtul prin apărător arată că nu se opune probatoriului cu înscrisuri, solicitând la rândul său administrarea aceleiași probe.
Instanța, în temeiul art. 255 și 258 NCPC, încuviințează proba cu înscrisuri, respectiv cele depuse la dosarul cauzei, solicitată de ambele părți.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond:
Reclamanta, personal, solicită admiterea cererii, și obligarea pârâtului la plata sumei de 580 de euro.
Pârâtul, prin avocat B. M., solicită respingerea cererii, având în vedere că reclamanta nu a făcut dovada caracterului urgent. Arată că nu solicită obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea formulată la data de 12.07.2013, înregistrată pe rolul acestei instanțe sub numărul de dosar_, reclamanta B. D. N. a chemat în judecată pe pârâtul N. M., solicitând instanței ca pe cale de ordonanță președințială, acesta să fie obligat să ii restituie reclamantei următoarele bunuri mobile: autoturism marca Rover Group RF, cu număr de înmatriculare AS751AK, ., dobândit de reclamanta în baza contractului de vânzare-cumpărare din data de 10 iunie 2013, număr de identificare SARRTSLHNAD_ și autoturism marca Citroen Saxo, cu număr de identificare VH7S1HJDZF56972977-A000000, deținut de reclamantă din luna decembrie 2012, asigurat conform poliței RCA . nr._.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat aceasta este proprietara autoturismelor anterior descrise, iar în perioada decembrie_13, de comun acord cu pârâtul a parcat aceste autoturisme în curtea casei acestuia din C., .-a Plaiul Vulcanesti, nr. 22. Reclamanta a mai arătat că ulterior, când a dorit să-și ridice aceste autoturisme, în exercitarea legitimă a atributelor dreptului său de proprietate, pârâtul s-a opus nejustificat la restituirea acestora.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 996-1001 N.C.P.C.
În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus la dosar copii înscrisuri, respectiv contract de vânzare-cumpărare pentru un vehicul folosit, procură specială nr. 30 din data de 07.06.2013, certificat de proprietate nr. 08/A227487L, certificat de înmatriculare tradus din limba italiană, autorizație de circulație provizorie, poliță de asigurare de răspundere civilă auto, copie acțiune în revendicare înregistrată pe rolul instanței sub nr._/215/2013, plângere penală înregistrată sub nr. 29/26.07.2013.
În ceea ce îl privește pe pârât, acesta nu a depus la dosarul cauzei întâmpinare, dar s-a prezentat în instanța pentru a formula apărări.
Instanța a administrat proba cu înscrisuri, respectiv cele depuse la dosarul cauzei, solicitată de ambele părți.
Analizând probatoriul administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Conform dispozițiilor art. 996 alin. 1 NCPC, instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.
Din conținutul textului rezultă condițiile exercitării ordonanței președințiale, respectiv, aparența dreptului, caracterul provizoriu al măsurii luate, existența unor cazuri grabnice și neprejudecarea fondului, condiții ce trebuiesc întrunite cumulativ la data examinării cererii.
Prin art. 996 alin. 5 NCPC se statuează expres că, pe cale de ordonanță președințială nu pot fi dispuse măsuri care să rezolve litigiul în fond și nici măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situației de fapt.
În aceste condiții, instanța reține că cererea reclamantei privind obligarea pârâtului la restituirea celor două autoturisme și a sumei de 580 de Euro încalcă dispozițiile legale precitate și nici nu îndeplinește condiția ce ține de caracterul provizoriu al măsurii ce se solicită a fi dispusă de instanță în cauză, de vreme ce petitul formulat pe calea procedurii speciale a ordonanței președințiale este identic cu cel ce face obiectul cererii asupra fondului potrivit dreptului comun – acțiune în revendicare mobiliară - în realitate reclamanta urmărind în această procedură derogatorie pronunțarea unei soluții definitive în speță și care să tranșeze disputele celor două părți cu privire la posesia și folosința autoturismelor.
Față de considerentele expuse, nefiind întrunite cumulativ condițiile de admisibilitate prevăzute de dispozițiile art. 996 alin. 1 și 5 NCPC,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca inadmisibilă cererea având ca obiect ordonanță președințială, formulată de reclamanta B. D. N., cu domiciliul în C., ., .. 1, . în contradictoriu cu pârâtul N. M. cu domiciliul în C., .. 110, .. 1, ..
Cu drept de apel în termen de 5 zile de la pronunțare, care se depune la Judecătorie C. și se soluționează de Tribunalul D..
Pronunțată în ședință publică, azi, 12.09.2013.
Președinte, Grefier,
C. M. C. C.
Red. C.M/Tehnred. C.C.
16.09.2013/4 ex.
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 9036/2013.... | Pretenţii. Sentința nr. 27/2013. Judecătoria CRAIOVA → |
---|