Pretenţii. Sentința nr. 27/2013. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 27/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 27-11-2013 în dosarul nr. 26165/215/2013
Dosar nr._ -pretenții-
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr._
Ședința publică de la 27 noiembrie 2013
Completul compus din:
Președinte- R.-M. T.
Grefier- L. V.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta Asociația de proprietari nr. 20 Craiovița-Nouă, în contradictoriu cu pârâtul C. I..
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
În temeiul art. 223 alin. 3 Noul Cod de Procedură Civilă se constată că reclamanta a solicitat, prin cererea de chemare în judecată, judecarea cauzei în lipsă.
În conformitate cu prevederile 131 coroborate cu prevederile 94 pct. 1 lit. j Noul Cod de Procedură Civilă, instanța constată că este competentă general, material și teritorial cu soluționarea prezentei cereri.
Conform art. 255 alin 1 coroborat cu art. 258 din Noul Cod de Procedură Civilă, instanța constată că proba cu înscrisurile solicitate de reclamantă prin acțiune este admisibilă putând duce la soluționarea procesului, motiv pentru care încuviințează proba cu înscrisurile aflate la dosar în dovedirea pretențiilor ce fac obiectul acțiunii.
În temeiul art. 254 alin. Noul Cod de Procedură Civilă constată că pârâtul nu a depus întâmpinare și nu a propus probe, fiind decăzut din acest drept.
În temeiul art. 292 Noul Cod de Procedură Civilă se administrează proba cu înscrisurile de la dosar.
În temeiul art. 358 Noul Cod de Procedură Civilă constată că pârâtul, legal citat din oficiu cu mențiunea de a se prezenta la interogatoriu, nu s-a prezentat.
Instanța constată, în temeiul art. 244 Noul Cod de Procedură Civilă, terminată cercetarea judecătorească, iar în temeiul art. 389 și urm Noul Cod de Procedură Civilă, instanța consideră lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei și închide dezbaterile, reținând cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 25.07.2013, pe rolul Judecătoriei C. sub nr._, reclamanta Asociația de Proprietari nr. 20 Craiovița-Nouă, a chemat în judecată pe pârâtul C. I., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acestuia la plata sumei de 6 490,08 lei, din care suma de 5 659,79 lei reprezentând cheltuieli de întreținere restante, suma de 830,79 lei reprezentând penalități de întârziere aferente, pentru perioada februarie 2011 –mai 2013.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că pârâtul C. I. este proprietarul apartamentului nr.2 situat în C., .. 131 B, ., aparținând de reclamantei Asociația de Proprietari nr. 20 Craiovița-Nouă, si nu și-a achitat obligațiile de plată a cheltuielilor de întreținere în cuantum de totale de 6 490,08 lei, din care suma de 5 659,79 lei reprezentând cheltuieli de întreținere restante, suma de 830,79 lei reprezentând penalități de întârziere aferente, pentru perioada februarie 2011 –mai 2013.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 50 alin 2 din Legea nr. 230/2007.
Reclamanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
La dosarul cauzei au fost depuse următoarele înscrisuri: listele de plata detaliat pe fiecare luna, procesele-verbale ale Adunării Generale a Asociației de P. nr. 20 Craiovița-Nouă, centralizator cheltuieli de întreținere și penalități de întârziere.
La termenul de judecată de azi pârâtul deși legal citat cu mențiunea de a se prezenta la interogatoriu a lipsit.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța constată următoarele:
Pârâtul C. I., este proprietarul apartamentului nr. 2 situat în C., .. 131 B, .> În calitate de proprietar, pârâtul avea obligația de plată către reclamanta a cotelor ce îi reveneau din cheltuielile de întreținere, acestea totalizând pentru lunile februarie 2011 –mai 2013, suma de 5 659,79 lei.
La data de 02.10.2013 s-a dispus comunicarea cererii de chemare in judecata si a inscrisurilor catre pârât in temeiul art.201 alin 1 ncpc cu mentiunea ca are obligatia de a depune intâmpinare conf.art.165 ncpc sub sanctiunea prevazuta de art.208 alin 2 ncpc ,pârâtul nedepunând întâmpinare.
La data de 14.11.2013 reclamanta, prin apărător a depus la dosar precizare aratând că, pârâtul a achitat integral debitul atât cheltuielile de întreținere cât și penalitățile de întârziere solicitate în prezenta cauză. Totodată, s-a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu avocat. S-au anexat documente justificative.
Având în vedere faptul că pârâtul a achitat integral debitul pentru care a fost acționat în judecată, instanța constată că acțiunea a rămas fără obiect și în consecință, urmează să o respingă .
Va obliga pârâtul la plata cheltuielilor de judecată de 500 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de reclamanta Asociația de Proprietari nr. 20 Craiovița-Nouă, cu sediul în C., .. 130 B, ., uscătorie, jud. D., cu domiciliul procedural ales în C., .. U 2, ., interfon 4,jud. D., în contradictoriu cu pârâtul C. I., domiciliat în C., ..131 B, ., jud. D., ca fiind rămasa fară obiect.
Obligă pârâtul la plata cheltuielilor de judecată de 500 lei.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce va fi depus la sediul Judecătoriei C..
Pronunțată în ședința publică, azi 27 noiembrie 2013.
Președinte, Grefier,
R.-M. T. L. V.
Red.jud. R.M.T.
Tehnored. L.V, 23.12. 2013
← Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 12/2013.... | Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 27/2013.... → |
---|