Partaj judiciar. Sentința nr. 10/2013. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 10/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 10-12-2013 în dosarul nr. 22574/215/2012
DOSAR NR._ -iesire indiviziune-
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA – JUDEȚUL D.
SENTINȚA CIVILĂ NR._
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE: 10.12.2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: S. M. B. - judecător
GREFIER: A. S.
Pe rol, soluționarea sesizării Biroului Arhivă al Judecătoriei C., privind constatarea perimării acțiunii civile având ca obiect iesire indiviziune comune privind pe reclamanții D. V., Z. M. și D. F., în contradictoriu cu pârâta C. C..
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța invocă, din oficiu, excepția perimării prezentei cauze și rămâne în pronunțare pe această excepție.
INSTANȚA
Asupra acțiunii civile de față constată următoarele:
Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 04.09.2012 sub nr._, reclamanții D. V., Z. M. și D. F., în contradictoriu cu pârâta C. C., au solicitat instanței partajarea bunurilor comune, respectiv a terenului extravilan de 3,7 ha din ., situat în T 56, P 15, conform titlului de proprietate nr. 2154/2002 emis de Comisia Județeană D., solicitând și lichidarea stării de indiviziune prin individualizarea și atribuirea terenului potrivit cotelor ce se cuvin părților.
Prin încheierea de ședință din data de 13.11.2012, la cererea părților, instanța a dispus suspendarea judecății în temeiul art. 242, alin. 1, pct. 1 C.p.civ.
În conformitate cu dispozițiile art. 248 C.p.civ. orice cerere de chemare în judecată, contestație, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau revocare, se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de 1 an.
Având în vedere că în speță, de la data de 13.11.2012, când cauza a fost suspendată, a trecut mai mult de un an, în care timp acțiunea a fost lăsată în nelucrare, fără ca partea interesată să fi făcut o cerere de judecare a procesului, instanța urmează a admite excepția perimării și a constata din oficiu că acțiunea este perimată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Constată perimată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții D. V., cu domiciliul în ., jud. D., Z. M., cu domiciliul în ., jud. D., și D. F., cu domiciliul în ., jud. D., în contradictoriu cu pârâta C. C., cu domiciliul în C., ., .. 1, ..
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, azi 10.12.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. S.M.B.
Tehnored. A.S. 2 ex./07.01.2014
← Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 2013/2013.... | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
---|