Partaj judiciar. Sentința nr. 9047/2013. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 9047/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 10-06-2013 în dosarul nr. 19246/215/2010*
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
Sentinta civila Nr. 9047/2013
Ședința publică de la 10 Iunie 2013
Instanța cconstituită din:
PREȘEDINTE M. M.
Grefier V. G.
Pe rol judecarea cauzei civile avand ca obeict partaj judiciar formulata de reclamanta C. I., in contradictoriu cu pârâtii M. M. si V. F..
La apelul nominal făcut în ședința publică a raspuns reclamanta prin procurator C. M. ,aparatorul reclamantei,av N. I., paratul M. M. prin procurator M. A., asistat de av Vargatu si parata V. F.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier dupa care:
Aparatorul paratului depune la dosar procura autentificata sub nr 1193/ 06.06.2013 .
Aparatorul reclamantului, av N. I., depune la dosar tranzactia incheiata intre parti si solicita sa se ia act de intelegerea partilor.
Aparatorul paratului M. M., av Vargatu, solicita sa se ia act de tranzactia incheiata intre parti si sa consfiinterasca invoiala acestora.
Parata V. F. solicita sa se ia act de tranzactia incheiata intre parti.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._ 21.06.2010, reclamanta C. I. a chemat în judecată pe pârâții M. M. și V. F., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună ieșirea din indiviziune asupra terenului în suprafață de 8,4143 ha situat în ., județul D. și înscris în titlul de proprietate nr. 1532-_ emis pe numele moștenitorilor defunctului M. P..
Motivând în fapt acțiunea a arătat că M. C. E. a decedat la data de 07.11.1992, iar părțile sunt moștenitori ai acesteia, în calitate de descendenți de gradul I, fiecare având o cotă parte de 1/3 din terenul menționat.
S-a mai arătat că fiecare dintre aceștia folosește în prezent câte o bucată din teren și vor să pună capăt stării de indiviziune cu privire la teren.
În drept acțiunea se întemeiază pe dispozițiile art. 728 C.civil.
S-au depus la dosar, în copie, sesizare pentru deschiderea procedurii succesorale, TDP nr. 1532-_/1995 și acte de stare civilă ale părților.
La termenul de judecată din data de 18.10.2010, reclamanta a depus precizare la acțiune, arătând că TDP nr. 1532-_/1995 a fost emis pe numele părților, precum și al autoarei M. E., decedată în anul 1992, prin care s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenurilor ce au aparținut def. M. P..
A mai arătat că nu solicită dezbaterea succesiunilor def. M. P. și M. E., ci doar ieșirea din indiviziune asupra terenurilor din TDP 1532-_/1995.
Prin încheierea de admitere în principiu pronunțată la data de 21.03.2011, instanța a admis în principiu acțiunea, a constatat deschisă succesiunea defunctului M. P., decedat la 30.01.1984 în ., iar ca moștenitori legali pe reclamanta C. I. și pe pârâții M. M. și V. F., toți în calitate de descendenți de gradul I cu câte o cotă de 1/3 fiecare din succesiune.
A constatat că masa succesorală se compune din teren în suprafață de 8 ha și 4143 m.p. situat pe raza comunei Amărăștii de Jos, județul dolj, astfel cum este individualizat în titlul de proprietate nr. 1532-_/14.08.1995.
A numit expert pentru evaluarea și lotizarea bunului succesoral, în raport de valoarea de circulație și posesie.
Prin sentința nr.1427/30.01.2012,Judecătoria C. a admis acțiunea,a dispus ieșirea părților din indiviziune și a .omologat raportul de expertiză întocmit de expert M. I., în varianta V.
A atribuit reclamantei C. I. lotul nr. 1 format din următoarele terenuri situate în intravilanul ., jud. D., T 9, P 754/1, P 754, P 253, în suprafață de 1511 mp, în valoare totală de 6044 lei, T 28, P 92, în suprafață de 7500 mp, în valoare de 1740 lei, T 13, P 248, în suprafață de 5004 mp, în valoare de 1160 lei și T 62, P 64, în suprafață de 1100 mp, în valoare de 255 lei, urmând a primi sultă în sumă de 90 lei de la pârâtul M. M. și 660 lei de la pârâta V. F..
A atribuit pârâtului M. M. lotul nr. 2 format din următoarele terenuri situate în extravilanul ., jud. D., cuprinse în TDP nr. 1532-_/14.08.1995, T 75, P 82, în suprafață de 6016 mp, în valoare de 1396 lei, T 41, P 297, în suprafață de 9972 mp, în valoare de 2314 lei și T 49, P 157, în suprafață de_ mp, în valoare de 6329 lei, urmând a plăti sultă în sumă de 90 lei reclamantei C. I..
A atribuit pârâtei V. F. lotul nr. 3 format din terenul intravilan situat în ., jud. D., T 20, P 1330/1, în suprafață de 860 mp, în valoare de 3440 lei, terenurile extravilane situate în ., jud. D., T 66, P 139, în suprafață de_ mp, în valoare de 2877 lei, T 73, P 81, în suprafață de_ mp, în valoare de 3132 lei și T 14, P 123, în suprafață de 4999 mp, în valoare de 1160 lei, urmând a plăti sultă în sumă de 660 lei reclamantei C. I..
A obligat pe pârâții M. M. și V. F. să plătească reclamantei câte 625 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pîrîtul M. M.,iar prin decizia nr.1227/14.06.2012,Tribunalul D. a admis recursul,a casat sentința și încheierea de admitere în principiu și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Pentru a se pronunța astfel,instanța de control judiciar a reținut că instanța de fond nu a administrat probe referitoare la posesia terenului,ceea ce echivalează cu o necercetare a fondului.
În rejudecare ,cauza a fost înregistrată sub nr._ ,la data de 13.08.2012.
La data de 25.10.2012,pîrîtul M. M. a depus întîmpinare,prin care a solicitat ,în principal respingerea acțiunii,în urma constatării neacceptării succesiunii autorului M. P. de către reclamantă și cealalta pîrîtă.
În subsidiar a solicitat ieșirea din indiviziune cu respectarea criteriilor prevăzute de art.673 indice 9 cpc.
Prin încheierea din 26.11.2012,instanța a respins excepția neacceptării succesiunii de către celelate părți din proces și a încuviințat administrarea probei cu interogatoriu,acte și martori.
La 11.02.2013 a fost audiat martorul R. F.,iar la 11.03.2013 a fost audiat martorul M. F..
La 20.05.2013,s-a depus procura judiciară autentificată sub nr.1074/2013 de BNP B. R. D. și un raport de expertiză extrajudiciară.
La acest termen părțile au prezentat o tranzacție,pe care au semnat-o personal sau prin reprezentant cu procură si,analizînd înțelegerea părților prin prisma dispozițiilor art.271-273 cpc,urmează a se constata că aceasta reprezintă voința părților,iar drepturile în legătură cu care a intervenit tranzacția sunt drepturi de care părțile pot dispune.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Ia act de tranzactia intervenită între reclamanta C. I., cu domiciliul in comuna I. C., . si pârâtii M. M., cu domiciliul in ., jud. D. si V. F., cu acelasi domiciliu.
Consfinteste invoiala partilor, învoială consemnată în înscrisul intitulat „TRANZACTIE”, astfel:
TRANZACTIE
Incheiata astazi, 10 iunie 2013, in vederea stingerii litigiului ce face obiectul dosarului nr._ al Judecatoriei C., respectiv:
C. I., domiciliata in ., prin mandatar cu procura speciala C. M., domiciliat in ., identificat prin CI ..T. nr._ eliberata de Politia . de 13.03.2000 – reclamanta,
M. M. domiciliat in ., ., nr. 845, jud. D. prin mandatar cu procura speciala M. A. domiciliat in ., ., nr. 844, jud. D., identificat prin CI ..X. nr._ eliberat de 23.09.2003 – pârât,
și V. F. domiciliata in ., jud. D. identificata prin BI ..G. nr._ eliberat de Consiliul Popular al omunei Amarastii de Jos, jud. D. la data de 5 februarie 1982 – pârâta.
Partile delara ca inteleg sa stinga procesul având ca obiect iesirea din indiviziune asupra terenului in suprafata de 8,4143 ha situat in ., jud. D. si inscris in titlul de proprietate nr. 1532-_ emis la data de 14.08.1995, pe numele mostenitorilor lui M. P., prin incheierea prezentei tranzactii:
I. C. I. primeste lotul nr. 1 compus din urmatoarele suprafete de teren:
a) teren intravilan in suprafata de 503 mp situat in tarlaua 9 ., si 253 din T.P. nr. 1532-_/14.08.1995, cu urmatoarele vecinatati; N- Consiliul Local, E-L. 2 M. M., S – Teren Primarie, si Vest Liceu Amarastii de Jos, asa cum este prezentat in planul de amplasament si delimitare din anexa 1, potrivit raportului de expertiza extrajudiciara intocmit de expert topo – cadastru – geodezie, ing. P. I. A.;
De comun acord, partile inteleg sa instituie o servitute de trecere, in favoarea lui M. M., asupra suprafetei de 29 mp teren delimitat de punctele 19-20-21-22-19 asa cum este prezentat in planul de amplasament si delimitare din anexa 1, potrivit raportului de expertiza extrajudiciara intocmit de expert topo – cadastru – geodezie, ing. P. I. A..
b) teren agricol extravilan in supraf. de 7500 mp situat in tarlaua 28, . vecinatati: la N – De 145, la E – D. Gh, la S- De 149, iar la V – Firanescu Gh.;
c) teren agricol extravilan in suprafata de 5004 mp, situat in tarlaua 13, . vecinatati: la N – De 65, la E – R. Gh., la S- De 69/1, iar la V – Bortoi I.;
d) teren agricol extravilan in suprafata de 1100 mp situat in tarlaua 62, . vecinatati: la N- Agromec, la E – T. T., la S – De 66/1, iar la V – T. M.;
II. M. M. primeste lotul 2 compus din urmatoarele suprafete de teren:
a) teren intravilan in suprafata de 1008 mp, situat in tarlaua 9 . si 253 din T.P. nr. 1532-_/14.08.1995, cu urmatoarele vecinatati: N- Consiliul Local, E- N. I. O., S- Teren primarie si V – L. 1 C. I., asa cum este prezentat in planul de amplasament si delimitare din anexa 1, potrivit raportului de expertiza extrajudiciara intocmit de expert topo-cadastru-geodezie, ing. P. I. A..
Accesul pe aceasta suprafta de teren se va face pe terenul in suprafata de 29 mp apartinând numitei C. I., delimitat de punctele 19-20-21-22-19 asa cum este prezentat in planul de amplasament si delimitare din anexa 1, potrivit raportului de expertiza extrajudiciara intocmit de expert topo-cadastru-geodezie, ing. P. I. A..
b) teren agricol extravilan in suprafata de 6016 mp situat in tarlaua 75 . vecinatati: la N- De 271/2, la E – F. F., la S – De 283/1, iar la V – G. D-tru;
c) teren agricol extravilan in suprafata de_ mp situat in tarlaua 49 . vecinatati: la N – Cn 344/1, la E – L. 3 V. F., la S-De 347 iar la V – N. C., asa cum este reprezentat prin dimensiuni si vecinatati in Planul de amplasament si delimitare din anexa 2, potrivit raportului de expertiza extrajudiciara intocmit de expert topo – cadastru – geodezie, ing P. I. A..
d) teren agricol extravilan in suprafata de_ mp situat in tarlaua 66 . vecinatati: la N – Cn 39, la E - C. C-tin, la S- De 65, iar la V – V. F.;
e) teren agricol extravilan in suprafata de_ mp situat in tarlaua 73 . vecinatati: la N – De 80, la E – G. A., la S – De 80/1, iar la V – P. M.;
f) teren agricol extravilan in suprafata de 4999 mp situat in tarlaua 14, . vecinatati: la N – Cn 70, la E – Bortoi I., la S – Dc 73, iar la V – V. F.;
g) teren agricol extravilan in suprafata de 9972 mp, situat in tarlaua 41, . vecinatati: la N – Cn 390/2, la E – Cn 310/2, la S – De 149, la V – M. I..
III. V. F. primeste lotul nr. 3 compus din urmatoarele suprafete de teren:
a) teren intravilan in suprafata de 860 mp situat in tarlaua 20 . urmatoarele vecinatati: la N – Consiliul Popular, la E – Consiliul Popular, la S – Dj 1338, iar la V – Ds- 1329;
b) teren agricol extravilan in suprafata de_ mp situat in tarlaua 49, . vecinatati: la N – Cn 344/1, la E – D. Ghe, la S – De 347, iar la V – L. 2 M. M., asa cum este reprezentat prin dimensiuni si vecinatati in Planul de amplasament si delimitare din anexa 2, potrivit raportului de expertiza extrajudiciara intocmit de expert topo-cadastru-geodezie, ing P. I. A..
Partile declara ca prin incheierea acestei tranzactii sint multumite si nu mai au nici o pretentie una fata de cealalta.
In baza prezentei tranzactii, fiecare dintre voi vom intra in posesia si proprietatea bunurilor, devenind proprietari exclusivi asupra bunurilor ce fac parte din loturile noastre.
Semnaturi:
C. I., prin procurator – s.s. indescifrabil
M. M., prin procurator – s.s. indescifrabil
V. F. – s.s. indescifrabil
Pronunțată în ședința publică de la 10 Iunie 2013
PresedinteGrefier
M. MihaiVirginia G.
Red.MM
Tehnored.VG
5EX/23.09.2013
← Pretenţii. Sentința nr. 6151/2013. Judecătoria CRAIOVA | Partaj judiciar. Sentința nr. 10/2013. Judecătoria CRAIOVA → |
---|