Pensie întreţinere. Sentința nr. 6034/2013. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 6034/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 11-04-2013 în dosarul nr. 31819/215/2012
Dosar nr._ - majorare pensie -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA – JUDEȚUL D.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 6034
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 11 aprilie 2013
COMPLETUL DE MINORI ȘI FAMILIE CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE: V. V. F. - JUDECĂTOR
GREFIER: Ș. T.
Pe rol, soluționarea, acțiunii civile având ca obiect majorare pensie de întreținere, formulată de reclamanta F. A. M., împotriva pârâtului H. D..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns av Posmac O. pentru reclamantă si av D. C. pentru pârât, lipsind părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care,
Nemaifiind cereri noi, instanța a declarat închise dezbaterile, acordând cuvântul pe fond.
Av Posmac O. pentru reclamantă a solicitata admiterea acțiunii.
Av D. pentru pârât a solicitat admiterea acțiunii, majorarea pensiei calculate la un procent de ¼ din veniturile nete ale pârâtului.
JUDECATA
Prin acțiunea înregistrată sub nr._ /10.12.2012 pe rolul Judecătoriei C., reclamanta F. A. –M. a chemat în judecată pe pârâtul H. D., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună majorarea pensiei de întreținere la care acesta a fost obligat în favoarea minorului H. D. –L., născut la data de 10.10 1998 prin ..05.2009,pronunțată de judecătoria C. .
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin sentința civilă nr. nr. 8319/19.05.2009, pronunțată de Judecătoria C., s-a dispus obligarea pârâtului la pensie de întreținere în favoarea minorului H. D. –L., majorată, în cuantum de 863 lei lunar, avându-se în vedere venitul pârâtului de la acea dată.
Reclamanta a arătat că venitul pârâtului a crescut,de asemenea nevoile minorului au crescut odată cu vârsta .
Reclamanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Acțiunea a fost întemeiată în drept pe disp. art . 531 și urm. Cod civil.
La dosarul cauzei reclamanta a depus în xerocopie, certificatul de naștere, 8319/19.05.2009 ,pronunțată de Judecătoria C.
Analizând actele și lucrările cauzei ,instanța reține următoarele:
Prin ..05.2009, pronunțată de Judecătoria C., s-a dispus obligarea pârâtului la pensie de întreținere în favoarea minorului H. D. –L., majorată, în cuantum de 863 lei lunar, începând cu data introducerii acțiunii și până la intervenirea unei cauze legale de modificare sau stingere a acestei obligații, avându-se în vedere venitul pârâtului de la acea dată.
Potrivit art. 499 alin.1 Cod civil, tatăl și mama sunt obligați să dea întreținere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum și educația ,învățătura și pregătirea sa profesională, iar, potrivit alin 3, întreținerea se asigură până la terminarea studiilor, fără a depăși 26 de ani.
Potrivit art .531 Cod civil, dispune în sensul că, dacă a intervenit o schimbare în ceea ce privește mijloacele celui care prestează întreținerea și nevoia celui care o primește, instanța de tutelă, potrivit împrejurărilor poate mări sau micșora pensia de întreținere, sau poate hotărî încetarea plății ei .
De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 529 alin.2 din Codul civil, când întreținerea este datorată de părinte, ea se stabilește până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, o treime pentru 2 copii și o jumătate pentru 3 sau mai mulți copii .
În cauza dedusă judecății, instanța reține că împrejurările de fapt avute în vedere la pronunțarea sentinței civile nr. 8319/19.05.2009 a Judecătoriei C. s-au schimbat, în sensul că s-a majorat venitul mediu net al pârâtului la 3497 lei - conform adeverinței depuse la dosarul cauzei - iar nevoile minorului raportat la vârsta acestuia sunt în continuă creștere .
În consecință, având în vedere dispozițiile art. 499 alin. 1 art. 529 și art. 531 Cod civil, ,instanța va admite acțiunea și va obliga pârâtul la 874 lei lunar ,începând cu data introducerii acțiunii -28.11.2012 - și până la intervenirea unei cauze legale de modificare sau de stingere a obligației .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea civilă formulată de reclamanta F. A.-M. domiciliată în C., .. 9 .. 1, ., împotriva pârâtului H. D., domiciliat în București . D, sector .
Obligă pârâtul la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorului H. D. –L., născut la data de 10.10 1998, majorată de la suma de 863 lei lunar, la suma de 874 lei lunar, începând cu data introducerii acțiunii -28.11.2012- și până la intervenirea unei cauze legale de modificare sau de stingere a obligației .
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică de la 11 aprilie 2013.
PREȘEDINTE, Grefier,
V.V. F. Ș. T.
← Curatelă. Sentința nr. 12/2013. Judecătoria CRAIOVA | Pensie întreţinere. Sentința nr. 28/2013. Judecătoria CRAIOVA → |
---|