Plângere contravenţională. Decizia nr. 3122/2013. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Decizia nr. 3122/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 27-02-2013 în dosarul nr. 26964/215/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 3122/2013
Ședința publică de la 27 Februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE CLAUDIA-MIRELA RADU
Grefier A. B.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petenta P. R. și pe intimat POLIȚIA L. MUNICIPIUL CRAIOVBA, având ca obiect plângere contravetionala.
La apelul nominal făcut în ședința publică a r[spuns petenta si martorul D. G., lipsă fiind intimata.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, a fost audiat sub prestare de jurământ martorul audiat, dipă care, procesul fiind în stare de judecată, s-a acordat cuvântul în fond
Petenta solicită admiterea plângerii, fără cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
La data de 17.10.2012, sub nr._ s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei C. plângerea formulată de petenta P. R. împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat de Poliția L. C. la data de 03.10.2012, prin care solicită anularea procesului-verbal de constatare și exonerarea de la plata amenzii.
In motivarea plângerii, petenta a arătat că nu a săvârșit faptele reținute în sarcina sa, ci a ajutat un vecin cu posibilități reduse, de a-și reface imobilul, fapt pentru care agenții constatatori i-au solicitat acte de construire, iar aceasta le-a vorbit civilizast, fără a-i insulta. Mai precizează că în procesul-verbal nu s-au consemnat obiecțiunile sale.
În drept plângerea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 61/1991 Rep. și pe dispozițiile art. 34 din OG nr. 2/2001.
La dosar s-a depus: procesul-verbal, în original, raportul de constatare, acte medicale.
Intimatul, deși legal citat, nu a formulat întâmpinare.
În scop probatoriu, petenta a solicitat și instanța a încuviințat administrarea probei cu martori, iar din oficiu s-a dispus audiere martorului asistent, fiind audiati sub prestare de jurământ martorii O. G. D. F., C. C. și D. G., declarațiile al dosar.
Analizând temeinicia procesului-verbal contestat, în raport de susținerile petentului din plângerea formulată și proba testimonială administrată în cauză, instanța constată următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție contestat s-a reținut săvârșirea de către contestatoare a contravenției prevăzute de disp. art. 3 pct. 1 și 31 din Legea 61/1991 R, constând în aceea că a adresat în public expresii jignitoare la adresa instituției poliției locale și a refuzat a se legitima, provocând indignarea cetățenilor.
Conform art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța investită cu soluționarea plângerii analizează legalitatea și temeinicia procesului-verbal și hotărăște asupra sancțiunii.
Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției beneficiază, de regulă, de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată legislativ, este unanim acceptată, atât în doctrina de specialitate, cât și în practica instanțelor judecătorești.
O astfel de prezumție nu încalcă dreptul petentului la un proces echitabil, nefiind de natură a încălca prezumția de nevinovăție. După cum a constatat și Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Salabiaku c. Franței, Hot. din 7 oct. 1988, s. A no 141‑A, p. 15, § 28 ; Telfner c. Austriei, no_/96, § 16, 20 mart. 2001; A. c. României, no_/03, § 60, 4 oct. 2007), prezumțiile de fapt și de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, fiind permisă utilizarea acestora și în materie penală (cum este calificată și materia contravențională prin raportare la CEDO), pentru dovedirea vinovăției făptuitorului, dacă sunt îndeplinite două condiții: respectarea unor limite rezonabile, ținându-se cont de miza litigiului, și respectarea dreptului la apărare.
În prezenta cauză, atât miza litigiului (aplicarea unei amenzi în cuantum de 200 de lei) cât și asigurarea posibilității petentei de a-și dovedi susținerile, de a combate prezumția de legalitate și temeinicie, permit aplicarea acestei prezumții.
Verificând legalitatea procesului verbal de contravenție contestat potrivit art. 34, al. 1 din OG nr. 2/2001, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale incidente (art. 16 si art. 17 din OG 2/2001).
Faptul că nu au fost înscrise obiecțiuni nu este de natură a atrage nulitatea absolută a procesului-verbal, ci este sancționat cu nulitatea relativă, numai în măsura în care acest fapt aduce vătămări petentei în drepturile sale procesuale, vătămare ce nu a fost dovedită în cauză.
Sub aspectul temeiniciei, analizând descrierea făcută faptelor în procesul-verbal de contraventie și declarațiile martorilor audiați în cauză, instanța reține că petenta a săvârșit cele două fapte reținute în sarcina sa.
Astfel, din depozițiile martorilor O. G. D. F. și C. C., rezultă că în data de 03.10.2012 petenta, împreună cu martorii menționați, în calitate de vecini, au reparat gardul unui vecin cu grad de handicap, care anterior produsese un incendiu soldat cu pagube și la alte imobile vecine, moment în care agenții constatatori s-au prezentat la fața locului și au discutat cu petenta, martorii rămânând în curte, dar au auzit că petenta a discutat civilizat cu organele de poliție. Mai arată martorii că petenta a intrat în autoturismul poliției, după care a coborât, timp în care martorii au rămas în curtea imobilului vecinului lor și nu s-a legitimat.
Martorul D. G. a declarat că a asistat la discutia petentei cu agenții constatatori, aflându-se lângă aceștia, respectiv pe drumul public și a auzit personal când petenta a adresat expresii jignitoare la adresa instituției poliției locale și a refuzat să se legitimeze.
Instanța va reține ca fiind adevărată această din urmă depoziție, care se coroborează cu raportul de constatare, precum și pentru faptul că acest martor s-a situat în imediata vecinătate a părților, ceilalți doi martori rămânând în curtea unui imobil.
Având în vedere aceste considerente,instanța reține că petenta a săvârșit faptele reținute în sarcina sa, motiv pentru care va respinge plângerea.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea, formulată de petenta P. R., domiciliată în C., ., JUD. D., în contradictoriu cu intimata Poliția L. a Municipiului C., cu sediul în C., jud. D..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 27 Februarie 2013
Președinte, C.-M. R. | ||
Grefier, A. B. |
C.R. 29 Martie 2013
← Uzucapiune. Sentința nr. 27/2013. Judecătoria CRAIOVA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 5382/2013.... → |
---|