Plângere contravenţională. Sentința nr. 03/2013. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 03/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 03-07-2013 în dosarul nr. 5419/215/2012

Pl. contrav.

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

Sentința civilă nr._

Ședința publică de la 03.07.2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE R.-M. T.

Grefier L. V.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petent S. R. I. și pe intimatii I P J D., ..A., V. C., având ca obiect ,, plângere contravenționala"

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns av. G. V. pentru petent, martorul U. L. Ș., lipsind intimatii.

Procedura legal îndeplinită

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

În temeiul disp. art. 192, 193 C.p.c. rap. la art. 196 C.p.c. instanța procedează la audierea martorului U. L. Ș., declarația consemnată fiind atașată la dosarul cauzei.

Av. G. V. pentru petent învederează că renunță la audierea celui de-al doilea martor.

In raport de manifestarea de voința a petentului exprimata prin aparatorul ales, instanța ia act, in baza dispoz. art. 168 alin. 3 C.Pr.Civ, de renuntarea la administrarea probei testimoniale astfel solicitate si incuviintate, dispunand in acest sens revenirea asupra incuviintarii acestei probe.

Nefiind cereri noi de formulat, exceptii de invocat sau probe de administrat, in vederea solutionarii cu celeritate a cauzei pendinte, instanța constata cauza in stare de judecata, acordând cuvântul in dezbateri asupra fondului cauzei petentului prin apărătorul ales.

Av. G. V. pentru petent solicită admiterea plângerii, anularea procesului-verbal de contravenție, exonerarea de la plata amenzii, restituirea permisului de conducere. În subsidiar, solicită înlocuirea amenzii contravenționale cu avertisment. Nu solicită cheltuieli de judecată.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față;

Prin plângerea contravenționala, depusa si înregistrata pe rolul acestei instanțe la data de 07.03.2012 sub nr._, petentul S. R. I. a solicitat in contradictoriu cu intimatul I.P.J. D.- B.P.R., anularea procesului verbal de contravenție .. nr._ încheiat la data de 23.02.2012, exonerarea de la plata amenzii, restituirea permisului de conducere .

Petentul a aratat ca la data de 23.02.2012, a fost sancționat contravențional pe motiv că, la data de 07.01.2012 ar fi condus autovehiculul cu nr. de înregistrare_ pe . la ieșirea din parcare ar fi acroșat cu partea față a mașinii autovehiculul cu nr._, care era parcat, stare de fapt neconformă cu realitatea.

A precizat că autovehiculul cu nr. de înregistrare_ nu este proprietatea sa, acesta fiind împrumutat de la o cunoștință, iar la data când s-ar fi propus presupusa faptă contravențională, nu se afla în România, fiind plecat în Italia, mașina fiind condusă de numitul M. A..

A invocat disp. art. 16 alin. 1 și art. 11 alin. 1 din OG 2/2001

La prezenta plângere s-au depus procesul verbal in original, dovada de conducere, copia C.I., copia permisului de conducerer.

Legal citată, intimata a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată, procesul-verbal de contravenție fiind încheiat cu respectarea condițiilor de fond și formă prevăzute de O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

Cât privește starea de fapt descrisă de agentul constatator în procesul-verbal, intimata a solicitat instanței să constate că aceasta nu poate fi înlăturată de declarația unui martor audiat la solicitarea petentului, instanța neputând da relevanță maximă unei astfel de probe, înlăturând astfel constatările agentului de poliție din procesul-verbal de contravenție, care este un act de autoritate, altfel spus, printr-o probă indirectă ar fi înlăturată o probă directă, ceea ce este inadmisibil.

Așadar, măsura dispusă de către agentul constatator este temeinică și legală, procesul-verbal făcând deplina dovadă a situației de fapt menționată în cuprinsul său.

Referitor la procesul-verbal intimata consideră că instanța trebuie să-i recunoască valoarea probatorie sub aspectul constatării stării de fapt, având în vedere că este întocmit de un agent la statului aflat în exercițiul funcțiunii.

Cu privire la temeinicia procesului-verbal, intimata a învederat instanței că deși O.G. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare, din economia art. 34 rezultă că procesul-verbal face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept.

Mai mult decât atât, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției beneficiază de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată de legislativ, este unanim acceptată, atât în doctrinele de specialitate, cât și în practica instanțelor judecătorești. S-au anexat declarațiile parților implicate în evenimentul rutiere, care au stat la baza emiterii procesului verbal și planșa fotografică în cauză.

În drept a invocat prevederile C.pr.civ. și ale O.G. 2/2001cu modificările și completările ulteriore, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Plângerea este scutită de taxă de timbru și timbru judiciar conform dispozițiilor art.36 din O nr.2/2001, art.15 lit.i din L.nr.146/1997, respectiv art.1 al.2 din OG nr.32/1995.

În scop probator petentul a solicitat și instanța a încuviințat proba cu înscrisuri și proba testimoniala cu doi martori.

La data de 02.05.2013, în temeiul art. 129 alin. 5 C. ce consacra rolul activ al instanței in materie probatorie rap. la art. 33-34 alin. 1 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor si art. 119 alin.1 din OUG/195 din 2002 privind circulatia pe drumurile publice, in vederea verificarii legalității și temeiniciei procesului verbal de contravenție instanța a dispus introducerea in cauză și citarea celui de-al doilea conducator auto in calitate de intimat, respectiv V. C..

La data de 06.06.2012, având în vedere faptul ca petentul nu si-a indeplinit obligatia stabilita de instanta in sarcina sa prin incheierea de sedinta din 02.05.2012, si anume aceea de a a depune la dosarul cauzei copia poliței de asigurare RCA, a dispus suspendarea cauzei, in temeiul disp. art. 155 ind.1 Cod pr.cv., pana la indeplinirea obligatiei mentionate, cauza fiind repusă pe rol la data de 06.03.2013.

La data de 06.03.2013, în temeiul art 33 alin 2 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor si art 119 alin. 1 din OUG 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, instanța a dispus introducerea in cauză in calitate de intimat a ..A.

Analizând actele si lucrările dosarului, instanța retine următoarele:

Prin procesul verbal de contravenție .. nr._ încheiat la data de 23.02.2012, petentul a fost sancționat contravențional cu avertisment și amenda în cuantum de 280 lei, și suspendarea dreptului de a conduce autoturismul pe o perioadă de 30 de zile, reținându-se in sarcina sa săvârșirea contravenției prev. de disp. art. 54 din OUG 195/2002, art. 79 alin.1 lit.b din OUG 195/2002, art. 147 alin. 1 din HG 1391/2006

În fapt, la data de 07.01.2012, petentul a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_ pe . la ieșirea din parcare ar fi acroșat cu partea față a mașinii autovehiculul cu nr._ care era parcat. De asemenea nu s-a prezentat la poliție în 24 de ore, nu a prezentat permisul de conducere.

Conform 54 din OUG 195/2002, art. 79 alin.1 lit.b din OUG 195/2002:

,, Conducătorul de vehicul care execută o manevră de schimbare a direcției de mers, de ieșire dintr-un rând de vehicule staționate sau de intrare într-un asemenea rând, de trecere pe o altă bandă de circulație sau de virare spre dreapta ori spre stânga sau care urmează să efectueze o întoarcere ori să meargă cu spatele este obligat să semnalizeze din timp și să se asigure că o poate face fără să perturbe circulația sau să pună în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic.Semnalizarea schimbării direcției de mers trebuie să fie menținută pe întreaga durată a manevrei" ; ,, Conducătorii de vehicule implicați într-un accident de circulație în urma căruia au rezultat numai avarierea vehiculelor și/sau alte pagube materiale sunt obligați: b) să se prezinte la unitatea de poliție competentă pe raza căreia s-a produs accidentul în termen de cel mult 24 de ore de la producerea evenimentului pentru întocmirea documentelor de constatare", iar potrivit art. 147 alin. 1 din HG 1391/2006 ,, Conducătorul de autovehicul sau de tramvai este obligat: 1. să aibă asupra sa actul de identitate, permisul de conducere, certificatul de înmatriculare sau de înregistrare și, după caz, atestatul profesional, precum și celelalte documente prevăzute de legislația în vigoare".

Respectând dispozițiile art. 34 alin. 1 din O.G. 2/2001 și implicit principiul preeminenței dreptului, instanța urmează a examina mai întâi legalitatea procesului-verbal și ulterior temeinicia sa.

Cat privește legalitatea procesului-verbal, instanța retine ca acesta este întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 alin.1 din OG 2/2001 cu modificările si completările ulterioare, cuprinzând toate mențiunile obligatorii prevăzute de acest act normativ, mențiuni a căror lipsa atrage sancțiunea nulității actului constatator, nulitate care poate fi constatata si din oficiu de către instanța.

Sub aspectul legalității, petentul a invocat nulitatea procesului verbal de contravenție, în temeiul art. 16 din OG 2/2001, deoarece a fost aplicată o sancțiune contravențională plecând de la presupunerea că el ar fi fost cel vinovat, fără a cerceta împrejurările în care a fost săvârșită fapta.

Instanța atrage atenția asupra reglementărilor art. 17 din OG 2/2001 unde sunt strict determinate situațiile în care nerespectarea anumitor cerințe atrage întotdeauna nulitatea actului întocmit de agentul constatator.

Astfel, prin acest text de lege se prevede ca "lipsa mențiunilor privind numele, prenumele si calitatea agentului constatator, numele si prenumele contravenientului, iar in cazul persoanei juridice lipsa denumirii si a sediului acesteia, a faptei săvârșite si a datei comiterii acesteia sau a semnaturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal".

In raport cu acest caracter imperativ-limitativ al cazurilor in care nulitatea procesului-verbal încheiat de agentul constatator al contravenției se ia in considerare si din oficiu, se impune ca in toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie sa le întrunească un asemenea act, nulitatea procesului-verbal de constatare a contravenției nu poate fi invocata decât daca s-a pricinuit parții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act.

Nici unul dintre motivele de nulitate, invocate de petent, nu se regăsește printre cele expres prevăzute de art. 17 din ordonanță, situație în care vom analiza doar existența vătămării petentului, cauzată acestuia prin neregulile semnalate, vătămare care trebuie dovedită și care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea procesului verbal de contravenție .

Procedând la o astfel de analiză, se constată că petentul nici nu a indicat în ce mod a fost prejudiciat prin neregulile reclamate și de altfel, nici unul dintre acestea nu sunt de natură să conducă la anularea procesului verbal, neproducându-i acestuia nici o vătămare.

Prin urmare, instanța reține că procesul verbal de contravenție a fost întocmit în mod legal, agentul constatator consemnând toate elementele indicate de dispozițiile art. 17 alin. 1 din O.G. 2/2001, în lipsa cărora, actul sancționator ar fi fost lovit de nulitate absolută.

Sub aspectul temeiniciei procesului verbal contravențional atacat, instanța reține că procesul verbal de contravenție este un act administrativ de autoritate întocmit de agentul constatator ca reprezentant al unei autorități administrative, învestit cu autoritatea statală pentru constatarea și sancționarea unor fapte care contravin ordinii publice, după o procedură specială prevăzută de lege, astfel că se bucură de prezumția de autenticitate și veridicitate care însă este relativă și poate fi răsturnată prin probe de către contravenientă, conform disp. art. 1169 C.civ. care reglementează sarcina probei.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că orice sistem juridic cunoaște prezumțiile de fapt și de drept, inclusiv prezumția de temeinicie a procesului verbal de contravenție. Instanța europeană a stabilit că prezumțiile de fapt sau de drept operează în legile represive din toate sistemele juridice și că ea nu interzice în principiu asemenea prezumții. Cu toate acestea, exigențele unui proces echitabil impun statelor contractante să nu depășească anumite limite și să le folosească într-o manieră rezonabilă, ținând cont de gravitatea faptei și cu respectarea dreptului la apărare.

De asemenea, Curtea a stabilit că sarcina sa nu este de a verifica compatibilitatea in abstracto a unei prezumții legale sau simple cu prevederile Convenției, ci de a determina dacă aceasta a fost aplicată în concret reclamantului într-o manieră compatibilă cu respectarea prezumției de nevinovăție (cauza Bouamar c Franței).

În cauza dedusă judecății se reține prezumția de temeinicie a procesului verbal de contravenție, tocmai că reținerea faptei contravenționale și aplicarea sancțiunii se întemeiază pe faptele și împrejurările constatate personal de agentul constatator.

Procesul verbal de contravenție nu este doar un act de acuzare ci și un mijloc de probă.

Textul art. 34 din OG 2/2001 presupune o interpretare concordantă cu exigențele unui proces echitabil, devreme ce prevede că instanța de judecată verifică legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție. Prin urmare instanța nu pornește de la ideea preconcepută că persoana sancționată contravențional este vinovată, ci menținerea procesului verbal va fi rezultatul unor verificări asupra tuturor consemnărilor actului sancționator.

În situația sancționării contravenției constând în fapta comisivă, astfel cum este în situația de față, procesul verbal constituie un mijloc de probă, el dovedind o situație de fapt care a condus în mod rezonabil la ridicarea unei acuzații bazate pe împrejurări de fapt ce necesită explicații fundamentate pe probe din partea celui sancționat. Prin urmare, în astfel de cazuri, sarcina probei, în procesul civil, este inversată prin mecanismul de funcționare a prezumției simple, astfel încât aceasta trece asupra părții împotriva căreia este stabilită prezumția.

Petentul, având posibilitatea exercitării drepturilor procesuale în vederea dovedirii plângerii formulate, a solicitat și i-a fost încuviințată audierea martorei U. L. Ș.. Acesta declară, că a fost împreună cu petentul în Italia, în perioada 05.01.10.01.2012, cu un microbuz, dar ,, pentru transportul efectuat nu am primit bilet, făcându-se curse săptămânal".

Deși petentul a invocat în motivele plângerii eroarea de fapt, fapt susținut și de martora U. L. Ș., instanța apreciază că mărturia a fost dată pro causa, în susținerea poziției procesuale a petentului, existând presupunerea rezonabilă că aceasta este interesată moral în rezultatul cauzei, declarația acesteia privind inexistența faptei contravenționale necoroborându-se cu nici un alt mijloc de probă, astfel depoziția acesteia fiind înlăturata din ansamblul materialului probator.

Ori, în situația în care depoziția martorului propus de petent a fost înlăturată, ca fiind subiectiva, ne aflăm în situația în care, neexistând alte probe sau indicii credibile care să răstoarne prezumția simplă de temeinicie a actului sancționator, concluzionând asupra temeiniciei procesului verbal criticat, instanța apreciază că acesta respectă dispozițiile OG 2/2001 și OUG 195/2002 și că surprinde fidel starea de fapt existentă și imputată contravenientului și pe cale de consecință, prezumția de legalitate și temeinicie a procesului –verbal de contravenție în cauză, nu a fost răsturnată în urma probatoriului administrat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Repinge plângerea contravențională formulată de petentul S. R. I., domiciliat în C., ., .. 1, ., în contradictoriu cu intimatii I P J D., ..A. cu sediul în SIBIU, N. OLAHUS, nr. 5, jud. Sibiu, V. C., domiciliat în C., SF. D., nr. 6, ., ., jud. D., ca neîntemeiată.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică, azi, 03.07.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

R.-M. T. L. V.

Red. M.R.T/ Tehnored. L.V.

2 ex., 01.08.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 03/2013. Judecătoria CRAIOVA