Plângere contravenţională. Sentința nr. 06/2013. Judecătoria CRAIOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 06/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 06-11-2013 în dosarul nr. 15185/215/2013
m ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publică de la 06.11.2013
Instanța constituită din:
Președinte: M. D. M.
Grefier: L. C. A.
Pe rol, soluționarea plângerii contravenționale formulate de petentul B. M. D., în contradictoriu cu intimatul I.P.J. D..
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns petentul și martorii G. A. și B. N., lipsind reprezentantul intimatului.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care, după care,
Petentul depune copia Deciziei Penale nr. 2555/12.12.2012 a Curții de Apel C., copia declarației martorului N. N. și plângerea penală formulată împotriva numitului Tecu I. A. .
Sub prestare de jurământ au fost audiați martorii G. A. și B. N., declarațiile fiind consemnate și atașate la dosar.
Petentul arată că nu mai are alte cereri.
Instanța constată, în temeiul art. 244 Noul Cod de Procedură Civilă, terminată cercetarea judecătorească, iar în temeiul art. 389 și urm Noul Cod de Procedură Civilă, consideră lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei și închide dezbaterile, acordând cuvântul pe fond.
Petentul solicită admiterea plângerii contravenționale, anularea procesului verbal de contravenție și exonerarea de plata amenzii.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._, la data de 30.04.2013, petentul B. M. D. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul I.P.J. D., anularea procesului verbal . nr._ emis la data de 03.04.2013.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că nu a fost administrator al Asociației de proprietari nr. 14 Brazda lui N. iar agentul constatator a consemnat în cuprinsul procesului-verbal acest lucru.
A mai arătat că nu i s-a oferit posibilitatea de a formula obiecțiuni în cuprinsul actului sancționator, nu a fost consemnat un martor asistent iar Adunarea Generală a avut loc pe data de 23.03.2013 iar procesul-verbal a fost încheiat la data de 03.04.2013.
Ulterior, a aflat că agentul constatator a luat declarații unor martori, respectiv concubinului numitei S. F. și unui proprietar Ț., care este recunoscut pentru tot felul de reclamații făcute la adresa asociației.
A precizat că la data de 23.03.2013 trebuia să se desfășoare adunarea generală anuală a Asociației de Proprietari nr. 14 Brazda lui N., convocată în mod legal la acea dată.
Fără să fie invitată și fără a fi proprietar de apartament în cadrul asociației a venit numita S. F. care a început să țipe și să-l amenințe.
Petentul a precizat că în calitate de președinte al asociației a intervenit și i-a cerut să părăsească sala deoarece nu avea nicio calitate și nici un drept de a participa la adunarea generală, informând-o că deține documente care atestă că aceasta a delapidat asociația cu o sumă foarte mare de bani.
Numita S. F. a avut calitatea de administrator al asociației de proprietari din care s-a desprins actuala asociație iar pentru activitatea infracțională aceasta a fost sancționată atât pe latură penală cât și pe latură civilă.
A menționat că a încercat să informeze adunarea generală despre aceste aspecte cu documente oficiale iar agentul constatator l-a sancționat în mod eronat.
În drept, a invocat dispozițiile art 31 din OG 2/2001.
A depus la dosar procesul verbal de contravenție contestat, extras privind dosarul nr._ *, copia cărții de identitate.
La data de 20.05.2013, intimatul IPJ D. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale și menținerea actului sancționator ca temeinic și legal.
A solicitat ca instanța să constate că procesul verbal de contravenție este încheiat cu respectarea condițiilor de formă și de fond prevăzute de OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Cât privește starea de fapt descrisă de agentul constatator în procesul-verbal, intimatul a solicitat instanței să constate că aceasta nu poate fi înlăturată de declarația unui martor audiat la solicitarea petentului, instanța neputând da relevanță maximă unei astfel de probe, înlăturând astfel constatările agentului de poliție din procesul-verbal de contravenție, care este un act de autoritate, altfel spus, printr-o probă indirectă ar fi înlăturată o probă directă, ceea ce este inadmisibil. În opinia sa, instanța de judecată nu poate da relevanță maximă unei astfel de probe, înlăturând astfel constatările agentului de poliție din procesul verbal de contravenție, ceea ce este un act de autoritate. Astfel spus, printr-o probă indirectă ar fi înlăturată o probă directă, ceea ce este inadmisibil.
Așadar, măsura dispusă de către agentul constatator este temeinică și legală, procesul-verbal făcând deplina dovadă a situației de fapt menționată în cuprinsul său.
Referitor la procesul-verbal intimatul a considerat că instanța trebuie să-i recunoască valoarea probatorie sub aspectul constatării stării de fapt, având în vedere că este întocmit de un agent la statului aflat în exercițiul funcțiunii.
Cu privire la temeinicia procesului-verbal, intimatul a învederat instanței că deși O.G. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare, din economia art. 34 rezultă că procesul-verbal face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept.
Mai mult decât atât, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției beneficiază de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată de legislativ, este unanim acceptată, atât în doctrinele de specialitate, cât și în practica instanțelor judecătorești.
A învederat ca fapta pentru care petentul a fost sancționat a fost constatată personal de agentul constatator, astfel încât procesul verbal, care a fost legal întocmit, se bucură de prezumția de temeinicie.
Din analiza procesului verbal atacat, rezultă că acesta îndeplinește condițiile de fond prevăzute de art. 16 alin. 1 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, cât și cele prevăzute sub sancțiunea nulității absolute a art. 17 din același act normativ, respectiv sunt menționate numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, faptele săvârșite și data comiterii acestora și semnătura agentului constatator.
Fapta a fost constatată în mod direct de agentul de poliție, aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu, competent și să sancționeze contravenții la regimul circulației rutiere, conform prevederilor art. 109 alin. 1 din OG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, cu modificările și completările ulterioare.
Procesul verbal în măsura în care cuprinde constatări personale ale agentului de poliție care l-a încheiat are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului cât timp acesta din urmă nu este în măsura să prezinte o probă contrară.
Potrivit art. 15 din ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, contravenția se constată printr-un proces verbal încheiat de persoane anume prevăzute în actul normativ care stabilește și sancționează contravenția, denumite în mod generic agenți constatatori. Pot fi a genți constatatori: primarii, ofițerii și subofițerii de poliție din cadrul MAI, special abilitați, persoanele împuternicite în acest scop de miniștri și lați conducători ai autorităților administrației publice centrale, de prefecți, președinți ai consiliilor județene, primari, de primarul general al Municipiului București, precum și alte persoane prevăzute în actele normative cu caracter special.
Faptele constatate în mod direct de către agentul constatator sunt suficiente pentru a da naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund realității.
Simpla negare a petentului în sensul că fapta reținută în sarcina sa nu corespunde realității, nu poate răsturna prezumția de temeinicie și legalitate de care s e bucură procesul verbal, atâta timp cât acesta nu aduce probe, ori nu invocă împrejurări credibile.
Motivul pentru care procesele-verbale prin care se constată și sancționează contravențiile sunt înzestrate cu această caracteristică este încrederea în faptul că organul emitent ( agentul, în această situație ) consemnează exact faptele pe care le constată fără alte adăugiri sau deturnări ale realității. Aceasta cu atât mai mult cu cât în ipoteza menționării intenționate sau din neglijență a unor împrejurări nereale, agentul este expus unor posibile sancțiuni de natură disciplinară sau chiar penală.
De asemenea în doctrină s-a reținut în acord cu jurisprudența Curții de la Strasbourg, în privința prezumțiilor și a limitei rezonabile pe care statele nu trebuie să o depășească în folosirea lor, că una din limitele până la care să acționeze prezumția de temeinicie a procesului verbal trebuie să fie dată de constatarea personală a faptei de către agent.
Astfel, în situația în care fapta este constatată personal, procesul verbal legal întocmit se va bucura de prezumția de temeinicie și instanța va porni în analizarea acestuia de la prezumția că el reflectă adevărul.
De altfel, Curtea face distincția între faptele constatate personal de către agentul constatator și cele care nu au fost constatate personal.
Având în vedere toate cele expuse mai sus, a solicitat să se constate faptul că procesul verbal de contravenție face dovada situației de fapt până la proba contrară, probă care în mod evident trebuie făcută de petent și nicidecum de agentul constatator.
Astfel, procesul verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, are forța probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului, cât timp acesta nu este în măsura să prezinte o probă contrară.
A menționat faptul că nu deține material probator, abaterea săvârșită fiind constatată în mod direct de către agentul constatator.
În temeiul art. 411 alin. 1 pct. 2 C.pr.civ, a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
A atașat referatul cu propunere de clasare nr._/03.04.2013, declarațiile numiților N. N. și Tecu I. A..
La data de 27.06.2013 petentul a depus răspuns la întâmpinare prin care a arătat că înțelege să conteste declarația numitului N. N. care este concubinul numitei S. F. și declarația numitului Ț. I. A., cu care este în conflict, în calitatea sa de președinte al asociației, aceștia inducând în eroare agentul de poliție, în condițiile în care nu i s-a dat dreptul de a-și exprima punctul de vedere.
A mai arătat că prezumtiva faptă nu a fost constatată în mod direct, agentul constatator nefiind prezent la ora și data indicate.
În scop probatoriu petentul a solicitat și instanța a încuviințat pentru acesta proba testimonială cu doi martori, în cauză fiind audiați numiții G. A. și B. N..
Analizând actele și lucrările dosarului,instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție . nr._/03.04.2013 întocmit de Poliția Municipiului C. petentul a fost amendat contravențional pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 3 punctul 1 din Legea 61/1991.
Verificând legalitatea procesului verbal, instanța constată că a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută.
Cu privire la temeinicia procesului verbal, instanța retine următoarele:
Potrivit art. 3 punctul 1 din Legea 61/1991 constituie contravenție săvârșirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, amenințări cu acte de violență împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea și liniștea publică sau să provoace indignarea cetățenilor ori să lezeze demnitatea și onoarea acestora sau a instituțiilor publice.
Potrivit art. 1 din O.G. 2/2001, legea contravențională apără valorile sociale care nu sunt ocrotite de legea penală. Constituie contravenție fapta săvârșită cu vinovăția stabilită și sancționată prin lege, ordonanță, hotărâre a Guvernului sau după caz prin hotărâre a Consiliului local sau a Consiliului județean.
Aceste caracteristici generale ale contravenției care se regăsesc și în norma specială care reglementează fapta reținută în sarcina petentului determină caracterizarea acesteia ca acuzație în materie penală și deci includerea în câmpul de aplicare al art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Pentru a stabili dacă o anumită procedură intră în domeniul penal al art 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, Curtea a instituit trei criterii: calificarea din dreptul intern al statului în cauză, natura faptei incriminate și natura și gradul de severitate al sancțiunii.
Autonomia noțiunii „în materie penală „ determină aplicarea garanțiilor art 6 CEDO ori de câte ori o măsură este calificată penală în dreptul intern al statului în cauză. Insă, faptul că în conformitate cu dreptul intern al unui stat o anumită faptă este considerată contravenție și nu infracțiune (cum este cazul prezentei cauze) nu duce în mod automat la neaplicarea articolului 6 din Convenție. In acest moment se vor verifica celelalte două criterii, fiind suficient unul singur pentru a conduce la includerea măsurii în discuție în domeniul penal al Convenției.
Cel de-al doilea criteriu- natura dispoziției sancționatorii- include două subcriterii: câmpul de aplicare al normei și scopul pedepsei, aceste două subcriterii acționând în mod cumulativ.
Avându-se în vedere câmpul de aplicare al normei, trebuie verificat cui se adresează norma în discuție, respectiv dacă aceasta are un caracter special, adresându-se unei categorii restrânse de persoane sau dimpotrivă dacă norma are un caracter general. Se constată că norma legală aplicabilă ăn prezenta cauză are un caracter general, aplicându-se tuturor cetățenilor care participă la circulația pe drumurile publice, în considerarea intereselor generale ale societatii.
Luandu-se în considerare subcriteriul scopului pedepsei, Curtea Europeană a stabilit că atâta vreme cât norma juridică are caracter general și urmărește un scop represiv, articolul 6 nu face diferență între fapte în funcție de gravitatea lor. S-a decis că articolul 6 din Convenție nu distinge între infracțiuni și fapte ilicite nepedepsibile penal deoarece le lipsește gradul de pericol social al infracțiunii; dispoziția art. 6 CEDO se aplică de fiecare dată când o persoană este acuzată de săvârșirea unei infracțiuni sau a altei fapte ilicite - așa cum este contravenția - susceptibilă de aplicarea unei sancțiuni cu caracter represiv.
Rezultă cu claritate că distincția între infracțiuni și contravenții existentă în dreptul intern al mai multor state parte la Convenție (ca si România) este irelevantă din punct de vedere al art. 6 din Convenție, acesta fiind aplicabil la ambele forme de ilicit, atâta vreme cât natura dispoziției sancționatorii o cere(CEDO, cauza Lauko c. Slovaciei, hotarare din 2 septembrie 1998, cauza A. c. Romaniei, hot din 04.10.2007).
Natura și gravitatea pedepsei aplicate sau aplicabile unei persoane are relevanță din punct de vedere al aplicării art 6 din Convenție, având în vedere că, potrivit legislației interne, scopul aplicării sancțiunilor contravenționale este unul represiv și preventiv.
Contravenția reținută în sarcina petentului întrunește elementele unei fapte de natură penală în sensul art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, întrucât câmpul de aplicare al prevederilor O.U.G. 195/2002 privește pe toți cetățenii participanți la circulația pe drumurile publice, fără îndeplinirea unei condiții speciale, iar sancțiunea instituită de lege are un caracter preventiv și represiv.
Pe cale de consecință, în cauză petentului îi sunt recunoscute și garanțiile procedurale specifice în materie penală, în ceea ce privește dreptul la un proces echitabil, printre care și prezumția de nevinovăție prev. de art. 6 par. 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Această prezumție, ca orice prezumție legală relativă conduce la răsturnarea sarcinii probei, astfel că, în cadrul plângerilor contravenționale cel care trebuie să facă dovada existenței faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia este organul constatator.
Petentul a fost sancționat contravențional fără a fi invocată vreo probă în sprijinul acuzației formulate de către organele constatatoare.
Întrucât din probele administrate nu rezultă că petentul a săvârșit fapta reținută în sarcina sa, instanța, în baza art. 34 din OG 2/2001 va admite plângerea și va anula procesul-verbal de contravenție .
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea formulată de petentul B. M. D., domiciliat în C., ., . 2, ., în contradictoriu cu intimatul I.P.J. D., cu sediul în C., ., județul D..
Anulează procesul verbal de contravenție . nr._/03.04.2013 întocmit de Poliția Municipiului C. și exonerează petentul de plata amenzii.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 06.11.2013.
Președinte, Grefier,
M. D. MecleneanuLuminița C. A.
Red. M.D.M
teh. L.C.A.
4 ex/08.01.2014
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 14/2013.... | Pretenţii. Sentința nr. 7976/2013. Judecătoria CRAIOVA → |
|---|
