Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Sentința nr. 1978/2013. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 1978/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 06-02-2013 în dosarul nr. 31019/215/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

Sentința Civilă Nr. 1978/2013

Ședința publică de la 06 Februarie 2013

Instanță constituită din:

PREȘEDINTE -CLAUDIA-MIRELA RADU

Grefier -A. B.

Pe rol, judecarea cauzei civile privind pe petenta . P. POINT SA în contradictoriu cu intimata S.C. NM C. S.R.L., P. ADMINISTRATOR JUDICIAR MANAGEMENT REORGANIZARE LICHIDARE SPRL - FILIALA T., având ca obiect

plângere împotriva încheierii de carte funciară (Art.52 alin.2 Legea nr.7/1996).

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns avocat S. C. în substituire pentru avocat T. I. pentru petentă și avocat și avocat R. C. pentru intimată, lipsă fiind părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că la data de 31.01.2013 s-a depus la dosarul cauzei ,prin serviciul registratură de către avocat T. A. dovada imposibilității prezentării la termenul de azi, după care:

Avocat S. C. pentru petentă depune la dosarul cauzei o cerere e renunțare la judecată și solicită instanței a se lua act de cerere.

Instanța acordă cuvântul pe cererea de renunțare la judecată.

Avocat R. C. pentru intimată, având cuvântul învederează instanței că se opune și solicită cheltuieli de judecată, având în vedere că au trecut trei termene de judecată.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat, instanța reține cauza spre soluționare.

După închiderea dezbaterilor se prezintă și apărătorul interveninentei.

Instanța acordă cuvântul apărătorului intervenientei pe cererea de renunțare la judecată.

Avocat C. D., având cuvântul solicită instanței să se ia act de cererea de renunțare, fără cheltuieli dde judecată.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată și reține următoarele:

P. cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 21.11.2012 sub nr. _ petenta . P. POINT SA a formulat plângere de carte funciară împotriva încheierii nr._/25.10.2012 emisă de Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară D.-Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară C. în dosarul nr._/19.10.2012 și comunicată acesteia în data de 02.11.2012.

A mai solicitat anularea încheierii și radierea înscrierii dreptului de ipotecă legală înregistrat (provizoriu) în favoarea N.M C. S.R.L pentru înscrierea dreptului de ipotecă legală pentru suma de 27.578.025 Eur în cota de ½ asupra A1.

În motivarea în fapt a cererii, petenta a arătat că la data de 07.01.2011 între aceasta, în calitate de beneficiar, și intimată în callitate de constructor, s-a încheiat un contract de antepriză având ca obiect construirea unui centru comercial în C., județul D. ( în continuare ,, Contractul,,, depus în Anexa nr.1 la prezenta cerere) .

Potrivit contractului, prețul lucrărilor de construcție ce urmau a fi executate de intimată a fost stabilit la suma fixă de 18.472.250 euro –tva .

Totodată a precizat că ulterior, prin mai multe acte adiționale, obiectul contractului a fost suplimentat, prin adăugarea unor lucrări suplimentare pentru care s-a stabilit prețuri corespunzătoare, adăugându-se astfel această suma a fost suplimentată de părți prin încheierea unor acte adiționale.

Astfel, prin suplimentarea valorii contractului și a lucrărilor ce formau obiectul acestia, s-a ajuns la o valoare totală a prețului Contractului de 27.072.250 euro +tva .

A mai arătat că până la data rezilierii contractului, petenta a plătit suma totală de 30.155.109,78 euro inclusiv TVA ( respectiv 24.318.639,92 Euro plus TVA) .

A mai arătat că ca urmare a nerespectării mai multor obligații comerciale, petenta a emis notificarea nr.316/15.10.2012 ( comunicată constructorului prin intermediul B. C. I. sub nr.160/15.10.2012 prin care a făcut uz de pactul comisoriu primirii respectivei notificări, având în vedere incidența situațiilor prescrise de art.10.4 și 13.2 lit a, b, c, ii și g din Contract.

Totodată a precizat că în baza contractului și a șase din cele 10 documente modificatoare ale contractului, constructorul NM construct a solicitat în data de 19.10.2012, după ddata rezilierii, prin NP B. E., înscrierea provizorie a dreptului de ipotecă legală asupra imobilului cu nr, cadastral_ înscis în cartea funciară.

A mai precizat faptul că cererea de înscriere a fost admisă de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară D. prin încheierea nr._/19.10.2012, dispunându-se intabularea dreptului de ipotecă legală, în favoarea NM C., pentru suma de 27.578.025 euro asupra cotei de ½ din imobil, înscis în cartea funciară nr._.

Totodată a precizat că deși contractul a fost încheiat sub imperiul legii vechi, lege sub imperiul căreia s-a născut și creanța garantată, formalitățile de publicitate a privilegiului/ipotecii legale sunt guvernate de legea în vigoare la data efectuată lor, potrivit prevederilor art.155 alin.2 din legea nr.71/2011 privind punerea în aplicare a Noului Cod Civil.

A mai arătat că întrucât din Încheiere nu rezultă clar dacă înscrierea s-a făcut cu titlu provizoriu sau nu, petenta a formulat prezenta plângere pentru a-și conserva dreptul de a acționa pe calea prescisă de art.55 alinn.9 indice 3 în termenul legal împotriva unei eventuale înscrieri provizorii.

A mai precizat că a achitat suma de 24.318.639,92 euro pus TVA și nu mai datorează nici o altă sumă, având în vedere rezilierea contractului ce a operat în data de 15.10.2012, precum și faptul că lucrările corespunzătoare diferenței de preț nu au fost executate până la data rezilierii.

În drept plângerea a fost întemeiată pe dispozițile art.55 alin.9 indice 3 din Legea 7/1996.

La dosar au fost depuse următoarele înscrisuri:îmouternicire avocațială pentru petenta, dovada de primire și procesul verbal de predare, încheierea nr._, cererea de însscriere, extras de carte funciară pentru informare, anexa nr.2, anexa nr.3, încheierii de respingere, extrease de cont

La termenul de ședință din data de 05.12.2012 petenta a depus la dosarul cauzei precizare la acțiune prin care precizează cu cine se judecată și depune alăturat o copie a plângerii de carte funciară pentru comunicare acesteia și intimatei.

La data de 09.01.2013 s-a depus de către petentă cerere completatoare prin care care își intregește cererea introductivă cu un nou temei de drept ce constă în articolul 50 alin.2 indice 1 și 22 din legea 7/1996 a cadastrului și publicității imobiliare, prin care completează cererea intoductivă cu un alt motiv de nelegalitate determinat de înscrierea în cartea funciară a dreptului de ipotecă de către NM C. cu nerespectarea normelor procedurale privitoare la formalitățile de publicitate a dreptului prevăzut de art.899 alin.1 și 2 din Noul Cod Civil.

La data de 29.01.2013 s-a formulat de către . cerere de intervenție în interes propriu prin care a solicitat instanței admiterea plângerii de carte funciară în sensul reducerii sumei pentru care s-a înscris în ipoteca legală, cu suma de 2.375.159,77 euro, inclusiv TVA, ca urmare a faptului ca, pentru aceasta suma titularul ipotecii legale este ., în urma unei cesiuni de creanță.

În fapt a arătat că intimata a avut calitatea de antreprenor, în raport cu petenta în temeiul contractului de antrepriză perfectat la data de 07.01.2011.

A mai arătat că prețul lucrărilor de constructive a fost stabilit în suma fixă de 18.472.250euro pus TVA.

A mai precizat că prin acte adiționale ulterioare, lucrările au fost suplimentate, valoarea totală a acestora ajungând la suma de 27.072.250 euro.

În drept cererea de intervenție a fost întemeiată pe dispozițiile art.50C.p.c.

În dovedirea acesteia înțeleg să se folosească de proba cu înscrisuri.

În ședința publică din data de 06.02.2013 petenta a formulat cerere de renunțare la judecată.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța constată și reține următoarele:

La data de 21.11.2012 petenta . P. POINT SA a formulat plângere carte funciară împotriva încheierii nr._/25.10.2012 emisă de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară D.-Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară C. în dosarul nr._/19.10.2012 și comunicată acesteia în data de 02.11.2012, solicitând anularea încheierii și radierea înscrierii dreptului de ipotecă legală înregistrat (provizoriu) în favoarea N.M C. S.R.L pentru înscrierea dreptului de ipotecă legală pentru suma de 27.578.025 Eur în cota de ½ asupra A1.

În ședința publică din data de 06.02.2013 petenta a formulat cerere de renunțare la judecată.

Potrivit disp. art. 246, alin. 1 C., reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă.

Cum petenta a renunțat în ședință publică la judecata prezentei cereri, instanța va lua act de această renunțare.

Cu privire la cererea de intervenție accesorie, instanța o va respinge, având în vedere că s-a renunțat la judecarea cererii principale.

În temeiul art. 246, alin 3 C., instanța consideră întemeiată cererea intimatei privind cheltuielile de judecată, având în vedere că renunțarea s-a făcut după trei termene de judecată.

Cu privire, însă, la cuantumul acestui onorariu, instanța constată că cererea privind aceste cheltuieli este întemeiată în parte, pentru următoarele considerente:

Articolul 274 alin.(3) C.pr.civ., permite instanței să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, ori de câte ori constată că sunt nepotrivit de mici sau de mari față de valoarea pricinii sau de munca îndeplinită, dispoziție legală menită să împiedice abuzul de drept, prin deturnarea onorariului de avocat de la finalitatea sa firească, aceea de a permite justițiabilului să beneficieze de o asistență judiciară calificată pe parcursul procesului.

În aprecierea cuantumului onorariului, instanța trebuie să aibă în vedere atât valoarea pricinii cât și proporționalitatea onorariului cu volumul de muncă presupus de pregătirea apărării în cauză, determinat de elemente precum complexitatea, dificultatea sau noutatea litigiului.

În speță, având în vedere obiectul cererii, precum și complexitatea medie, volumul de muncă prestat de avocat, care nu a depus întâmpinare și s-a prezentat la un singur termen de judecată, precum și necesitatea respectării proporționalității între munca depusă și cuantumul onorariului și respectarea dreptului de „acces la instanță” prevăzut de art.6 din CEDO pentru reclamantă, care ar fi descurajată să-și valorifice drepturile procesuale, de teama suportării unor cheltuieli de judecată exorbitante, instanța apreciază că un onorariu de 3000 lei păstrează un just echilibru între toate aceste criterii de referință, motiv pentru care va admite în parte cererea intimatei privind acordarea cheltuielilor de judecată, urmând a diminua onorariul de avocat de la_,36 lei la 3000 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Ia act că reclamanta renunță la judecata plângerii formulate de petenta . P. POINT SA, cu sediul în B., ., județul B. în contradictoriu cu intimata S.C. NM C. S.R.L., P. ADMINISTRATOR JUDICIAR MANAGEMENT REORGANIZARE LICHIDARE SPRL - FILIALA T., cu sediul în București, sediul ales SCA P. F., Floreasca Businesss Park, Calea Floreasca, nr.169A, Clădirea B, ..

Respinge cererea de intervenție accesorie.

Admite în parte cererea intimatei privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Obligă petenta să plătească intimatei prin lichidator judiciar suma de 3000 lei cheltuieli de judecată.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 06.02.2013.

Președinte,Grefier,

C. M. R. A. B.

Red.C.M.R

Tehnored.A.B

A.B. 26 Februarie 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Sentința nr. 1978/2013. Judecătoria CRAIOVA