Plângere contravenţională. Sentința nr. 07/2013. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 07/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 07-10-2013 în dosarul nr. 32036/215/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr._
Ședința publică de la 07 Octombrie 2013
Completul compus din:
Președinte-C.-F. D.- judecător
Grefier-D. G.
Pe rol, soluționarea cererii formulată de petentul S. T. în contradictoriu cu intimatul IPJ D., având ca obiect „plângere contravențională”.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele:
- procedura de citare este legal îndeplinită;
- cauza are ca obiect „plângere contravențională";
- prin întâmpinarea formulată, intimatul a solicitat judecarea în lipsă a cauzei, conform dispozițiilor art. 242 alin. 1 pct. 2 Cpciv.
În conformitate cu dispozițiile art. 104 pct. 13 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, conform cărora „În cazul în care niciuna dintre părți nu se prezintă la strigarea cauzei, dosarul va fi lăsat la sfârșitul ședinței când, după o nouă strigare, în ordinea listei, se va proceda conform dispozițiilor procedurale”, instanța dispune o nouă strigare a cauzei, în ordinea listei de ședință, având în vedere lipsa părților.
La a doua strigare a cauzei a au lipsit părțile.
În conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. 1 Cod de procedură civilă, instanța reține cauza spre soluționarea excepției autorității de lucru judecat, invocată din oficiu.
INSTANȚA
Asupra acțiunii civile deduse judecății:
Prin plângerea înregistrată la data de 29.11.2013 sub nr._ .2012, pe rolul Judecătoriei C., petentul S. T. a solicitat în contradictoriu cu intimatul IPJ D., anularea procesului-verbal de contravenție ., nr._/10.02.2010.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că în data de 19.11.2010 când a plătit la Direcția de Impozite și Taxe impozitul pentru apartament și mașină a aflat de faptul că figurează cu o amendă neplătită provenită din procesul verbal . nr._/10.02.2010, motiv pentru care având în vedere că procesul-verbal nu i-a fost comunicat în termen de o lună de la consemnarea contravenției, solicită instanței să ia act de prescrierea acestuia, conform dispozițiilor art. 14 din OG nr. 2/2001.
În drept, petentul și-a întemeiat susținerile pe dispozițiile art. 14, 16 alin. 7 și 32 din OG nr. 2/2001, art. 180 alin. 5, 118 alin. 1 și 5 din OUG nr. 195/2002 .
Prin întâmpinarea formulată la data de 17.01.2013, intimatul a solicitat respingerea plângerii, ca neîntemeiată.
În apărare, intimatul a susținut că procesul-verbal de contravenție a fost încheiat cu respectarea condițiilor de fond și formă prevăzute de OG nr. 2/2001, iar instanța de judecată trebuie să-i recunoască valoarea probatorie sub aspectul constatării faptei contravenționale, starea de fapt reținută în actul sancționator neputând fi înlăturată de declarația unui martor audiat la solicitarea petentului.
În drept, intimatul și-a întemeiat susținerile pe dispozițiile Codului de procedură civilă și OG nr. 2/2001 cu modificările și completările ulterioare.
La termenul de judecată din data de 15.04.2013, instanța a luat act de precizarea formulată de către petent și depusă la dosar, în sensul că obiectul prezentei cauzei este reprezentat de plângere contravențională împotriva procesului-verbal contestat . nr._/10.02.2010.
În cauză, a fost efectuată adresă către Primăria Municipiului C. - Direcția Taxe și Impozite, în vederea comunicării unei fotocopii de pe procesul-verbal contestat . nr._/10.02.2010, precum și a dovezii de comunicare a acestuia, către petent, acestea fiind înaintate instanței cu adresa nr._/21.06.2013.
Totodată, s-a administrat proba testimonială, fiind audiat martorul-asistent U. I.-I., menționat în procesul-verbal contestat.
Analizând cu prioritate, potrivit dispozițiilor art. 137 alin.1 Cod proc. civ., excepția autorității de lucru judecat, se rețin următoarele:
Instanța arată că, în temeiul dispozițiilor art. 1201 Cod civ., există lucru judecat atunci când a doua cerere de chemare în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate.
Din acest text rezultă că elementele autorității de lucru judecat sunt părțile, obiectul și cauza, care trebuie să fie aceleași în ambele cereri.
Analizând cele trei elemente, instanța constată că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._ la data de 08.03.2011, petentul S. T. în contradictoriu cu intimatul IPJ D. a solicitat anularea procesului verbal . nr._/10.02.2010.
Totodată, instanță reține că prin sentința civilă 8640/06 iunie 2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul_ a fost respinsă plângerea contravențională formulata de petentul S. T. împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/10.02.2010 (filele 42-43).
Verificând condițiile autorității de lucru judecat, instanța constată că atât prin plângerea formulată la data de 08.03.2011 și înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._ cât și prin plângerea formulată la data de 29.11.2012 și înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._, petentul S. T. a contestat procesul verbal . nr._/10.02.2010., astfel că ambele plângeri contravenționale au același obiect, sunt întemeiate pe aceiași cauză și privesc aceleași părți, în aceiași calitate, existând condițiile de identitate cerute de prevederile art. 1201 C. civ, pentru existența autorității de lucru judecat.
Astfel, instanța apreciază că există triplă identitate: de părți, obiect și cauză raportat la cele două acțiuni.
În considerarea acestor argumente si în temeiul dispozițiilor art. 166 Cod proc.civ. si art. 1201 Cod civ., instanța apreciază că excepția autorității de lucru judecat, este întemeiată, astfel că o va admite si, pe cale de consecință va respinge plângerea contravențională formulată de petentul S. T., împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/10.02.2010 în contradictoriu cu intimatul IPJ D., pentru existența autorității de lucru judecat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția autorității de lucru judecat invocată de instanță.
Respinge plângerea formulată de petentul S. T., domiciliat în C., ., ., . în contradictoriu cu intimatul I.P.J D. cu sediul în C., ., jud. D. pentru existența autorității de lucru judecat.
Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare, apel ce se va depune la sediul Judecătoriei C..
Pronunțată în ședință publică, azi, 07.10.2013.
Președinte, Grefier,
C.-F. DrăgoiDiana G.
Red CDF/Tehn. DG
4 ex./
← Pretenţii. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CRAIOVA | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... → |
---|