Pretenţii. Sentința nr. 2856/2013. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2856/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 21-02-2013 în dosarul nr. 27172/215/2012
Dosar nr._ - pretenții-
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
Județul D.
Secția Civilă
SENTINTA CIVILA NR. 2856
Ședința publică din data de 21 februarie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: M. V.
GREFIER: D. C. P.
Pe rol, soluționarea acțiunii civile formulată de reclamanta B. Z. în contradictoriu cu pârâții T. A. și C. C., având ca obiect pretenții .
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns avocat B. O. G. și pârâtul Cîrtină C., lipsind pârâtul T. A..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Apărătorul reclamantului depune la dosar ziar de largă circulație privind procedura de citare pentru pârâtul T. A. .
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Apărătorul reclamantului solicită admiterea acțiunii, cu cheltuieli de judecată.
Pârâtul Cîrtină C. arată că este de acord cu acțiunea.
INSTANȚA
Deliberând, constată că prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 18.10.2012 și înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr. de mai sus, reclamanta B. Z. în contradictoriu cu pârâții T. A. și Cîrtină C., a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâților către reclamantă la plata sumei de 2647 lei, din care pârâtul T. A. să plătească suma de 1300 lei reprezentând plata impozitului pe transferul dreptului de proprietate pentru imobilul vândut la licitație, iar C. C. să plătească suma de 867 lei reprezentând, de asemenea, plata impozitului pe transferul dreptului de proprietate pentru imobilul vândut la licitație și în solidar pârâții să plătească reclamantului suma de 480 lei, reprezentând plata pe intabulare la O.C.P.I. D..
În motivarea acțiunii, reclamanta arată că prin actul de adjudecare emis în favoarea sa la data de 07.11.2011, în calitate de adjudecatară a dobândit imobilul situat în mun. C., ., jud. D., imobilul ce a fost proprietatea pârâților și scos la licitație în baza procesului-verbal nr. 158//E/2007 din 14.10.2011 al B. I. și I..
Reclamanta mai arată că după emiterea actului de adjudecare a efectuat toate demersurile pentru a-și intabula dreptul de proprietate asupra imobilului astfel dobândit, dar O.C.P.I. D. a dat o încheiere de respingere în dosarul nr._/30.07.2012 întrucât cei doi pârâți nu au achitat impozitul pe transferul dreptului de proprietate pentru imobilul vândut la licitație.Ulterior, reclamanta a achitat impozitul stabilit de AFP C., în dovedire fiind depuse înscrisuri în copii xerox după: chitanța nr._/20.09.2012 pentru suma de 1300 lei, chitanța nr._/20.09.2012 pentru suma de 867 lei, chitanța nr. DJ443921/21.09.2012 pentru suma de 480 lei, adresa nr._/19.09.2012 emisă de AFP C., decizia de impunere anuală cu nr._/19.09.2012 emisă de AFP C. pentru T. A. privind impozitul de 867 lei, decizia de impunere anuală cu nr._/19.09.2012 emisă de AFP C. pentru Cîrtină C. privind impozitul de 1300 lei, adresa nr._/29.08.2012 emisă de O.C.P.I. D., încheierea nr._/2012 emisă de O.C.P.I. D., referat nr._/30.07.2012 întocmit de O.C.P.I. D. – B.C.P.I. C., actul de adjudecare din 07.11.2011 emis de B. I. și I., proces-verbal de licitație din 14.10.2011 întocmit în dosar de executare nr. 158/E/2007 al B. I. și I., chitanța de plată a taxei judiciare de 20 lei (v.f. 3-16).
Pârâții legal citați, nu au formulat întâmpinare în cauză.
Analizând conținutul înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, arătate mai sus, instanța reține ca situație de fapt, că prin actul de adjudecare din 07.11.2011 emis de B. I. reclamanta B. Z. a dobândit, în calitate de adjudecatar imobilul compus din casă de locuit cu 4 camere și îmbunătățiri și teren aferent în suprafață de 637,58 mp, situat în C., ., jud. D., ce a fost proprietatea pârâților T. A. și Cîrtină C. și scos la licitație conform procesului-verbal de licitație din 14.10.2011 întocmit în dosarul de executare silită nr. 158/E/2007 al B. I. și I..
Reclamanta nu a putut să-și intabuleze dreptul de proprietate la O.C.P.I. D. întrucât pârâții nu achitaseră impozitul pe transferul dreptului de proprietate asupra imobilului vândut la licitație așa cum prevăd dispozițiile art. 77 indice 1 din Cod fiscal (Legea 571/2003 rep.) astfel că în baza deciziilor de impunere din 19.09.2012 emis de AFP C. pe numele pârâților T. A. și Cîrtină C., reclamanta a achitat în numele acestora sumele de 1300 lei și 867 lei cu titlu de impozit pentru transferul dreptului de proprietate asupra imobilului din C., ., jud. D. conform dosar de executare nr. 158//E/2007 al B. I. și I. și a achitat și suma de 480 lei în numele reclamantei cu titlul de taxă de intabulare a dreptului său de proprietate la O.C.P.I. D., conform chitanțelor de plată aflate la dosarul cauzei și enumerate mai sus (v.f. 3,4).
Față de împrejurările de fapt arătate mai sus, rezultă că acțiunea este întemeiată, urmând a fi admisă așa cum a fost formulată, întrucât reclamanta a achitat sumele de bani precizate,. Ca plată nedatorată de ea personal, ci pentru faptul că din culpa pârâților care nu și-au achitat impozitele impuse de lege nu ar fi putut să-și intabuleze dreptul său de proprietate asupra imobilului dobândit la licitație, iar cel care plătește fără a datora are dreptul la restituire conform disp. art. 1341 din noul C.CIV., iar restituirea plății nedatorate se face conform disp. art. 1344 coroborate cu disp. art. 1635 – 1649 din noul C.CIV.
Văzând și disp. ar.t 274 C.P.CIV., vor fi obligați pârâții, în solidar, către reclamantă la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 520 lei, efectuate cu plata taxei judiciare și onorariul de avocat, conform chitanțelor depuse la dosarul cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată de reclamanta B. Z., cu domiciliul în C., ., județul D. în contradictoriu cu pârâții T. A., cu domiciliul în C., ., județul D. și C. C., cu domiciliul în C., ., județul D. .
Obligă pe pârâtul T. A. către reclamant la plata sumei de 1300 lei ( una mie trei sute) lei reprezentând plata impozit pentru transferul de proprietate pentru imobilul vândut la licitație . Obligă pe pârâtul Cîrțina C. către reclamant la plata sumei de 867 lei reprezentând plata impozit pentru transferul dreptului de proprietate vândut la licitație .
Obligă pârâții, în solidar, către reclamant la plata sumei de 480 lei reprezentând plata intabulare OCPI D. și la plata sumei de 520 lei reprezentând cheltuieli de judecată efectuate cu onorariu de avocat și taxa judiciară de timbru conform chitanțelor depuse la dosar.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 21.02.2013.
Președinte, Grefier,
Red. MV / tehn CDP
5 ex/11.03.2013
← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 6328/2013.... → |
---|