Plângere contravenţională. Sentința nr. 6328/2013. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 6328/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 17-04-2013 în dosarul nr. 4097/215/2013

Dosar nr._ - plângere contravențională –

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 6328/2013

Ședința publică de la 17 Aprilie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE D. S.

Grefier L. T.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petent M. D. E. și pe intimat POLIȚIA M. C.-BIROUL RUTIER, având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat B. J. A. pentru petent și martora S. A. I., lipsind intimata.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, a fost audiată martora prezentă, sub prestare de jurământ, declarația acesteia fiind consemnată și atașată la dosar, după care

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța, în temeiul art. 150 C.pr.civ. declară închise dezbaterile și acordă cuvântul părților pe fondul cauzei.

Avocat B. J. A. pentru petent, solicită admiterea plângerii așa cum a fost formulată.

I N S T A N T A,

Deliberând asupra plângerii contravenționale, constată următoarele:

La data de 06.02.2013 s-a înregistrat pe rolul judecătoriei C. sub nr._, plângere contravențională formulată de petentul M. D. – E., împotriva plângerii procesului verbal de contravenție . nr._/22.01.2013, încheiat de IPJ D.- Biroul Rutier, prin care a solicitat anularea procesului verbal de contravenție, exonerarea de la plata amenzii și restituirea permisului de conducere.

În motivarea plângerii contravenționale, petentul a arătat cî ăn data de 22.01.2013, în timp ce se deplasa cu autoturismul cu nr. de înmatriculare_ pe . C., la intersecția cu . observat două persoane pe trotuar care stăteau de vorbă și pe care le-a invitat să traverseze . continuat discuția. După ce a trecut de marcajul pietonal, la aproximativ 50 de metri a fost oprit de un echipaj de poliție și sancționat pentru că nu a acordat prioritate de trecere pietonilor angajați în traversarea străzii.

În drept, petentul a invocat dispozițiile art. 31 din OUG nr. 2/2001.

A depus la dosar procesul verbal de contravenție contestat, în original, în copie C.I și dovada eliberată la data de 20.02.2013.

La data de 20.02..2013, intimatul a depus întâmpinare prin care arată că procesul verbal este încheiat cu respectarea condițiilor de fond și formă prevăzute de O.G. 2/2001, având valoare probatorie în ce privește constatarea stării de fapt și a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma materialului probator administrat în cauză, instanța constată și reține următoarele:

Prin procesul verbal de contravenție . nr._/22.01.2013, încheiat de IPJ D.- Biroul Rutier, petentul a fost sancționat contravențional pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 135 alin 1 și art. 36 din OUG nr. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, reținându - se că în data de respectivă nu a acordat prioritate de trecere pietonilor aflați in traversarea străzii pe marcajul pietonal.

Procesul verbal a fost semnat de petent cu mențiunea că nu a fost de acord cu cele reținute în sarcina sa.

Conform art. 34 OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța investită cu soluționarea plângerii analizează legalitatea și temeinicia procesului-verbal de contravenții și hotărăște asupra sancțiunii.

Procesul-verbal de contravenție beneficiază, de regulă, de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată legislativ, este unanim acceptată, atât în doctrina de specialitate cât și în practica instanțelor judecătorești. O astfel de prezumție nu încalcă dreptul petentului la un proces echitabil, nefiind de natură a încălca prezumția de nevinovăție.

Acest aspect a fost constatat și de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în mai multe spețe în care s-a concluzionat că prezumțiile de fapt și de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, fiind permisă utilizarea acestora chiar și în materie penală (cum este calificată și materia constituțională prin raportare la CEDO) pentru dovedirea vinovăției făptuitorului, dacă sunt îndeplinite două condiții: respectarea unor limite rezonabile, ținându-se cont de miza litigiului și respectarea dreptului la apărare.

În prezenta cauză, atât miza litigiului cât și asigurarea posibilității petentului de a-și dovedi susținerile de a combate prezumția de legalitate și temeinicie, permit aplicarea acestei prezumții.

Verificand aspectele privind legalitatea procesului verbal instanta constata ca procesul verbal a fost intocmit cu respectarea dispozitiilor legale incidente, neexistând cauze care sa atraga nulitatea procesului verbal.

Astfel, martora S. A. I. ce se afla în mașină cu petentul a declarat că în momentul în care acesta a trecut de marcajul pietonal către Grădina Botanică, a văzut pe trotuar două persoane care stăteau de vorbă, dar care nu au dorit să traverseze atunci când petentul a oprit și le-a făcut semn să traverseze.

Pentru aceste motive, instanta va admite plangerea si, in temeiul art. 34 din OG 2/2001, va dispune anularea procesului verbal . nr._/22.01.2013 încheiat de IPJ D. - Poliția M. C. - Biroul Rutier, cu sediul în C., județul D..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de petentul M. D. E., domiciliat în C., . nr. 3, ., ., ., în contradictoriu cu intimata IPJ D..

Anulează procesul-verbal de contravenție . nr._/22.01.2013 încheiat de IPJ D. - Poliția M. C. - Biroul Rutier, cu sediul în C., județul D..

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 17 aprilie 2013.

Președinte, Grefier,

D. S. L. T.

RED.D.S.

TEHNORED. L.T. 4 Ex. / 02.05.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 6328/2013. Judecătoria CRAIOVA