Plângere contravenţională. Sentința nr. 08/2013. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 08/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 08-11-2013 în dosarul nr. 22472/215/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr._
Ședința publică din data de 08 noiembrie 2013
Completul constituit din:
Președinte: C. A.
Grefier: I. Ș.-C.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul P. M. V. PRIN REPREZENTANT LEGAL P. M. în contradictoriu cu intimatul I P J D., având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că prin încheierea din data de 21 septembrie 2012, judecarea cauzei a fost suspendată în baza art. 242 alin.1 pct.2 coroborat cu art. 242 alin.2 C.proc.civ. și că potrivit referatului întocmit de grefă, la data de 07.10.2013, s-a dispus, din oficiu, repunerea pe rol a cauzei pentru constatarea perimării, după care:
Față de lipsa părților la apelul nominal efectuat în cauză, în baza dispozițiilor art. 104 alin.13 din H.C.S.M. nr. 387/2005, instanța dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.
La al doilea apel nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța invocă din oficiu excepția perimării cererii de chemare în judecată și reține cauza spre soluționare asupra excepției invocate.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 03.12.2012, sub nr. de dosar_, petentul P. M. V. PRIN REPREZENTANT LEGAL P. M. a formulat, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI D., plângere împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._.
În motivare, petentul a arătat în esență că nu cunoaște motivele pentru care a fost amendat cu suma de 200 lei.
Au fost anexate plângerii procesul-verbal de contravenție . nr._ din data de 01.08.2012 și copie carte de identitate petent și reprezentant legal.
Prin încheierea de ședință din data de 21 septembrie 2012, în temeiul art. 242 alin.1 pct.2 coroborat cu art. 242 alin.2 C.proc.civ, instanța a suspendat judecarea plângerii contravenționale, având în vedere că niciuna dintre părți nu s-a prezentat și nici nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
La termenul de judecată din data de 08.11.2013, instanța a invocat din oficiu excepția perimării cererii de chemare în judecată.
Analizând actele și lucrările dosarului sub acest aspect, instanța reține că potrivit art. 248 C.proc.civ., orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, perimarea fiind deci acea sancțiune procedurală care intervine în cazul nerespectării cerinței de a exista continuitate între actele de procedură, constând în stingerea procesului în faza în care se găsește.
Cu referire la prezenta cauză, instanța reține că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 21 septembrie 2012, când judecarea cauzei a fost suspendată în temeiul art. 242 alin.1 pct.2 coroborat cu art. 242 alin.2 C.proc.civ, pentru lipsa părților, termenul de perimare de un an începând să curgă de la acea dată.
Constatând că de la data încheierii de suspendare prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de 1 an din vina petentului, neîndeplinindu-se niciun act de procedură în vederea judecării cauzei, care să întrerupă cursul perimării, instanța în baza art. 248 alin.1 C.proc.civ., urmează a constata perimată prezenta cerere de chemare în judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția perimării cererii de chemare în judecată, invocată de instanță din oficiu.
Constată perimată cererea de chemare în judecată având ca obiect plângere contravențională privind pe petentul P. M. V. PRIN REPREZENTANT LEGAL P. M., cu domiciliul în comuna Dioști, . și pe intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI D., cu sediul în C., județul D..
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 08.11.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. A. I. Ș.-C.
Red.Dact.C.A. 2 ex.
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 04/2013.... | Fond funciar. Sentința nr. 2092/2013. Judecătoria CRAIOVA → |
---|