Plângere contravenţională. Sentința nr. 11/2013. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 11/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 11-10-2013 în dosarul nr. 31275/215/2012
Dosar nr._ -plângere contravențională-
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
Județul D.
Secția Civilă
Sentința civilă nr._
Ședința publică de la 11.10.2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: C. C.
GREFIER: L. N.
Pe rol, soluționarea cauzei civile privind pe petentul B. Ș., în contradictoriu cu intimata I.P.J. D., având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se constată că s-au răspuns relațiilor solicitate de către intimata IPJ D. – Biroul Rutier C. cu adresa nr._/07.08.2013.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța constatând încheiată cercetarea judecătorească în cauza și reține cauza spre soluționare .
I N S T A N T A
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 23.11.2012, petentul B. Ș., a formulat plângere împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/08.11.2012, în contradictoriu cu intimata IPJ D., solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună admiterea plângerii, anularea procesului verbal de contravenție și exonerarea de plata amenzii aplicate.
În motivarea plângerii, petentul arată că fapte reținute în sarcina sa prin procesul verbal de contravenție nu sunt adevărate și nu au fost săvârșite de către el.
În dovedirea plângerii, sunt depuse la dosar: copia procesului verbal de contravenție . nr._/08.11.2012 emis de intimata IPJ D., copia cărții de identitate a petentului . nr._ .
În susținerea plângerii, petentul B. Ș. solicită proba testimonială cu martora N. R. pe care s-a obligat sa o prezinte în vederea audierii.
În apărare, intimata IPJ D. depune la dosar: întâmpinare în dublu exemplar, un exemplar comunicându-se petentului .
La termenul din 07.12.2012 intimata IPJ D. a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea plângerii ca neântemeiată și menținerea procesului verbal, ca temeinic și legal.
La termenul din data de 15 februarie 2013, instanța a dispus decăderea petentului B. Ș. din proba testimonială cu martora solicitată, avându-se în vedere lipsa petentului și a martorei încuviințate, făcându-se aplicarea dispozițiilor prevăzute de art.170 alin.3 Cod pr. civilă.
Analizând actele si lucrările dosarului, instanța constata că plângerea formulată de petentul B. Ș. împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/08.11.2012, în contradictoriu cu intimata IPJ D. este neîntemeiată, urmând a fi respinsă, având în vedere următoarele considerente:
Prin procesul verbal de contravenție . nr._/08.11.2012 emis de intimata IPJ D. s-a dispus sancționarea petentului B. Ș. cu amenda de 210 lei, pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute de art. art.99 alin.2 și art.102 alin.2 din Regulamentul de Aplicare a OUG 195/2002, întrucât la data de 08.11.2012, în timp ce conducea autoturismul marca Ford cu nr. de înmatriculare P 0177AN pe . efectuat virajul stânga peste marcajul dublu continuu ce separă sensurile de mers și de asemenea nu a purtat centura de siguranță.
Potrivit art.1169 Cod Civil,“cel ce face o propunere în fața judecății trebuie să o dovedească”.
Astfel, instanța constată că, deși petentul B. Ș. s-a prezentat în instanță și a formulat probe în susținerea plângerii sale nu s-a prezentat cu martora încuviințată pentru a-și susține plângerea și a contrazice astfel cele reținute în procesul verbal de contravenție.
Prin urmare, instanța constată că petentul B. Ș. se face vinovată de săvârșirea contravențiilor prevăzute de art.99 alin.2 și art.102 alin.2 din Regulamentul de Aplicare a OUG 195/2002, întrucât la data de 08.11.2012, în timp ce conducea autoturismul marca Ford cu nr. de înmatriculare P 0177AN pe . efectuat virajul stânga peste marcajul dublu continuu ce separă sensurile de mers și de asemenea nu a purtat centura de siguranță .
Având în vedere considerentele menționate mai sus, instanța urmează a respinge plângerea formulată de către petentul B. Ș. împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ din data de 08.11.2012, în contradictoriu cu intimata IPJ D., ca neântemeiată, menținându-se procesul verbal de contravenție, ca temeinic și legal.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea formulată de către petentul B. Ș. domiciliat în C., ., ..1, . împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/08.11.2012, în contradictoriu cu intimata I.P.J.D., cu sediul în C., ., județul D., ca neântemeiată .
Cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată, în ședință publică, azi 11.10.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. C. N. L.
Redactat/CC/Tehnored/LN
4/Ex./28.10.2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 6284/2013.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 12/2013. Judecătoria... → |
---|