Plângere contravenţională. Sentința nr. 1701/2013. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 1701/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 31-01-2013 în dosarul nr. 33285/215/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr. 1701/2013
Ședința publică de la 31 Ianuarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. F.
Grefier C. R.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI D. și pe intimatul S. M., având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că, prin cererea de chemare în judecată formulată, petentul a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Având în vedere că petentul a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 150 Cod de procedură civilă, instanța declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 11.12.2012, sub nr._, petentul I. D. a formulat, în temeiul dispoz. art. 9 alin.3 din OG 2/2001, cerere de înlocuire a amenzii contravenționale aplicate numitului S. M. cu prestarea de activități în folosul comunității.
În motivarea în fapt a cererii s-a arătat că, potrivit prev. art. 9 alin.3 din OG 2/2001, "în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite ,organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată în a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității ,ținându-se seama și de partea din amendă care a fost achitată ".
Petentul apreciază că, având în vedere că, din cuprinsul dosarului de executare nr._/28.11.2012 al Primăriei Băilești, rezultă că nu există posibilitatea executării silite, în cauză pot fi aplicate dispozițiile legale mai sus menționate.
În drept, au fost invocate dispoz. OG 2/2001.
S-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, cf. art. 242 alin.2 C.pr.civ.
În susținerea cererii a fost depus, în xerocopie certificată, dosarul de executare nr._/28.11.2012 al Primăriei Băilești și originalul procesului-verbal de contravenție . nr._/05.07.2009.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține că prin procesul-verbal de contravenție . nr._/05.07.2009 emis de INSPECTORATUL DE POLIȚIE D. a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum total de 120 lei petentul intimat S. M..
Potrivit art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 „in cazul în care contravenientul nu a achitat amendă în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța în circumscripția căreia s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității, ținându-se seama, după caz, și de partea din amendă care a fost achitată”.
Așadar, rezultă că punerea în executare a sancțiunii amenzii contravenționale se face de către organul din care face parte agentul constatator, ori de câte ori nu se exercită calea de atac împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției în termenul prevăzut de lege. În vederea executării amenzii, organele prevăzute la alin. 1 vor comunica din oficiu organelor de specialitate, conform prevederilor legale privind executarea creanțelor bugetare, în a căror rază teritorială s-a săvârșit contravenția, procesul-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii, neatacat în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.
Din înscrisurile depuse la dosar, reiese că intimatul nu a achitat amenda, că nu realizează venituri impozabile și nu deține bunuri mobile sau imobile urmăribile, astfel că executarea silită pornită împotriva sa nu poate continua.
Prin urmare, se constată ca fiind îndeplinite condițiile impuse de prevederile art. 9 și art. 391 din OG nr. 2/2001 pentru a se proceda la transformarea amenzilor aplicate intimatului în munca în folosul comunității.
În ceea ce privește durata sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității, potrivit art. 391 alin. 2 din OG nr. 2/2001, în cazul în care contravenientul, citat de instanță, nu a achitat amenda în termenul prevăzut la alin. 1, instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată maximă de 50 de ore, iar pentru minori începând cu vârsta de 16 ani, de 25 de ore. Aceste prevederi legale trebuie interpretate sistematic, prin coroborare cu dispozițiile art. 9 alin. 1 și art. 10 din OG nr. 2/2001, potrivit cărora prestarea unei activități în folosul comunității poate fi stabilită numai pe o durata ce nu poate depăși 300 de ore, iar dacă aceeași persoană a săvârșit mai multe contravenții, sancțiunea se aplică pentru fiecare contravenție. Rezultă că prestarea unei activități în folosul comunității nu poate depăși 50 de ore pentru o contravenție și nu mai mult de 300 de ore în total.
Având în vedere considerentele mai sus expuse, va admite cererea și va dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 120 lei aplicată intimatului prin procesul-verbal de contravenție . nr._/05 07 2009 emis de Inspectoratul de Poliție D.- BPR C. cu sancțiunea obligării intimatului la prestarea unei activități în folosul comunității pe o durată de 40 ore, sancțiunea urmând a fi executată pe lângă Primăria Băilești, în domeniile stabilite de primarul comunei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de petentul Inspectoratul de Poliție D.-BPR în contradictoriu cu intimatul S. M., domiciliat în Băilești, .. 4, jud. D..
Dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 120 lei aplicată intimatului prin procesul-verbal de contravenție . nr._/05 07 2009 emis de Inspectoratul de Poliție D.- BPR C. cu sancțiunea obligării intimatului la prestarea unei activități în folosul comunității pe o durată de 40 ore, sancțiunea urmând a fi executată pe lângă Primăria Băilești, în domeniile stabilite de primarul comunei.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 31 01 2013.
Președinte, V. F. | ||
Grefier, C. R. |
Red. V.F./Tehnored. V.F./C.R.
4 ex./ 06 02 2013
← Pretenţii. Sentința nr. 4661/2013. Judecătoria CRAIOVA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2990/2013.... → |
---|