Plângere contravenţională. Sentința nr. 4670/2013. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 4670/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 22-03-2013 în dosarul nr. 26618/215/2011
Dosar nr._ perimare
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 4670
Ședința publică de la 22 Martie 2013
Completul constituit din:
Președinte A. U.
Grefier C. Ș.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul Inspectoratul de Poliție al Județului D. și pe intimatul I. P., având ca obiect înlocuire amendă-perimare.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, instanța invocă din oficiu excepția perimării și reține cauza spre soluționare în baza excepției invocate.
INSTANȚA
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 22.09.2011, sub nr._, petentul IPJ D. a chemat în judecată pe intimatul I. P., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună înlocuirea amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității.
Prin încheierea de ședință pronunțată la data de 16.12.2011 instanța a dispus suspendarea cauzei în temeiul art. 155 ind.1 C.p.c., pentru neîndeplinirea de către petent a obligației de a indica domiciliul actual al intimatului I. P., în vederea îndeplinirii procedurii legale de citare.
Cauza a rămas în nelucrare mai mult de un an și a fost repusă pe rol din oficiu, pentru constatarea perimării.
Potrivit art. 248 C.Pr.Civ.”orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare, din vina părților, mai mult de un an.”
În speță, se constată că termenul de perimare a început să curgă la data pronunțării încheierii de suspendare a judecății, cauza rămânând în nelucrare mai mult de un an, din culpa părții.
Culpa părții s-a apreciat prin prisma faptului că în tot acest timp nu a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei.
Pentru aceste considerente, va admite excepția perimării și va constata perimată acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția perimării, invocată din oficiu de instanță.
Constată perimată cauza având ca obiect înlocuire amendă cu muncă în folosul comunității, privind pe petentul Inspectoratul de Poliție al Județului D., cu sediul în C., ., jud. D. și pe intimatul I. P., cu domiciliul în ., . nr. 44, jud. D..
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică de la 22 martie 2013.
Președinte Grefier
Red.jud. A.U.
Tehn. C.Ș.
2 ex/10.05.2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2990/2013.... | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... → |
---|