Plângere contravenţională. Sentința nr. 1723/2013. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 1723/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 31-01-2013 în dosarul nr. 33143/215/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă Nr. 1723/2013
Ședința publică de la 31 Ianuarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. V.
GREFIER M. O.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe, petent B. Ș. și pe intimat POLIȚIA M. C.-BIROUL RUTIER, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul personal, lipsă fiind intimata.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Petentul depune la dosarul cauzei originalul procesului verbal contestat.
Instanța, acordă cuvântul părților asupra propunerii de probe.
Petentul solicită proba cu înscrisuri si proba testimonială cu martorul prezent C. D..
Instanța, in temeiul art. 167 alin. 1 C.pr.civ, încuviințează petentului, proba cu înscrisuri si proba testimonială cu martorul prezent C. D., ca fiind pertinente, concludente si utile cauzei.
Instanța procedează la administrarea probei testimoniale cu martorul prezent respectiv C. D. sub prestare de jurământ in conformitate cu disp. art.198-200 C.P.C, declarația acestuia fiind consemnată si atașată la dosarul cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța constată cauza in stare de judecată si acordă cuvântul pe fond.
Petentul solicită admiterea plângerii si anularea procesului verbal contestat, după care, instanța păstrează cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._, petentul B. Ș., în contradictoriu cu intimata Politia M. C. – Biroul Rutier, a formulat plângere contravențională împotriva procesului-verbal de contravenție . NR._/28.11.2012 solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța sa se dispună anularea procesului verbal sus menționat, exonerarea de la plata amenzii dispusă prin acesta si restituirea permisului de conducere.
În motivarea plângerii petentul a arătat că in data de 28.11.2012, in jurul orelor 16:45, a condus autoturismul Opel Astra cu nr. de înmatriculare BH 2301BC, pe . si, după ce a efectuat virajul la dreapta, pe . circa 50 de metri, a fost oprit de către un agent de politie, căruia i-a prezentat documentele solicitate după care acesta din urmă l-a sancționat contravențional cu amenda in cuantum de 280 lei si reținerea permisului de conducere pentru faptul ca nu a acordat prioritate de trecere unui pieton angajat in traversarea străzii pe marcaj pietonal, lucru total neadevărat întrucât pe banda pe care circula nu se afla nici un pieton angajat in traversare.
Plângerea nu a fost întemeiată în drept.
Acțiunea este scutită de taxa judiciară de timbru si timbru judiciar.
În dovedirea plângerii petentul a depus la dosarul cauzei, procesul verbal contestat in original, copie dovada . nr._, copie CI si a propus sa fie audiat martorul C. D..
Legal citat intimatul a depus întâmpinare, prin care a solicitat să se constate că procesul-verbal de contravenție este încheiat cu respectarea condițiilor de fond și de formă prevăzute de OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Cât privește starea de fapt descrisă de agentul constatator în procesul-verbal, solicită ca instanța să constate că aceasta nu poate fi înlăturată de declarația unui martor audiat la solicitarea petentului și că în opinia acesteia, instanța nu poate da relevanță maximă unei astfel de probe, înlăturând astfel constatările agentului de poliție din procesul-verbal care este un act de autoritate. Susține că măsura dispusă de agentul constatator este temeinică și legală, procesul-verbal făcând dovada deplină a situației de fapt menționată în cuprinsul său.
Cu privire la temeinicia procesului-verbal, învederează că deși OG 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare, din economia art. 34 rezultă că procesul-verbal face dovada deplină a situației de fapt și încadrării în drept.
Mai mult, susține că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției beneficiază de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată de legislativ este unanim acceptată, atât de doctrina de specialitate cât și în practica instanțelor judecătorești.
În drept, a invocat prevederile Codului de Procedură Civilă și ale OG 2/2001 cu modificările și completările ulterioare.
Pentru motivele arătate, solicită respingerea plângerii ca neîntemeiată.
Instanța a administrat in cauza proba cu înscrisuri si proba testimoniala in cadrul căreia a fost audiat martorul C. D., a cărui declarație se află consemnata si atașata la dosarul cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată și reține următoarele:
Prin procesul verbal . NR._/28.11.2012, petentul B. Ș., a fost sancționat contravențional cu amenda in cuantum de 280 lei pentru contravenția prevăzuta de art. 135 alin. 1 lit. h din ROUG 195/2002 și avertisment pentru contravențiile prevăzute de art. 36 alin. 1 3 din OUG 195/2002, retinandu –se in sarcina sa că la data de 28.11.2012, ora 16.45, in C., pe . condus autoturismul marca Opel, Astra și la efectuarea virajului la dreapta pe Calea București, nu acordat prioritate pietonilo angajati in traversarea prin loc special amenajat, nu a purtat centura de siguranță și a folosit telefonul mobil fără a avea dispozitiv mâini libere.
Respectând dispozițiile art. 34 alin. 1 din O.G. 2/2001 și implicit principiul preeminenței dreptului, instanța va examina mai întâi legalitatea procesului-verbal și ulterior temeinicia sa.
Sub aspectul legalității, instanța reține ca procesul verbal de contravenție a fost întocmit în mod legal, agentul constatator consemnând toate elementele indicate de dispozițiile art. 17 alin. 1 din O.G. 2/2001 care atrag nulitatea absolută expresă a actului.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța il va examina din perspectiva Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Conform art. 20 din Constituția României, textul convenției și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului sunt încorporate în dreptul intern, având în același timp o forță juridică superioară legilor în materia drepturilor fundamentale ale omului.
Analizând criteriile stabilite pe cale jurisprudențială de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (cauza LAUKO vs Slovacia, A. vs România), instanța constata că domeniul contravențional, astfel cum este reglementat prin norma cadru O.G.2/2001, poate fi calificat ca intrând în sfera de aplicare a art.6 paragraf 1 din CEDO, în latura sa penală.
Reținând aplicabilitatea în speță a dispozițiile art.6 paragraf 1 CEDO, în mod evident va fi ținută și de prevederile paragrafului 2 și 3 ale aceluiași articol, care instituie garanții procedurale specifice în domeniul penal.
Printre aceste garanții se numără și cea referitoare la obligativitatea respectării prezumției de nevinovăție.
Referitor la procesul-verbal, instanța va reține că, în genere, fiind întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii, trebuie să i se recunoască valoare probatorie sub aspectul constatării stării de fapt.
În acest sens este de remarcat că în jurisprudența Curții s-a reținut în mod constant că prezumțiile nu sunt în principiu contrare Convenției.
Prin urmare, prezumția de nevinovăție nu are caracter absolut, după cum nici prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent și consemnate în procesul-verbal nu are caracter absolut, dar prezumția de veridicitate nu poate opera decât până la limita la care prin aplicarea ei s-ar ajunge în situația ca persoana învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal deși din probele administrate de „acuzare” instanța nu poate fi convinsă de vinovăția „acuzatului”, dincolo de orice îndoială rezonabilă.
Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei raportat la declarația martorului C. D., instanța retine ca probele administrate in cauză, infirma starea de fapt reținuta de agentul constatator prin actul sancționator .
Martorul C. D., a declarat că fiind împreuna cu petentul care conducea auto marca Opel, in data de 28.11.2012, a văzut ca pe trecerea de pietoni situata in C., la intersecția . Fratii Golesti, nu se afla nicio pe sensul petentului de mers pe trecerea de pietoni marcată corespunzător, ca a purtat centura de siguranța și nu a vorbit la telefonul mobil ,in timp ce conducea autoturismul .
F. de considerentele de fapt si de drept expuse anterior, instanța va admite plângerea contravențională formulată de petent și va anula procesul . NR._/28.11.2012, emis de intimat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea formulată de petentul B. Ș., cu domiciliul in C., ., .. 1, ., in contradictoriu cu intimata POLITIA M. C. – BIROUL RUTIER, cu sediul in C., județul D. .
Anulează procesul . NR._/28.11.2012, emis de intimat.
Cu recurs in 15 zile de la comunicare.
Pronunțată in ședință publică azi 31.01.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
vv.mo, 06.02.2013, 4 ex,
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 8548/2013. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013.... → |
---|