Plângere contravenţională. Sentința nr. 18/2013. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 18/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 18-09-2013 în dosarul nr. 13015/215/2013
ROMANIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Sentința civilă nr._
Ședința publică de la 18 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE R.-M. T.
Grefier L. V.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petent C. D. CRISTNEL și pe intimat I. D. - SERVICIUL DE POLITIE RUTIERĂ D., având ca obiect ,,plângere contraventionala."
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul, lipsind intimatul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
În conformitate cu prevederile art. 131 N.c.pr.civ coroborate cu prevederile art. 32 din OG 2/2001, instanța constata ca este competenta general, material si teritorial cu soluționarea prezentei cauze.
În temeiul dispoz. art. 238 alin. 1 N.c.pr.civ. instanța estimează durata procesului 30 de zile
Instanța acordă cuvântul pentru propunere de probe.
Petententul solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei și proba cu martorul R. F., prezent la termenul de azi.
Constatând că proba cu înscrisuri si proba cu martorul R. F., solicitate de petent si proba cu înscrisuri pentru intimat sunt admisibile si pot sa ducă la soluționarea procesului, în temeiul art. 258 Cod proc.civ. corob. cu art. 255 și art. 309 N.c.p.c., instanța le încuviințează.
În temeiul art. 311-323 Cod procedura civila, s-a procedat la audierea sub prestare de jurământ a martorului R. F., declarația a consemnată fiind atașată la dosarul cauzei, după care,
Petentul a arătat că nu mai are cereri de formulat și solicită ca dezbaterea fondului cauzei să aibă loc la acest termen de judecată .
Nemaifiind cereri de formulat și nici alte incidente de soluționat, conform dipozițiilor art. 244 alin. 1 Cod proc.civ., instanța constată cercetarea procesului încheiată și întrucât petentul este acord ca dezbaterea fondului să aibă loc la acest termen de judecată, în temeiul art. 392 Cod proc.civ., deschide dezbaterile asupra fondului cauzei .
Petentul solicită admiterea plângerii, anularea procesului-verbal de contravenție șipe cale de consecință, exonerarea de la plata amenzii în cuantum de 450 lei, anularea măsurii accesorii a reținerii permisului.
INSTANȚA
Prin plângerea înregistrată la data de 09.04.2013 petentul C. D. CRISTNEL a solicitat în contradictoriu cu intimatul I. D., anularea procesului verbal . nr._ din data de 04.04.2013, exonerarea de la plata amenzii în cuantum de 450 lei și anularea măsurii accesorii a reținerii permisului.
În fapt, petentul a arătat că, la data de 04.04.2013, a fost sancționat contravențional pe motiv că, aflându-se in la .. Caracal și . trecut pe culoarea roșie a semaforului, și că nu a purtat centura de siguranță, stare de fapt neconformă cu realitatea.
A precizat că, în dreptul intersecției semaforizate a intrat pe culoarea verde a semaforului cu precizarea că, după el au mai trecut cel puțin două autoturisme. A mai aratat că, centura de siguranță a fost purtată în mod regulamentar.
În drept plângerea a fost întemeiată pe disp. OG 2/2001
La prezenta plângere s-au depus procesul verbal in original, copia dovezii de circulație din 04.04.2013.
În dovedirea a solicitat administrarea probei cu martorul R. F..
În temeiul art. 36 din OG nr. 2/2001 plângerea este scutită de taxa de timbru.
La data de 20._ instanța, verificând in conformitate cu art. 200 alin. 1 C.p.civ., dacă cererea de chemare in judecata îndeplinește cerințele prev. de art. 194 – 197 C.pr.civ., in baza art. 200 alin 2 C.pr.civ., a dispus completarea si precizarea acțiunii cu următoarele: în termen de 10 zile, sub sancțiunea anularii cererii de chemare in judecata, să depună înscrisurile doveditoare, să indice numele, prenumele sau denumirea pârâtului.
La data de 30.04.2013, petentul a completat cererea de chemare în judecată.
La data de 17.05.2013 intimatul I. D. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată și menținerea procesului verbal ca temeinic și legal.
Solicită ca instanța să constate că procesul verbal de contravenție este încheiat cu respectarea condițiilor de formă și de fond prevăzute de OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Cât privește starea de fapt descrisă de agentul constatator în procesul-verbal, intimata a solicitat instanței să constate că aceasta nu poate fi înlăturată de declarația unui martor audiat la solicitarea petentului, instanța neputând da relevanță maximă unei astfel de probe, înlăturând astfel constatările agentului de poliție din procesul-verbal de contravenție, care este un act de autoritate, altfel spus, printr-o probă indirectă ar fi înlăturată o probă directă, ceea ce este inadmisibil. În opinia lor, instanța de judecată nu poate da relevanță maximă unei astfel de probe, înlăturând astfel constatările agentului de poliție din procesul verbal de contravenție, ceea ce este un act de autoritate. Astfel spus, printr-o probă indirectă ar fi înlăturată o probă directă, ceea ce este inadmisibil.
Așadar, măsura dispusă de către agentul constatator este temeinică și legală, procesul-verbal făcând deplina dovadă a situației de fapt menționată în cuprinsul său.
Referitor la procesul-verbal intimata consideră că instanța trebuie să-i recunoască valoarea probatorie sub aspectul constatării stării de fapt, având în vedere că este întocmit de un agent la statului aflat în exercițiul funcțiunii.
Cu privire la temeinicia procesului-verbal, intimata a învederat instanței că deși O.G. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare, din economia art. 34 rezultă că procesul-verbal face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept.
Mai mult decât atât, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției beneficiază de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată de legislativ, este unanim acceptată, atât în doctrinele de specialitate, cât și în practica instanțelor judecătorești.
Solicită ca fapta pentru care petentul fost sancționat a fost constată personal de agentul constatator, astfel încât procesul verbal, care a fost legal întocmit, se bucură de prezumția de temeinicie.
Din analiza procesului verbal atacat, rezultă că acesta îndeplinește condițiile de fond prevăzute de art. 16 alin. 1 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, cât și cele prevăzute sub sancțiunea nulității absolute a art. 17 din același act normativ, respectiv sunt menționate numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, faptele săvârșite și data comiterii acestora și semnătura agentului constatator.
Fapta a fost constatată în mod direct de agentul de poliție, aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu, competent și să sancționeze contravenții la regimul circulației rutiere, conform prevederilor art. 109 alin. 1 din OG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, cu modificările și completările ulterioare.
Procesul verbal în măsura în care cuprinde constatări personale ale agentului de poliție care l-a încheiat are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului cât timp acesta din urmă nu este în măsura să prezinte o probă contrară.
Potrivit art. 15 din ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, contravenția se constată printr-un proces verbal încheiat de persoane anume prevăzute în actul normativ care stabilește și sancționează contravenția, denumite în mod generic agenți constatatori. Pot fi a genți constatatori: primarii, ofițerii și subofițerii de poliție din cadrul MAI, special abilitați, persoanele împuternicite în acest scop de miniștri și lați conducători ai autorităților administrației publice centrale, de prefecți, președinți ai consiliilor județene, primari, de primarul general al Municipiului București, precum și alte persoane prevăzute în actele normative cu caracter special.
Faptele constatate în mod direct de către agentul constatator sunt suficiente pentru a da naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund realității.
Simpla negare a petentului în sensul că fapta reținută în sarcina sa nu corespunde realității, nu poate răsturna prezumția de temeinicie și legalitate de care se bucură procesul verbal, atâta timp cât acesta nu aduce probe, ori nu invocă împrejurări credibile.
Motivul pentru care procesele verbale prin care se constată și sancționează contravențiile sunt înzestrate cu această caracteristică este încrederea în faptul că organul emitent ( agentul, în această situație ) consemnează exact faptele pe care le constată fără alte adăugiri sau deturnări ale realității. Aceasta cu atât mai mult cu cât în ipoteza menționării intenționate sau din neglijență a unor împrejurări nereale, agentul este expus unor posibile sancțiuni de natură disciplinară sau chiar penală.
De asemenea în doctrină s-a reținut în acord cu jurisprudența Curții de la Strasbourg, în privința prezumțiilor și a limitei rezonabile pe care statele nu trebuie să o depășească în folosirea lor, că una din limitele până la care să acționeze prezumția de temeinicie a procesului verbal trebuie să fie dată de constatarea personală a faptei de către agent.
Astfel, în situația în care fapta este constatată personal, procesul verbal legal întocmit se va bucura de prezumția de temeinicie și instanța va porni în analizarea acestuia de la prezumția că el reflectă adevărul.
De altfel, Curtea face distincția între faptele constatate personal de către agentul constatator și cele care nu au fost constatate personal.
Având în vedere toate cele expuse mai sus, solicită să se constate faptul că procesul verbal de contravenție face dovada situației de fapt până la proba contrară, probă care în mod evident trebuie făcută de petent și nicidecum de agentul constatator.
Astfel, procesul verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, are forța probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului, cât timp acesta nu este în măsura să prezinte o probă contrară.
Menționează faptul că nu deține material probator, abaterea săvârșită fiind constatată în mod direct de către agentul constatator.
În temeiul art. 411 alin. 1 pct. 2 C.pr.civ, solicită judecarea cauzei și în lipsă.
La data de 25.06.2013, petentul a depus răspuns la întâmpinare prin care a învederat că întâmpinarea depusă de I. D. nu are absolut nicio legătură cu starea de fapt dedusă judecății, nefiind altceva decât prezentarea unor aspecte generale și pur teoretice și nu apărări la cele invocate de petent prin cererea de chemare în judecată.
În scop probator petentul a solicitat și instanța a încuviințat proba cu înscrisuri și proba cu martorul R. F..
Analizând actele si lucrările dosarului, instanța retine următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție . nr._ din data de 04.04.2013, petentul a fost sancționat contravențional cu amenda în cuantum de 450 lei, măsura accesorie a reținerii permisului, reținându-se in sarcina sa săvârșirea contravenției prev. de disp. art. 52 din RAOUG 195/2002 și art. 36 alin. 1 din OUG 195/2002.
În fapt, la data de 04.04.2013 petentul a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_ a traversat pe culoarea roșie a semaforului electric și nu a purtat centura de siguranță în simțul mersului.
Conform art. 36 alin. 1 din OUG 195/2002. ,, Conducătorii de autovehicule și persoanele care ocupă locuri prevăzute prin construcție cu centuri sau dispozitive de siguranță omologate trebuie să le poarte în timpul circulației pe drumurile publice, cu excepția cazurilor prevăzute în regulament", iar potrivit art. art. 52 alin. 1 din RA OUG 195/2002: ,,Semnalul de culoare roșie interzice trecerea. La semnalul de culoare roșie vehiculul trebuie oprit înaintea marcajului pentru oprire sau, după caz, pentru trecerea pietonilor, iar în lipsa acestuia, în dreptul semaforului. Dacă semaforul este instalat deasupra ori de cealaltă parte a intersecției, în lipsa marcajului pentru oprire sau pentru trecerea pietonilor, vehiculul trebuie oprit înainte de marginea părții carosabile a drumului ce urmează a fi intersectat. Atunci când semnalul de culoare roșie funcționează concomitent cu cel de culoare galbenă, acesta anunță apariția semnalului de culoare verde."
Respectând dispozițiile art. 34 alin. 1 din O.G. 2/2001 și implicit principiul preeminenței dreptului, instanța urmează a examina mai întâi legalitatea procesului-verbal și ulterior temeinicia sa.
Cat privește legalitatea procesului-verbal, instanța retine ca acesta este întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 alin.1 din OG 2/2001 cu modificările si completările ulterioare, cuprinzând toate mențiunile obligatorii prevăzute de acest act normativ, mențiuni a căror lipsa atrage sancțiunea nulității actului constatator, nulitate care poate fi constatata si din oficiu de către instanța.
Sub aspectul temeiniciei procesului verbal contravențional atacat, instanța reține că procesul verbal de contravenție este un act administrativ de autoritate întocmit de agentul constatator ca reprezentant al unei autorități administrative, învestit cu autoritatea statală pentru constatarea și sancționarea unor fapte care contravin ordinii publice, după o procedură specială prevăzută de lege, astfel că se bucură de prezumția de autenticitate și veridicitate care însă este relativă și poate fi răsturnată prin probe de către contravenient, conform disp. art. 1169 C.civ. care reglementează sarcina probei.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că orice sistem juridic cunoaște prezumțiile de fapt și de drept, inclusiv prezumția de temeinicie a procesului verbal de contravenție. Instanța europeană a stabilit că prezumțiile de fapt sau de drept operează în legile represive din toate sistemele juridice și că ea nu interzice în principiu asemenea prezumții. Cu toate acestea, exigențele unui proces echitabil impun statelor contractante să nu depășească anumite limite și să le folosească într-o manieră rezonabilă, ținând cont de gravitatea faptei și cu respectarea dreptului la apărare.
De asemenea, Curtea a stabilit că sarcina sa nu este de a verifica compatibilitatea in abstracto a unei prezumții legale sau simple cu prevederile Convenției, ci de a determina dacă aceasta a fost aplicată în concret reclamantului într-o manieră compatibilă cu respectarea prezumției de nevinovăție (cauza Bouamar c Franței).
În cauza dedusă judecății se reține prezumția de temeinicie a procesului verbal de contravenție, tocmai că reținerea faptei contravenționale și aplicarea sancțiunii se întemeiază pe faptele și împrejurările constatate personal de agentul constatator.
Procesul verbal de contravenție nu este doar un act de acuzare ci și un mijloc de probă.
Textul art. 34 din OG 2/2001 presupune o interpretare concordantă cu exigențele unui proces echitabil, devreme ce prevede că instanța de judecată verifică legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție. Prin urmare instanța nu pornește de la ideea preconcepută că persoana sancționată contravențional este vinovată, ci menținerea procesului verbal va fi rezultatul unor verificări asupra tuturor consemnărilor actului sancționator.
În situația sancționării contravenției constând în fapta comisivă, astfel cum este în situația de față, procesul verbal constituie un mijloc de probă, el dovedind o situație de fapt care a condus în mod rezonabil la ridicarea unei acuzații bazate pe împrejurări de fapt ce necesită explicații fundamentate pe probe din partea celui sancționat. Prin urmare, în astfel de cazuri, sarcina probei, în procesul civil, este inversată prin mecanismul de funcționare a prezumției simple, astfel încât aceasta trece asupra părții împotriva căreia este stabilită prezumția.
Petentul, având posibilitatea exercitării drepturilor procesuale în vederea dovedirii plângerii formulate, a solicitat și i-a fost încuviințată proba cu înscrisurile depuse si proba cu martorul R. F. .
Instanța constată că declarația martorului R. F., referitoare la inexistența faptei contravenționale nu se coroborează cu nici un alt mijloc de proba administrat în cauza, instanța apreciind că mărturia a fost dată pro causa, în susținerea poziției procesuale a petentului, existând presupunerea rezonabilă că acesta este interesat moral în rezultatul cauzei, urmând a fi înlăturată din ansamblul materialului probator.
Ori, în situația în care depoziția martorului propus de petent a fost înlăturată, ca fiind subiectivă, ne aflăm în situația în care, neexistând alte probe sau indicii credibile care să răstoarne prezumția simplă de temeinicie a actului sancționator, concluzionând asupra temeiniciei procesului verbal criticat, instanța apreciază că acesta respectă dispozițiile OG 2/2001 și că surprinde fidel starea de fapt existentă și imputată contravenientului și pe cale de consecință va respinge plângerea contravențională, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea contravențională, formulată de petentul C. D. CRISTNEL, domiciliat în C., ., ., ., jud. D., în contradictoriu cu intimatul I. D.-SERVICIUL RUTIER, cu sediul în C., ., jud. D., ca neîntemeiată.
Cu drept de apel in 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 18.09.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
R.-M. T. L. V.
Red. M.R.T/ Tehnored. L.V.
2 ex./26.09.2013
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 16/2013. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 3281/2013. Judecătoria CRAIOVA → |
---|