Plângere contravenţională. Sentința nr. 18/2013. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 18/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 18-10-2013 în dosarul nr. 10576/215/2013
Dosar nr._ /2012 - înlocuire amendă-
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
Județul D.
Secția Civilă
Sentința civilă nr._
Ședința publică de la 18 Octombrie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: C. C.
GREFIER: D. G.
Pe rol, soluționarea cauzei civile privind pe petenta IPJ D. – SECȚIA 12 POLIȚIE RURALĂ D., în contradictoriu cu intimatul C. F. M., având ca obiect înlocuire amendă.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se constată că s-au răspuns relațiilor solicitate de către Primăria Comunei Apele Vii, județul D., cu adresa nr.2079/31.07.2013
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța a constatat cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
I N S T A N T A
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 21.03.2013 petenta IPJ D. – SECȚIA 12 POLIȚIE RURALĂ D. a solicitat înlocuirea amenzii contravenționale aplicată intimatului C. F. M., cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.
În motivarea cererii, petenta arată că intimatul C. F. M. nu a achitat amenda în termenul legal de 30 de zile și nici nu poate fi executat silit, așa cum reiese din cuprinsul dosarului de executare al Primăriei comunei Apele Vii.
În susținerea acțiunii a invocat prevederile art. 9 alin.3 din OG nr. 2/2001, art. 9 alin. 5 din OG nr. 2/2001 și decizia nr. 7/2010.
În drept, a invocat prevederile art. 9 alin. 2 din O.G. 2/2001.
În dovedirea cererii în procedura de regularizare sunt depuse la dosar:adresa nr. 1948/02.10.2012 emisă de Primăria comunei Apele Vii, procesul verbal . nr._/13.01.2012, încheiat de intimata IPJ
D.-Secția 12 Poliție D. .
Analizând întregul material probator administrat, instanța reține următoarele:
Astfel, instanța apreciază că intimatul C. F. M. a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 200 lei, prin procesul verbal de contravenție . nr._/13.01.2012, încheiat de intimata IPJ D.-Secția 12 Poliție D., iar acesta nu a achitat amenda contravențională în termenul de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii, așa cum reiese din înscrisurile depuse la dosar și nu există posibilitatea executării silite a intimatului .
Astfel, conform art.39 indice 1 alin 2 din O.G. nr.2/2001 modificată prin Legea 352/2006 privind regimul juridic al contravențiilor, în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termenul prevăzut la alin. 1, instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată maximă de 50 ore, iar pentru minori începând cu vârsta de 16 ani, de 25 de ore.
Astfel, prestarea unei activității în folosul comunități se face la primăria de la locul unde domiciliază contravenientul, iar cum în prezenta cauză se cunoaște domiciliul actual al intimatului C. F. M. acesta domiciliind pe raza comunei Apele Vii, nr.508, județul D., așa cum rezultă din adresa nr.2079/31.07.2013, eliberată de Primăria comunei Apele Vii .
Având în vedere considerentele menționate mai sus, instanța urmează a admite cererea formulată de către petenta IPJ D. – SECȚIA 12 POLIȚIE RURALĂ D., în contradictoriu cu intimatul C. F. M. ca întemeiată, dispunându-se înlocuirea amenzii în cuantum de 200 lei, aplicată prin Procesul verbal de constatare a contravenție . nr._/13.01.2012, încheiat de petenta Secția 12 Poliție D., cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunități în sarcina intimatului C. F. M. pe o durată de 25 ore, la Primăria comunei Apele Vii, județul D..
Instanța apreciază că Primăria comunei Apele Vii, județul D. urmează să stabilească locul unde intimatul va presta activitatea în folosul comunității.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de către petenta IPJ D. – SECȚIA 12 POLIȚIE RURALĂ D., în contradictoriu cu intimatul C. F. M., domiciliat în ..508, județul D..
Dispune înlocuirea amenzii în cuantum de 200 lei, aplicată prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/13.01.2012 încheiat de petenta Secția 12 Poliție D., cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunități în sarcina intimatului C. F. M., pe o perioadă de 25 de zile la Primaria Comunei Apele Vii, județul D..
Urmează ca Primăria Comunei Apele Vii, județul D. să stabilească locul unde intimatul va presta activitatea în folosul comunității.
Cu apel, în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecatoria C..
Pronunțată în ședință publică, azi 18.10.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. C. D. G.
Redactat CC/Tehnored/GD
4 Ex/04.11.2013
← Revendicare imobiliară. Sentința nr. 23/2013. Judecătoria CRAIOVA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 4/2013. Judecătoria... → |
---|