Plângere contravenţională. Sentința nr. 18/2013. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 18/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 18-11-2013 în dosarul nr. 12745/215/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă nr._

Ședința publică de la 18 Noiembrie 2013

Completul compus din:

Președinte-C.-F. D.- judecător

Grefier-D. G.

Pe rol, soluționarea acțiunii civile formulată de petentul B. M. A. în contradictoriu cu intimatul I. D., având ca obiect „plângere contravențională”.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns petentul B. M. A. și martorul D. C. T., lipsind reprezentantul intimatului.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele:

- procedura de citare este legal îndeplinită;

- cauza are ca obiect „plângere contravențională”.

Instanța procedează la legitimarea petentului, acesta având CI . nr._, CNP:_.

În temeiul dispozițiilor art. 319 și urm. C.p.civ., s-a audiat martorul prezent, D. C. T., declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosar, conform dispozițiilor art. 323 C.p.civ.

Petentul B. M. A. învederează instanței că nu mai are alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat.

Nemaifiind alte excepții de invocat și cereri de formulat, instanța constată, în temeiul art. 244 Cod de Procedură Civilă, terminată cercetarea procesului, iar în raport de dispozițiile art. 392 Cod proc. civ. deschide dezbaterile asupra fondului.

Petentul B. M. A., având cuvântul, a solicitat anularea procesului-verbal contestat, exonerarea de plata amenzii.

În temeiul art. 394 și urm. Cod de Procedură Civilă, instanța consideră lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei și închide dezbaterile, reținând cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Asupra acțiunii civile deduse judecății:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._, la data de 05.04.2013, petentul B. M. A. a solicitat în contradictoriu cu intimatul I. D. anularea procesului verbal ..P. nr._ încheiat la data de 22.03.2013, și pe cale de consecință, exonerarea de la plata amenzii contravenționale, anularea punctelor de amendă și restituirea permisului de conducere.

În motivarea plângerii, petentul a arătat că situația de fapt consemnată în cuprinsul procesului verbal nu corespunde adevărului întrucât în momentul în care a traversat intersecția nu se afla niciun pieton pe trecerea de pietoni.

Mai arată petentul că în cuprinsul procesului-verbal de contravenție este consemnată prezența unui martor, care nu a fost prezent în momentul când a traversat intersecția mai sus-amintită, ci a fost oprit în trafic, acesta circulând dinspre Lăpuș către Hotel J., pe sensul opus celui pe care circula el.

De asemenea, a mai arătat petentul că a fost oprit de agentul constatator noaptea în jurul orei 00,30, iar acesta nu a observat trecerea de pietoni și nici mențiunea că nu ar fi purtat centura de siguranță nu este reală.

În drept, petentul a invocat dispozițiile O.U.G. 195/2002 și OG 2/2001.

La dosarul cauzei, petentul a depus, în scop probator, procesul-verbal ..P. nr._ încheiat la data de 22.03.2013, fotocopia cărții de identitate și dovada . nr._/01.04.2013.

Plângerea este scutita de plata taxei judiciare de timbru conform art. 15 lit. I si art. 15 lit. p din Legea nr. 146/1997 raportat la art. 36 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, aprobata cu modificări prin Legea nr. 180/2002, cu completările si modificările ulterioare, si de plata timbrului judiciar, conform art. 1 din OG nr. 32/1995, aprobata prin Legea nr. 106/1995.

La data de 15.05.2013 intimatul I.P.J. D. a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, susținând că procesul-verbal de contravenție a fost încheiat cu respectarea condițiilor de fond și de formă prevăzute de OG nr. 2/2001.

În ceea ce privește starea de fapt descrisă de agentul constatator în procesul-verbal de contravenție, intimatul a arătat că aceasta nu poate fi înlăturată de declarația unui martor audiat la solicitarea petentului, întrucât instanța nu poate da relevanță maximă unei astfel de probe, înlăturând astfel constatările agentului de poliție din procesul-verbal de contravenție, care este un act de autoritate. Altfel spus, susține intimatul, printr-o probă indirectă a fost înlăturată o probă directă, ceea ce este inadmisibil și că deși OG nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare, din economia art. 34 a acestui act normativ, rezultă că procesul-verbal face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept, bucurându-se de prezumția de legalitate și temeinicie.

Se mai arată că, fapta reținută în sarcina petentului a fost constatată în mod direct de către agentul de poliție aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu și că nu dețin material probator.

Astfel, procesul verbal de contravenție în măsura în care cuprinde constatări personale ale agentului constatator, are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului, cât timp acesta nu este în măsură să prezinte o probă contrară.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile Codului de procedură civilă și ale OG nr. 2/2001, cu modificările și completările ulterioare.

Instanța a încuviințat proba cu înscrisuri considerând raportat la dispozițiile art. 255 alin 1 coroborat cu art. 258 din Noul Cod de Procedură Civilă, că este admisibilă putând duce la soluționarea procesului și a dispus proba cu audierea martorului asistent D. C. T., declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei.

Analizând întregul material probator administrat in cauza, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal de contravenție ..P. nr._ încheiat la data de 22.03.2013 petentul B. M. A. fost sancționat pentru că, la aceiași dată, a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare_, pe . ajungând la intersecția cu . acordat prioritate de trecere unui pieton angajat regulamentar în traversarea străzii pe sensul său de mers, nu a purtat centura de siguranță în timpul mersului și nu a avut asupra sa permisul de conducere

Faptele reținute în sarcina petentului sunt prevăzute de dispozițiile de art. 135 alin. 1, lit. h din H.G. 1391/2006 potrivit cărora conducătorul de vehicul este obligat să acorde prioritate de trecere pietonului care traversează drumul public, prin loc special amenajat, marcat și semnalizat corespunzător ori la culoarea verde a semaforului destinat lui, atunci când acesta se află pe sensul de mers al vehiculului fiind sancționată de prevederile art. 100, alin.3, lit. a din O.U.G. 1954/2002 cu amenda prevazuta în clasa a II-a de sanctiuni și cu aplicarea sanctiunii contraventionale complementare a suspendarii exercitarii dreptului de a conduce pentru o perioada de 30 de zile, de dispozițiile art. 36 alin 1 din OUG 195/2002 potrivit cărora conducătorii de autovehicule și persoanele care ocupă locuri prevăzute prin construcție cu centuri sau dispozitive de siguranță omologate trebuie să le poarte în timpul circulației pe drumurile publice, cu excepția cazurilor prevăzute în regulament, fiind sancționată de prevederile art. 99 alin 1 din O.U.G. 195/2002 și de prevederile art. 147 alin. 1 din H.G. 1391/2006 potrivit cărora conducătorul de vehicul este obligat să aibă asupra sa actul de identitate, permisul de conducere, certificatul de înmatriculare sau de înregistrare și, după caz, atestatul profesional, precum și celelalte documente prevăzute de legislația în vigoare fiind sancționată de prevederile art. 101 alin 1, pct. 18 din O.U.G. nr. 195/2002.

Sub aspectul legalității procesului-verbal, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art. 16 și 17 din O.G. nr. 2/2001 cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.

Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că procesul-verbal este un act de autoritate întocmit de agentul constatator ca reprezentant al unei autorități administrative, învestit de autoritatea statală pentru constatarea si sancționarea unor fapte care contravin ordinii sociale, după o procedură specială și care face dovada situației de fapt menționate în cuprinsul său până la proba contrară, fapta respectivă fiind probată cu ajutorul prezumției de legalitate a actului administrativ (actul a fost emis cu respectarea tuturor condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege), asociată cu prezumția de autenticitate (actul emană în mod real de la cine se spune că emană) și cu prezumția de veridicitate (actul reflectă în mod real ceea ce a stabilit autoritatea emitentă).

Ca atare, procesul-verbal se bucură de forța probantă până la proba contrarie, pe care contravenientul este cel care trebuie să o facă, persoana sancționată având dreptul la un proces echitabil, în cadrul căruia poate să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România).

Astfel, deși prin plângerea formulată petentul a arătat că nu se face vinovat de săvârșirea contravențiilor reținute în sarcina sa, instanța nu poate reține că aspectele expuse de acesta corespund adevărului deoarece se observă în mod vădit că ele reprezintă aprecieri de ordin subiectiv, făcute din dorința de a scăpa de consecințele răspunderii contravenționale, nefiind susținute de niciun mijloc de probă administrat în cauză.

În raport de cele menționate mai sus, având în vedere că petentul nu a făcut dovada unei situații de fapt contrare decât cea reținută în procesul verbal ..P. nr._ încheiat la data de 22.03.2013 instanța apreciază că în mod temeinic s-a reținut în sarcina petentului încălcarea prevederilor art. 36 alin. 3 din H.G. 1391/2006, art. 147 pct.1 și a prevederilor art. 135 alin. 1, lit. h din H.G. 1391/2006 referitoare la nerespectarea regulilor privind acordarea priorității de trecere pietonilor angajați in traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate si semnalizate, aflați pe sensul de deplasare a autovehiculului.

Pe cale de consecință, este justificată aplicarea amenzii contravenționale în cuantum total de 450 lei( 300 lei + 150 lei – avertisment ), sancțiuni ce corespund gradului de pericol social al faptelor și care respectă criteriile de individualizare prevăzute de art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, amenda fiind corect calculată, având cuantumul între limitele prevăzute de textul legal, petentului fiindu-i aplicat cuantumul minim al amenzii prevăzute de lege, astfel că instanța apreciază că sancțiunea este corect individualizată în raport cu realizarea scopului aplicării sancțiunii. Tot astfel este legală și sancțiunea complementară privitoare la suspendarea dreptului de a conduce un vehicul pe drumurile publice.

Pentru aceste considerente și având în vedere dispozițiile art. 31 și 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța consideră plângerea contravențională neîntemeiată, urmând să o respingă ca atare, cu consecința menținerii procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ..P. nr._ încheiat la data de 22.03.2013,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea formulată de petentul B. M. A., domiciliat în C., .. 12, ., ., jud. D. în contradictoriu cu intimatul I. D. cu sediul în C., ., jud. D., ca neîntemeiată.

Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare, apel ce se va depune la sediul Judecătoriei C..

Pronunțată în ședință publică, azi 18 noiembrie 2013.

Președinte,Grefier,

C.-F. DrăgoiDiana G.

Red CDF/Tehn. DG

4 ex./ 18.12.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 18/2013. Judecătoria CRAIOVA