Plângere contravenţională. Sentința nr. 20/2013. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 20/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 20-11-2013 în dosarul nr. 15013/215/2013

ROMÂNIA pl.contrav.

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ nr._

Ședința publică de la 20 noiembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE R.-M. T.

Grefier L. V.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petent P. C. D. și pe intimat I. D., având ca obiect plângere contravetionala PVC . NR._/15.04.2013

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns av. G. C. pentru petenta - P. C. D., martorul B. H. D., lipsind intimata.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

În baza art. 321 C.p.c. s-a audiat martorul B. H. D. declarația consemnată fiind atașată la dosarul cauzei.

Av. G. C. pentru petenta a arătat că nu mai are cereri de formulat și solicită ca dezbaterea fondului cauzei să aibă loc la acest termen de judecată .

Nemaifiind cereri de formulat și nici alte incidente de soluționat, conform dispozițiilor art. 244 alin. 1 Cod proc.civ., instanța constată cercetarea procesului încheiată și întrucât petenta prin apărător este acord ca dezbaterea fondului să aibă loc la acest termen de judecată, în temeiul art. 392 Cod proc.civ., deschide dezbaterile asupra fondului cauzei .

Av. G. C. pentru petenta solicită admiterea plângerii, anularea procesului-verbal de contravenție și pe cale de consecință, exonerarea de la plata amenzii în cuantum de 675 lei, anularea măsurilor complementare.

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de față:

La data de 29.04.2013 a fost înregistrată pe rolul instanței plângerea contravențională formulată de petenta P. C. D. împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/15.04.203 încheiat de intimata I. D. – Biroul Rutier C. solicitând anularea acestuia, exonerarea de la plata amenzii în cuantum de 675 lei.

În fapt, a arătat că la data de 15.04.2013, în timp ce se deplasa cu auto marca Ford cu numărul de înmatriculare_ pe DN 67 pe Calea Severinului din C., a fost oprită la un control și sancționată pentru depășirea vitezei legale în localitate.

În motivarea plângerii, petenta a arătat că, i-a adus la cunoștință agentului de poliție că are o urgență medicală, urmând a suporta o intervenție chirurgicală, însă acesta i-a răspuns că nu este problema lui.

A solicitat ca agentul să depună certificatul de omologare și inspecție metrologică a aparatului cinemometric, ordinul de serviciu al agentului constatator, dovada că acesta este operator radar.

A mai precizat că, agentul constatator a menționat pe procesul-verbal de contravenție doar marca aparatului cinemometric și numărul mașinii de poliție care însoțea echipajul.

În drept și-a întemeiat plângerea pe disp. art. 118 alin. 1 OUG 195/2002, art. 11 OG 2/2001.

La dosar s-au depus: procesul verbal contestat, certificat medical nr. 299/2013, împuternicire avocațială.

La data de 17.05.2013, intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată. A depus la dosar și înscrisurile care au stat la baza întocmirii procesului verbal de contravenție contestat și planșă foto.

A arătat că procesul verbal de contravenție este încheiat cu respectarea condițiilor de fond și de formă prevăzute de OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

Cât privește starea de fapt descrisă de agentul constatator în procesul verbal solicită instanței de judecată să constate că aceasta poate fi înlăturată de declarația unui martor audiat la solicitarea petentului. În opinia sa instanța de judecată nu poate da relevanță maximă unei astfel de probe înlăturând astfel constatările agentului de poliție din procesul verbal de contravenție, care este un act de autoritate. Astfel spus, printr-o probă indirectă ar fi înlăturată o probă directă, ceea ce este inadmisibil.

Așadar, măsura dispusa de către agentul constatator este temeinica si legala, procesul verbal având deplina dovada a situației de fapt menționate in cuprinsul sau.

Referitor la procesul-verbal. consideră ca instanța de judecata trebuie sa-i recunoască valoare probatorie sub aspectul constatării stării de fapt, având in vedere ca este întocmit de un agent al statului in exercițiul funcțiunii.

Mai mult decât atât, procesul-verbal de constatare si sancționare a contravenției beneficiază de prezumția de legalitate si temeinicie, prezumție care, deși neconsacrata de legislative, este unanim acceptată, atât in doctrina de specialitate, cat si in practica instanțelor judecătorești.

În temeiul art. 411 alin. 1 pct. 2 C.pr.civ solicită judecarea cauzei în lipsă.

În scop probator petenta solicitat și instanța a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei și proba cu martorul B. H. D.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal . nr._ încheiat la data de 15.04.2013, petenta a fost sancționată cu 675 lei amendă, reținerea permisului de conducere pe o perioadă de 90 de zile, reținându-se in sarcina sa săvârșirea contravenției prev. de disp. art. 121 alin. 1 din OUG 195/2002.

În fapt, la data de 15.04.2013 petenta a condus autovehiculul marca Ford cu număr de înmatriculare_ pe . direcția Filiași-C., cu viteza de 101 km/h înregistrată de aparatul radar montat pe auto MAI_.

Potrivit art. 120 alin. 1 din ROUG 195/2002, ,, conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum și cea impusă prin mijloacele de semnalizare. Nerespectarea regimului de viteză stabilit conform legii se constată de către polițiștii rutieri, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic"

Respectând dispozițiile art. 34 alin. 1 din O.G. 2/2001 și implicit principiul preeminenței dreptului, instanța urmează a examina mai întâi legalitatea procesului-verbal și ulterior temeinicia sa.

Cat privește legalitatea procesului-verbal, instanța retine ca acesta este întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 alin.1 din OG 2/2001 cu modificările si completările ulterioare, cuprinzând toate mențiunile obligatorii prevăzute de acest act normativ, mențiuni a căror lipsa atrage sancțiunea nulității actului constatator, nulitate care poate fi constatata si din oficiu de către instanța.

Sub aspectul temeiniciei procesului verbal contravențional atacat, instanța reține că procesul verbal de contravenție este un act administrativ de autoritate întocmit de agentul constatator ca reprezentant al unei autorități administrative, învestit cu autoritatea statală pentru constatarea și sancționarea unor fapte care contravin ordinii publice, după o procedură specială prevăzută de lege, astfel că se bucură de prezumția de autenticitate și veridicitate care însă este relativă și poate fi răsturnată prin probe de către contravenient, conform disp. art. 249 N. C.pr. civ. care reglementează sarcina probei.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că orice sistem juridic cunoaște prezumțiile de fapt și de drept, inclusiv prezumția de temeinicie a procesului verbal de contravenție. Instanța europeană a stabilit că prezumțiile de fapt sau de drept operează în legile represive din toate sistemele juridice și că ea nu interzice în principiu asemenea prezumții. Cu toate acestea, exigențele unui proces echitabil impun statelor contractante să nu depășească anumite limite și să le folosească într-o manieră rezonabilă, ținând cont de gravitatea faptei și cu respectarea dreptului la apărare.

De asemenea, Curtea a stabilit că sarcina sa nu este de a verifica compatibilitatea in abstracto a unei prezumții legale sau simple cu prevederile Convenției, ci de a determina dacă aceasta a fost aplicată în concret reclamantului într-o manieră compatibilă cu respectarea prezumției de nevinovăție (cauza Bouamar c Franței).

În cauza dedusă judecății se reține prezumția de temeinicie a procesului verbal de contravenție, tocmai că reținerea faptei contravenționale și aplicarea sancțiunii se întemeiază pe faptele și împrejurările constatate personal de agentul constatator.

Procesul verbal de contravenție nu este doar un act de acuzare ci și un mijloc de probă.

Textul art. 34 din OG 2/2001 presupune o interpretare concordantă cu exigențele unui proces echitabil, devreme ce prevede că instanța de judecată verifică legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție. Prin urmare instanța nu pornește de la ideea preconcepută că persoana sancționată contravențional este vinovată, ci menținerea procesului verbal va fi rezultatul unor verificări asupra tuturor consemnărilor actului sancționator.

În situația sancționării contravenției constând în fapta comisivă, astfel cum este în situația de față, procesul verbal constituie un mijloc de probă, el dovedind o situație de fapt care a condus în mod rezonabil la ridicarea unei acuzații bazate pe împrejurări de fapt ce necesită explicații fundamentate pe probe din partea celui sancționat. Prin urmare, în astfel de cazuri, sarcina probei, în procesul civil, este inversată prin mecanismul de funcționare a prezumției simple, astfel încât aceasta trece asupra părții împotriva căreia este stabilită prezumția.

Petenta, având posibilitatea exercitării drepturilor procesuale în vederea dovedirii plângerii formulate, a solicitat și i-a fost încuviințată audierea unui martor, care se afla în autoturism cu acesta la momentul sancționării sale contravenționale.

Martorul B. H. D. declară, că “ nu ne aflam în localitatea C., ci în exteriorul orașului (…), cred ca în zona viteaza maxima este de 70 Km/h ” însa conform planșelor foto, autoturismul se afla în localitatea C..

Instanța, în cadrul operației de apreciere a probei testimoniale, făcând o atentă și completă analiză a depoziției martorului petentului, în vederea stabilirii vinovăției sau nevinovăției petentului și pentru a pronunța o sentință legală și temeinică, apreciază că mărturia a fost dată pro causa, în susținerea poziției procesuale a petentului, acesta fiind prieten al petentului, așa cum rezultă din cuprinsul declarației acestuia. Pe cale de consecință, existând presupunerea rezonabilă că martorul este interesat moral în rezultatul cauzei, datorită raporturilor în care se află cu petentul, declarația acestuia va fi înlăturată din ansamblul materialului probator.

Ori, în situația în care depoziția martorului propus de petentă a fost înlăturata, ca fiind subiectiva, ne aflăm în situația în care, neexistând alte probe sau indicii credibile care să răstoarne prezumția simplă de temeinicie a actului sancționator, urmând etapele impuse de lege în vederea aflării adevărului, aflându-ne în concordanță cu condițiile prevăzute de lege și dat fiind că procesul verbal de contravenție conține constatările personale ale agentului instrumentator, el face dovada situației de fapt ce a dus la încheierea sa, în mod analog unui proces verbal de constatare a unei infracțiuni flagrante.

Concluzionând asupra temeiniciei procesului verbal criticat, instanța apreciază că acesta respectă dispozițiile OG 2/2001 și OUG 195/2002 și că surprinde fidel starea de fapt existentă și imputată contravenientului și pe cale de consecință, prezumția de legalitate și temeinicie a procesului –verbal de contravenție în cauză, nu a fost răsturnată în urma probatoriului administrat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea contravențională, formulată de petenta P. C. D., domiciliată în orașul Bumbești J., .. 10, ., jud. D., în contradictoriu cu intimatul I. D., ca neîntemeiata.

Cu drept de apel in 30 zile de la comunicare, ce va fi depus la sediul Judecătoriei C..

Pronunțată în ședința publică de la 20.11.2013

PREȘEDINTE, GREFIER,

R.-M. T. L. V.

Red. M.R.T/ Tehnored. L.V.

2 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 20/2013. Judecătoria CRAIOVA