Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 02-12-2013 în dosarul nr. 4552/311/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr._/2013

Ședința publică de la 02 Decembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE L. T.

Grefier D. N.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petent C. I.-L. și pe intimat Inspectoratul de Poliție al Judetului D., având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă petentul personal și martorul Mărinaș A., lipsă fiind intimatul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

În temeiul art.321 NCPC instanța procedează la audierea martorului Mărinaș A., declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosar.

Nemaifiind alte cereri de formulat probe de administrat sau excepții de invocat, instanța fiind lămurită, în conformitate cu prevederile art.394, alin.1 C. proc. civilă acorda cuvântul în dezbateri asupra fondului.

Petentul solicită admiterea plângerii așa cum a fost formulată, exonerarea de la plata amenzii și restituirea permisului de conducere. Nu solicită cheltuieli de judecată.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Slatina sub nr._ /2103, petentul C. Iulică L. a solicitat anularea procesului verbal de contravenție ., nr._ încheiat la data de 19.04.2013 de către intimata Inspectoratul de Poliție al jud. D., prin care a fost sancționat cu sancțiunea principală a amenzii contravenționale în cuantum de 300 lei lei și sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce autoturisme pe drumurile publice, pentru săvârșirea contravenției de depășire a unui autovehicul în zona de acțiune a indicatorului ”Depășirea interzisă”.

În motivarea plângerii, petentul a arătat că în data de 19.04.2013, în timp ce conducea autoturismul marca Mercedes cu numărul de înmatriculare_, pe DN 65, a fost oprit de către un echipaj al poliției care l – a sancționat pentru faptul că ar fi depășit un alt autoturism aflat în trafic pe marcajul longitudinal dublu continuu, lucru care nu este adevărat însă.

În drept, plângerea nu a fost motivată pe dispozițiile OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

La plângerea contravențională a fost anexat în copie procesul verbal contestat.

Intimata Inspectoratul de Poliție al jud. D. a formulat și depus întâmpinare la dosarul cauzei la data de 16.05.2013 invocând excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Slatina și solicitând declinarea cauzei în favoarea Judecătoriei C., jud. D..

Cât privește starea de fapt descrisă de agentul constatator în procesul-verbal, intimata a solicitat instanței să constate că aceasta nu poate fi înlăturată de declarația unui martor audiat la solicitarea petentului, instanța neputând da relevanță maximă unei astfel de probe, înlăturând astfel constatările agentului de poliție din procesul-verbal de contravenție, care este un act de autoritate, altfel spus, printr-o probă indirectă ar fi înlăturată o probă directă, ceea ce este inadmisibil. Instanța de judecată nu poate da relevanță maximă unei astfel de probe, înlăturând astfel constatările agentului de poliție din procesul-verbal de contravenție, ceea ce este un act de autoritate. Astfel spus, printr-o probă indirectă ar fi înlăturată o probă directă, ceea ce este inadmisibil.

Așadar, măsura dispusă de către agentul constatator este temeinică și legală, procesul-verbal făcând deplina dovadă a situației de fapt menționată în cuprinsul său.

Referitor la procesul-verbal intimata consideră că instanța trebuie să-i recunoască valoarea probatorie sub aspectul constatării stării de fapt, având în vedere că este întocmit de un agent la statului aflat în exercițiul funcțiunii.

Cu privire la temeinicia procesului-verbal, intimata a învederat instanței că deși O.G. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare, din economia art. 34 rezultă că procesul-verbal face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept.

Mai mult decât atât, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției beneficiază de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată de legislativ, este unanim acceptată, atât în doctrinele de specialitate, cât și în practica instanțelor judecătorești.

A arătat că fapta pentru care petentul fost sancționat a fost constatată personal de agentul constatator, astfel încât procesul verbal, care a fost legal întocmit, se bucură de prezumția de temeinicie.

Din analiza procesului-verbal atacat, rezultă că acesta îndeplinește condițiile de fond prevăzute de art.16, alin.1 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, cât și cele prevăzute sub sancțiunea nulității absolute a art. 17 din același act normativ, respectiv sunt menționate numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, faptele săvârșite și data comiterii acestora și semnătura agentului constatator.

Procesul verbal în măsura în care cuprinde constatări personale ale agentului de poliție care l-a încheiat are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului cât timp acesta din urmă nu este în măsura să prezinte o probă contrară.

A menționat faptul că nu deține material probator, abaterea săvârșită fiind constatată în mod direct de către agentul constatator.

La data de 29.05.2013 petentul C. Iulică L. a depus răspuns la întâmpinarea intimatei arătând că este de acord cu probatoriile acesteia.

Prin sentința civilă nr.7349 din data de 27.06.2013, Judecătoria Slatina a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Slatina și a declinat competența de soluționare a plângerii contravenționale, în favoarea Judecătoriei C., județul D..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 18.07.2013 sub nr._ .

Prin încheierea de ședință din data de 28.10.2013, instanța a încuviințat pentru petent proba cu înscrisuri și proba testimonială cu un martor.

În cadrul probei testimoniale, la termenul de judecată din data de 02.12.2013, instanța a dispus audierea martorului Mărinaș A., declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosar.

Analizând întregul material probator administrat in cauza, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal de contravenție, ., nr._/19.04.2013, încheiat de IPJ D., Serviciul Rutier, petentul C. Iulică-L. a fost sancționat contravențional cu amendă în sumă de 300 lei, luându-se față de acesta și măsura tehnico-administrativă a reținerii permisului de conducere, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.120, lit.h din Regulamentul de Aplicare a OUG 195/2002, republicata si sanctionata de art.100, alin.3, lit.e din OUG nr.195/2002, republicată.

S-a reținut în sarcina petentului că, la data de 19.04.2013 pe DN 65 F km 5 a condus autoturismul cu număr de înmatriculare_ și a efectuat depășirea autoturismului cu număr de înmatriculare_ în zona de acțiune a indicatorului ,,Depășirea Interzisă,, și circulând pe celălalt sens de circulație

Procesul-verbal de contravenție a fost semnat de către agentul constatator și de către petent, acesta din urmă cu obiecțiuni.

Constatând că plângerea a fost formulată în termenul legal prevăzut de art.118, alin.1 din O.U.G. nr.195/2002, instanta urmeaza sa verifice legalitatea si temeinicia procesului verbal contestat, conform prevederilor art.34 alin.1 din O.G. nr. 2/2001.

Verificând actul constatator sub aspectul legalității, instanța apreciază că în cauza nu exista motive de nulitate absolută, acesta fiind încheiat cu respectarea dispozitiilor legale incidente, referitoare la conditiile de fond si de forma a acestuia(art.17 din OG 2/2001).

În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal de contravenție, instanța reține că procesul-verbal este un act de autoritate întocmit de agentul constatator ca reprezentant al unei autorități administrative, învestit de autoritatea statală pentru constatarea si sancționarea unor fapte care contravin ordinii sociale, după o procedură specială și care face dovada situației de fapt menționate în cuprinsul său până la proba contrară, fapta respectivă fiind probată cu ajutorul prezumției de legalitate a actului administrativ (actul a fost emis cu respectarea tuturor condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege), asociată cu prezumția de autenticitate (actul emană în mod real de la cine se spune că emană) și cu prezumția de veridicitate (actul reflectă în mod real ceea ce a stabilit autoritatea emitentă).

Ca atare, procesul-verbal se bucură de forța probantă până la proba contrarie, pe care contravenientul este cel care trebuie să o facă, persoana sancționată având dreptul la un proces echitabil, în cadrul căruia poate să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România).

În cauză, instanța constată că, situația de fapt reținută de către agentul constatator nu corespunde realității, petentul făcând dovada unei situații de fapt contrare.

Astfel, din declarația martorului Mărinaș A. rezultă că pe tot traseul parcurs pe Centura de Nord a Craiovei, petentul a efectuat depășirea unui singur autoturism care se afla în deplasare, precum și faptul că atât manevra de depășire cât și revenirea pe sensul de mers a fost efectuată pe un sector de drum prevăzut cu marcaj longitudinal discontinuu, declarație care se coroborează cu susținerile petentului din plângerea contravențională formulată.

Totodată, instanța mai arată că în susținerea faptei reținute în procesul-verbal, intimatul nu a adus nici o altă dovadă în afara actului întocmit de agentul constatator, care reprezintă o probă prin el însuși, dar care beneficiază de prezumția relativă de temeinicie și care poate fi răsturnată prin proba contrară.

Prin coroborarea acestor probe, instanța apreciază că a fost răsturnată prezumția de temeinicie de care beneficiază procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, astfel că nu este dovedită existența faptei contravenționale pentru care a fost sancționat petentul.

Pentru considerentele expuse mai sus, având în vedere că fapta este reținută în sarcina petentului în mod greșit, instanța urmează să admită plângerea contravențională formulată, să anuleze procesul-verbal de contravenție ., nr._/19.04.2013, încheiat de IPJ D., Serviciul Rutier, să exonereze petentul de la plata amenzii contravenționale în cuantum de 300 lei și să dispună restituirea permisului de conducere.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Admite plângerea contravențională formulată de petentul C. Iulică-L., cu domiciliul în Slatina, ., ., ., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Judetului D., cu sediul în C., ., jud.D..

Anulează procesul-verbal de contravenție ., nr._/19.04.2013, încheiat de IPJ D., Serviciul Rutier.

Exonerează petentul de la plata amenzii contravenționale în cuantum de 300 lei.

Dispune restituirea permisului de conducere.

Cu apel, în termen de 30 de zile de la comunicare, apel care se depune la Judecătoria C..

Pronunțată în ședință publică, azi, 02.12.2013.

Președinte, Grefier,

L. T. D. N.

Red.Jud.L.T.

Tehnored.S.M.

4ex/22.01.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CRAIOVA