Plângere contravenţională. Sentința nr. 29/2013. Judecătoria CRAIOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 29/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 29-10-2013 în dosarul nr. 18262/215/2013
DOSAR NR._ Plângere contravențională
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA – JUDEȚUL D.
SENTINȚA CIVILĂ NR._
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE: 29.10.2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: S. M. B. - judecător
GREFIER: A. S.
Pe rol soluționarea plângerii contravenționale formulate de petentul G. A., împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._/25.02.2013 întocmit de către Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – Brigada Rutieră.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței că prin întâmpinarea formulată în cauză intimatul a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art. 223, pct. 3 Noul cod de procedură civilă.
Instanța reține că prin întâmpinarea formulată în cauză intimata a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei C. în raport de locul săvârșirii faptei și rămâne în pronunțare pe excepția invocată.
INSTANȚA
Deliberând asupra plângerii contravenționale de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 31.05.2013 sub nr._, petentul G. A. a solicitat, în contradictoriu cu I.P.J. București – Brigada Rutieră, anularea procesului-verbal de contravenție . nr._/25.02.2013 întocmit de către Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – Brigada Rutieră, exonerarea de la plata amenzii și restituirea permisului de conducere.
În motivarea plângerii, petentul a susținut, în esență, că nu se face vinovat de săvârșirea faptelor contravenționale reținute în sarcina sa prin procesul-verbal contestat, întrucât acesta nu corespunde realității.
Astfel, petentul a arătat că la data de 16.05.2013, în timp ce conducea autoturismul cu nr. de înmatriculare_, a fost oprit de un echipaj de politie care i-a adus la cunoștință ca a încălcat normele rutiere prin neacordarea de prioritate pietonilor care se aflau angajați in traversarea străzii pe trecerea de pietoni, motiv pentru care va fi sancționat corespunzător.
Petentul a mai arătat că i-a explicat agentului constatator ca pietonii traversaseră deja pe sectorul de drum pe care circula, astfel ca nu se impunea acordarea de prioritate întrucât aceștia nu se deplasau cu spatele.
Concret, în momentul în care erau angajați în traversare, petentul a acordat prioritate iar când aceștia au depășit sectorul său de drum, și-a continuat mersul, neavând obligația de a aștepta ca respectivii pietoni sa ajungă pe trotuar.
Mai mult decât atât, așa cum a menționat si in procesul verbal, in stanța sa era un alt autovehicul care i-a îngreunat vizibilitatea, însă pietonii deja traversaseră sectorul său de drum, iar continuarea deplasării sale nu a reprezentat un pericol pentru aceștia.
Agentul constatator i-a învederat ca dansul a perceput o alta stare de fapt si astfel trebuie sa îl sancționeze.
Având in vedere aceste aspecte, petentul i-a solicitat sa-i prezinte probele (filmul sau fotografiile) ce stau la baza sancționării sale. Vizibil iritat de aceasta solicitare, agentul i-a adus la cunoștință faptul ca nu-i poate prezenta materialul probator, invocând diverse aspecte tehnice ale cinemometrului, mulțumindu-se doar la a afirma ca “daca dorește sa observe probele in baza cărora a fost sancționat, trebuie sa se adreseze instanței, intrucat dansul stie ca nu a acordat prioritate de trecere pietonilor”.
Întrucât nu a fost de acord cu cele menționate in procesul verbal, petentul arată că a avut obiecțiuni privind constatările agentului, insa si de aceasta data i-a învederat ca pentru orice “nemulțumire” se poate adresa instanței.
Astfel, cele consemnate in procesul verbal de contravenție nu corespund realității.
Agentul de politie, prin sancționarea petentului, fără a-i prezenta si probele in baza cărora a dispus aceste masuri, a considerat a priori că petentul se face vinovat de cele consemnate in procesul verbal, plecând de la prezumția de vinovăție a petentului, încălcând astfel art. 6 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului, dar si art. 23 pct. 8 din Constituția României.
In acest sens, trebuie mai întâi sa se aibă în vederefaptulca CEDO a statuat ca, in principiu, caracterul general al normelor care reglementează contravenția si scopul pedepselor cu caracter de prevenire si pedepsire, este suficient pentru a dovedi faptul ca o persoana a fost găsita vinovata de înfăptuirea unor fapte cu caracter penal in sensul articolului 6 al Convenției (Lauko c. Slovaciei).
Se poate concluziona astfel ca acuzația adusa este o acuzație penala in sensul Convenției, motiv pentru care contravenientul este îndreptățit si în procedura contravenționala, sa beneficieze de prezumția de nevinovăție.
Mai mult, potrivit CEDO, prezumția de nevinovăție si principiul respectării egalității armelor se aplica si in materie civila (Erkner si Hofauer, hotărâre din 23 aprilie 1987, § 67), astfel încât este evident ca ea acoperă și materia contravențiilor.
In acest sens, in art. 6 paragr. 1 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului si a Libertăților Fundamentale sunt formulate garanții pentru desfășurarea corecta si echitabila a tuturor procedurilor judiciare, civile sau penale, aceste garanții impunând derularea acestor proceduri in așa fel încât sa fie atins obiectul - scopul pentru care ele au fost prevăzute in Convenție, si anume, realizarea unui proces echitabil.
Articolul 6 par. 2 din Convenție prevede ca “orice persoana acuzata de: infracțiune (fiind asimilata infracțiunii si noțiunea de contravenție) este prezuma;: nevinovata pana cand vinovatia sa este legal stabilita”. Curtea a decis că “prezumția de nevinovăție implica, inter alia, ca, in îndeplinirea atribuțiilor lor membrii completului de judecata (si implicit agentul constatator) sa nu aibă ideea preconceputa ca inculpatul (contestatorul) a comis infracțiunea (contravenția) di care este acuzat; sarcina probei aparține acuzării si orice îndoiala trebuie sa profite inculpatului. (in dubio pro reo).
Este adevărat ca potrivit OG 2/2001 procesul verbal de contravenție s bucura de prezumția de legalitate, insa trebuie analizat daca prin modul in car: operează, in fiecare caz in parte, aceasta prezumție nu aduce atingere principiului proporționalității intre scopul urmărit si mijloacele utilizate, mai ales din prisma dreptului la aparare al petentului.
Procesul verbal de constatare si sancționare al contravenției trebuie sa aiba la baza intocmirii sale mijloace de proba temeinice in ceea ce privește vinovați"; petentului in săvârșirea faptei, mențiunile agentului constatator inserate în actul sancționator neputând singure servi drept temei pentru aplicarea sancțiunii contravenționale in absenta altor mijloace.
Pe cale de consecința, in sprijinul prezumției de veridicitate trebuie adus dovezi de către intimata care sa probeze vinovatia petentului in cazul in care acesta contesta faptele retinute in sarcina sa si sancțiunile aplicate, legislația contravențională naționala, conform jurisprudenței CEDO, avand un pronunțat caracter penal ce deriva si din faptul ca sancțiunea are un caracter preventiv sancționator, indiferent de faptul ca este vorba despre o amenda contravențională sau alta sancțiune, situatie in care agenții constatatori trebuie sa indice probele în baza carora au stabilit existenta faptei si vinovăției.
Concluzia potrivit căreia practica instanțelor interne, prin care persoanei care a formulat plângerea contravenționala, i se cere sa dovedească faptul ca nu săvârșit contravenția, este una contrara prevederilor Convenției, este susținuta de doctrina juridica romaneasca, chiar in absenta pronunțării unei hotarari de către Curtea Europeana a Drepturilor Omului cu privire la procedura contravențională judiciara reglementata de O.G. nr. 2/2001.
Plângerea contravențională nu a fost întemeiată în drept.
În susținerea plângerii petentul a depus la dosar originalul procesului-verbal de contravenție contestat.
La data de 04.07.2013 intimatul a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei C., solicitând declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 6 București.
Pe fond, intimatul a solicitat respingerea plângerii contravenționale.
În motivarea întâmpinării intimatul a arătat că la data de 16.05.2013, petentul a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare_ dinspre . . a acordat prioritate de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară prin loc marcat și semnalizat corespunzător aflat pe sensul de mers al vehiculului prin loc marcat și semnalizat corespunzător.
Prin manevra efectuată petentul a încălcat prevederilor art. 135 lit. h) din RAOUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicat, cu modificările și completările ulterioare, “Conducătorul de vehicul este obligat să acorde prioritate de trecere în următoarele situații: (...) pietonului care traversează drumul public, prin loc special amenajat, marcat și semnalizat corespunzător ori la culoarea verde a semaforului destinat lui, atunci când acesta se află pe sensul de mers al vehiculului".
Fapta a fost constatată în mod direct de către agentul de politie, aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu, competent să constate și să sancționeze contravenții la regimul circulației rutiere, conform prevederilor art. 109 . (2) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, fiind înregistrată video, mărturie a săvârșirii contravenției stand cele 9 (nouă) planșe foto realizate.
Din planșele foto realizate se observă cum pietonul se angajează în traversare, vehiculul petentului aflându-se înaintea trecerii pentru pietoni nu a oprit vehicul pentru a acorda prioritate pietonului. După cum se poate observa în planșa foto nr. 3 că pietonul este nevoit să se oprească din mers, să aștepte ca vehicul petentei să treacă si apoi să permită trecerea vehiculul petentului. Textul de lege invocat mai sus obligă toti conducătorii auto să acorde prioritate pietonilor aflați pe sensul său de mers. De asemenea, trecerea era semnalizată prin marcaj, ceea ce îl obliga pe conducătorul auto să acorde prioritate, ori după cum se a observa, petentul nu și-a manifestat nici un moment intenția de a opri pentru acordarea priorității pietonilor. După săvârșirea contravenției, petentul a fost oprită de către agentul de politie rutieră, a fost identificată atât persoana conducătorului auto cât si vehiculul și ulterior fiind întocmit procesul verbal de contravenție.
Simpla negare a petentului cu privire la săvârșirea faptei, prin depunerea plângerii nu îl exonerează de răspundere și nu înseamnă că fapta nu a fost săvârșită de către acesta.
Sancțiunile juridice constituie nu mijloace de răzbunare a societății, ci de prevenire a săvârșirii faptelor ilicite și de educare a persoanelor vinovate.
Aprecierile petentului sunt de ordin subiectiv, făcute din dorința de a eluda consecințele răspunderii contravenționale. Pentru realizarea prevenției generale, dar mai ales a celei speciale, pentru a nu încuraja petentul în înfrângerea normelor de drept scopul educativ, preventiv sau punitiv al sancțiunii se va realiza numai prin modalitatea amenzii contravenționale, însoțită de sancțiunea complementară.
Din analiza procesului-verbal atacat, rezultă că acesta îndeplinește condițiile de fond prevăzute de art. 16, alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, cât și cele prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de art. 17 din același act normativ, respectiv sunt menționate numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului faptele săvârșite și data comiterii acestora și semnătura agentului constatator. Actul sancționator a fost întocmit de un polițist rutier, agent specializat în supravegherea traficului rutier, prezumat ca fiind cunoscător al dispozițiilor legale în materia OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Potrivit art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, contravenția se constată printr-un proces verbal încheiat de persoane anume prevăzute în actul normativ care stabilește și sancționează contravenția, denumite în mod generic agenți constatatori. Pot fi agenți constatatori: primarii, ofițerii și subofițerii de poliție din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, special abilitați persoanele împuternicite în acest scop de miniștri și alți conducători ai autorităților administrației publice centrale, de prefecți, președinți ai consiliilor județene, primari, de primarul general al municipiului București, precum și alte persoane prevăzute în actele normative cu caracter special. Procesul verbal a fost întocmit de un funcționat public in exercitarea atribuțiilor sale si investit cu autoritatea statala pentru constatarea si sancționarea faptelor contravenționale si se bucura de prezumția de veridicitate in ceea ce privește aspectele constatate personal de agentul de politie.
Referitor la aplicabilitatea garanțiilor prevăzute de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, intimatul a precizat că, realizându-se o astfel de interpretare și aplicare a dispozițiilor C.E.D.O. și considerând că mențiunile agentului constatator inserate în actul sancționator nu pot servi singure drept temei pentru aplicarea sancțiunii contravenționale se naște concluzia că în momentul constatării contravenției agentul constatator are obligația de a realiza și administrarea de probe, obligație care nu este însă prevăzută de OG 2/2001, sau de a se face o astfel de probă în fază de judecată prin elemente extrinseci procesului verbal de contravenție și sancționare.
Consideră intimatul că subminarea materiei contravenționale noțiunii de “acuzație în materie penală” nu înseamnă punerea semnului de egalitate între acestea și preluarea în integralitate a regulilor care guvernează procedura penală. De asemenea, Curtea a statuat că imperative inerente noțiunii de proces echitabil printre care și prezumția de nevinovăție nu sunt în mod necesar aceleași în litigiile privitoare la drepturi și obligații cu caracter civil ca în cauzele privitoare la acuzație în materie penală. Stau mărturie în acest sens prevederile detaliate ale paragrafelor 2 și 3 ale art. 6 aplicabile numai în materie penală. Pe de altă parte, în sistemul nostru de drept, contravenția nu poate fi calificată ca fiind subminată materiei penale, pentru a fi aplicabilă prezumției de nevinovăție, iar nu cea de veridicitate instituită de lege în favoarea actului sancționator, lipsind drepturile conferite organelor de cercetare penală și pârghiile specifice dreptului penal, astfel încât, situația din prezenta cauză nu este identică cu cea din cauza A. contra României.
Procesul-verbal de constatare si sancționare a contravenției . nr._/16.05.2013 a fost încheiat cu respectarea exigentelor de formă și fond prevăzute de O.G nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, modificată si completată, și face dovada deplină a situației de fapt și de drept.
In drept, a invocat dispozițiile art. 16 și 17 din O.G. nr. 2/2001 mod. si compl., precum si ale art. 135 lit. h) din R.A.O.U.G. nr. 195/2002, cu modificările și completările ulterioare, art. 100 alin. 3 lit . b, art. 111 alin. 1 OUG 195/2002 rep, mod și compl., art. 205, 223 din Noul Cod de pr. Civ. .
In susținerea plângerii au fost depuse la dosar planșe foto.
Analizând excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei C., invocată de către intimat prin întâmpinare, instanța apreciază că aceasta este întemeiată.
Astfel, conform dispozițiilor art. 32 alin 2 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor plângerea împreună cu dosarul cauzei se trimit de îndată judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.
În cauză, fapta descrisă în procesul verbal de contravenție s-a săvârșit pe . București, fiind constatată și sancționată de Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – Brigada Rutieră, astfel că în temeiul textului de lege sus citat competența teritorială de soluționare aparține Judecătoriei Sector 6 București.
Conform dispozițiilor art. 132 alin 1 N.C.proc.civ., când în fața instanței de judecată se pune în discuție competența acesteia, din oficiu sau la cererea părților, ea este obligată să stabilească instanța competentă ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicțională competent.
Față de cele reținute mai sus, instanța va admite excepția de necompetență teritorială și, în temeiul dispozițiilor art. 132 N.C.proc.civ., va declina competența în favoarea Judecătoriei Sector 6 București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei C., excepție invocată de intimat prin întâmpinare.
Declină competența de soluționare a cauzei privind pe petentul G. A., având C.N.P._, cu domiciliul în Slatina, ., jud. O., în contradictoriu cu intimatul I.P.J. București – Brigada Rutier, în favoarea Judecătoriei Sector 6 București.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, azi 29.10.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. S.M.B. / Tehnored. A.S.
4 ex./ 02.12.2013
| ← Evacuare. Sentința nr. 7557/2013. Judecătoria CRAIOVA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 13/2013.... → |
|---|
