Pretenţii. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CRAIOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 06-11-2013 în dosarul nr. 28823/215/2011*
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA Nr._/2013
Ședința publică de la 06 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M.-D. M.
Grefier L.-C. A.
Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în ședința publică din data de 23.10.2013, consemnate în încheierea de ședință de la acea dată și care fac parte integrantă din prezenta acțiune, privind pe reclamanta P. O. și pe pârâtele T. E., G. E., J. A. V. și N. A. E., având ca obiect rezoluțiune contract.
La apelul nominal nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că reclamata a înaintat la dosar concluzii scrise, după care, instanța reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Prin acțiunea înregistrată la 10.10.2011 reclamanta P. O. a chemat în judecată pe pârâții T. E., G. E., J. A. V. și N. A. E. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2451/26.06.2003 la BNP G. I., obligarea în solidar a pârâților la restituirea prețului încasat de aceștia cu ocazia cu ocazia semnării contractului de vânzare-cumpărare.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, a dobândit proprietatea asupra unui spațiu comercial situat în C., . nr. 6 – camera 5 din clădirea C 1/ corp A, județul D., tip prăvălie și un grup social, având o suprafață utilă de 45,02 m.p. din data de 26.06.2002, ocazie cu care a și plătit prețul negociat cu cei patru vânzători.
A mai arătat reclamanta că după întabularea dreptului său în Cartea Funciară, a demarat procedurile de evacuarea a unor persoane care ocupau acest spațiu comercial și, deși a cerut vânzătorilor să își respecte obligația de predare a bunului vândut, aceștia nu și-au îndeplinit obligația. În momentul în care a aflat despre desființarea hotărârii judecătorești irevocabile în baza căreia pârâții îi vânduseră imobilul, a solicitat din nou vânzătorilor să-și respecte obligațiile legale.
A mai arătat că prin decizia irevocabilă pronunțată pe data de 23.10.2008 i s-a respins de către ÎCCJ București recursul declarat împotriva deciziei nr. 103/A/2007 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, fiind astfel evinsă.
Pârâții au formulat întâmpinare în cauză prin care au invocat excepția lipsei calității procesuale a reclamantei, excepția prescripției dreptului la acțiune iar pe fondul cauzei respingerea acesteia.
Reclamanta, la data de 15.02.2012, a depus la dosar precizare la acțiunea introductivă și răspuns la întâmpinarea formulată de pârâți prin care au solicitat respingerea excepțiilor invocate.
Prin sentința civilă nr.5174/04.04.2012, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta P. O., în contradictoriu cu pârâții T. E., G. E., J. A. V., și N. A. E.
A fost respinsă cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta P. O., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivarea apelului, recurenta a invocat faptul că termenul de 3 ani ce începea să curgă de la data încheierii contractului autentic de vânzare-cumpărare nr. 2451/ 26.06. 2002 și până la momentul promovării prezentei acțiuni, nu s-a împlinit, părțile litigante fiind implicate în intervalul 202-2011.
Recurenta a apreciat greșita aplicare a dispozițiilor legale de către prima instanță, în condițiile în care dispozițiilor art.1 din Decretul nr.167/1958 a fost preluat de către prima instanță în sensul împlinirii termenului de prescripție a dreptului de acțiune pe data de 26.06.2005, fără ca instanța să analizeze inexistența pe toată durata acelui termen a interesului său legitim și actual de a cere instanțelor civile rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare și restabilirea situației anterioare.
Interesul legitim s-a născut abia pe data de 23.10.2008 prin soluția Înaltei Curți de casație și Justiție București.
În drept, a invocat dispozițiile art.282 și urm. C.pr.civ.
A solicitat admiterea apelului, astfel cum a fost formulat cu cheltuieli de judecată.
La data de 12.10.2012, intimații pârâți au depus concluzii scrise prin care au solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică.
În ședința publică din 12.10.2012, instanța a calificat calea de atac ca fiind recurs.
La data de 09.11.2012, recurenta a depus o precizare a motivelor de recurs, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei la Judecătoria C. pentru continuarea judecății. Se susține că soluția admiterii excepției prescripției dreptului la acțiune este rezultatul unei greșite interpretări și aplicări a legii. Au fost invocate dispoz. art. 3041 C.proc.civ.
Examinând sentința recurată, conform art. 3041 c.proc.civ., prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale aplicabile, tribunalul a constatat că recursul este întemeiat pentru considerentele ce succed:
Critica recurentei reclamante referitoare la greșita soluționare a excepției prescripției dreptului la acțiune este întemeiată.
Evictiunea reprezintă pierderea proprietatii lucrului (total sau partial) sau tulburarea cumparatorului in exercitarea prerogativelor de proprietar. In acest sens, Codul civil de la 1864 prevede ca vanzatorul este de drept obligat sa-l garanteze pe cumparator de evictiune totala sau partiala a lucrului vandut, precum si de sarcinile care nu au fost declarate la incheierea contractului. Actiunea in garantie pentru evictiune a cumparatorului impotriva vanzatorului se prescrie in termenul general de prescriptie. Termenul de prescriptie incepe sa curga de la data producerii evictiunii. Termenul general de prescriptie este cel instituit de art. 3 din Decretul nr, 167/1958, iar el este de trei ani .
In speta dedusa judecații, tribunalul a constatat ca pierderea de catre recurenta- reclamantă a dreptului de proprietate asupra imobilului situat in C., . nr. 6, camera 5 s-a produs la data la care a fost respinsă în mod irevocabil de către Înalta Curte de Casație și Justiție acțiunea în evacuare promovată de reclamantă împotriva terților evingători, ce a făcut obiectul cauzei cu nr._, respectiv la data de 28.10.2008. Prin sentința nr. 876/CA/2007, rămasă definitivă și irevocabilă la data de 28.10.2008, s-a reținut cu putere de lucru judecat că reclamanta P. O. nu este proprietar al imobilului în litigiu, ca urmare a desființării titlului de proprietate al vânzătorilor, acesta revenind în proprietatea Consiliului Local C.. Faptul că reclamanta cumpărătoare nu a avut niciodată posesia imobilului în litigiu, nu determină curgerea termenului de prescripție al dreptului la acțiunea în evicțiune de la o altă dată decât aceea când s-a stabilit irevocabil că aceasta nu va putea dobândi posesia bunului cumpărat întrucât dreptul autorului său a fost desființat. Astfel, prezenta acțiune, promovată la data de 19.10.2011 este introdusă înlăuntrul termenului de prescripție de trei ani, termen ce a început să curgă la data de 28.10.2008.
Față de cele expuse mai sus, tribunalul a constatat că în mod greșit instanța de fond a apreciat că termenul de prescripție al acțiunii în evicțiune s-a împlinit la data de 26.06.2005, soluția de respingerea a acțiunii în evicțiune ca prescrisă fiind dată cu greșita aplicare a legii, în speță fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 C.proc.civ.
Întrucât cauza a fost soluționată prin admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune, fără a se intra în cercetarea fondului, în temeiul art. 312 al. 5 C.proc.civ., Tribunalul D. prin Decizia Civilă nr. 2422/2012 a admis recursul, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare la instanța de fond.
Dosarul a fost înaintat Judecătoriei C. la data de 14.02.2013 și înregistrat sub nr._ .
În scop probatoriu reclamanta a solicitat și instanța a încuviințat pentru aceasta proba cu înscrisuri și proba cu interogatoriul pârâtelor T. E., G. E. și J. A. V..
De asemenea, la solicitarea pârâtelor a încuviințat pentru acestea proba cu înscrisuri și proba cu interogatoriul reclamantei.
În ședința publică din data de 26.06.2013 s-a administrat proba cu interogatoriul reclamantei, la propunerea pârâtelor.
În ședința publică de la aceeași dată reclamanta, prin apărător, a depus Decizia nr. 3038/23.10.2008 în dosarul nr._ al Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În ședința publică din data de 11.09.2013 s-a administrat proba cu interogatoriul pârâtelor T. E., G. E. și J. A. V., la propunerea reclamantei .
În aceeași ședință, apărătorul reclamantei a depus la dosar copia sentinței civile nr. 3754/02.12.2004 pronunțată de Judecătoria D. în dosarul nr. 192/2004 și copia deciziei civile nr. 2990/16.12.2002 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr. 6845/2002.
În ședința publică din data de 09.10.2013 apărătorul pârâtelor a depus Decizia Civilă nr. 1782/14.04.2011 de Tribunalul D. în dosarul nr. 1590/2001 și decizia civilă nr. 2549/02.09.2003 de Curtea de Apel C..
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale active invocată de către apărătorul pârâtelor instanța reține următoarele:
Faptul că soțul reclamantei nu este parte în acest dosar deși imobilul a fost dobândit în timpul căsătoriei, nu atrage lipsa calității procesuale active a reclamantei.
Esențială în cauză este prezumția de mandat tacit reciproc între soți care este o prezumție legală, potrivit căreia fiecare dintre soți este presupus că, exercitând drepturile conferite de lege soților asupra bunurilor comune, acționează nu numai în nume propriu ci și ca reprezentant al celuilalt soț.
Art. 35 alin. 2 Codul familiei precizează că oricare dintre soți exercitând singur drepturile de administrare, folosință și dispoziție este socotit că are și consimțământul celuilalt soț, acest mandat tacit fiind instituit atât în interesul soților cât și al terților.
Acțiunea în rezoluțiunea contractului deși are caracterul unui act de dispoziție, promovată numai de unul din soți profită și celuilalt soț, situație în care nu se impune acționarea regulii unanimității.
Principiul unanimității aplicat automat, strict și fără o analiză a circumstanțelor concrete ale cauzei ar duce la încălcarea art. 6 CEDO, deci dreptul la un proces echitabil (cauza L. și alții c. României).
Pe fond, instanța reține următoarele:
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2451/26 iunie 2002 la BNP G. I. T. E., G. E., prin mandatar G. L. M. și J. A. V. ca mandatară pentru N. A. E. au vândut reclamantei P. O. spațiul comercial situat în C., . nr. 6- camera 5, din clădirea C 1/corp A, județul D. compus dintr-o cameră top prăvălie și un grup social, având o suprafață utilă de 45,02 mp, spațiu comercial cu număr cadastral provizoriu 9927/1/9 așa cum reiese din documentația avizată de Oficiul Județean de Cadastru, Geodezie și Cartografie D. sub nr. 8176/2002.
Prin Decizia Civilă 1782/14.04.2001 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr. 1590/CIV/2001 s-a admis apelul formulat de intervenientele G. E., T. E., N. A. E. și J. A. V. împotriva Sentinței Civile nr. 7419/13.05.1999 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/1997, în contradictoriu cu intimatul reclamant D. C. R. și intimații pârâți Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor-DGFPCFS D., Consiliul Local C., RAADPFL C., a fost schimbată în parte sentința atacată în sensul că s-a admis cererea de intervenție în interes propriu formulată de apelantele interveniente, au fost obligați pârâții să lase intervenientelor în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul-parter( spațiu comercial), situat în C., ., nr. 6, colț cu ..I.C., nr. 20), în suprafață de 54,78 mp, numerotat cu nr. 5 în schița anexă la raportul de expertiză întocmit de ing. D. H. și în care funcționează magazinul aparținând . C.; a fost înlăturată obligarea intervenientelor la plata cheltuielilor de judecată către pârâta . C., au fost menținute restul dispozițiilor sentinței în privința acțiunii principale și obligarea reclamantului privind cheltuielile de judecată către pârâta . C..
La data de 06.07.2002 . C. a formulat cerere de revizuire împotriva Deciziei Civile nr. 1782/14.04.2001 pronunțată de Tribunalul D..
Prin Decizia civila 2990 pronunțată la data de 16.12.2002 în dosarul nr. 6845/2002 al Tribunalului D. s-a admis cererea de revizuire formulată de . C. împotriva Deciziei Civile nr. 1782/ 14.04.2001 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr. 1590/CIV/2001, în contradictoriucu intimații G. E., T. E., N. A. E., J. A., D. C. R., Statul Român-Ministerul Finanțelor,DGFPCFS, Consiliul Local C., RAADPFL C., a fost schimbată decozia civilă nr. 1782/14.04.2001 a Tribunalului D. în sensul respingerii apelului declarat de intervenientele G. E., J. A. V., T. E. și N. A. E. împotriva ..1999 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/1997.
Prin Decizia Civilă 2549/02.09.2003 a Curții de Apel C. s-a respins ca nefundat recursul declarat de intimatele G. E., T. E., N. A. și J. A., împotriva Deciziei Civile nr. 2990/16.12.2002 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr. 6845/2002, în contradictoriu cu intimații D. C. R., DGFPCFS D., Consiliul Local C., RAADPFL C. și intimata revizuientă . C..
Prin . pronunțată în dosarul nr._ ( 4184/2003) al Tribunalului Hunedoara-Secția Comercială și C. Administrativ și Fiscal s-a respins acțiunea formulată de reclamanta P. O., împotriva pârâților Sass V., . SNC, B. L. și ., s-a respins cererea reconvențională formulată de reclamanții reconvenționali B. L. și . C. împotriva pârâtei reconvenționale P. O., a fost obligată reclamanta să plătească intervenienților suma de 1053 lei cheltuieli de judecată.
Prin Decizia Comercială nr. 103/A/2007 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr._ s-a respins apelul declarat de reclamanta P. O. împotriva sentinței nr. 876/C/2007 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr. 4184/2003.
Verificând aplicarea legii civile în timp, instanța constată că potrivit art. (1) din Legea 71/2011 pentru punerea în aplicare a Codului civil contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa.
Ca urmare, în cauză sunt aplicabile prevederile vechiului cod civil .
Evicțiunea reprezintă pierderea în total sau în parte a dreptului de proprietate asupra unui lucru de către persoana care a dobândit acest drept ca urmare a recunoașterii, dreptului invocat de o alta persoana asupra aceluiași lucru si este reglementată de art. 1337-1352 Codul civil.
Garanția operează de drept în orice vânzare, ceea ce înseamnă ca nu e necesar ca părțile sa introducă o clauză specifică în contract.
Scopul garanției îl reprezintă protejarea dreptului cumpărătorului de a nu fi tulburat în folosința lucrului dobândit prin acel contract, nici de către vânzător, nici de către terțe persoane.
Termenul de evicțiune desemnează pierderea unui drept în urma unui proces, ceea ce practic, în contractul de vânzare-cumpărare, reprezintă pierderea bunului de către cumpărător.
Acțiunea în instanță nu este întotdeauna obligatorie pentru pierderea dreptului. Atunci când un terț are un drept evident asupra bunului, cum este cazul de față, procesul nu are sens.
Evicțiunea poate consta și în împiedicarea cumpărătorului să intre în posesia imobilului, deoarece terțul consideră bunul în proprietatea lui.
Răspunderea pentru evicțiune este în fapt o obligație a cărei încălcare se sancționează independent de culpa debitorului contractual, si chiar dacă vânzătorul a fost de bună-credință.
Vânzătorul răspunde pentru evicțiunea ce provine de la o terță persoană, fiind necesar sa se îndeplinească următoarele condiții:
- sa existe o tulburare de drept;
- cauza tulburării sa fie anterioară datei de încheiere a contractului de vânzare-cumpărare;
- cumpărătorul sa nu fi cunoscut cauza evicțiunii.
În cazul tulburărilor provenite de la terți, cumpărătorul are dreptul sa se plângă numai pentru tulburările de drept ceea ce presupune că terțul invocă un drept real (precum proprietatea, uzufructul, servitutea) asupra bunului dobândit prin vânzare-cumpărare de către cumpărător.
În principiu, vânzătorul poate fi chemat sa răspundă pentru tulburări de drept provenind de la terți, dar numai tulburări a căror cauză este anterioară vânzării (drepturi ale terțului născute anterior vânzării, chiar dacă exercitate ulterior).
Printre condiții, se numără și aceea a necunoașterii cauzei evicțiunii de către cumpărător, ce se desprinde din conținutul art. 1340 C. Civ., potrivit căruia „stipulația prin care vânzătorul se descarcă de răspundere pentru evicțiune, nu îl scutește de a restitui prețul în caz de evicțiune, afară numai dacă cumpărătorul a cunoscut, la facerea vânzării, pericolul evicțiunii, sau dacă a cumpărat pe răspunderea sa proprie”.
În cauză toate aceste condiții sunt îndeplinite, fiind vorba de o tulburare de drept iar cauza tulburării este anterioară datei de încheiere a contractului de vânzare-cumpărare .
Astfel, prin D.C nr. 2990/2002 a Tribunalului D. rămasă irevocabilă ,s-a constatat legalitatea titlului statului deoarece preluarea s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare, în baza SP nr. 2348/28.11.1958 care atestă condamnarea autorului pârâtelor S. D. și confiscarea totală a averii.
Pârâtele nu se mai pot prevala de un bun sau măcar o „speranță legitimă” în sensul art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Cetățenilor, astfel cum această noțiune a fost definită în mod constant în practica CEDO, întrucât acestea nu mai dispun în prezent de vreun titlu valabil în legătură cu imobilul pe care l-au vândut.
De asemenea, este îndeplinită și cea de-a treia condiție, aceea că reclamanta cumpărătoare nu a cunoscut cauza evicțiunii, neavând efectiv cum să cunoască acest lucru deoarece cererea de revizuire a fost formulată de . C. la data de 26.07.2002 ulterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare.
Efectul declanșării garanției pentru evicțiune este reglementat de art. 1341 din C.civ. Astfel, cumpărătorul are dreptul la restituirea prețului, echivalentul fructelor, dacă a fost obligat sa le restituie evingătorului, cheltuieli de judecata ocazionate de evicțiune si daune-interese.
Ca urmare instanța constată întemeiată acțiunea și în baza art. 1337-1352 Codul civil o va admite și va dispune rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2451/26.06.2002 de BNP G. I., va obliga pârâții să restituie prețul încasat cu ocazia încheierii contractului de vânzare-cumpărare menționat, respectiv suma de 20.000 USD sau echivalentul în moneda națională la cursul BNR din ziua plății efective și va obliga pârâții către reclamantă la plata sumei de 726 lei reprezentând cheltuieli cu perfectarea actului de vânzare-cumpărare.
În baza art. 274 C.PR.Civ. va obliga pârâții către reclamantă la plata sumei de 11.034 lei cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamanta P. O., domiciliată în București, ., ., în contradictoriu cu pârâtele T. E., domiciliată în C., cart. Craiovița Nouă, ., ., G. E., domiciliată în București, ., . 2, ., J. A. V., domiciliată în C., .. 58, județul D. și N. A. E.,domiciliată în C., .. 58, județul D..
Dispune rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2451/26.06.2002 de BNP G. I..
Obligă pârâții să restituie prețul încasat cu ocazia încheierii contractului de vânzare-cumpărare menționat, respectiv suma de 20.000 USD sau echivalentul în moneda națională la cursul BNR din ziua plății efective.
Obligă pârâții către reclamantă la plata sumei de 726 lei reprezentând cheltuieli cu perfectarea actului de vânzare-cumpărare.
Obligă pârâții către reclamantă la plata sumei de 11.034 lei cheltuieli de judecată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 06 Noiembrie 2013.
Președinte,Grefier,
M. D. M. L. C. A.
Red.M.D.M.
teh. L.C.A.
7 ex/13.01.2014
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 9763/2013. Judecătoria... | Evacuare. Sentința nr. 7557/2013. Judecătoria CRAIOVA → |
|---|
