Plângere contravenţională. Sentința nr. 7088/2013. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 7088/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 29-04-2013 în dosarul nr. 1283/215/2012
Dosar nr._ - perimare -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civila nr. 7088
Ședința publică de la 29 Aprilie 2013
Completul compus din:
Președinte - A. P. - Judecator
Grefier - D. G.
Pe rol, judecarea cauzei Civile formulată de petenta Direcția S. D. în contradictoriu cu intimatul L. C., având ca obiect „inlocuire amendă contravențională”.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședința după care, instanța reține cauza spre soluționare pe excepția perimării, invocată din oficiu, la acest termen de judecată.
J U D E C A T A
Asupra cauzei civile dedusă judecății:
La data de 19.01.2012 s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei C. sub nr._ /2011 acțiunea civilă având ca obiect „inlocuire amendă contravențională”, formulată de petenta Direcția S. D. in contradictoriu cu intimatul L. C..
Prin încheierea de ședința din data de 06.02.2012, având în vedere că petenta nu și-a îndeplinit obligațiile stabilite prin rezoluție, în sensul că nu a depus la dosarul cauzei procesul-verbal de contravenție nr._/15.01.2010 întocmit intimatului Lautaru C., dovada comunicării acestuia si înscrisuri din care sa rezulte imposibilitatea executării silite a intimatului, instanța a dispus suspendarea cauzei în temeiul dispozițiilor art. 155 ind. 1 Cpciv.
Prin referatul întocmit în cauză, Biroul Arhiva al Judecătoriei C. a solicitat constatarea perimării cauzei, întrucât dosarul a rămas in nelucrare, din vina parților, mai mult de un an.
În conformitate cu art. 248 C.p.c. orice cerere de chemare în judecată, contestație, recurs, revizuire și orice altă cerere se perimă de drept chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de 6 luni de zile în materie comercială și un an în materie civilă.
Perimarea este o instituție juridică cu o natură mixtă reprezentând atât o prezumție simplă de desistare a părții de la judecată, cât și o sancțiune constând în stingerea procesului în faza în care se află, ca urmare a lipsei de stăruință a părții în judecată din vina sa timp de 6 luni în materie comercială și un an în materie civilă.
Pentru a interveni perimarea unei acțiuni este necesară întrunirea cumulativă a mai multor condiții.
În primul rând perimarea presupune existența pe rolul instanței de judecată a unei cereri de chemare în judecată, iar procesul declanșat să fie lăsat în nelucrare din vina părții un anumit interval de timp.
Lăsarea procesului în nelucrare presupune nerespectarea principiului continuității în îndeplinirea actelor de procedură, care se aplică în cazul oricărei persoane fizice sau juridice ce apelează la con cursul forței coercitive a statului.
Termenul de perimare de 1 an în materie civilă începe să curgă de la data îndeplinirii ultimului act de procedură, moment din care din vina părții reclamante acesta nu a mai fost urmat de îndeplinirea altor acte de procedură care în mod firesc îi succed.
În prezenta cauză, ultimul act de procedură îl constituie încheierea instanței de judecată de la termenul din 06.02.2012 prin care s-a dispus suspendarea cauzei în temeiul art. 155 ind. 1 Cpciv.
Acest act de procedură nu a mai fost urmat în cursul firesc al procesului de alte acte de procedură timp de mai mult de 1 an din vina părții, care nu a mai stăruit în judecată.
Excepția de perimare este o excepție de procedură absolută și peremptorie.
Perimarea atrage stingerea procesului în faza în care se află împreună cu toate actele de procedură îndeplinite în cauză.
Această sancțiune procedurală nu are nici un efect asupra dreptului subiectiv dedus judecății care poate fi ulterior valorificat de către reclamant dacă nu a intervenit prescripția dreptului la acțiune.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția perimării cererii de chemare în judecată, invocată din oficiu.
Constată perimată cererea de chemare în judecată formulată de petenta Direcția S. D., în contradictoriu cu intimatul L. C., domiciliat în ., jud. D..
Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 29.04.2013.
Președinte, Grefier,
A. PătruDiana G.
Red. .. DG
2 EX.
← Stabilire a valorii lucrului. 574 C.p.c.. Sentința nr. 17/2013.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria... → |
---|