Pretenţii. Sentința nr. 08/2013. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 08/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 08-11-2013 în dosarul nr. 31747/215/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr._

Ședința publică de la 08 Noiembrie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: M. C. NICUȘOR

GREFIER: C. R. I.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta F. A. M. în contradictoriu cu pârâtul S. D., având ca obiect pretenții.

Dezbaterile asupra fondului au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 18.10.2013, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la 25.10.2013, 01.11.2013 și pentru termenul de astăzi, motiv pentru care,

INSTANȚA

Prin acțiunea înregistrată la data de 28.11.2012 reclamantul F. A. M. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul S. D. solicitând admiterea cererii și obligarea pârâtului la plata sumei de 20.765 lei, sumă actualizată cu rata inflației până la data plății efective, sumă ce reprezintă contravaloarea ratelor achitate de reclamantă către Banca Comercială Carpatica în locul pârâtului, cu cheltuieli de judecată.

În fapt motivând acțiunea a arătat că la data de 05.12.2005, pârâtul a contractat pentru nevoi personale în sumă de_ lei de la Banca Comercială Carptica Sa conform contractului de credit nr. 2326 din data de 05.12.2005.

Creditul a fost acordat pârâtului pe o perioadă de 84 de luni, începând cu data de 05.12.2005 până la data de 20.12.2012, iar pentru garantarea creditului tatăl său F. A., a garantat pentru pârât în calitate de fidejusor, așa cum rezultă din contractul de fidejusiune nr. 2326 /05.12.2005.

Întrucât pârâtul nu a mai achitat debitul, la cererea creditoarei Banca Comercială Carpatica SA s-a pornit executarea silită împotriva garanților, respectiv împotriva tatălui său F. A., în calitate de fidejusor.

Ulterior la data de 03.05.2008, tatăl său a decedat, iar executorul bancar a început executarea silită împotriva sa ca moștenitoare a defunctului său tată.

Întrucât executorul bancar s-a îndreptat împotriva sa în calitate de moștenitoare și a început executarea bunurilor rămase la decesul acestuia, reclamanta a fost nevoită să achite în întregime debitul datorat de pârât împreună cu dobânzile și comisioanele aferente precum și cheltuielile de executare în cuantum de 20.765 lei așa cum rezultă din chitanțele anexate la prezenta.

Prin urmare, având în vedere că reclamanta a achitat în întregime debitul datorat de pârât către bancă în baza contractului de împrumut nr. 2326/05.12.2005 în cuantum de 20.765 lei consideră că pârâtul trebuie să îi restituie această sumă pe care și-a luat obligația să o achite către bancă.

Deși l-a contactat pe pârât de nenumărate ori pentru a-și achita ratele ulterior plăților efectuate de reclamantă, să-și achite sumele plătite de reclamantă pentru rambursarea împrumutului contractat de pârât, acesta a refuzat în mod nejustificat orice fel de discuție și nu a răspuns în nici un fel solicitărilor sale.

Ca atare, întrucât nici până în prezent pârâtul nu a manifestat în vreun fel disponibilitatea de a achita suma pe care reclamanta a achitat-o la bancă în vederea rambursării împrumutului contractat de pârât, precum toate dobânzile și comisioanele bancare și cheltuielile de executare, consideră că este întemeiată cererea sa de obligare a acestuia la plata sumei de 20.765 lei.

Pentru toate motivele anterior consideră că prezenta acțiune este întemeiată și solicită admiterea.

În drept își întemeiază acțiunea pe dispozițiile art. 999 și art. 1001 din Codul civil.

În dovedire înțelege să se folosească de proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul pârâtului și proba cu martori.

Solicită admiterea acțiunii și obligarea pârâtului la plata sumei de 20.765 lei, sumă actualizată cu rata inflației până la data plății efective, sumă ce reprezintă contravaloarea ratelor achitate de reclamantă, către Banca Comercială Carpatica SA în locul pârâtului, cu cheltuieli de judecată.

S-a depus: comunicare nr. 150/3094 din data de 23.11.2009, notificare nr. 150/3094 din data de 23.11.2009, contract de fidejsiune nr. 2326/05.12.2005.

La data de 11.01.2013 reclamanta F. A. a formulat cerere de scutire de la plata taxei de timbru.

Prin încheierea de ședință din data de 08.03.2013 instanța a admis în parte cererea petentei F. A. privind acordarea ajutorului public sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru aferente cererii de chemare în judecată. A dispus reducerea cu 50 % a taxei judiciare de timbru în cuantum de 1356,9 lei stabilită de instanță, urmând ca petenta să achite suma de 678, 45 lei.

Prin încheierea de ședință din data de 19.04.2013 instanța a dispus încuviințarea probei cu interogatoriul pârâtului S. D. solicitată de reclamanta F. A. M..

Din oficiu, instanța a dispus emiterea unei adrese către banca Comercială Carpatica- Sucursala C. cu mențiunea de a preciza suma achitată de fidejusorul F. A. în baza contractului de credit nr. 2326/05.12.2005, relațiile fiind comunicate pe rolul instanței de judecată la data de 10.07.2013.

Din oficiu, instanța a dispus emiterea unei adrese către Banca Comercială Carpatica- Sucursala C. cu mențiunea de preciza dacă fidejusorul F. A. a efectiat vreo depunere în baza contractului de credit nr. 2326/05.12.2005 până la data decesului său survenit la 03.10.2008, iar, în caz afirmativ să se indice cuantumul acestei sume, să se precizeze cine a depus diferența de bani în plus de_ lei RON indicată în cuprinsul adresei nr. 218/10.07.2013 până la concurența soldului total de_, 16 lei RON, să menționeze încă o dată dacă pârâtul S. D. a făcut personal vreo depunere în baza contractului de credit și să înainteze în copie chitanța respectivă prin care s-au depus sumele de bani, relațiile fiind depuse la data de 17.10.2013.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Articolul 1669 din Vechiul cod civil dispune că "(1)Cauționatorul ce a plătit are regres contra debitorului principal, atât când a garantat cu știința debitorului, cât și pe neștiința lui.(2)Regresul se întinde atât asupra capitalului, cât și asupra dobânzilor și a spezelor; cu toate acestea, garantul nu are regres decât pentru spezele făcute de dânsul după ce a notificat debitorului principal reclamația pornită asupră-i.(3)Fideiusorul are regres și pentru dobânda sumei ce a plătit, chiar când datoria nu produce dobândă, și încă și pentru daune-interese, dacă se cuvine.(4)Cu toate acestea, dobânzile ce ar fi fost datorite creditorului nu vor merge în favoarea garantului decât din ziua în care s-a notificat

compara cu Art. 2306 din cartea V, titlul X, capitolul II, sectiunea 2, subsectiunea 2 din Codul Civil din 2009

Art. 2306: Întinderea dreptului de regres

(1) Fideiusorul care s-a obligat cu acordul debitorului poate cere acestuia ceea ce a plătit, și anume capitalul, dobânzile și cheltuielile, precum și daunele-interese pentru repararea oricărui prejudiciu pe care acesta l-a suferit din cauza fideiusiunii. El poate, de asemenea, să ceară dobânzi pentru orice sumă pe care a trebuit să o plătească creditorului, chiar dacă datoria principală nu producea dobânzi.

(2) Fideiusorul care s-a obligat fără consimțământul debitorului nu poate recupera de la acesta decât ceea ce debitorul ar fi fost ținut să plătească, inclusiv daune-interese, dacă fideiusiunea nu ar fi avut loc, afară de cheltuielile subsecvente notificării plății, care sunt în sarcina debitorului.

Potrivit art. 1670 din Vechiul Cod Civil " Cauționatorul ce a plătit datoria intră dreptul ce avea creditorul asupra datornicului".

Conform art. 1108 pct. 3 din Vechiul Cod Civil "Subrogația se face de drept în folosul aceluia care, fiind obligat cu alții sau pentru alții la plata datoriei, are interes de a o desface".

La data de 05.12.2005, pârâtul a contractat un credit pentru nevoi personale în sumă de_ lei de la Banca Comercială Carpatica Sa conform contractului de credit nr. 2326 din data de 05.12.2005.

Creditul a fost acordat pârâtului pe o perioadă de 84 de luni, începând cu data de 05.12.2005 până la data de 20.12.2012, iar pentru garantarea creditului tatăl reclamantei F. A., a garantat pentru pârât în calitate de fidejusor, așa cum rezultă din contractul de fidejusiune nr. 2326 /05.12.2005.

Întrucât pârâtul nu a mai achitat debitul, la cererea creditoarei Banca Comercială Carpatica SA s-a pornit executarea silită împotriva garanților, respectiv împotriva tatălui reclamantei F. A., în calitate de fidejusor.

Ulterior la data de 03.05.2008, tatăl reclamantei a decedat, iar executorul bancar a început executarea silită împotriva reclamantei ca moștenitoare a defunctului său tată.

Întrucât executorul bancar s-a îndreptat împotriva reclamantei în calitate de moștenitoare și a început executarea bunurilor rămase la decesul acestuia, reclamanta a achitat suma de_ lei din debitul datorat de pârât așa cum rezultă din adresa nr. 1267/17.10.2013 emisă de Banca Comercială Carpatica și din chitanțele depuse de reclamantă. Restul până la suma de_ lei fiind achitat de tatăl reclamantei F. A., F. A., N. M. și pârâtul S. D..

Prin urmare, având în vedere că reclamanta a achitat suma de_ lei din debitul datorat de pârât, instanța urmează să admită în parte acțiunea și să oblige pârâtul la plata sumei de_ lei despăgubiri, către reclamantă.

În baza art. 274 și 276 din Vechiul Cod de Procedură Civilă, art 18 și art. 19 alin. 1 din OG 51/2008 va obliga pârâtul la plata sumei de 511,5 lei cheltuieli de judecată către reclamantă și 511,5 lei cheltuieli de judecată către stat, rămânând în sarcina statului cheltuielile de judecată avansate de acesta în sumă de 166,96.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta F. A. M. cu domiciliul în C., SPANIA, nr. 2, ., ., județul D., în contradictoriu cu pârâtul S. D. cu domiciliul în C., B.D. D., ., ..

Obligă pârâtul la plata sumei de_ lei despăgubiri, către reclamantă.

Obligă pârâtul la plata sumei de 511,5 lei cheltuieli de judecată către reclamantă și 511,5 lei cheltuieli de judecată către stat.

Rămân în sarcina statului cheltuielile de judecată avansate de acesta în sumă de 166,96.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 08.11.2013.

PREȘEDINTE,GREFIER,

M. C. Nicușor C. R. I.

Red. Jud. M.C.N.

Tehnored. gref. R.C.

23.12.2013, 4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 08/2013. Judecătoria CRAIOVA