Pretenţii. Sentința nr. 17/2013. Judecătoria CRAIOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 17/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 17-09-2013 în dosarul nr. 25673/215/2012
Dosar nr._ -pretenții
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr._
Ședința publică de la 17.09.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – S. M. B.
Grefier – A. S.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul D. M. în contradictoriu cu pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat C. C., pentru reclamant, lipsind pârâtul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Avocat C. C., pentru reclamant, depune la dosar copie a sentinței civile nr. 7442/19.07.1982 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/1982.
Instanța pune în discuție cererea de repunere pe rol a cauzei formulată de către reclamant la data de 20.06.2013.
Avocat C. C., pentru reclamant, solicită admiterea cererii și repunerea cauzei pe rol.
Instanța, constatând îndeplinite condițiile art. 1551, alin. 2 C.p.civ., dispune repunerea cauzei pe rol, având în vedere că reclamantul a depus la dosar înscrisul pentru care s-a dispus suspendarea cauzei.
Instanța pune în discuție excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de către pârât prin întâmpinare.
Avocat C. C., pentru reclamant, solicită respingerea excepției iar pe fondul cauzei admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 04.10.2012 sub nr._, reclamantul D. M., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se dispună obligarea acestuia din urmă la plata sumei de 10.000 euro ce reprezintă despăgubiri morale ca urmare a faptului că tatăl său, D. Margiloman, a fost condamnat în anul 1981 la 6 luni închisoare contravențională în mod abuziv.
În motivarea cererii, reclamantul arată că, în fapt, tatăl său, care a decedat la 11.12.1990, a fost încarcerat abuziv în Penitenciarul de Maximă Siguranță C. în baza Decretului nr. 153/1970, pe o perioadă de 6 luni de zile.
Reclamantul a mai arătat că această încadrare juridică a fost una abuzivă, discriminatorie, rasială, semănând ură în întreaga societate, în sensul că romii au fost o categorie socială foarte oprimată, bătuți, maltratați, luați din case și închiși pe nedrept.
În drept, reclamantul întemeiază cererea pe dispozițiile art. 5 din CEDO, art. 23 și 52 din Constituția României.
În susținerea cererii, reclamantul a depus la dosar copii de pe certificat de deces pentru D. M., carte de identitate D. M. și adresa nr. N 1571/PCDJ/24.09.2012 emisă de Penitenciarul C..
La data de 29.10.2012, pârâtul a depus întâmpinare prin care a invocat pe cale de excepție, prescripția dreptului la acțiunea formulată de reclamant, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamant.
Raportat la excepția prescripției dreptului la acțiunea formulată de reclamant, pârâtul a susținut că exercitarea unui drept de către titularul său, nu poate avea loc decât într-un anumit cadru prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe, cărora li se subsumează și instituirea unor termene, după a căror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă.
Astfel, dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege si orice clauză care se abate de la reglementarea legală a prescripției este nulă, în conformitate cu dispozițiile art. 1 alin. 1 si 3 din 167/1958, iar termenul general de prescripție este de 3 ani, potrivit art. 3 din același act normativ.
De asemenea, prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea, așa cum rezulta din prevederile art. 8 alin. 1 din decret 167/1958.
Având în vedere că dreptul pretins este de creanța, deci unul patrimonial, dar și dispozițiile art. 21 din decret 167/1958 rezultă ca in cauza nu sunt exceptate de la aplicare dispozițiile legale privind prescripția extinctiva cuprinse in acest act normative si enunțate în precedent, respectiv ale art. 1, 3, 8, 13 si 16 și 19.
În drept, întemeiază întâmpinarea pe dispozițiile art. 115-118 C.p.civ.
Analizând cu prioritate excepția prescripției dreptului la acțiune, în conformitate cu art. 137 alin. 1 C. Proc. Civ., instanța reține următoarele:
Dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul general de prescripție care este de 3 ani.
Caracterul normelor care reglementează prescripția extinctivă este imperativ și aceasta se deduce din dispozițiile art. 1 alin. 3 din Decret nr. 167/1958, potrivit cărora, orice clauză care se abate de la reglementarea legală a prescripției este nulă, cât și din dispozițiile art. 18 din același act normativ, în conformitate cu care, instanța judecătorească și organul arbitral sunt obligate ca, din oficiu, să cerceteze, dacă dreptul la acțiune sau la executarea silită este prescris. Stabilirea caracterului imperativ al normelor privind prescripția este important și sub un alt aspect, respectiv acela că odată început cursul prescripției nu pot interveni cauze de suspendare sau întrerupere decât cele strict prevăzute de Decret nr. 167/1958 prin dispozițiile art. 13, 14 și 16.
Instituția prescripției și termenele în raport cu care aceasta își produce efectele fac parte din categoria acestor reguli specifice și nu sunt de natură să îngrădească accesul liber la justiție, finalitatea lor fiind de a-l facilita, prin asigurarea unui climat de ordine, care este necesar pentru exercitarea în condiții optime a acestui drept. Disciplina procesuala impusa astfel, conduce la prevenirea unor eventuale abuzuri, contribuind si la stabilitatea și securitatea raporturilor juridice civile.
Așadar, exercitarea unui drept de către titularul său, nu poate avea loc decât într-un anumit cadru prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe, cărora li se subsumează și instituirea unor termene, după a căror expirare valorificarea respectivului drept numai este posibilă.
În cauza de față, la data de 04.10.2012 reclamantul a formulat împotriva statului român o acțiune în pretenții, solicitând despăgubiri bănești, pentru acoperirea unui prejudiciu de natura morală, întemeindu-și în drept cererea pe dispozițiile art. 5 din CEDO și dispoziții constituționale.
În fapt, reclamantul susține că tatăl său a fost privat de libertate în mod abuziv în baza Decretului nr. 153/1970, pe o perioadă de șase luni de zile.
Având în vedere că dreptul pretins este un drept de creanță, deci unul patrimonial, dar si dispozițiile art. 21 din Decretul 167/1958, rezultă că în cauza nu sunt exceptate de la aplicare dispozițiile legale privind prescripția extinctiva cuprinse în acest act normative și enunțate in precedent, respectiv ale art. 1, 3, 8, 13 si 16 și 19.
Astfel, se ridică problema de a ști când s-a născut dreptul la acțiune și a început să curgă termenul prescripției extinctive, dacă s-a epuizat termenul prescripției extinctive și dacă a intervenit întreruperea sau s-a suspendat cursul prescripției.
Potrivit art. 8 alin. 1 din Decretul 167/1958, prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea.
Fără îndoială, reclamantul a cunoscut atât paguba, cât și persoana responsabilă de aceasta la data liberării tatălui său din detenția considerată ca fiind abuzivă. De la acest moment a început să curgă termenul de prescripție, iar reclamantul nici nu a invocat, nici nu a dovedit existența vreunui caz de suspendare sau întrerupere a cursului acestuia, astfel încât acțiunea formulată de reclamant la data de 04.10.2012, cu mult peste termenul general de prescripție de 3 ani este prescrisă, urmând a fi respinsă ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția prescripției dreptului la acțiune.
Respinge acțiunea formulată de reclamantul D. M., cu domiciliul în S., . A, județul D., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor, ca fiind prescrisă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 17.09.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. S.M.B. / Tehnore. A.S.
4 ex. / 14.10.2013
| ← Pretenţii. Sentința nr. 28/2013. Judecătoria CRAIOVA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 07/2013.... → |
|---|
