Partaj judiciar. Sentința nr. 3366/2013. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 3366/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 04-03-2013 în dosarul nr. 2379/215/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINTA CIVILA Nr. 3366
Ședința publică de la 04 Martie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: L. C.
Grefier: A. M. C.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta F. C. în contradictoriu cu pârâtii M. I., V. S. C., B. M., având ca obiect partaj judiciar.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezinta procurator Paducel Antonica pentru reclamanta asistata de av. A. P. si paratele personal.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de sedinta, dupa care:
În conformitate cu prevederile art.159 ind 1 alin 4 coroborate cu prevederile art .21 alin 1 si art 126 alin 1 din Constitutie, art 1 pct 1 și art.14 Cod procedură civilă ,instanta constată că este competentă general, material si teritorial cu solutionarea prezentei cereri.
Av. P. pentru reclamanta depune la dosar împuternicirea avocatiala, procura de reprezentare pentru reclamanta, dupa care învedereaza instantei faptul ca partile au ajuns la o întelegere, întelegand sa stinga litigiul pe cale amiabila.
Instanta pune în vedere reclamantei prin avocat sa achite diferenta taxei judiciare de timbru, în suma de 501,6 lei, potirivt Expertizei Camerei Notarilor Publici.
Av. P. pentru reclamanta solicita lasarea cauzei la a doua strigare, în vederea achitarii diferentei taxei de timbru.
Cauza este lasata la a doua strigare, în vederea achitarii diferentei taxei de timbru.
La a doua strigare a cauzei se prezinta procurator Paducel Antonica pentru reclamanta asistata de av. A. P. si paratele personal.
Av. P. pentru reclamanta depune la dosar dovada achitarii diferentei taxei judiciare de timbru, în suma de 502 lei si tranzactia intervenita între parti.
Nemaifiind cereri de formulat, probe de solicitat sau exceptii de invocat, instanta constata cauza în stare de judecata si acorda cuvantul pe fond.
Av. P. pentru reclamanta solicita instantei sa ia act de tranzactia interevnita între parti si sa pronunte o hotarare de expedient.
Paratele achieseaza la concluziile reprezentantei reclamantei.
INSTANȚA
Prin acțiunea înregistrată la data de 29.01.2013 reclamanta F. C. a chemat în judecată pe pârâții M. I., V. S. C. și B. M. a solicitat ieșirea din indiviziune asupra terenurilor ce au aparținut autoarei G. ( N. ) D. A. cuprinse în titlurile de proprietate:
- nr. 2719/25.03.2004 eliberat de Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor D.;
- nr. 3233/22.04.2005 eliberat de Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor D..
În fapt, prin TDP nr. 3233/22.04.2005 s-a eliberat Comisia Județană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor D. pentru moștenitorii autorului V. M. D.:
- reclamanta F. D. C..
- V. D. M. ( decedat la data de 31.12.2006 conform certificatului de deces anexat în copie ) și are ca moștenitori pe pârâții: V. S. C. și B. M.;
_ N. D. A., decedată la data de 16.07.1997 conform certificatului de deces anexat în copie, depunând și copia sentinței de divorț din care rezultă schimbarea numelui la data divorțului ) este sora reclamantei și a pârâtei M. I. ( depunând în anexa prezentei copia certificatului de moștenitor nr. 60/1997 și nr. 5/2006 al BNP R. Lucreția.
Titlul de proprietate nr. 2719/25.03.2004 eliberat de Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor D. pentru G. D. A. ( decedată la data de 16.07.1997 - conform certificatului de deces anexat în copie, depunând și copia sentinței de divorț din care să rezulte schimbarea numelui la data divorțului ) ; sora reclamantei și a pârâtei M. I. ( depunând în anexa prezentei copia certificatului de moștenitor nr. 60/1997 și nr. 5/2006 al BNP R. Lucreția ). Moștenitori fiind reclamanta și pârâta M. I..
În drept acțiunea nu a fost motivată.
S-a depus: dispoziție de achitare a taxei de timbru, TDP nr. 2719 din data de 25.03.2004, TDP nr. 3233 din data de 22.04.2005, acte de stare civilă, certificat de moștenitor nr. 60/1997, certificat nr. 5 din data de 30 septembrie 1997, sentința civilă nr. 4260 din data de 10.03.1995, certificat de atestare fiscală pentru persoane fizice privind impozitele și taxele locale și alte venituri ale bugetului local.
In data de 04.03.2013, partile au invederat instantei ca inteleg sa puna capat litigiului printr-o tranzactie.
In ceea ce priveste tranzactia incheiata de parti cu privire la modul de partajare a bunurilor cuprinse in masa succesorala, instanta retine urmatoarele: tranzactia este un contract judiciar prin care partile preintampina nasterea unui litigiu sau sting un lititgiu inceput prin concesii reciproce constand in renuntari reciproce la pretetntii sau in pretentiile noi pretinse sau savarsite de o parte in schimbul renuntarii la dreptul litigios de actre cealalta sau celelalte parti.
Fiind un contract, tranzactia trebuie sa indeplineasca toate conditiile generale de validitate ale unui act juridic prevazute de art 948 Cod civil, dar si conditiile speciale, reglementate de art 1704 si urm din Codul civil si art 271 C. .
Prezentul contract de tranzactie este rezultatul manifestarii de vointa a partilor libera, neviciata, in deplina cunostinta de cauza ; constituie rezultatul acordului de vointa a partilor in sensul stingerii procesului inceput, are ca obiect determinat partajarea imobilelor care formeaza obiectul masei succesorale, iar cauza actului juridic concretizat in tranzactie este licita, fiind corespunzatoare normelor legale si de convietuire sociala.
Constatand indeplinirea conditiilor legale, respectiv a faptului ca ea este rezultatul unei vointe neviciate a partilor si nu urmareste un scop ilicit, instanta urmeaza a lua act si a consfinti în tot continutul si efectele acesteia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Ia act de tranzacția intervenită între reclamanta F. D C., domiciliată în . în contradictoriu cu pârâții Miliaru I., domiciliată în ., V. S. C., domiciliat în C., ., nr. 2, .. 2, . și B. M., domiciliată în C., str. ., .. 1, ., județ D. și consfințește învoiala părților, astfel:
„TRANZACȚIE:
Subsemnații:
1. F. C. . domiciliată în . P. ANTONICA conform procurii speciale autentificata sub nr. 509 /08.02.2013 la BNP D. F. .
2. VĂTAFII STELIAM C. domiciliat în C., . nr. 2. .. apt. 14. jud. D.,
3. B. M., domiciliată în C.. .. .. etaj 3. apt. 16 jud.
D. și
4. M. I. domiciliată în ..
părți în procesul civil, dosar cu nr de mai sus, cu termen de judecată la data de 04.03.2013. având ca obiect ieșirea din indiyiziune . în vederea terminării acestui proces, am încheiat prezenta înțelegere pentru a iesi din indiviziune asupra terenurilor ce le mai avem neînstrăinate, care are următorul cuprins:
Lotul 1: Eu, reclamanta F. C. primesc în lot:
I—suprafața de 700 mp teren arabil extravilan situat în Tarlaua 110/2. . vecinătăți: Nord: DS 1642. Est: V. M. . Sud: limita intravilan . Vest: Ticleanu A.. teren cuprins în TDP nr. 3233 RETRACTARE TDP 1404-HCJ 1654/2004 din data de 22.04.2005 eliberat de Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor D.:
2—suprafața de 220 mp teren arabil extravilan situat în Tarlaua 110/2, . următoarele vecinătăți: Nord: D. Ghe. Est: D. Ghe, Sud: limita intravilan. Vest: intravilan, teren cuprins în TDP nr. 3233 RETRACTARE TDP 1404-HCJ 1654/2004 din data de 22.04.2005 eliberat de Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor D.:
3—suprafața de 3300 mp teren arabil extravilan situat în Tarlaua 110/2. . vecinătăți: Nord: P 110. Est: D. I.. Sud: DE 80. Vest: U. M., eren cuprins în TDP nr. 3233 RETRACTARE TDP 1404-HCJ 1654/2004 din data de 22.04.2005 eliberat de Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor D.:
4—suprafața de 700 mp teren arabil extravilan, situat în Tarlaua 98/2, . vecinătăți: Nord: DE 764, Est: C. Gr.. Sud: DE 865. Vest: Dineu M.. teren cuprins în TDP nr. 2719/25.03.2004 eliberat de Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor D.:
5--suprafața de 4700 mp teren arabil extravilan, situat în Tarlaua 99/1. . vecinătăți: Nord: DE 967, Est: Marinași M.. Sud: DE 967/1, Vest: B. St., teren cuprins în TDP nr. 2719/25.03.2004 eliberat de Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor D.:
6—suprafața de 690 mp teren arabil extravilan, situat în Tarlaua 96/1, . vecinătăți: Nord: DS 2195. Est: P. I. Sud: DE 628, Vest: C. GR., teren cuprins în TDP nr. 2719/25.03.2004 eliberat de Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor D.:
Și declar că nu mai am alte pretenții legate de obiectul prezentei cauze.
Lotul 2: Eu, pârâta: M. I. primesc în lot:
I-suprafața de 4813 mp teren arabil extravilan situat în Tarlaua 110/2. . vecinătăți: Nord: DE 962. Est: STANCULEASA F. . Sud: DE 961, Vest: T. E., teren cuprins în TDP nr. 3233 RETRACTARE TDP 1404-HCJ 1654/2004 din data de 22.04.2005 eliberat de Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor D.;
2-suprafața de 2678 mp teren arabil extravilan situat în Tarlaua 116, . următoarele vecinătăți: Nord: DN6. Est: P. V. . Sud: M. M., Vest: F. M., teren cuprins în TDP nr. 3233 RETRACTARE TDP 1404-HCJ 1654/2004 din data de 22.04.2005 eliberat de Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor D.;
3-suprafața de 2300 mp teren arabil extravilan situat în Tarlaua 101. . vecinătăți: Nord: P 905. Est: G. I. . Sud: DE 906. Vest: B. GHE, teren cuprins în TDP nr. 3233 RETRACTARE TDP 1404-HCJ 1654/2004 din data de 22.04.2005 eliberat de Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor D.;
4-- suprafața de l000 mp teren arabil intravilan situat în Tarlaua 119. . următoarele vecinătăți: Nord: DS2577. Est: STANCULEASA F., Sud: EXTRAVILAN, Vest: C. I.. teren cuprins în TDP nr. 3233 RETRACTARE TDP 1404-HCJ 1654/2004 din data de 22.04.2005 eliberat de Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor D.:
.și declar că nu mai am alte pretenții legate de obiectul prezentei cauze.
LOTUL 3: Lotul 2: Eu, pârâtul VATAFU S. primesc în lot:
I--suprafața de 4831 mp teren arabil extravilan situat în Tarlaua 100. . vecinătăți: Nord: D. I., Est: PÁRPALA D., Sud: DE 967 . Vest: B. GHE, teren cuprins în TDP nr. 3233 RETRACTARE TDP 1404-HCJ 1654/2004 din data de 22.04.2005 iliberal de Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor D.:
2—suprafața de 553 mp teren arabil extravilan situat în Tarlaua 102. . vecinătăți: Nord: VĂTA FU M., Est: B. M. . Sud: DE 906/I . Vest: S. F., teren cuprins in TDP nr. 3233 RETRACTARE TDP 1404-HCJ 1654/2004 din data de 2.04.2005 eliberat de Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra -Tenurilor D.:
3-suprafața de 110 mp teren arabil extravilan situat în Tarlaua 102, . următoarele vecinătăți: Nord: DE 906 . Est: B. M. . Sud: V. M.. Vest: STANCULEASA F. . teren cuprins în TDP nr. 3233 RETRACTARE TDP 1404-HCJ 1654/2004 din data de 22.04.2005 eliberat de Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului dc proprietate asupra renurilor D.:
4-suprafața de 1560 mp teren arabil extravilan situat în Tarlaua 102. . vecinătăți: Nord: DE 906, Est: STANCULEASA M. . Sud: STANCULEASA M.. Vest: P.. teren cuprins în TDP nr. 3233 RETRACTARE TDP 1404-HCJ 1654/2004 din data de 22.04.2005 eliberat de Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor D.:
5- suprafata de 560 mp teren arabil extravilan situat în Tarlaua 110/2, . urmatoarele vecinatati: Nord: Ds 1642, Est: D. Ghe., S: Limita intravilan, Vest:- Vatafu D., teren cuprins în TDP nr. 3233 RETRACTARE TDP 1404-HCJ 1654/2004 din data de 22.04.2005 eliberat de Comisia Judeteana pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor D.;
6-- suprafața de 3800 mp teren arabil extravilan situat în Tarlaua 102, . următoarele vecinătăți: Nord: DE 906, Est: SCHIRLOIU I., Sud: DE 910/1. Vest: P. M., teren cuprins în TDP nr. 3233 RETRACTĂRE TDP 1404-HCJ 1654/2004 din dala de 22.04.2005 eliberat de Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor D.:
7-suprafața de 1450 mp teren arabil extravilan situat în Tarlaua 101. . vecinătăți: Nord: G. S.. Est: T. GHE . Sud: DE 906. Vest: D. I.. teren cuprins în TDP nr. 3233 RETRACTARE TDP 1404-HCJ 1654/2004 din data de 22.04.2005 eliberat de Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor D.:
8— suprafața de 1050 mp teren arabil extravilan situat în Tarlaua 97/1. . vecinătăți: Nord: LIMITA INTRAVILAN. Est: S. F.. Sud: DE 748. Vest: Z. I., teren cuprins în TDP nr. 3233 RETRACTARE TDP 1404-HCJ 1654/2004 din data de 22.04.2005 eliberat de Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor D.:
9— suprafața de 1680 mp teren arabil intravilan situat în Tarlaua 119. . următoarele vecinătăți: Nord: EXTRAVILAN. Est: VATAFU GHE . Sud: CC 1998. Vest: T. C-T.. teren cuprins în TDP nr. 3233 RETRACTARE TDP 1404-HCJ 1654/2004 din data de 22.04.2005 eliberat de Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor D.:
10— suprafața de 607 mp teren arabil intravilan situat în Tarlaua 119. . vecinătăți: Nord: VATAFU GHE, Est: VATAFU GHE . Sud: DS 2009/1, Vest: VATAFU GHE. teren cuprins in TDP nr. 3233 RETRACTARE TDP 1404-HCJ 1654/2004 din data de 22.04.2005 eliberat de Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor D.:
11- suprafața de 778 mp teren arabil intravilan situat în Tarlaua 119. . vecinătăți: Nord: A 1998/1, Est: VATAFU GHE, Sud: DS 2009/1. Vest: T. C-T., teren cuprins în TDP nr. 3233 RETRACTARE TDP 1404-HCJ 1654/2004 din data de 22.04.2005 eliberai de Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor D.:
și declar că nu mai am alte pretenții legate de obiectul prezentei cauze.
LOTUL 4: Eu, parata B. M. . am primit sulta in valoare de 200 lei de la VATAFU S. și declar că nu mai am alte pretenții legate de obiectul prezentei cauze.
întocmii astăzi 4 martie 2013 în 5 exemplare."
Reclamanta prin procurator, Parati, Paducel Antonica M. I.
ss. indescifrabil ss. indescifrabil
Vatafu S. C.
ss. indescifrabil
B. M.
ss. indescifrabil
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi, 04.03.2013.
Președinte, Grefier,
L. C. A.C.
Red.LC
Tehn A.C / 6 ex./ 22.2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 07/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 3792/2013.... → |
---|