Pretenţii. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 05-12-2013 în dosarul nr. 25157/215/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr._/2013
Ședința publică de la 05 12 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. F.
Grefier C. R.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta Asociația de proprietari nr. 30 Craiovița Nouă și pe pârâții P. G. și P. E., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că reclamanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
În temeiul art. 131 Cod proc.civ., instanta verifică si stabileste că este competenta general, material si teritorial cu solutionarea cauzei, în cf. cu dispoz. 94 pct.1 lit. c C.pr.civ.
În baza dispoz. art. 255 coroborat cu dispoz. art. 258 N.c.pr.civ., instanța încuviințează, pentru reclamantă, proba cu înscrisurile deja depuse la dosar, care sunt câștigate cauzei, pentru a dovedi fapta, respectiv pretențiile solicitate de la pârâți, apreciind că acestea sunt utile cauzei.
În temeiul art. 238 Cod proc.civ, având în vedere complexitatea cauzei, raportat la obiectul acesteia si probatoriul ce se solicită a fi administrat, instanta estimează la o zi durata necesara pentru cercetarea procesului după care constată cercetarea procesului încheiată și, în conformitate cu dispozițiile art. 394 N.C.pr. civ., declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 17.07.2013, sub numărul_, reclamanta Asociația de Proprietari nr. 30 Craiovița Nouă a chemat în judecată pe pârâții P. G. și P. E. pentru ca prin hotărârea pe care o va pronunța, instanța să dispună obligarea acestora la plata sumei de 2833,78 lei, din care suma de 2521,08 lei reprezintă cote de întreținere restante pentru perioada octombrie 2010 - aprilie 2013, iar suma de 312,70 lei reprezintă penalități de întârziere aferente aceleiași perioade.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâții au refuzat în mod repetat să-și achite obligațiile evidențiate în listele de plată.
În dovedirea cererii a depus la dosarul cauzei extras de cont, calculul penalităților, liste de plată pentru intervalul octombrie 2010 - aprilie 2013 și facturi furnizori .
În drept au fost invocate dispozițiile art. 46 și art. 50 alin.1 din Legea 230/2007 și art. 25 din HG 1588/2007.
În cadrul procedurii de regularizare a cererii de chemare în judecată, instanța a constat că aceasta îndeplinește condițiile prev. de art. 201 C. Pr. Civ.,
La data de 26.09.2013 instanța i-a comunicat pârâților, prin adresă, obligația de a depune întâmpinare, în termen de 25 de zile, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a propune proba și de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică, în conformitate cu dispozițiile art. 201 al 1 C. Pr. Civ, dar aceștia nu au depus întâmpinare și nici nu s-au prezentat in instanță.
Prin rezoluția din 30.10.2013 instanța a stabilit primul termen de judecată pentru data de 05.12.2013, potrivit dispozițiilor art. 201 al. 4. C. Pr. Civ.
Instanța a admis și administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar de reclamantă.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor normative prevăzute de Legea nr. 230/2007, privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, proprietarii sunt obligați să plătească lunar cota lor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari.
Pentru stabilirea noțiunii de cheltuieli de întreținere instanța va avea în vedere dispozițiile art. 3 din Legea nr. 230/2007: în sensul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații: i) cheltuieli ale asociației de proprietari – cheltuielile sau obligațiile financiare ale asociației care sunt legate de exploatarea, reparația ori întreținerea proprietății comune, precum și cheltuielile cu serviciile de care beneficiază proprietarii și care nu sunt facturate individual către proprietari – suma corespunzătoare din cheltuielile asociației, pe care fiecare proprietar este obligat să o plătească lunar.
Obligația de plată a cheltuielilor de întreținere pentru proprietățile individuale, dar și cota de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari este prevăzută de disp art. 46 din Legea nr. 230/2007, care prevăd că: toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.
Instanța reține faptul că, prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei, respectiv situația de plată, modalitatea de repartizare a penalităților, extras de cont, reclamanta a făcut dovada existenței creanței împotriva pârâților, reprezentând contravaloarea cotelor de contribuție datorate, reieșind totodată și cuantumul acesteia.
Totodată, potrivit disp alin(2) din art 46: "Cheltuielile efectuate de asociația de proprietari pentru plata unor servicii de utilități publice sau de altă natură, legate de proprietățile individuale din condominiu și care nu se facturează individual pe fiecare dintre acestea, se repartizează după același criteriu care a stat la baza emiterii facturii, în conformitate cu prevederile contractului încheiat cu furnizorul respectivului serviciu.”
Instanța mai reține că, potrivit art. 49 alin 2 din L. 230/2007: „Termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice.” iar aliniatul 1 al art. 50 din același lege prevede că „Asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.”
Instanța constată că situația de fapt, astfel cum a fost prezentată și dovedită de către reclamantă, corespunde dispozițiilor legale incidente în cauză.
Astfel, din înscrisurile depuse la dosar de reclamantă, respectiv fișă de calcul și liste lunare de plată, coroborat cu atitudinea procesuală a pârâților, instanța reține, pe baza unei prezumții simple, că pârâții sunt proprietarii apartamentului nr. 7 din blocul 174 I . administrarea reclamantei.
Din listele lunare de plată și ținând cont și de regula potrivit căreia în materia obligațiilor de rezultat debitorului îi incumbă sarcina dovedirii îndeplinirii obligației, iar pârâții în speță nu au făcut nici o proba in acest sens, astfel cum prevede art. 149 C.p.c., instanța mai reține că pârâții nu si-au îndeplinit in mod corespunzător obligația în discuție și s-au acumulat restante la plata cotelor de întreținere în suma de 2833,78 lei.
În ceea ce privește penalitățile calculate, instanța reține că, potrivit dispozițiilor art. 25 alin. 3 din HG nr. 1588/2008 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari “dacă terții impun penalități asociației de proprietari pentru întârzieri la plata facturilor, acestea se vor recupera de la restanțierii la cotele de întreținere, proporțional cu cuantumul restanțelor”, astfel că instanța constată că în mod just reclamanta a calculat în sarcina pârâților penalități de întârziere având în vedere perioada mare de timp în care nu și-au respectat obligațiile de plată a cheltuielilor de întreținere, penalități în sumă de 312,70 pentru perioada octombrie 2010 - aprilie 2013, conform facturilor fiscale atașate.
Având în vedere considerentele de fapt și drept mai sus expuse, instanța va admite acțiunea având ca obiect pretenții, formulată de reclamanta Asociația de Proprietari nr. 30 Craiovița Nouă, în contradictoriu cu pârâții P. G. și P. E. și va obliga pârâții, in solidar, să plătească reclamantei suma de 2833,78 lei, din care suma de 2521,08 lei reprezintă cote de întreținere restante pentru perioada octombrie 2010 - aprilie 2013, iar suma de 312,70 lei reprezintă penalități de întârziere aferente aceleiași perioade.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea având ca obiect pretenții, formulată de reclamanta Asociația de Proprietari nr. 30 Craiovița Nouă, cu sediul în C., .. 175 "O", .. D., în contradictoriu cu pârâții P. G. și P. E., ambii domiciliați în C., .. 174I, ., jud. D..
Obligă pârâții, in solidar, să plătească reclamantei suma de 2833,78 lei, din care suma de 2521,08 lei reprezintă cote de întreținere restante pentru perioada octombrie 2010 - aprilie 2013, iar suma de 312,70 lei reprezintă penalități de întârziere aferente aceleiași perioade.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând să fie depusă la Judecătoria C..
Pronunțată în ședință publică, azi 05 12 2013.
Președinte Grefier
V. F. C. R.
Red.V.F. /Tehnored.C.R
4 expl/ 18 Decembrie 2013
← Acţiune în constatare. Sentința nr. 8853/2013. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 5423/2013.... → |
---|