Pretenţii. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 13-12-2013 în dosarul nr. 26956/215/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR._/2013

Ședința publică din data de 13 decembrie 2013

Completul constituit din:

Președinte: C. A.

Grefier: I. Ș. C.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta Asociația de proprietari nr. 19 Craiovița Nouă și pe pârâtul O. G., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns consilier juridic N. S. pentru reclamantă, lipsă fiind pârâtul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

În vederea dreptului la apărare al pârâtului, instanța dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.

La al doilea apel nominal făcut în ședința publică a răspuns consilier juridic N. S. pentru reclamantă, lipsă fiind pârâtul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Avocat consilier juridic N. S. pentru reclamantă depune la dosar precizare.

Instanța ia act de precizarea cererii, în sensul că se solicită obligarea pârâtului la plata către reclamantă a sumei de 5.119,55 lei, din care suma de 4.449,58 reprezintă cheltuieli de întreținere restante aferente perioadei ianuarie 2011-ianuarie 2013, iar suma de 669,97 lei reprezintă penalități de întârziere aferente perioadei ianuarie 2011-ianuarie 2013.

În conformitate cu prevederile art. 131 NCPC, instanța își verifică competența generală, materială, teritorială a instanței.

În temeiul art. 94 alin.1 lit. j și art. 107 NCPC instanța constatã cã este competentă general, material și teritorial cu soluționarea prezentei cereri.

În temeiul art. 238 Noul Cod procedură civilă, instanța estimează durata necesară cercetării procesului la o zi, având în vedere complexitatea cauzei, raportat la obiectul acesteia și probatoriul ce se impune a fi administrat.

Consilier juridic N. S. pentru reclamantă solicită proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

În temeiul art. 258 Noul Cod de procedură civilă, instanța încuviințează pentru reclamantă proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, apreciind-o ca fiind admisibilă și de natură să conducă la soluționarea cauzei, după care:

Nemaifiind cereri de formulat și alte incidente de soluționat, instanța constată cercetarea procesului încheiată și acordă cuvântul în dezbateri.

Consilier juridic N. S. pentru reclamantă solicită admiterea acțiunii, astfel cum a fost precizată, fără cheltuieli de judecată, după care:

În conformitate cu dispozițiile art. 394 NCPC, instanța declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 30.07.2013, sub nr._, reclamanta Asociația de Proprietari nr. 19 Craiovița Nouă a chemat în judecată pe pârâtul O. G., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de sumei de 5.119,55 lei reprezentând totalul cotelor de contribuție la cheltuielile lunare de întreținere către asociație, pentru perioada ianuarie 2011-ianuarie 2013.

În motivarea în fapt, reclamanta a arătat că asociația a încheiat cu titulara de contract, în numele proprietarilor asociați, contracte de furnizare a principalelor utilități și prestări servicii, în baza cărora furnizorii emit facturi lunare pentru contravaloarea serviciilor prestate. Ca urmare a nerespectării la termen a acestor facturi, există pericolul sistării furnizării principalelor utilități, fiind percepute de furnizori și penalități.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 50 alin.1,2 și 3 din Legea nr. 230/2007, art. 1073 și urm. Cod civil, art. 109, 112 și urm. Cod proc.civ..

În dovedire, au fost depuse la dosar următoarele înscrisuri: extras de cont, liste de întreținere pentru perioada ianuarie 2011-ianuarie 2013, facturile emise de furnizorii de utilități, modul de calcul al penalităților de întârziere, Procese-verbale ale Adunării Generale.

S-a solicitat de către reclamantă judecarea cauzei și în lipsă.

În baza art. 201 alin.1 N.C.P.C., instanța a dispus comunicarea cererii de chemare în judecată pârâtului, care însă nu a depus întâmpinare și deși a fost citat cu mențiunea personal la interogatoriu, nu s-a prezentat în fața instanței de judecată.

La termenul de judecată din data de 13.12.2013, reclamanta a depus precizare la acțiune, prin a arătat că pârâtul datorează suma de 5.119,55 lei, din care suma de 4.449,58 lei reprezintă cheltuieli de întreținere restante aferente perioadei ianuarie 2011-ianuarie 2013, iar suma de 669,97 lei reprezintă penalități de întârziere aferente perioadei ianuarie 2011-ianuarie 2013.

Instanța a încuviințat și administrat în cauză proba cu înscrisuri, apreciind-o ca fiind admisibilă și de natură să conducă la soluționarea cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Astfel cum rezultă din extrasul de cont și listele de întreținere depuse de reclamantă la dosar, coroborate cu atitudinea procesuală a pârâtului, instanța reține că acesta, deși a beneficiat de serviciile furnizorilor de utilități pentru imobilul situat în C., ..116, ., județul D., nu și-a îndeplinit obligația de a achita cheltuielile de întreținere și ca atare s-au acumulat restanțe la plata cotelor de întreținere pentru perioada ianuarie 2011- ianuarie 2013 în cuantum de 4.449,58 lei.

Or, potrivit art. 46 din Legea 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, toți proprietarii din cadrul condominiului au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv fondurile stabilite de asociație, termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, fiind de maximum 20 de zile calendaristice.

În raport de aceste considerente, instanța reține că pretențiile reclamantei, astfel cum au fost precizate, privind obligarea pârâtului la plata sumei de 4.449,58 lei reprezentând cheltuieli de întreținere restante pentru perioada ianuarie 2011- ianuarie 2013, sunt întemeiate.

În ceea ce privește penalitățile de întârziere, instanța reține că, astfel cum rezultă din extrasul de cont, listele de întreținere coroborate cu facturile emise de furnizorii de utilități și modul de calcul al penalităților depus la dosar, pârâtul datorează și suma de 669,97 lei reprezentând penalități de întârziere aferente perioadei ianuarie 2011- ianuarie 2013.

În acest sens, instanța are în vedere faptul că potrivit dispozițiilor art. 25 alin.3 din HG 1588/2007, dacă terții impun penalități asociației de proprietari pentru întârzieri la plata facturilor, acestea se vor recupera de la restanțierii la cotele de întreținere, proporțional cu cuantumul restanțelor

Or, în cauză, penalitățile au fost calculate legal conform dispozițiilor menționate anterior.

Față de cele expuse, instanța va admite cererea, astfel cum a fost precizată și va obliga pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 5.119,55 lei, din care suma de 4.449,58 reprezintă cheltuieli de întreținere restante aferente perioadei ianuarie 2011-ianuarie 2013, iar suma de 669,97 lei reprezintă penalități de întârziere aferente perioadei ianuarie 2011-ianuarie 2013.

De asemenea, instanța va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de reclamanta Asociația de Proprietari nr. 19 Craiovița Nouă, cu sediul în C., ., . D., în contradictoriu cu pârâtul O. G., cu domiciliul în C., ..116, ., județul D., astfel cum a fost precizată.

Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 5.119,55 lei, din care suma de 4.449,58 reprezintă cheltuieli de întreținere restante aferente perioadei ianuarie 2011-ianuarie 2013, iar suma de 669,97 lei reprezintă penalități de întârziere aferente perioadei ianuarie 2011-ianuarie 2013.

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, care se va depune la Judecătoria C..

Pronunțată în ședință publică, azi, 13.12.2013

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. A. I. Ș. C.

Red.Tehnored.C.A.

4ex. /2ex. .>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CRAIOVA