Pretenţii. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 30-09-2013 în dosarul nr. 15169/215/2013

Dosar nr._ -Pretenții-

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA Nr._/2013

Ședința publică de la 30 Septembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE T.-G. C.

Grefier L. T. - N.

Pe rol soluționarea acțiunii formulată de reclamanta Asociația de proprietari nr.5 Orizont în contradictoriu cu pârâtii M. Z. si M. O., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședință publică a raspuns c.j. Patrulescu pentru reclamanta, lipsind pârâtii.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefier,

Potrivit art. 131 din Noul Cod procedură civilă instanța pune în discuție competența generală, materială și teritorială.

Aparatorul reclamantei apreciaza că instanța este competentă si in ceea ce priveste durata procedurii judiciare lasa la apreciere.

În conformitate cu prevederile art. 94, pct. 1 Noul Cod de Procedură Civilă, coroborate cu prevederile art. 107, alin. 1 Noul Cod de Procedură Civilă, instanța constată că este competentă general, material și teritorial cu soluționarea prezentei cereri.

Instanța constată că pârâtilor deși li s-a comunicat că au obligația de a depune întâmpinare, nu au depus la dosar întâmpinare, astfel încât, în temeiul art. 254 Noul Cod de Procedură Civilă, sunt decăzuti din dreptul de a mai propune probe.

Conform art. 255 și 258 din Noul Cod procedură civilă, instanța pune în discuție probatoriul.

Aparatorul reclamantei solicita incuviintarea probei cu inscrisurile depuse la dosar.

Conform art. 255, alin. 1, coroborat cu art. 258 din Noul Cod de Procedură Civilă, instanța constată că proba cu înscrisurile depuse la dosar de către reclamanta este admisibilă, putând duce la soluționarea procesului, motiv pentru care o încuviințează.

În temeiul art. 292 Noul Cod de Procedură Civilă instanța procedează la administrarea probei cu înscrisurile de la dosar.

În temeiul art. 244 Noul Cod de Procedură Civilă instanța constată terminată cercetarea judecătorească și acorda cuvântul pe fond.

Aparatorul reclamantei solicita admiterea actiunii, fara cheltuieli de judecata.

INSTANȚA

Prin acțiunea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 30.04.2013 sub nr._, reclamanta Asociația de Proprietari nr.5 Orizont a chemat în judecată pe pârâtii M. Z. si M. O., solicitând instanței ca prin hotărârea pronunțată să oblige pârâtii la plata sumei totale de_,72 lei, din care suma de 9843,84 lei reprezentând cheltuieli de întreținere restante pentru perioada aprilie 2010 – februarie 2013 și suma de 2361,88 lei, reprezentând penalități de întârziere.

În motivarea în fapt a acțiunii reclamanta a arătat că pârâtii, în calitate de membri ai Asociației de P. nr. 5 Orizont nu au achitat cheltuielile de întreținere pe perioada aprilie 2010 – februarie 2013.

În drept, au fost invocate prevederile art. Art. 1073 si urm. C.civ, Legea 230/2007.

În susținerea acțiunii au fost depuse la dosar, in procedura de regularizare extras de cont, certificate de inregistrare fiscala, facturi, liste de plata.

Pârâtilor, deși li s-a comunicat cererea de chemare in judecata cu mentiunea ca in termen de 25 de zile de la primirea comunicarii sub sanctiunea decaderii din dreptul de a mai propune probe si de a invoca exceptii au obligatia de a depune intampinare, la dosar existand dovada comunicarilor efectuate catre parati, in procedura de regularizare a cererii, paratii nu au depus la dosar intampinare, instanta retinand la acest termen de judecata incidenta in cauza a dispozitiilor art. 254 Noul Cod de Procedură Civilă, fiind astfel decăzuti din dreptul de a mai propune probe .

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține că pârâtii, deși membri al asociației reclamante, nu au mai achitat cotele de întreținere din aprilie 2010, cuantumul acestora ridicându-se la suma de 9843,84 lei pentru perioada aprilie 2010 – februarie 2013.

În drept, potrivit art. 46 din Legea 230/2007, toți proprietarii au obligația să plătească cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari iar art. 50 din aceeași lege stabilește că asociația are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit. Din actele depuse la dosar, reiese cuantumul sumei datorate cu titlu de cheltuieli de întreținere, respectiv suma de 9843,84 lei.

Conform dispozițiilor art. 25 alin. 3 din HG nr. 1588/2008 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari “dacă terții impun penalități asociației de proprietari pentru întârzieri la plata facturilor, acestea se vor recupera de la restanțierii la cotele de întreținere, proporțional cu cuantumul restanțelor”, astfel instanța constată că în mod just reclamanta a calculat în sarcina pârâților penalități de întârziere având în vedere perioada mare de timp în care nu și-au respectat obligațiile de plată a cheltuielilor de întreținere.

Având în vedere dispozițiile legale mai sus menționate, raportate la starea de fapt reținută, instanța apreciază acțiunea întemeiată, urmând să o admită, cu consecința obligării pârâților la plata către reclamantă a sumei de 9843,84 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere restante, aferente perioadei aprilie 2010 – februarie 2013 și a sumei de 2361,88 lei penalități de întârziere aferente aceleași perioade.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite actiunea formulata de reclamanta A. de P. nr. 5 Orizont, cu sediul in C., ., ., Uscatorie, jud. D. in contradictoriu cu pârâtii M. Z. si M. O., ambii domiciliati in C., ., ., jud. D..

Obliga pârâtii la plata catre reclamanta a sumei de 9843,84 lei reprezentând cheltuieli de intretinere restante, aferente perioadei aprilie 2010 - februarie 2013 si a sumei de 2361,88 lei penalitati de intârziere, aferente aceleasi perioade.

Cu drept de apel in termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 30.09.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

T. G. C. L. T. N.

Red. T.G.C.

Tehnored. L.T.N.

5 ex. /31.10.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CRAIOVA