Pretenţii. Sentința nr. 26/2013. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 26/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 26-11-2013 în dosarul nr. 24167/215/2013

Dosar nr._ - pretenții-

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr._

Ședința publică de la data de 26 noiembrie 2013

Instanța constituită din:

Președinte: Cătălina-Maria Bran

Grefier: S. A. G.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta ASOCIAȚIA DE proprietari . pe pârâtul R. L., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns consilier juridic N. S. pentru reclamantă, lipsă fiind pârâtul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

În conformitate cu prevederile art. 131 coroborate cu prevederile art. 94 pct. 1 lit. j Noul Cod de Procedură Civilă, instanța constată că este competentă general, material și teritorial cu soluționarea prezentei cereri.

În temeiul art. 238 Noul Cod de Procedură Civilă instanța estimează durata cercetării procesului la 7 zile.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul asupra probelor solicitate prin acțiune.

Consilier juridic pentru reclamantă solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.

Conform art. 255 alin 1 coroborat cu art. 258 din Noul Cod de Procedură Civilă, instanța constată că proba cu înscrisurile de la dosar solicitate de reclamantă prin acțiune este admisibilă putând duce la soluționarea procesului, motiv pentru care încuviințează proba cu înscrisurile aflate la dosar în dovedirea pretențiilor ce fac obiectul acțiunii.

În temeiul art. 254 constată că pârâtul nu a propus probe, fiind decăzută din acest drept.

În temeiul art. 358 Noul Cod de Procedură Civilă constată că pârâtul deși, legal citat din oficiu cu mențiunea de a se prezenta la interogatoriu, nu s-a prezentat.

În temeiul art. 292 Noul Cod de Procedură Civilă se administrează proba cu înscrisurile de la dosar.

Instanța constată, în temeiul art. 244 Noul Cod de Procedură Civilă, terminată cercetarea judecătorească.

În temeiul art. 389- art. 392 Noul Cod de Procedură Civilă acordă cuvântul asupra fondului cauzei.

Consilier juridic pentru reclamantă solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată. Arată că nu solicită cheltuieli de judecată.

În temeiul art. 394 Noul Cod de Procedură Civilă, instanța consideră lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei și închide dezbaterile, reținând cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 10.07.2013, pe rolul Judecătoriei C. sub nr._, reclamanta Asociația de Proprietari .>a chemat în judecată pe pârâtul R. L., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acestuia la plata sumei de 3706,50 lei din care suma de 3706,50 lei ce reprezintă cote de întreținere restante pentru perioada iunie 2012-mai 2013.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că pârâtul este proprietarul apartamentului nr. 17 situat în C., ., ., ., aparținând de Asociația de Proprietari .> si nu și-a achitat obligațiile de plată a cheltuielilor de întreținere în cuantum de 3706,50 lei ce reprezintă cote de întreținere restante pentru perioada iunie 2012 - mai 2013.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 1073 C.civ. și urm., Lgea nr. 230/2007 și normele metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007 care se regăsesc în HG nr. 1588/19.12.2007.

La dosarul cauzei au fost depuse următoarele înscrisuri: CUI, extrasul de cont cu cheltuieli întreținere pârât, listele de plata detaliat pe fiecare luna, facturi cu penalități la Termoficare.

Reclamanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

La termenul de judecată de azi pârâtul, deși legal citat cu mențiunea de a se prezenta la interogatoriu, a lipsit.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța constată următoarele:

Pârâul R. L. este proprietarul apartamentului nr. 17 situat în C., . ., ..

În calitate de proprietar, pârâtul avea obligația de plată către reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI . ce îi reveneau din cheltuielile de întreținere, acestea totalizând pentru lunile iunie 2012 – mai 2013 suma de 3706,50 lei.

Acest aspect rezultă din adiționarea sumelor înscrise cu titlu de cheltuieli de întreținere în listele de întreținere depuse la dosar.

Potrivit art. 46 din L. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari „Toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari”, iar conform art. 48 din același act normativ „Stabilirea și repartizarea sumei care privește proprietatea comună ce revine fiecărui proprietar din cadrul condominiului se fac proporțional cu cota-parte indiviză din proprietatea comună.

Art. 49 din L. 230/2007 prevede în aliniatul 2 că „Termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice.”

Având în vedere înscrisurile depuse la dosar, instanța constată că la data formulării acțiunii, pârâtul nu și-a executat obligația de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile de întreținere pentru perioada iunie 2012 – mai 2013.

În plus, pârâtul a fost citat pentru termenul de judecată de la 26.11.2013 cu mențiunea de a se prezenta personal la interogatoriu, însă nu s-au prezentat, astfel că, în temeiul art. 358 NCPC instanța consideră refuzul acestuia drept un început de dovadă scrisă, care coroborându-se cu listele de plată, și extrasul de cont dovedesc existența și cuantumul pretențiilor solicitate de către reclamantă.

Ca atare, având în vedere că reclamanta a făcut dovada dreptului său de creanță, iar pârâtul nu au probat liberarea de obligație, prin plată sau într-un alt mod admis de lege, instanța va admite acțiunea și va obligă pârâtul să plătească reclamantei suma totală de 3706,50 lei ce reprezintă cheltuieli de întreținere pentru perioada iunie 2012 – mai 2013.

În temeiul art. 453 N.C.p.c., instanța va lua act că reclamanta nu solicită cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea având ca obiect pretenții, formulată de reclamanta Asociația de Proprietari .>cu sediul în C., Cart. Brazda lui N., ., județul D., în contradictoriu cu pârâtul Rătoi L. cu domiciliul în C., ., ., ., județul D. .

Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma totală de 3706,50 lei ce reprezintă cheltuieli de întreținere pentru perioada iunie 2012 – mai 2013.

Ia act că reclamanta nu solicită cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, apel care se depune la Judecătoria C..

Pronunțată în ședință publică azi, 26 noiembrie 2013.

PREȘEDINTE GREFIER

C. M. B. S. A. G.

Red. jud. C.M.B.

Tehnored. gref. S.A.G.

06.01.2013, 4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 26/2013. Judecătoria CRAIOVA