Pretenţii. Sentința nr. 3571/2013. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 3571/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 06-03-2013 în dosarul nr. 8693/215/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3571/2013
Ședința publică de la 06 Martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. G. Z.
Grefier V. P.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta A. DE P. NR. 83 A1 - 83 A2 CRAIOVIȚA NOUĂ și pe pârâtul C. N., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns avocat M. L. pentru reclamantă și pârâtul personal și asistat de avocat T. M..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Avocat T. M., pentru pârât, depune la dosar adeverințele nr. 443/25.02.2013, nr. 444/25.02.2013, nr. 445/25.02.2013, cupoane de pensie pentru pârât și pentru C. R. și arată că formulează obiecțiuni la raportul de expertiză întocmit în cauză, în sensul ca expertul să precizeze modul de calcul al sumelor datorate.
Avocat M. L., pentru reclamantă, solicită respingerea obiecțiunii formulate de pârât la raportul de expertiză întocmit în cauză întrucât expertul a precizat modul de calcul al sumelor datorate în cuprinsul raportului de expertiză.
Instanța, deliberând, respinge obiecțiunea formulată de pârât la raportul de expertiză întocmit în cauză, având în vedere că în cuprinsul raportului de expertiză se menționează în concret modul de calcul al sumelor datorate de pârât cu titlu de cheltuieli de întreținere și penalități, după care, nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat, probe de administrat, în temeiul art. 150 C.pr.civ. declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Avocat M. L., pentru reclamantă, având cuvântul solicită admiterea în parte a acțiunii, omologarea raportului de expertiză întocmit în cauză, cu cheltuieli de judecată.
Avocat T. M., pentru pârât, având cuvântul solicită admiterea în parte a acțiunii ,eșalonarea plății sumelor datorate pe un termen de grație de 6 luni.
INSTANȚA
Prin acțiunea înregistrată la data de 11.04.2012 reclamanta Asociația de proprietari nr.83 A1- 83 A2 Craiovița Nouă a solicitat în contradictoriu cu pârâții C. N. și C. Speranța obligarea pârâților la plata sumei de 23.656,98 lei reprezentând cote întreținere și penalități de întârziere, conform extrasului de cont și calculului de penalitate pe care le anexează - restanță de întreținere și penalități sunt aferente septembrie 2008- septembrie 2011.
În motivare a arătat că pârâtul în calitate de membru al Asociației de proprietari nu și-a achitat cotele părți din cheltuielile comune de întreținere în perioada septembrie 2008- septembrie 2011, conform fișei a anexate. Pentru această sumă pârâtul datorează și penalități de întârziere în cuantumul precizat mai sus. Deși asociația a manifestat înțelegere și în nenumărate rânduri a luat legătura cu acesta în vederea acoperirii debitului, pârâta refuză în mod nejustificat achitarea obligațiilor. Asociația nu mai poate tolera această situație deoarece a fost obligată la rândul ei, prin hotărâri rămase definitive și irevocabile, la plata datoriilor inclusiv penalități către furnizori.
Menționează că listele de plată în conformitate cu prevederile legale s e afișează lunar la fiecare scară de . drept prevederile Legii nr. 114/1996 și art. 31 din Normele de aplicare a actului normativ amintit.
Dovada înțelege să o facă cu înscrisuri și orice alt mijloc de probă permis de lege sau a cărui necesitate ar rezulta din dezbateri.
S-a solicitat judecarea cauzei în baza art. 242 C.pr.civ.
S-a depus: extras de cont, împuternicire avocațială, proces verbal din data de 08.04.2010, proces verbal din data de 07.07.2008, liste de plată pentru perioada septembrie 2008- septembrie 2011.
La data de 20.06.2012 pârâții C. N. și C. Speranța au depus întâmpinare prin care au solicitat admiterea în parte a acțiunii formulate de reclamantă și invocă excepția prescripției dreptului material la acțiune cât privește cheltuielile solicitate pentru perioada septembrie 2008- aprilie 2009.
Motivând în fapt a arătat că în fapt au fost chemați în judecată de către Asociația de Proprietari nr. 83 A1- 83 A2 Craiovița Nouă întrucât în perioada septembrie 2008- septembrie 2011 nu a achitat cheltuielile de întreținere, iar, prin acțiunea formulată reclamanta solicită obligarea lor la plata sumei de 2366,98 lei, nespecificând cât din această sumă reprezintă cheltuieli de întreținere și cât reprezintă penalități de întârziere.
În raport de perioada față de care se solicită obligarea acestora la plata sumei respective și anume septembrie 2008- aprilie 2009 invocă și solicită admiterea excepției prescrierii sumelor corespunzătoare perioadei septembrie 2008- aprilie 2009, în raport de termenul general de prescripție extinctivă. În consecință, în raport de acest termen perioada față de care se solicită obligarea lor la plata sumei respective este aprilie 2009- aprilie 2012.
Este adevărat că sunt restanțieri la plata cheltuielilor de întreținere, dar suma totală care i se pretinde nu este cea reală și nu este calculată în mod corect: Mai mult decât atâta nu rezultă cât reprezintă din acea sumă - cheltuielile de întreținere și cât reprezintă penalități de întârziere.
Astfel din actele depuse la dosar rezultă cu certitudine că această sumă de_, 98 lei este suma reală.
Consideră că în primul rând aceste cheltuieli de întreținere pe fiecare lună, nu sunt calculate în mod corect, în ce privește consumul de apă, gaze.
În ce privește penalitățile, acestea nu sunt trecute în listele de plată.
În dovedire a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și expertiză contabilă.
În drept prevederile art. 115- 118 C.pr.civ, legea nr. 230/2007 și Norma metodologică de aplicare a Legii nr. 230/2007.
Prin încheierea de ședință din data de 20.06.2012 instanța a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada septembrie 2008- ianuarie 2009 și a dispus emiterea unei adrese către reclamantă pentru a preciza dacă penalitățile sunt percepute în sistem propriu de către Asociația de P., caz în care să se depună procesele verbale ale Adunării Generale a Asociației de P. prin care a fost stabilit procentul penalităților de întârziere și modul de calcul detaliat al penalităților de întârziere pentru fiecare lună în parte sau sunt penalități calculate de către furnizori, caz în care să se depună facturi fiscale emise de furnizorii de utilități, relațiile fiind depuse pe rolul instanței de judecată.
Prin încheierea de ședință din data de 19.09.2012 instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C. Speranța, a dispus scoaterea din cauză a numitei C. Speranța și a încuviințat administrarea probei cu expertiză tehnică specialitatea contabilitate cu obiectivele stabilite la același termen de judecată.
Raportul de expertiză specialitatea contabilitate a fost efectuat de către expert C. M. și depus la data de 11.12.2012 asupra căruia părțile nu au formulat obiecțiuni.
Analizând materialul probator administrat în cauză instanța reține următoarele:
Din coroborarea extrasului de pe listele lunare de plată a cotelor de contribuție depus de către reclamantă la dosar cu atitudinea procesuală a pârâtului, instanța reține pe baza unei prezumții simple că acesta este proprietarul . in condominiul in discutie.
Pe cale de consecință, conform art.3 lit.i și art.10 din anexa 2 a Legii nr.114/1996, acestuia le incumbă obligația să achite cheltuielile efectuate pentru plata unor servicii legate de proprietățile individuale și care nu pot fi înregistrate pe fiecare dintre acestea sau pentru serviciile legate de exploatarea, reparația sau întreținerea proprietății comune, proporțional cu suprafața locativă pe care o dețin.
Or, din probele mai sus mentionate și ținând cont și de regula potrivit căreia în materia obligatiilor de rezultat debitorului îi incumbă sarcina dovedirii îndeplinirii obligatiei – iar pârâtul în spetă nu a făcut nici o proba in acest sens, astfel cum prevede art. 129 alin.1 teza finală C.p.c.-, instanța mai reține că pârâtul nu si-a indeplinit in mod corespunzator obligatia în discuție, desi a beneficiat de serviciile furnizorilor de utilitati pentru apartamentul mai sus; ca atare, s-au acumulat restante la plata cotelor de intretinere datorate pentru perioada ianuarie 2009- septembrie 2011, care se ridică conform raportului de expertiză întocmit în cauză de expert C. M. la suma de_,89 lei .
Conform art. 46 din Legea nr. 230/2007 toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari. Conform art. 49 alin. 2 din Legea nr. 230/2007, termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice.
Totodată, conform art. 49 alin. 1 din Legea nr. 230/2007, asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat.
Prin urmare, in ceea ce priveste cererea avand ca obiect plata penalitatilor de intarziere, analizand disp art. 49 din Legea 230/2007 instanta retine ca pentru neplata cotelor de contributie prevazute in lista de plata afisata lunar, asociatia de proprietari, poate calcula si percepe penalitati de intarziere pentru suma neachitata dupa o perioada de 30 zile calendaristice de la teremnul stabilit de plata, fara ca suma penalizarilor sa poata depasi suma cotei lunare la care s-a aplicat.
Din raportul de expertiză întocmit în cauză reiese că pârâtul datorează către reclamantă și suma de 7048,44 lei cu titlu de penalități de întârziere.
Față de cererea formulată de pârât cu privire la eșalonarea plății debitului, instanța arată că potrivit art.262 C. poate dispune eșalonarea în situația în care debitorul nu se găsește într-una dintre situațiile prevăzute expres le lege, când nu se poate acorda termen de grație.
Totodată, din înscrisurile depuse de pârât la dosar cu privire la veniturile membrilor familiei și a sumei foarte mare datorate, instanța constată că pârâtul împreună cu soția acestuia și cei 2 copii realizează un venit de 3400 lei, motiv pentru care va admite cererea și va dispune eșalonarea plății debitului datorat în 6 rate lunare egale in cuantum de 2998,55 lei lunar începând cu data rămânerii irevocabile a hotărârii.
Totodata, fata de prevederile art 274 C., instanta il va obliga pe parat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecata constand in onorariu aparator conform chitanței depuse la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta Asociația de Proprietari nr. 83 A1 - 83 A2 Craiovița Nouă, cu sediul în C., .. 12, .. 1, . în contradictoriu cu pârâtul C. N., cu domiciliul în C., cart. Craiovița Nouă, .. 55, județul D..
Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de_, 89 lei reprezentând cheltuieli de întreținere restante aferente perioadei ianuarie 2009- septembrie 2011 și penalități de întârziere în cuantum de 7048, 44 lei în 6 tranșe egale de 2998, 55 lei lunar.
Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 500 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi 06.03.2013.
Președinte Grefier
M. Z. V. P.
Red MZ
Tehn SM / 4 ex./18.04.2013
← Pretenţii. Sentința nr. 9536/2013. Judecătoria CRAIOVA | Pretenţii. Sentința nr. 09/2013. Judecătoria CRAIOVA → |
---|