Pretenţii. Sentința nr. 9536/2013. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 9536/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 19-06-2013 în dosarul nr. 33393/215/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SENTINȚA CIVILĂ NR. 9536
Ședința publică de la 19.06.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: V. C. L.
GREFIER: S. B.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamantul R. I. în contradictoriu cu pârâtul C. I., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamantul personal și asistat de av. T. A. în substituirea av. T. G. și pârâtul personal și asistat de av. M. C..
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, în cuprinsul căruia se învederează că procedura de citare este legal îndeplinită, după care:
Av. T. A. în substituirea av. T. G. pentru reclamant, depune la dosar delegație de substituire, precum și o adresă din partea BNP Asociații T. F. și G. L. din care rezultă valoarea medie unitară pe mp. a terenului în litigiu.
La interpelarea instanței, părțile prezente arată că nu mai au mijloace de probă de propus, excepții de invocat și nici cereri de formulat, drept pentru care, instanța încheie etapa cercetării judecătorești și constată cauza în stare de judecată, acordând părților prezente, prin apărători, cuvântul pe fond.
Av. T. A. în substituirea av. T. G. pentru reclamant, pe fondul cauzei solicită instanței admiterea acțiunii, arătând că valoarea terenului este cu mult mai mare, solicitând totodată amânarea pronunțării pentru a depune la dosar concluzii scrise. Cu cheltuieli de judecată.
Av. M. C. pentru pârât, arată că se opune la solicitarea reclamantului prin apărător, de amânare a pronunțării.
Instanța respinge cererea de amânare a pronunțării formulată de reclamant prin apărător pentru a depune la dosar concluzii scrise.
Av. T. A. în substituirea av. T. G. pentru reclamant, arată că nu este în măsură să depună la dosar chitanța privind onorariul de avocat.
Av. M. C. pentru pârât, pe fondul cauzei, solicită instanței respingerea acțiunii, iar în subsidiar omologarea raportului de expertiză efectuat în cauză. Fără cheltuieli de judecată.
Nemaifiind alte probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 12.12.2012, sub nr. de dosar_, reclamantul R. I. a chemat în judecată pe pârâtul C. I., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea acestuia la plata sumei de 1500 lei/anual, ce reprezintă valoarea folosinței terenului de 184,25 m, folosință ce i-a fost creată cu titlu de superficie pârâtului, prin sentința civilă nr. 8515 pronunțată la data de 21.05.2009 de Judecătoria C., în dosarul nr._/215/2009.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a obținut TDP- ul pentru suprafața de 1250 mp pe care se află construită o casă de către numitul G. L., iar pârâtul C. I. a cumpărat această casă, știind că terenul nu aparține numitului G. L..
Reclamantul a mai arătat că atât casa, cât și terenul se află în C., .. 2 C, unde-și are și domiciliul pârâtul, iar întrucât pârâtul nu avea ieșire la stradă, instanța Judecătoria C., prin sentința arătată, pentru care s-a dat și o încheiere de îndreptare eroare materială, a creat un drept de superficie pârâtului pentru suprafața de 184,25 mp din terenul proprietatea sa, iar pentru folosinta sub orice formă a terenului proprietatea altei persoane, beneficiarul superficiei trebuie să plătească ca și în cazul servituții de trecere.
A mai arătat reclamantul că suma de 1500 lei/anual reprezintă contravaloarea folosinței terenului său.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1073-1077 Cciv.
În susținere, reclamantul a depus la dosar înscrisuri.
La data de 27.02.2013, pârâtul C. I. a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat instanței respingerea acțiunii formulată de reclamant.
La termenul din data de 27.02.2013, instanța a încuviințat pentru ambele păți proba cu înscrisurile depuse la dosar și proba testimonială cu un martor, fiind audiat doar martorul reclamantului, numitul P. A. V. (fila 29), iar din oficiu instanța a dispus efectuarea unei expertize tehnice, specialitatea evaluare bunuri imobile, cu următoarele obiective:- evaluarea terenului în suprafață de 184,25 m.p. asupra căruia pârâtul are un drept de folosință conform sentinței civile nr. 8515/21.05.2009 a Judecătoriei C. și încheierea de îndreptare eroare materială din data de 08.10.2008; - stabilirea sumei lunare pe care pârâtul ar trebui să o plătească reclamantului cu titlu de contravaloare a folosinței terenului sus menționat, ținându-se cont de tarifele practicate în mod uzual în asemenea cazuri, raportul de expertiză fiind depus la dosar pentru termenul de judecată din data de 16.05.2013.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
În fapt, prin sentința civilă rămasă irevocabilă nr. 8515 pronunțată la data de 21.05.2009 de Judecătoria C., în dosarul nr._/215/2009, instanța a constatat existența unui drept de folosință al lui C. I. asupra suprafeței de teren de 184,25 m.p. aflată în proprietatea lui R. I., astfel cum este individualizată în cuprinsul hotărârii.
În considerentele sentinței civile sus-menționate, instanța a reținut că suprafața strict necesară folosirii locuinței proprietatea pârâtului C. I. este de 184,25 m.p., drept pentru care i-a acordat dreptul de folosință asupra acestei suprafețe aflate în proprietatea reclamantului R. I..
Împrejurarea că pârâtul C. I. a primit în folosință suprafața sus-menționată prin hotărâre judecătorească irevocabilă, cu titlu de drept de superficie, nu impietează cu nimic asupra dreptului reclamantului R. I., în calitate de proprietar al terenului, de a obține o justă și echitabilă despăgubire pentru lipsa de folosință asupra terenului în cauză, întrucât constituirea dreptului de superficie se face, de regulă, cu titlu oneros și numai în mod excepțional, în cazurile speciale anume prevăzute de lege, este cu titlu gratuit.
În plus, din declarația martorului P. A. V., rezultă că pârâtul folosește suprafața de 184,25 m.p pentru acces la drumul public și a îngrădit-o cu un gard din lemn, astfel încât, cu atât mai mult, reclamantul este îndreptățit a primi o despăgubire pentru terenul de a cărei folosință este lipsit și cu privire la care nu-și poate exercita în mod deplin atributele dreptului de proprietate.
Pentru calculul sumei periodice ce se cuvine reclamantului cu titlu de despăgubire, instanța a dispus efectuarea în cauză a unei expertize tehnice judiciare specialitatea evaluare bunuri imobile, prin care să se stabilească suma lunară pe care pârâtul ar trebui să o plătească reclamantului cu titlu de contravaloare a folosinței terenului în litigiu, ținându-se seama de tarifele practicate în mod uzual în astfel de cazuri.
Prin raportul de expertiză tehnică judiciară specialitatea evaluare bunuri imobile întocmit în cauză de expertul B. C. O., s-a stabilit că suma lunară pe care pârâtul trebuie să o plătească reclamantului cu titlu de contravaloare a folosinței terenului cu suprafața de 184,25 m.p. este de 143,400 lei/an.
Reclamantul nu a făcut obiecțiuni la raportul de expertiză, însă nu a fost de acord cu suma anuală stabilită de expert, considerând-o prea mică în raport de suma pretinsă prin acțiune și a depus la dosar în contraprobă adresa nr. 262/19.06.2013 din partea BNP Asociați T. F. și G. L., din care rezultă că valoarea medie unitară a terenului în C., .. 92A este de 60 lei/m.p., iar 184,25 m.p. valorează 11.055 lei.
Instanța înlătură din cauză ca neconcludentă adresa nr. 262/19.06.2013 depusă la dosar de reclamant, întrucât aceasta se referă la valoarea medie de piață a metrului pătrat de teren în zonă (prețul de vânzare) și nicidecum la contravaloarea lipsei de folosință a terenului cu suprafața de 184,25 m.p care face obiectul acțiunii.
Prin urmare, instanța va omologa raportul de expertiză tehnică judiciară specialitatea evaluare bunuri imobile întocmit în cauză de expertul B. C. O. și având în vedere dispozițiile art. 1073, 1077 C.civ., va admite în parte acțiunea reclamantului și îl va obliga pe pârât la plata sumei periodice de 143,40 lei pe an reprezentând contravaloarea folosinței terenului proprietatea reclamantului în suprafață de 184,25 m.p., conform dreptului de superficie recunoscut pârâtului prin sentința civilă nr. 8515/21.05.2009 a Judecătoriei C., rectificată prin încheierea de îndreptare eroare materială din data de 08.10.2009, pe toată durata existenței dreptului de superficie.
Totodată, constatând că în cauză sunt îndeplinite condițiile art. 274 C., instanța îl va obliga pe pârât la plata către reclamant a sumei de 834 lei cu titlu de cheltuieli de judecată suportate în cauză, constând în taxă judiciară de timbru și onorariu expert, conform chitanțelor depuse la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul R. I., cu domiciliul în C., .. 2 A, jud. D., în contradictoriu cu pârâtul C. I., cu domiciliul în C., .. D..
Obligă pe pârât la plata către reclamant a sumei periodice de 143,40 lei pe an reprezentând contravaloarea folosinței terenului proprietatea reclamantului în suprafață de 184,25 m.p., conform dreptului de superficie recunoscut pârâtului prin sentința civilă nr. 8515/21.05.2009 a Judecătoriei C., rectificată prin încheierea de îndreptare eroare materială din data de 08.10.2009, pe toată durata existenței dreptului de superficie.
Obligă pe pârât la plata către reclamant a sumei de 834 lei cu titlu de cheltuieli de judecată suportate în cauză.
Ia act că pârâtul nu a solicitat obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 19.06.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER
V. C. L. B. S.
Red. V.C.L..03.09.2013
Tehnored. S.B./ 4 ex.
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 7874/2013.... | Pretenţii. Sentința nr. 3571/2013. Judecătoria CRAIOVA → |
---|