Pretenţii. Sentința nr. 5847/2013. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 5847/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 10-04-2013 în dosarul nr. 32783/215/2011

Dosar nr._ - pretenții –

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 5847/2013

Ședința publică de la 10 Aprilie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE D. S.

Grefier L. T.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant ASOCIAȚIA DE proprietari NR.16 BRAZDA LUI N. și pe pârât M. M., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța, în temeiul art. 150 C.pr.civ. declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la 02.12.2011 reclamanta Asociația de Proprietari nr. 16 Brazda lui N. a chemat în judecată pe pârâta M. M., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 3152,49 lei din care 2588,03 lei reprezentând cheltuielile de întreținere restante și 564,46 lei reprezentând penalități de întârziere.

În motivarea în fapt a acțiunii, reclamanta a arătat că pârâta nu și-a îndeplinit obligația de plată a cotelor de întreținere restante din perioada octombrie 2010 – septembrie 2011.

În drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 1073 și următoarele C.civil.

În scop probator s-au depus la dosar: certificat de înregistrare fiscală, liste de plată pentru perioada octombrie 2010 – septembrie 2011, facturi fiscale, extras de cont și mod de calcul penalități.

Pârâta nu a formulat întâmpinare în cauză și nu a făcut dovada plății debitului.

Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, respectiv extrasul de cont privind cheltuielile de întreținere, rezulta ca pârâta, in calitate de proprietar al apartamentului nr. 2 din C., . P., . achitat la termenul stabilit de reclamanta cheltuielile de întreținere aferente perioadei octombrie 2010 – septembrie 2011 în cuantum de 2588,03 lei.

Conform art. 46-50 din Legea 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, fiecare proprietar din cadrul imobilului are obligația de a achita cotele de contribuții la cheltuielile Asociației de P. in termenul maxim de 20 zile de la data afișării listei de plata.

Potrivit dispozițiilor art. 49 din același act normativ, asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restante afișate pe listă de plata, penalizări care nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioada de 30 de zile de la termenul stabilit pentru plată, fără însă ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat.

Întrucât pârâta nu a achitat cheltuielile de întreținere in termenul prevăzut de dispozițiile legale mai sus menționate, aceasta datorează și penalități de întârziere în cuantumul stabilit în cadrul Adunării Generale, respectiv suma de 564,46 lei.

F. de aceste dispoziții legale, instanța, constatând neexecutarea de către pârâtă a obligației de plata a cheltuielilor de întreținere și a penalităților de întârziere aferente perioadei octombrie 2010 – septembrie 2011 în cuantum de 3152,49 lei, urmează sa admită acțiunea si sa oblige pârâta la plata către reclamanta a sumei de 3152,49 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de reclamanta Asociația de Proprietari nr. 16 Brazda lui N., cu sediul în C., ., .. B, parter, județul D., în contradictoriu cu pârâta M. M., domiciliată în C., ., ., județul D..

Obligă pârâta la plata sumei de 3152,49 lei reprezentând cheltuieli de întreținere restante și penalități de întârziere, aferente perioadei octombrie 2010 - septembrie 2011.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 10 aprilie 2013.

Președinte, Grefier,

D. S. L. T.

RED. D. S.

TEHNORED. L.T. 4 Ex. / 23 aprilie 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 5847/2013. Judecătoria CRAIOVA