Pretenţii. Sentința nr. 9120/2013. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 9120/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 11-06-2013 în dosarul nr. 18016/215/2012
DOSAR NR._ Pretenții
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA – JUDEȚUL D.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 9120
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE: 11.06.2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: S. M. B. - judecător
GREFIER: A. S.
Pe rol soluționarea acțiunii formulată de reclamanta Asociația de Locatari nr. 7 - 1 Mai, în contradictoriu cu pârâții C. NICUȘOR și C. V., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefier, care învederează instanței că prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsa părților, conform art. 242, alin. 2 C.p.civ.
În temeiul art. 1591, alin. 4 C.p.civ., instanța constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina în conformitate cu dispozițiile art. 1 pct. 1 C.p.civ. și art. 5 C.p.civ.
Apreciind proba cu înscrisurile depuse la dosar de către reclamantă ca fiind legală, pertinentă, concludentă și utilă pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul art. 167, alin. 1 C.p.civ., instanța o încuviințează.
Constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, instanța a declarat, potrivit art. 150 C.p.c., închise dezbaterile și a reținut cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Prin acțiunea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 12.07.2012 sub nr._, reclamanta Asociația de Locatari nr. 7 - 1 Mai a chemat în judecată pe pârâții C. Nicușor și C. V., solicitând instanței ca prin hotărârea pronunțată să oblige pârâții la plata sumei totale de 8.227,41 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere și penalități pentru perioada iunie 2010 – aprilie 2012.
În motivarea în fapt a acțiunii reclamanta a arătat că pârâții sunt membrii ai Asociației de Locatari nr. 7 – 1 Mai și proprietari ai apartamentului situat în C., ., . în perioada iunie 2010 – aprilie 2012 au beneficiat de utilitățile aferente apartamentului în care locuiesc.
În drept, au fost invocate prevederile Legii 230/2007.
Cererea este scutită de plata taxei de timbru.
La data de 17.09.2012 reclamanta a depus la dosar precizare în sensul că înțelege să își micșoreze câtimea obiectului cererii la suma de 5.764,28 lei, ca urmare a achitării de către pârâți, după promovarea acțiunii, a sumei de 2.529,23 lei, așa cum rezultă din chitanța nr. 3468/27.07.2012.
În susținerea precizării au fost depuse la dosar chitanța nr. 33/17.07.2012 reprezentând onorariu avocat și copii de pe listele de plată afișate pentru perioada aferentă debitului, procese-verbale întocmite cu ocazia adunării generale din data de 29.06.2011, 30.06.2011 și 08.04.2012.
La data de 30.10.2012 instanta a dispus suspendarea cauzei in baza dispozitiilor art.155 ind.1 C.p.c. avand in vedere ca reclamanta nu a indicat adresa corecta a paratilor, cauza fiind repusa pe rol la data de 07.05.2013.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține că pârâții, deși membrii ai asociației reclamante, nu au mai achitat cotele de întreținere din decembrie 2010, cuantumul acestora ridicându-se la suma de 5.764,28 lei pentru perioada decembrie 2010 – aprilie 2012.
În drept, potrivit art. 46 din Legea 230/2007, toți proprietarii au obligația să plătească cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari iar art. 50 din aceeași lege stabilește că asociația are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit. Din actele depuse la dosar, reiese cuantumul sumei datorate cu titlu de cheltuieli de întreținere, respectiv suma de 5.764,28 lei.
Având în vedere dispozițiile legale mai sus menționate, raportate la starea de fapt reținută, instanța apreciază acțiunea precizata întemeiată, urmând să o admită, cu consecința obligării pârâților la plata către reclamantă a sumei de 5764,28 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere restante, aferente perioadei decembrie 2010 - aprilie 2012.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea precizată formulată de reclamanta Asociația de Locatari nr. 7 - 1 Mai, cu sediul în C., .. C 2, .. D., în contradictoriu cu pârâții C. NICUȘOR și C. V., ambii cu domiciliul în C., ., .. 2, jud. D..
Obligă pârâtii la plata către reclamantă a sumei de 5764,28 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere restante, aferente perioadei decembrie 2010 - aprilie 2012.
Obligă pârâtii la plata către reclamantă a sumei de 500 lei cheltuieli de judecată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 11.06.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. S.M.B./Tehnored. A.S.
5 ex. / 08.07.2013
← Evacuare. Sentința nr. 13/2013. Judecătoria CRAIOVA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 3191/2013.... → |
---|