Evacuare. Sentința nr. 13/2013. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 13/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 13-12-2013 în dosarul nr. 15202/215/2013
Dosar nr._ - evacuare-
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINTA CIVILĂ Nr._
Ședința publică de la 13.12. 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. C.
GREFIER G. D.
Pe rol, soluționarea cauzei civile privind pe reclamantul V. R. G., în contradictoriu cu pârâtul R. G., având ca obiect evacuare .
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reclamanta personal și asistată de avocat S. M., martorul C. C., lipsind pârâtul R. G..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care;
Instanța a procedat la luarea unei declarații martorului prezent, C. C., sub prestare de jurământ, declarația sa fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei.
Avocat S. M. pentru reclamant, depune la dosar 2 planșe foto.
Nemaifiind cereri de formulat si întrucât apărătorul partea a declarat că este de acord ca dezbaterea fondului cauzei să aibă loc la acest termen de judecată, în temeiul art.392 Cod proc.civ., instanța deschide dezbaterile asupra fondului cauzei.
Avocat S. M. pentru reclamantă, solicită admiterea cererii de evacuare așa cum a fost formulată și evacuarea pârâtului din imobilul situat în C., ..83, . 85, . întrucât acesta ocupă locuință fără nici un titlu, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată și depune la dosar chitanțele nr.8/25.10.2013 și 14/13.12.2013 reprezentând onorariu de avocat.
Considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei,conform art.394 Cod pr.civ., instanța închide dezbaterile asupra fondului cauzei .
I N S T A N T A
Prin acțiunea înregistrată la această instanță la data 30.04.2013,reclamantul V. R. G. a chemat în judecată și personal la interogatoriu pe pârâtul R. G., solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună evacuarea pârâtului din imobilul situat în C., ..83, . 85, . .
În motivarea acțiunii, reclamantul arată că este proprietarul imobilului situat în C., ..83, . 85, ., conform actului de adjudecare nr. 1664/14.11.2012, iar pârâtul ocupă acest imobil înainte ca reclamantul să adjudece acest imobil, întrucât vechiul proprietar a obținut evacuarea pârâtului conform sentinței civile nr.8837/17.05.2010 pronunțată de către Judecatoria C. în dosarul nr._/215/2009, sentință care nu a fost pusă în executare.
De asemenea arată că la notificat pe pârât să părăsească imobilul conform notificării din data de 15.04.2013 însă acesta nu a dat curs notificării, deși a primit –o personal și a semnat pentru primire.
În drept au fost invocate dispozițiile prevăzute de art.563 din Noul Cod.pr.civil.
În dovedirea acțiunii, în procedura de regularizare sunt depuse la dosar: împuternicirea avocațială nr._/25.10.2013, act de adjudecare nr.1664/14.11.2012, chitanța din data de 26.10.2012, notzificarea nr.49/N/2013 din data de 15.04.2013, decizia de impunere nr._/28.11.2012, copia CI . nr._, copia sentinței civile nr.8837/17.05.2010 pronunțată de către Judecatoria C. în dosarul nr._/215/2009, chitanța nr._-114-0111 din data de 24.04.2013.
Astfel, instanța apreciază că în procedura prevăzută de art.1.039 și următoarele din Noul Cod de pr.civilă, cererea de evacuare se judecă de urgență, cu dezbateri sumare, iar întâmpinarea nu este obligatorie
Întrucât, pârâtul legal citat a depus la dosar întâmpinare, în conformitate cu dispozițiile menționate mai sus, instanța a dispus fixarea prin rezoluție a primului termen de judecată, potrivit art.201 alin.4 din Noul Cod procedură civilă, dispunând citarea părților .
În susținerea acțiunii, reclamantul V. R. G., prin apărător solicită proba cu înscrisuri, cu interogatoriulo și proba testimonială cu martorul reclamantul V. R. G. .
Instanța a procedat la luarea unei declarații martorului C. C., care arată că pârâtul R. G. a ocupat imobilul, cameră de cămin, până în urmă cu 2 ani de zile, când imobilul a fost scos la licitație publică, iar în urma actului de adjudecare reclamantul a devenit proprietar .
Mai arată că, pârâtul nu mai figurează cu domiciliul la garsonieră, garsonieră care face parte dintr-un imobil situat în C., Cartier Valea Roșie, ., fiind la etajul 4.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Potrivit art.1039 alin.1 cod procedură civilă, dacă locatarul sau ocupantul care a fost notificat în condițiile prezentului titlu a părăsit imobilul, locatorul sau proprietarul poate intra în posesia acestuia, de drept fără nicio procedură judiciară de evacuare .
Potrivit aliniatului 2 al aceluiași articol, se prezumă că imobilul este părăsit în caz de încetzare a activității economice ori de încetare a folosirii imobilului de către locatar sau occupant, ori de către persoanele aflate sub controlul lor, precum și în cazul returnării cheilor imobilului, ridicării echipamentelor, mărfurilor sau altor bunuri mobile din imobil.
Prin actul de adjudecare nr.1664 din data de 14.11.2012, RECO REORGANIZARE IPURL-C., destinată lichidator al debitorului . faptul că reclamantul V. R. G. a adjudecat imobilul, Cameră de cămin, situat în C., ..83, . 85, județul D., compus din cameră în suprafață de 23,23 mp, la prețul de 7500 lei, plătibil în 30 de zile. Astfel, instanța apreciază că, așa cum rezultă din întregul probatoriu administrat în cauză, reclamantul V. R. G. a făcut dovada, cu înscrisurile depuse că pârâtul R. GHEORGH, în calitate de locatar sau ocupant a părăsit imobilul, respectiv Camera 3 din imobilul, situat în C., ..83, ., județul D..
În sensul celor reținute mai sus, instanța urmează a admite acțiunea formulată de către reclamantul V. R. G., în contradictoriu cu pârâtul R. G., ca întemeiată, dispunându-se evacuarea pârâtului din imobilul situat în C., ..83, ..85, județul D., fiind incidente dispozițiile prevăzute de art. 1039 alin.1 și urm. Cod procedură civilă .
În baza art..451 alin.1 Cod pr.civilă, instanța obligă pârâtul R. G. să-i plătească reclamantului V. R. G. suma de 13 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată de către reclamantul V. R. G., având CNP-ul_, domiciliat în C., ..83, ., ., în contradictoriu cu pârâtul R. G.,cu domiciliul în C., ..83, ..4, . .
Dispune evacuarea pârâtului din imobilul situat în C., ..83, . 85, județul D..
Obligă pârâtul să-i plătească reclamantului, suma de 13 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu apel, în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată, în ședință publică, azi 13.12.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. C. G. D.
Redactat/CC/Tehnored/DG
4/Ex/19.12.2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 08/2013.... | Pretenţii. Sentința nr. 9120/2013. Judecătoria CRAIOVA → |
---|