Contestaţie la executare. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 04-11-2014 în dosarul nr. 26404/215/2013

Dosar nr._ - contestație la executare

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr._/2014

Ședința publică de la 04 Noiembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE C.-G. B.

Grefier L. T.

Pe rol soluționarea acțiunii civile formulata de contestatoarea D. C. L., cu domiciliul în C., .. 56, județul D. in contradictoriu cu intimatul M. C. prin primar, cu sediul în C., . nr. 7, județul D., având ca obiect contestație la executare.

Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 28.10.2014, consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța a amânat pronunțarea pentru data de 04.11.2014.

INSTANTA

Prin cererea formulata la data de 26.07.2013 de contestatoarea D. C. L. in contradictoriu cu Primaria Municipiului C.– Directia de Impozite si Taxe a formulat contestatie la executare impotriva titlului executoriu nr._ din 10.06.2013 emis de catre Primaria Municipiului C. si a somatiei emise in baza aceluiasi titlu si a solicitat ca in baza art. 719 alin. 1 Cod procedura civila sa se admita contestatia la executare constatand nevalabilitatea titlului executoriu si a actelor de executare intocmite in vederea recuperarii debitului pretins, inclusiv a somatiei urmand a fi avute in vedere dispozitiile art. 642 Cod procedura civila.

De asemenea a solicitat obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecata, totodata dispunand restituirea taxei de timbru conform art. 45 alin.1 lit. f din OG 80/2013.

In fapt, prin titlul executoriu nr._ emis de catre Primaria Mun C. la data de 20.06.2013 comunicat la data de 9.07.2013 s-a instituit in sarcina sa obligatia de plata a sumei de 94,06 lei din care debit principal 79,74 lei si 14,32 lei penalitati calculate la acesta, cu titlu de impozit pe mijloace de transport persoane fizice. Potrivit aceluiasi titlu executoriu perioada afectata de obligatia de plata este cea aferenta anilor 2012, respectiv 2013, fiind instituita in considerarea calitatii sale de proprietar al unui autoturism.

Contrar celor retinute prin titlu executoriu obligatiile fiscale imputate nu subzista in persoana sa in conditiile in care incepand cu 2010 in calitatea sa de titular la cabinetului de avocat nu mai detine in proprietate niciun autoturism, singurul anterior detinut, incepand cu 13.01.2011, respectiv un WW Polo cu nr de identificare WVWZZZ9NZ8D009217, an de fabricatie 2008, avand un nr de inmatriculare 86-CED, fiind instrainat numitului D. C. D. operatiune inregistrata la programul fiscal la Primaria Municipiului C., la data de 17.10.2011.

Noul proprietar a achitat obligatiile fiscale ce ii revin in calitate de proprietar al autoturism incepand cu anul 2011, conform chitantei nr._-10-0031 din 10.01.2012 inscris ce retine inclusiv faptul achitarii unor restante aferente anului 2011, reprezentand taxa parcare si impozit auto.

Constatand inexistenta obligatia de plata pretinsa prin titlul executoriu indicat contestatoarea a solicitat admiterea contestatiei la executare, anularea formelor de executare si obligarea la plata cheltuielilor de judecata si restituirea taxei de timbru.

In drept, a invocat disp art. 711 si urm Cod proc civila, art. 642 Cod proc civila, art. 411, art. 141, art. 172-173 din OG 92/2003.

In dovedire a solicitat proba cu inscrisuri.

In dovedire s-au depus urmatoarele inscrisuri: titlul executoriu nr_ din 20.06.2013, somatia nr._ din 20.06.2013, fisa de inmatriculare auto, chitanta nr._ din 10.01.2012.

La data de 25.11.2013 Primaria Municipiului C. a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea actiunii.

In principal s-a invocat lipsa calitatii procesual pasive a Primariei Municipiului C. si a Directiei de Impozite si Taxe din cadrul Primariei mun C..

In motivarea acestei exceptii s-au invocat dispozitiile art. 20 alin. 1 si art. 21 din L 215/2001 aratand ca doar unitatile administrativ teritoriale pot sta ca parte in astfel de litigii nu si primariile, acestea din urma fiind inzestrate doar cu exercitarea unor atributii legale, in numele si pe seama colectivitatii locale.

Pe fond intimata a precizat ca D. C. L. figureaza inregistrata in evidentele fiscale cu un mijloc de transport marca WW Polo.

Potrivit art. 264 alin. 1 din L 571/2003 din Codul fiscal “in cazul unui mijloc de transport dobândit de o persoană în cursul unui an, taxa asupra mijlocului de transport se datorează de persoană de la data de întâi a lunii următoare celei în care mijlocul de transport a fost dobândit.

(2)În cazul unui mijloc de transport care este înstrăinat de o persoană în cursul unui an sau este radiat din evidența fiscală a compartimentului de specialitate al autorității de administrație publică locală, taxa asupra mijlocului de transport încetează să se mai datoreze de acea persoană începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care mijlocul de transport a fost înstrăinat sau radiat din evidența fiscală.

Arata ca era necesara depunerea de catre contestatoare la Directia Impozite si Taxe a unui certificat radiere sau copia actului de vanzare cumparare pentru a fi scazuta din evidentele fiscale. Mentioneaza ca pana la aceasta data contestatoarea nu a notificat in niciun mod Primaria Municipiului C. despre instrainarea intervenita, caz in care titlu executoriu si somatia au fost emise in mod legal.

In drept intampinarea este intemeiata pe disp art. 205 Cod proc civila.

Prin incheierea din data de 6.02.2014 instanta a dispus suspendarea judecatii cauzei conform art. 411 alin. 1 pct. 2 C..

La data de 5.08.2014 contestatoarea a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei.

La termenul din data de 25.09.2014 instanta a admis cererea de repunere pe rol si a dispus repunerea cauzei pe rol.

La aceeasi data instanta a luat act de modificarea actiunii in sensul ca reclamanta intelege sa se judece cu M. C. prin primar – Directia de Impozite si Taxe.

Instanta a dispus emiterea unei adrese catre intimata pentru a se comunica copii certificate de pe inscrisurile din dosarul de executare in care au fost emise actele de executare contestate in cauza.

La data de 27.10.2014 intimata a inaintat un raspuns aratand ca reclamanta nu a venit sa declare modificarea survenita si pe cale de consecinta la data de 20.06.2013 au fost emise somatia nr._ si titlul executoriu nr._.

Ulterior dupa primirea adresei instantei au obtinut date de la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Inmatriculari din care reiese acel autoturism se afla inmatriculat pe numele D. C. D..

Au anexat copia somatiei si a titlului executoriu.

Totodata, au comunicat faptul ca situatia fiscala a contestatoarei a fost reglata prin scaderea din evidenta fiscala a respectivului mijloc de transport si faptul ca aceasta nu mai figureaza cu debite restante.

In cauza a fost administrate proba cu inscrisuri.

Analizand actele si lucrarile dosarului instanta retine urmatoarele:

In fapt, incepand cu data de 6.08.2007 contestatoarea D. C. L. a fost proprietarul unui autoturism marca WW Polo, acesta fiind inregistrat in evidentele fiscale ale Primariei Municipiului C.- Directia de Impozite si Taxe.

La data de 20.06.2013 intimata a emis titlul executoriu nr._ si somatia nr._ din data de 20.06.2013 pentru un debit de 94,06 lei compus din debit si penalitati de intarziere reprezentand impozit pe mijloacele de transport.

Desi instanta a solicitat inscrisurile care au stat la baza acestor acte de executare emise impotriva contestatoarei, acestia nu au inaintat titul de creanta prin care au fost stabilite aceste obligatii de plata, respectiv decizia de impunere cu privire la debit si accesorii.

Impotriva acestor acte de executare contestatoarea D. C. L. a formulat contestatie la executare sustinand in principal ca nu datoreaza aceasta suma de bani.

Potrivit art.172 alin. 1 Cod procedura fiscala “persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii.

Conform alin. 3 “contestația poate fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.”

Conform art.141 alin. 1 Cod procedura fiscala “executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.

Potrivit alin 1 indice 1 Cod proc fiscala “in titlul executoriu emis, potrivit legii, de organul de executare prevăzut la alin. (1) se înscriu toate creanțele fiscale neachitate la scadență, reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat, precum și accesoriile aferente acestora, stabilite în condițiile legii. Cu excepția cazului în care prin lege se prevede că un înscris constituie titlu executoriu, niciun titlu executoriu nu se poate emite în absența unui titlu de creanță în baza căruia se stabilesc, în condițiile legii, creanțe fiscale principale sau accesorii.”

In speta de fata se constata ca nu exista un titlu de creanta care sa fi stat la baza emiterii titlului executoriu si somatiei emise in cauza, astfel ca in lipsa unui asemenea titlu de creanta, care sa fi fost comunicat in conditiile legii, pentru a da posibilitatea contestatoarei sa exercite contestatia administrativa impotriva acestuia conform art. 205-209 Cod proc fiscala, aceasta este pusa in imposibilitatea contestarii debitului si a accesoriilor generate de acesta.

Instanta nu poate analiza argumentele de fond invocate de reclamanta acestea putand fi avute in vedere doar pe calea unei contestatii administrative, formulata in conditiile legii.

Avand in vedere ca in speta este vorba de sume de bani ce reprezinta impozite pretinse de intimata pentru mijloace de transport, care ar trebui stabilite printr-un titlu de creanta impotriva caruia sa se poate exercita calea speciala de atac, instanta apreciaza ca executarea silita este nelegala in lipsa unui titlu de creanta emis in conditiile legii.

Avand in vedere aceste considerente si constatand lipsa unui titlu de creanta, instanta va admite contestatia la executare si va anula actele de executare contestate respectiv titlul executoriu nr._ din 20.06.2013 si somatia nr._ din data de 20.06.2013.

In ceea ce priveste cheltuielile de judecata, instanta constata ca nu s-a facut dovada achitarii vreunei cheltuieli cu exceptia taxei de timbru, pentru care reclamanta are posibilitatea de a formula cerere de restituire conform art. 45 alin. 1 lit. f din OUG 80/2013., dupa ramanerea definitiva a hotararii pronuntate in contestatia la executare.

Pentru aceste considerente, instanta va respinge cererea de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecata.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite contestatia la executare formulata de contestatoarea D. C. L., CNP_, cu domiciliul în C., .. 56, județul D. in contradictoriu cu intimatul M. C. prin primar, cu sediul în C., . nr. 7, județul D..

Dispune anularea titlului executoriu nr._ din 20.06.2013 si a somatiei nr._ din data de 20.06.2013.

Respinge cererea contestatoarei de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecata.

Cu apel in termen de 10 zile de la comunicare, care se va depune la Judecatoria C..

Pronuntață în ședință publică, azi, 4.11.2014.

Președinte,

C.-G. B.

Grefier,

L. T.

Red. C.G.B.

Tehnored. C.G.B. 4 Ex. / 03 Decembrie 2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria CRAIOVA