Contestaţie la executare. Sentința nr. 3132/2014. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 3132/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 05-03-2014 în dosarul nr. 18246/215/2012
Dosar nr. _
perimare
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3132
Ședința publică de la 05.03.2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: R. M. T.
GREFIER: L. V.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe contestator S.N.I.F. SA - S.. OLTENIA și pe intimat P. Mun. C., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constata lipsa partilor.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța invoca din oficiu exceptia perimarii si retine cauza in pronuntare asupra exceptiei invocate.
J U D E C A T A
Asupra cauzei civile de față, deliberând, constată următoarele:
Prin cererea depusa si înregistrata pe rolul acestei instanțe la data de 13.07.2012 sub nr._, contestatoarea S.N.I.F. SA - S.. OLTENIA în contradictoriu cu intimata P. Mun. C., a formulat contestație la executare, împotriva procesului-verbal de sechestru asupra bunurilor imobile nr._/02.07.2012 în dos. de executare nr. 9380/01.07.2010 și nr._/20.04.2010.
Din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 21.11.2012 când cauza a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 155 ind.1 Cod pr.cv.
Potrivit art. 248 C.Pr.Civ., orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părților timp de un an, iar conform art. 252 C.Pr.Civ., perimarea se poate constata și din oficiu.
Constatând că de la data încheierii de suspendare, prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților neîndeplinindu-se nici un act de procedură în vederea judecării pricinii, instanța, în baza art. 248 și urm C.p.civ, urmează a constata perimată acțiunea de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
H O T A R A S T E
Admite excepția perimării cauzei.
Constată perimata cererea de chemare în judecată formulată de contestatoarea S.N.I.F. SA - S.. OLTENIA în contradictoriu cu intimata P. Mun. C., având ca obiect contestație la executare.
Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică azi 05.03.2014.
P., GREFIER,
R.-M. T. L. V.
Red.RMT.
Tehn.L.V./ 10.03.2014
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 14/2014.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 9291/2014.... → |
---|