Contestaţie la executare. Sentința nr. 1968/2014. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 1968/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 14-02-2014 în dosarul nr. 28905/215/2012*
DOSAR NR._/ 215/2012* - contestatie la executare -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA JUDETUL D.
SENTINȚA CIVILĂ NR.1968
Sedința publică din: 14. 02. 2014
Instanta constituita din:
PREȘEDINTE: C. –C. M.- judecător
GREFIER: L. N.
Pe rol, judecarea cauzei civile având ca obiect contestație la executare privind pe contestatoarea C. de A. C. în contradictoriu cu intimatii D. O.,P. A. și P. S. .
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părtile .
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință,constatindu-se ca s-a cerut judecarea cauzei si in lipsa, după care ;
Instanta admite probele cu inscrisurile depuse la dosar de catre părti ,fiind utile,pertinente si concludente cauzei .
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat instanta constată cauza în stare de judecată și o retine spre solutionare pe fond.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
La data de 02.11.2012 sub nr._/ 215/2012 a fost înregistrată la această instantă cererea de chemare in judecata formulată de contestatoarea C. de A. C. în contradictoriu cu intimatii D. O., P. Alexnadru și P. S., prin care a formulat contestatie la executare impotriva actelor si formelor de executare intocmite in dosarul nr.116/E/2010 al B. B. T. solicitind ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună anularea somației emisă la data de 25.10.2012 și a procesului –verbal încheiat la data de 01.09.2010 privind onorariul si cheltuielile de executare.
In motivarea cererii a aratat că la data de 29.10.2012 i-a fost comunicată somația emisă în dosarul de executare nr.116/E/2010 de către B. B. T. prin care i s-a cerut să vireze suma de totală de 57.689,80 lei reprezentând drepturi bănești cuvenite creditorilor conform titlului executoriu –sentința nr.1875/28.03.2008 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._/63/2007,onorariu și cheltuieli de executare conform procesului – verbal din data de 01.09.2010 emis de B. B. T. .
Aceste sume reprezintă drepturi de natură salarială obținute printr-o hotărîre judecătorească a cărei executare intră sub incidenta dispozitiilor OUG nr.71/2009 cu modificările și completările ulterioare .
Prin acest act normativ s-a dispus ca plata sumelor prevăzute prin hotărîri judecătorești având ca obiect acordarea unuor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului bugetar, executorii până la 31.12.2009, se va realiza eșalonat în trei etape: în anul 2010 se plătește 34 % din valoarea titlului executoriu, iar în anii 2011 și 2012 ,câte 33 % si în cursul acestui termen orice cerere de executare silită se suspenda de drept.
Prin OUG nr.45/2010 de modificare a OUG nr.71/2009 au fost prorogate termenele de plată ale celor trei tranșe ,pentru anii 2012,2013,2014, stipulîndu-se expres că orice procedură de executare silită se suspendă de drept.
Ulterior Legea nr.230/2011 pentru aprobarea OUG nr.71/2009 a modificat art.1 alin 1 al acestei ordonante ,astfel: plata sumelor prevăzute prin hotărîri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel ; în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu; în anul 2013 se plătește 10 % din valoarea titlului executoriu ; în anul 2014 se plătește 25 % din valoarea titlului executoriu ; în anul 2015 se plătește 25 % din valoarea titlului executoriu ; în anul 2016 se plătește 35 % din valoarea titlului executoriu .
A invocat cauza CEDO ,, D. și alții împotriva României din 04.09.2012 unde s- a apreciat că eșalonarea plăților de către Guvern, în calitatea sa de debitor,printr-o . acte normative, în contextul dezechilibrului bugetar cu care s-a confruntat România începând cu anul 2008, nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil ori dreptului de proprietate al reclamantilor .
Prin urmare în conditiile în care executarea hotărîrii judecătorești în cauză ( sentința nr.1875/28.03.2008 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._/63/2007 ) intră sub incidența prevederilor OUG nr.71/2009, o parte prima tranșă ce era scadentă în anul 2010, potrivit OUG nr.71/2009, in forma publicata initial,si a fost plătită în conformitate cu HG nr.422/2010 .
Deci plata transelor se efectueaza in cadrul procedurii de executare a acestor hotariri in conformitate cu prevederile legale incidente ,fiind executate benevol ,potrivit esalonarii prevazuta de OUG 71/2009 modificata.
Aceeasi modalitate de plată s-a utilizat pentru tot personalul din sectorul bugetar care a obținut titluri executorii ce intră sub incidenta OUG nr.71/2009 .
Plata efectuata in cursul anului 2010 in conformitate cu HG 422/2010 constituie o garantie a faptului ca sunt respectate prevederile OUG 71/2009.Aceasta afirmatie este sustinuta si de HG 257/2012 prin care au fost alocate sumele ce vor fi utilizate pentru plata titlurilor executorii fiind aprobata suplimentarea bugetelor Ministerului Justitiei,ICCJ,Ministerului Public si CSM pe anul 2012.
Acțiunea a fost întemeiată pe dispozitiile art.399 și următ. C.pr.civ.
In scop probator a depus înscrisuri în copie .- dovada de comunicare,somație din dosarul de executare nr.116/E/2010 din 25.10.2012, proces – verbal încheiat la 07.09.2010.
S-a dispus de către instanță efectuarea unei adrese către B. B. T. pentru a ne înainta în copie dosarul de executare nr.116/E/2010, înaintat la data de 27.11.2012 .
S-a depus întâmpinare de către intimati prin care au solicitat respingerea contestatiei la executare ca nefondată .
In fapt din suma stabilită prin titlul executoriu nu li s- a achitat nimic, nici în calitate de personal bugetar ,ceea ce nu ar fi fost posibil, și nici în vreo altă calitate .
Precizează că împotriva somației emisă în dosarul de executare nr.116/E/2010 al B. B. T. s-a mai formulat o contestatie la executare de către Ministerul Justitiei, care a fost respinsă conform sentintei civile nr.3372/2011 a Judecătoriei Sect.5 București ,stată în dosarul nr._/302/2010, definitivă și irevocabilă ,același minister formulând o nouă contestatie la executare în cursul anului 2012, de această data la Judecătoria sect.4 București .
In opinia lor se poate vorbi chiar de tardivitate deoarece chiar daca potrivit Cpciv contestatia se poate introduce oricind avind in vedere ca contestatoarea nu a contestat somatia initiala emisa la 06.09.2010 ,in prezenta contestatie invoca acte normative aparute ulterior acestei somatii.
Cât privește cheltuielile de executare invocate ,acestea nu au fost create din culpa exclusivă a debitorilor, care ar fi putut să le evite printr-o executare de bunăvoie,chiar procentuală,așa cum au procedat cu personalul bugetar, nu să se opună prin orice mijloc executării unei hotărîri definitive și irevocabile.
Motivul invocat de contestatoare pentru anularea actelor de execuatre respectiv ca prin OUG nr.71/2009 s-a dispus că plata sumelor prevăzute prin hotărîri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului bugetar,executorii până la 31.12.2009, se va realize eșalonat, în trei etape ; în anul 2010 se plătește 34 % din valoarea titlului executoriu, iar în anii 2011 și 2012 câte 33 %, în cursul acestui termen orice cerere de executare silită suspendându- se de drept, susține de fapt respingerea contestatiei deoarece OUG 71/2009 este obligatorie pentru debitori în relațiile cu creditorii ce au calitatea de ,, personal bugetar ,, și nu le este aplicabilă lor în calitate de moștenitori ai autorului acestora .
S-a dispus la termenul din 18.01.2013 citarea contestatoarei cu mentiunea de a preciza cadrul procesual pasiv.
S-a depus raspuns la intimpinare de catre contestatoare prin care a reiterat obiectul si motive de fapt din actiune .
A mai aratat ca drepturile bănești reprezintă sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50 % din indemnizatia de bază, brută lunară, solicitate și obținute în instanță de către moștenitorii legali ai defunctului P. I., în considerarea calității acestuia de fost judecător la C. de A. C. până în luna iulie 2006 ,fiind deci un drept de natura salariala obtinut printr-o hotarire judecatoreasca a carei executare intra sub incidenta OUG 71/2009.
Aceasta afirmație se întemeiază pe faptul că judecătorii fac parte din categoria personalului bugetar,iar drepturile bănești obținute de către intimați prin prisma calității lor succesori legali,le-au fost acordate de către instanță tocmai în considerarea calității autorului lor, de fost magistrat .
Așa fiind, în aplicarea dispozitiilor OUG nr.71/2009, C. de A. C. a achitat intimaților, în tranșe, următoarele sume: 3495 lei, conform statului de plată din 28.09.2010,525 lei, conform statului de plată din 25.04.2012 ; 474 lei, conform statului de plată din 10.07.2012 ; 525 lei, conform statului de plată din 16.10.2012 ; 414 lei, conform statului de plată din 19.12.2012.
Așadar ,plata tranșelor se efectuează, în conformitate cu prevederile legale incidente, fiind executate benevol,potrivit eșalonării prevăzute de OUG 71/2009 ,cu modificările și completările ulterioare .
La ultimul termen instanța din oficiu a invocat excepția inadmisibilității capătului de cerere din contestatia la executare privind anularea somației emisă la 25.10.2012 în dosarul nr.116/E/2010 al B. B. T. și excepția autorității de lucru judecat în ceea ce privește celălalt capăt de cerere din contestatia la executare privind anularea procesului-verbal privind cheltuielile de executare emis la 01.09.2010 în acelasi dosar față de sentinta civila nr.3372/2011 a Judecatoriei Sectorului 5 Bucuresti și a reținut cauza spre solutionare pe baza excepțiilor invocate .
Prin sentinta civilă nr.2877 pronuntata la 22.02.2013 de Judecătoria C. în dosarul nr._ s-a admis excepția inadmisibilității inadmisibilitătii capătului de cerere din contestatia la executare privind anularea somatiei emisă la 25.10.2012 în dosarul nr.116/E/2010 al B. B. T. si s-a respins acest capăt de cerere, s-a admis exceptia autoritătii de lucru judecat în ceea ce priveste celălalt capăt de cerere din contestatia la executare ,privind anularea procesului-verbal privind cheltuielile de executare emis la 01.09.2010 în acelasi dosar si s-a respins acest capăt de cerere.
In considerente s-a retinut ca exista in conditiile art.166 c.p.civ.si 1201 c.civ.identitate de parti,obiect si cauza intre sentinta anterioara si capătul de cerere din prezenta contestatie la executare ,privind anularea procesului-verbal referitor la cheltuielile de executare emis la 01.09.2010 ,iar în ceea ce priveste exceptia inadmisibilitatii invocata din oficiu cu privire la celalalt capăt de cerere referitor la anularea somatiei emisă la 25.10.2012 în dosarul nr.116/E/2010 al B. B. T.,instanta o va admite fiind intemeiata deoarece,desi in titlul executoriu au fost mentionati doi debitori :C. de A. Criova si Ministerul Justitiei,ambii fiind parti si in dosarul de executare ,fiindu-le comunicata in mod separat somatia contestata,in cadrul contestatiei la executare nu a figurat ca parte decit C. de A. C. ,nu si Ministerul . Astfel desi la termenul din 18.01.2013 s-a dispus citarea contestatoarei cu mentiunea de a preciza cadrul procesual pasiv aceasta nu s-a conformat ,cadrul procesual raminind acelasi desi este un caz de coparticipare procesuala obligatorie ,iar instanta din oficiu nu poate introduce parti in proces ,fiind operant principiul disponibilitatii.
Prin Decizia nr.1394 din 21.08.2013 pronuntată de Tribunalul D. în dosarul nr._ ,s-a admis recursul contestatoarei C. de A. C., s-a casat în parte sentința recurata și s-a trimis cauza în vederea rejudecarii capătului de cerere având ca obiect anularea procesului – verbal privind cheltuielile de executare emis la 01.09.2010 în dosarul nr.116/E/2010 al B. B. T..
In considerente s-a retinut ca potrivit art. 1201 C. civ., „este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecatã are același obiect, este întemeiatã pe aceeași cauzã și este între aceleași pãrți, fãcute de ele și în contra lor, în aceeași calitate”.
Prin art. 166 C. proc. civ., s-a stabilit cã „excepția puterii lucrului judecat se poate ridica, de pãrți sau de judecãtor, chiar înaintea instanței de recurs”.
Din economia textelor menționate, rezultã caracterul autoritãții de lucru judecat de principiu, ce guverneazã activitatea de înfãptuire a justiției, în virtutea cãruia un litigiu soluționat printr-o hotãrâre judecãtoreascã irevocabilã nu mai poate forma obiectul unui nou proces, având același obiect, aceeași cauzã și aceleași pãrți, în aceeași calitate.
Din perspectiva Codului civil, autoritatea de lucru judecat este reglementatã ca o prezumție legalã irefragabilã.
În același timp, din perspectiva Codului de procedurã civilã, autoritatea de lucru judecat apare ca un mijloc de probațiune.
Indiferent din perspectiva cãrui cod este privitã, autoritatea de lucru judecat se caracterizeazã, între altele, prin exclusivitate, constând în aceea cã un nou litigiu între aceleași pãrți, cu același obiect și având aceeași cauzã, nu mai este posibil.
D. fiind caracterul menționat, corecta aplicare a acestei prezumții impune examinarea excepției, prin prisma întrunirii elementelor autoritãții de lucru judecat, determinate de art. 1201 C. civ., cu referire la tripla identitate stabilitã de acest text, așa încât sã i se dea eficiențã, exclusiv, în situațiile determinate de dreptul substanțial.
Art. 1201 C. civ. impune condiția identitãții, sub acest aspect, condiționând autoritatea de lucru judecat de împrejurarea cã procesul a avut loc între „aceleași pãrți, fãcute de ele și în contra lor, în aceeași calitate”.
Așadar, una dintre cele trei condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ, prevãzute de textul menționat și care se constatã a fi neîndeplinitã în cauzã, privește calitatea procesualã, relevatã evident de poziția fațã de drepturile și obligațiile care izvorãsc din același raport juridic dedus judecãții.
Asa cum rezulta din sent.civ. 3372/2011 pronuntata de Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti, C. de A. C. nu a fost parte in acea cauza, astfel ca, fata de aceasta, hotararea pronuntata nu are autoritate de lucru judecat.
De asemenea, cu privire la obiect, cea de a doua condiție prevãzutã de art. 1201 C. civ., identitatea este datã de dreptul pretins, care sã stea la baza ambelor pretenții deduse judecãții, ceea ce, în cauzã, nu se constatã.
Astfel, Tribunalul constata ca in primul litigiu are ca obiect o contestatie la executare ce a vizat anularea somatiei emise la data de 06.09.2010 de B. B. T., prezentul litigiu avand ca obiect o contestatie la executare prin care s-a solicitat anularea somatiei emise la data de 25.02.2012 de B. B. T. in dosarul de executare 116/E/2010 si a procesului-verbal din data de 01.09.2010, privind onorariul si cheltuielile de executare.
Asadar, in cadrul primului litigiu, finalizat prin pronuntarea sent.civ. 3372/2011, invocata in cauza, nu a fost analizata legalitatea si temeinicia procesului-verbal din data de 01.09.2010, privind onorariul si cheltuielile de executare.
Asadar, se constata ca nu este intrunita conditia triplei identitati nici sub aspectul obiectului cauzei.
Ca atare, dând eficiențã excepției procesuale a autoritãții de lucru judecat, în condițiile neîndeplinirii condițiilor art. 1201 C. civ., prin hotãrârea primei instanțe, s-a fãcut o greșitã aplicare a legii, cu referire la art. 166 C. proc. civ., raportat la art. 1201 C. civ.
La data de 12.09.2013 dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei C. sub nr._ .
S-a dispus citarea contestatoarei cu mentiunea să prezinte în original dovada de comunicare nr._/29.10.2012 aflata la fila 5 în primul dosar de fond și să depună copie completata a acesteia inclusiv de pe verso ,aceasta conformindu-se dispozitiilor instantei.
S-a dispus de către instanta efectuarea unei adrese catre B. B. T. pentru a comunica in copie certificata actele care au stat la baza procesului – verbal emis la data de 01.09.2010 privind cheltuielile de executare emis în dosarul de executare nr.116/E/2010, relațiile fiind comunicate la data de 31.10.2013 .
S-a dispus efectuarea unei adrese către B. B. T. pentru a comunica în întregime dosarul de executare nr.116/E/2010 cu completarea că intimații se vor prezenta pentru a achita cheltuielile necesare ,acesta fiind depus la 12.02.2014.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța constată următoarele ;
Prin sentinta nr.1875/28.03.2008 a Tribunalului D.-Sectia Conflicte de munca si Asigurari Sociale,definitiva si ramasa irevocabila prin respingerea recursului,s-a admis actiunea formulata de reclamantii D. O.(fosta P.), P. A. și P. S. in contradictoriu cu piritii Ministerul Justitiei ,C. de A. C. si Consiliul N. pentru Combaterea Discriminarii si au fost obligati piritii Ministerul Justitiei si C. de A. C. la plata catre reclamanti a drepturilor banesti constind in sporul de 50 % din indemnizatia de baza bruta,lunara,reprezentind sporul de risc si suprasolicitare neuropsihica aferent perioadei 28.09.2004-iulie 2006,suma ce va fi actualizata cu indicele de inflatie la data efectiva a platii.
La data de 20.04.2010 s-a formulat de catre creditoarea Dragancea O. cerere de executare silita a sentintei,formindu-se pe rolul B. B. T. dosarul de executare 116/E/2010.
Prin incheierea nr.2545/07.05.2010 pronuntata de Judecatoria C. in dosarul_/215/2010 s-a dispus incuviintarea executarii silite,iar la data de 01.09.2010 s-au emis in cadrul dosarului de executare somatie si proces-verbal privind cheltuielile de executare pentru suma de 42.090 lei reprezentind debit stabilit potrivit unui raport de expertiza contabila efectuat in dosar si respectiv 10.368,80 lei reprezentind cheltuieli de executare .
La data de 13.09.2010 s-a formulat de catre contestatorul Ministerul Justitiei contestatie la executare impotriva executarii silite in contradictoriu cu intimatii D. O.(fosta P.), P. A. și P. S.,respinsa ca neintemeiata prin sentinta civila nr.3372/19.04.2011 a Judecatoriei Sectorului 5 Bucuresti pronuntata in dosarul_/302/2010,ramasa irevocabila prin respingerea recursului.
Obiectul prezentei cauze in rejudecare este capătul de cerere privind procesul-verbal din 01.09.2010,deoarece s-a solutionat în mod irevocabil celălalt capăt de cerere privind anularea somatiei.
Prin procesul-verbal din 01.09.2010 emis in dosarul de executare s-au stabilit cheltuieli de executare in suma totala de 10.368,80 lei din care:14 lei taxa de timbru,c/val TP -200 lei,consultatie intocmire forme executare -200 lei,format si inregistrare dosar -11 lei,arhivare dosar -30 lei,c/val intocmire expertiza contabila 4600 lei ,onorariu executare -4200 lei ,TVA aferent 1113,84 lei .
In ceea ce priveste onorariul expertului acesta a fost corect stabilit la suma de 4600 lei ,fiind mentionat in decontul expertului din dosarul de executare,iar prin procesul-verbal din 18.08.2010 emis de executor in acelasi dosar s-a stabilit ca va fi recuperat de la piriti.
Potrivit aceluiasi Ordin taxa pentru consultatia pentru intocmirea actelor executionale este de maxim 200 lei,iar notificarea si comunicarea actelor de procedura este intre 20 si 400 lei,astfel ca sumele de aceasta natura stabilite prin procesul-verbal se încadrează în aceste limite.
In ceea ce priveste onorariul executorului stabilit prin procesul-verbal ,din OMJ nr.2550/C/2006 rezulta ca onorariul maximal pentru creantele in suma de pina la 50.000 lei este de 10% din valoarea creantei.
In speta,potrivit completarii la raportul de expertiza contabila intocmit in dosarul de executare silita, debitul calculat potrivit titlului executoriu este de 47.321 lei ,sumă trecuta si in somatia din 25.10.2012,astfel ca fata de acest debit onorariul stabilit de 4200 lei nu depaseste limita legala.
Insa,TVA-ul de 24% aplicat acestui onorariu este de 1008 lei si nu de 1113,84 lei cum s-a stabilit de executor.
Conform art.371/7 alin.3 c.p.civ,sumele ce urmează să fie plătite se stabilesc de executor ,prin proces-verbal, pe baza dovezilor prezentate de partea interesată în conditiile legii.
F. de considerentele expuse instanta consideră întemeiată în parte contestatia la executare precizată urmând a o admite ca atare si a dispune anularea partiala a procesului-verbal privind cheltuielile de executare intocmit la 01.09.2010 in dosarul nr.116/E/2010 al B. B. T. in sensul ca se va reduce suma reprezentind TVA-ul aplicata onorariului de executor de la 1113,84 lei la 1008 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite in parte contestatia la executare precizata formulată de contestatoarea C. de A. C. cu sediul în C. . nr.5A,Jud.D. în contradictoriu cu intimații Drăganea O., P. A. și P. S. toți cu domiciliul în C., ., Jud.D. .
Dispune anularea partiala a procesului-verbal privind cheltuielile de executare intocmit la 01.09.2010 in dosarul nr.116/E/2010 al B. B. T. in sensul ca se va reduce suma reprezentind TVA-ul aplicata onorariului de executor de la 1113,84 lei la 1008 lei.
Cu recurs in 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica de la 14.02.2014.
.
Președinte, Grefier,
Red.CC.M./Tehn.LN 6. ex./31.03.2014
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1414/2014.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 3327/2014.... → |
---|