Contestaţie la executare. Sentința nr. 4259/2014. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 4259/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 24-03-2014 în dosarul nr. 26565/215/2013
DOSAR NR_ – contestatie la executare -
JUDECĂTORIA CRAIOVA JUDEȚUL D.
Sentința civilă nr. 4259
Ședința publică de la 24.03.2014
Președinte – T. G. C. – Judecător
Grefier – L. T. N.
Pe rol, judecarea acțiunii civile formulată de contestatoarea S. N. de Transport Feroviar de Calatori CFR Calatori SA în contradictoriu cu intimatul Cînpeanu I. S..
La apelul nominal făcut în ședință publică a raspuns c.j. P. pentru contestatoare, lipsind intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța din oficiu invocă excepția de necompetență teritorială exclusivă a Judecătoriei C. în soluționarea cauzei și acorda cuvântul pe aceasta exceptie.
Aparatorul contestatoarei solicita respingerea exceptiei, aratând ca Judecatoria C. este competenta, contestatia la executare fiind formulata de Sucursala C..
I N S T A N T A
Prin acțiunea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 29.07.2013 sub nr._, contestatoarea S. N. de Transport Feroviar de Calatori CFR Calatori SA în contradictoriu cu intimatul Cînpeanu I. S., a formulat contestatie la executare impotriva executarii silite inceputa de B. Madescu Lionela in dosarul de executare nr. 66/E/2013 intocmit in baza titlului executoriu reprezentat de sentinta civila nr. 363/21.02.2012 a Tribunalului Mehedinti, pronuntata in dosarul nr._, solicitând anularea incheierii din 04.07.2013 efectuata in dosarul de executare nr. 66/E/2013 prin care s-a stabilit onorariului executorului judecatoresc, cheltuielile de executare, onorariul avocatului, onorariul expertului contabil, intoarcerea executarii silite cu restabilirea situatiei anterioare executarii, cu cheltuieli de judecata.
In motivare, petenta arata ca contesta cheltuielile executorului judecatoresc in cuantum de 920,20 lei mentionate in incheierea din 04.07.2013, intrucât acestea nu respecta limitele legale stabilite prin OMJ nr. 2550/2006 privind aprobarea onorariilor minimale si maximale pentru serviciile prestate de executorii judecatoresti, suma de executat fiind 952 lei.
Mentioneaza petenta ca initial suma neta ce trebuia executata a fost de 1509 lei, ulterior fiind refacut raportul de expertiza contabila si stabilita suma de executat la 952 lei, suma care corespunde cu calculul petentei.
Având in vedere faptul ca suma a fost modificata, executorul judecatoresc ar fi trebuit sa-si modifice onorariul, care nu poate fi mai mare de 10% din suma de executat, petenta considerând ca onorariul nu se justifica fata de dificultatea muncii depuse.
In ceea ce priveste suma de 200 lei reprezentând constituire acte executionale conform procesului verbal, petenta o considera nejustificat de mare comparative cu suma care urmeaza a fi executata.
De asemenea, petenta arata ca contesta onorariul avocatului in cuantum de 200 lei mentionat prin procesul verbal de cheltuieli de executare, motivat de faptul ca acesta este disproportionat raportat la debitul pe care petenta il are de achitat si la activitatea prestata de aparator in faza executarii silite, in speta nefiind necesara decât formularea unei cereri de executare silita pentru reclamant.
Petenta arata ca contesta de asemenea si onorariul stabilit pentru expertul contabil in suma de 200 lei deoarece si acesta este justificat de mare motivate de faptul ca suma de executat este identica cu suma calculata de catre reprezentantii STFC C..
În drept au fost invocate dispozitiile art. 711 si urm si art. 718 pct. 1 si 7 din Ncpc.
Analizând cu prioritate, potrivit dispozițiilor art. 248 alin. 1 Cod proc.civ., excepția necompetentei teritoriale a instanței învestite cu judecarea contestației la executare se rețin următoarele:
În speța de față contestatoarea S. Națională de Transport Feroviar de Călători "CFR CĂLĂTORI SA" a formulat contestație la executare împotriva executării silite începută de B. M. Lionela în dosarul de executare nr.66/E/2013 întocmit în baza titlului executoriu-sentința civilă nr.363/21.02.2012 a Tribunalului M. solicitând anularea încheierii din 04.07.2013 privind stabilirea cheltuielilor de executare și întoarcerea executării silite.
Potrivit art.650 C.p.civ instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel, iar art.713 C.p.civ prevede că, contestația se introduce la instanța de executare, iar în cazul urmăririi silite prin poprire, dacă domiciliul sau sediul debitorului se află în circumscripția altei curți de apel decât cea în care se află instanța de executare contestația se poate introduce și la judecătoria în a cărei circumscripție își are domiciliul sau sediul debitorul.
Având în vedere că sediul B. M. Lionela este în Drobeta Turnu Severin, iar sediul debitoarei S. Națională de Transport Feroviar de Călători "CFR CĂLĂTORI SA" se află în C. deci pe raza aceleiași curți de apel cu sediul Biroului executorului judecătoresc, acesta fiind criteriul pentru a determina instanța de executare rezultă că instanța de executare este Judecătoria Drobeta Turnu Severin.
Raportat la prevederile legale menționate anterior instanța va admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei C. și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Drobeta Turnu Severin.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite exceptia de necompetenta teritoriala a Judecatoriei C..
Declina competenta de solutionare a cauzei privind pe contestatoarea S. N. de Transport Feroviar de Calatori CFR Calatori SA, cu sediul in C., ., jud. D. în contradictoriu cu intimatul Cînpeanu I. S., cu domiciliul procedural ales la C.. Avocat Navligu I., Dr. Tr. S., .. 14, ., jud. Mehedinti, in favoarea Judecatoriei Drobeta Turnu Severin.
F. cale de atac.
Pronunțată în ședință publică azi 24.03.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
T. G. C. L. T. N.
Red. T.G.C.
Tehnored. L.T.N.
2 ex/24.04.2014
← Pretenţii. Sentința nr. 79/2014. Judecătoria CRAIOVA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 6170/2014.... → |
---|