Contestaţie la executare. Sentința nr. 4139/2014. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 4139/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 21-03-2014 în dosarul nr. 11003/215/2013

Dosar nr._ /2012 -contestație la executare-

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

Județul D.

Secția Civilă

Sentința civilă nr.4139

Ședința publică din data de 21.03.2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: C. C.

GREFIER: G. D.

Pe rol, soluționarea cauzei civile privind pe contestatoarea C. M., în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANA A FINANȚELOR PUBLICE D., având ca obiect contestație la executare .

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns contestatoarea personal și asistată de avocat D. A., lipsind intimata .

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;

Avocat D. A. pentru contestatoare depune la dosar dovada de comunicare a plângerii, adresa nr._/14.03.2013, emisă de către ANAF.

Instanța pune în discuție excepția tardivității formulării contestației invocată de către intimată, prin întâmpinarea depusă în procedura de Regularizare .

Nemaifiind cereri de formulat si întrucât contestatorul a declarat că este de acord ca dezbaterea fondului cauzei să aibă loc la acest termen de judecată, în temeiul art.392 Cod proc.civ, instanța deschide dezbaterile asupra fondului cauzei .

Avocat D. A. pentru contestatoare, solicită respingerea excepției tardivității contestației la executare, iar pe fondul cauzei solicită admiterea contestației la executare și anularea formelor de executare, fără cheltuieli de judecată.

Considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei,conform art.394 Cod pr.civ., instanța închide dezbaterile asupra fondului cauzei .

I N S T A N TA

Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:

Prin contestația înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 25.03.2013, contestatoarea C. M. a formulat contestație la executare împotriva titlului executoriu nr._/27.02.2013, în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANA A FINANȚELOR PUBLICE D., solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună admiterea contestației la executarea și anularea titlului executoriu .

În motivarea contestației, contestatoarea arată că nu datorează suma de 4388 lei, iar decizia nr.985/12.12.2009 a fost emisă cu încălcarea art.33 alin.1 din Legea 19/2000, asigurații care fac dovada că în anul fiscal precedent nu ai realizat venituri nu datorează contribuție de asigurări sociale, iar din anul 2010 până în decembrie 2010 nu a mai plătit suma de 100 lei, deoarece venitul său nu i-a mai permis acest lucru, iar în cartea de muncă pe care a ridicat-o CNPP D. în data de 21.11.2011 este specificat că perioada 01.05._11 nu constituie stagiu de cotizare .

În susținerea acțiunii, în procedura de regularizare, contestatoarea depune la dosar: împuternicirea avocațială nr._/05.11.2013, chitanța nr._ din 11.04.2013, decizia de impunere anuală nr._ din data de 27.06.2011, reprezentând taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar, declarația de asigurare nr.985 din data de 12.12.2009, decizia nr.209/10.07.2013 emisă de ANAF D., somația nr.16/_ /_, emisă de ANAF, certificatul de radiere din 07.05.2013 emis de ORC D., rezoluția nr._/26.04.2012 emisă de ORC D. .

În procedura de regularizare, intimata ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANA A FINANȚELOR PUBLICE D. a depus la dosar: întâmpinare în două exemplare, la care se atașează situația analitică debite plăți, solduri din data de 22.01.2014, somația și titlul executoriu, în termenul legal de 25 de zile de la comunicarea cererii,cu respectarea dispozițiilor art.201 alin.1 din Noul Cod de procedură civilă, un exemplar fiind comunicat contestatorului, pentru a depune răspuns la întâmpinare, potrivit art.201 alin.2 din Noul Cod de procedură civilă .

În procedura de regularizare, intimata ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANA A FINANȚELOR PUBLICE D. a formulat întâmpinare prin care a invocat tardivitatea formulării contestației față de nerespectarea termenului legal de 15 zile ce începe să curgă de la data la care debitorul a

luat cunoștință de executarea silită, iar pe fondul cauzei solicită respingerea contestației la executare ca neântemeiată .

În aceiași procedură de regularizare, instanța a dispus comunicarea întâmpinării contestatoarei C. M. pentru a depune răspuns la întâmpinare, în conformitate cu art.201 alin. 2 din Noul Cod de procedură civilă.

Întrucât contestatoarea C. M. nu a depus la dosar răspuns la întâmpinare, în conformitate cu dispozițiile menționate mai sus, instanța a fixat prin rezoluție primul termen de judecată, potrivit art.201 alin.3 din Noul Cod procedură civilă, dispunând citarea părților .

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constatăși reține următoarele:

Art.711 Cod pr.civilă, împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare.De asemenea se poate face contestație la executare și în cazul în care executorul judecătoresc refuză să efectueze o executare silită sau să îndeplinească un act de executare silită în condițiile legii.

Potrivit art.714 alin.1 Cod.pr.civilă, dacă prin lege nu se prevede altfel, contestația privitoare la executarea silită propriu-zisă se poate face în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de actul de executare pe care îl contestă .

Întrucât contestatoarei C. M. a formulat contestatie la data de 25.03.2013, cu mult după expirarea termenului de 15 zile prevăzut de art. 714 pct.1 Cod.pr.civilă, instanța admite excepția tardivității invocate de intimată în întâmpinare, iar pe fond respinge contestația la executare formulată de către contestatoarea C. M., împotriva titlului executoriu_/27.02.2013,în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANA A FINANȚELOR PUBLICE D., ca tardivă .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite exceptia tardivității invocate de intimată în întâmpinare.

Respinge contestația la executare, formulată de către contestatoarea C. M., având CNP-ul_, domiciliată în C., ..70, județul D., împotriva titlului executoriu_ din data de 27.02.2013, în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANA A FINANȚELOR PUBLICE D., cu sediul în C., ..2, județul D., ca tardivă .

Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria C. .

Pronunțată în ședință publică, azi 21.03.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. C. G. D.

Redactat CC/Tehnored/GD

4/Ex/31.03.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 4139/2014. Judecătoria CRAIOVA