Contestaţie la executare. Sentința nr. 7489/2014. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 7489/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 23-05-2014 în dosarul nr. 31365/215/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
Sentinta civila Nr. 7489/2014
Ședința publică de la 23 Mai 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE CLAUDIA-CARMEN MĂRIUŢĂ
Grefier L. N.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe contestator S. C. MUNICIPAL FILANTROPIA C. și pe intimat D. E. M. V., terț poprit T. C., având ca obiect contestație la executare
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părtile.
Procedura de citare a părților este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care instanta retine cauza spre soluționare
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față, deliberând, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la 23.11.2012, sub nr._, contestatorul S. C. MUNICIPAL FILANTROPIA C. a chemat in judecata pe intimatul D. E. M. V., si terțul poprit T. C.,solicitind anularea formelor de executare intocmite de B. B. D. D. in dosarul 178/E/2012 respectiv somatie.
Din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 15.03.2013, când instanța,a dispus suspendarea judecatii conf.art 155/1 c.p.civ.
Potrivit art. 248 C.Pr.Civ., orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părților timp de un an, iar conform art. 252 C.Pr.Civ., perimarea se poate constata și din oficiu.
În acest sens, instanța constată că de la data la care cauza a fost suspendată a trecut mai mult de un an fără ca părtile să fi efectuat vreun act de procedură în vederea judecării procesului si prin urmare, va constata perimată actiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Constată perimată actiunea formulata de contestatorul S. C. MUNICIPAL FILANTROPIA C. cu sediul in C.,..40,jud-.D. impotriva intimatei D. E. M. V.,domiciliata in C.,..1,.,. si a terțului poprit T. C. cu sediul in C.,.-2
Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică de la 23.05.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red.CCM dact .LN 2 ex/02.07.2014
← Validare poprire. Sentința nr. 156/2014. Judecătoria CRAIOVA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2014/2014.... → |
---|