Contestaţie la executare. Sentința nr. 4245/2014. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 4245/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 24-03-2014 în dosarul nr. 16610/215/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
Sentinta civila Nr. 4245/2014
Ședința publică de la 24 Martie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE M. M.
Grefier V. G.
Pe rol solutionarea contestatiei la executare formulata de contestatorul L. M., in contradictoriu cu intimatul A. J. A FINANTELOR PUBLICE D. si chematul în garanție C A S D.,
La apelul nominal făcut în ședința publică a raspuns aparatorul contestatorului, av L. C., reprezentantul intimatei, cons.jur. R. V. si reprezentantul chematului in garantie, cons. jud D. M..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier dupa care:
Părțile învederează că nu mai au alte solicitări,condiții în care instanța acordă cuvîntul pe fond.
Aparatorul contestatorului, av L. C., solicita admitrerea contestatiei asa cum a fost precizata, anularea titlului executoriu nr._ si a somatiei_ /_ intocmita in dosarul de executare numărul_/16/_ /_,întrucît acestea nu au la baza nici un titlu de creanta, deciziile nu exista ,cu cheltuieli de judecata.Depune concluzii scrise.
Reprezentantul intimatului, cons.jur. R. V. invoca inadmisibilitatea cererii și solicita respingerea contestatiei precizate, creanta privind contibutiile datorate de persoane fizice au fost comunicate AFPMCraiova. Solicita,ca în ipoteza admiterii contestației,să se admită cererea de chemare in garantie si obligarea chematului in garantei la plata cheltuielilor de judecata
Reprezentantul chematului in garantie solicita respingerea cererii de chemare in garantie, actele nu au număr de inregistrare de la CAS D., respingerea contestatiei ca neintemeiata.
INSTANȚA
Prin contestația la executare formulată la data de 17.05.2013 contestatorul L. M. a formulat, în contradictoriu cu intimata Administrația Finanțelor Publice a Municipiului C., contestație la executare împotriva titlului executoriu nr._ emis de către intimată și a somației nr.16/_ /_ întocmită în dosarul de executare nr._/16/_ /_, iar prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea titlului executoriu și a somației.
În fapt arată că titlul executoriu nr._ si somația nr. 16/_ /_, ambele întocmite de intimata la data de 26.04.2013, nu reprezintă altceva decât contribuții de asigurări sociale de sănătate, datorate de persoane care realizează venituri din activități independente.
Aceste contribuții de asigurări sociale au făcut obiectul unui alt dosar de executare întocmit de Casa de Asigurări de Sănătate D., in speța dosarul de executare nr. 2928 din 29.04.2011.
Mai mult decât atât, pentru aceste contribuții a fost întocmit de către Casa de Asigurări de Sănătate D. titlul executoriu nr. 5382 din 29.04.2011. Acest titlu executoriu a fost contestat de contestator si a fost anulat parțial, in sensul ca suma datorata este de 1214 lei si a fost calculat drept contribuție la asigurări de sănătate pentru perioada 15.03._10.
Contestația la executare a făcut obiectul dosarului nr._/215/2011, dosar soluționat de Judecătoria C. la 21.03.2012 si ulterior, in mod irevocabil, la data de 07.06.2012 de Tribunalul D..
Astfel, conform sentinței civile 4257/21.03.2012, suma datorata de către contestator este de 1214 lei si reprezintă contribuție la asigurări de sănătate pentru perioada 15.03._10.
Conform titlului executoriu si a somației întocmite de Administrația Financiara a municipiului C., suma datorata reprezintă tot contribuții de asigurări sociale.
Practic, pentru aceeași suma datorata au fost întocmite doua titluri executorii si doua somații. Mai mult decât atât, aceste doua acte de executare din data de 26.04.2013 sunt emise pentru a doua oara de către intimata AFP C., primele doua acte de executare fiind întocmite la data de 27.02.2013 si fac obiectul unei alte contestații la executare ce este înregistrata pe rolul Judecătoriei C. sub nr._ .
In acest dosar intimata se apară menționând faptul ca toate actele sunt emise in baza actelor trimise de C.A.S. D., ca ea nu face decât sa emite actele conform celor trimise de C.A.S. D. si menționează faptul ca acel dosar ar trebui suspendat pana clarifica situația la CAS D., intrucat au retrimis dosarul inapoi, al contestatorului si al inca aproximație 464 de persoane.
Daca in dosarul nr._ apărările intimatei sunt la modul ca au trimis dosarul inapoi pentru anumite neconcordante si chiar solicita suspendarea pana la soluționarea si verificarea dosarului de către CAS D., retrimitere ce este inregistrata prin adresa nr._ din 03.04.2013, cum mai este posibil ca, dupa aproximativ o luna, intimata sa intocmeasca alte acte de executare, in speța somațianr. 16/_ /_ si titlul executoriu nr._.
Din punctul său de vedere si date fiind neconcordantele dintre cele menționate de intimata, nu se poate trage decât o singura concluzie si anume aceea ca aceste acte sunt întocmite dupa bunul plac, evidențiază faptul ca sunt de rea credința si intocmesc . si nelegal aceste acte si chiar ar putea spune ca singurul lor scop este de a tergiversa soluționarea dosarelor si executarea silita cat mai urgenta a persoanelor fizice ce au presupusa calitate de debitor in evidente.
Consideră că nu este posibil ca intimata sa execute silit nu o data ci de doua ori intocmind alte acte de executare peste actele întocmite deja in 2011 de CAS D. si contestate de contestator.
În drept, își întemeiază pe dispozițiile art. 172 si 173 din OG nr. 92/2003 si dispozițiile art. 711, 714 Cod pr.civ.
Solicită de asemenea să ia act că înțelege să solicite cheltuieli de judecata.
Anexează copie dupa somația si titlul contestat, impreuna cu plicul prin care s-au transmis, copie dupa întâmpinarea si cererea de chemare in garanție din dosarul nr._ .
Cererea a fost timbrată cu 154 lei.
A mai depus și copii de pe întîmpinarea și cererea de chemare în garanție formulate de intimată.
În procedura de regularizare a cererii,la 13.06.2013, intimata Administrația Finanțelor Publice a Municipiului C. a depus cerere de chemare în garanție a Casei Județene de Asigurări de Sănătate D. și obligarea chematului în garanție la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu acest proces.
In fapt arată că, în conformitate cu prevederile art.V alin.4 din OUG nr. 125/2011, pentru modificarea si completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, " începând cu data de 1 iulie 2012, casele de asigurări sociale predau organelor fiscale din subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în vederea colectării, creanțele reprezentând contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice prevăzute la cap. II și III din titlul IX indice 2 al Codului fiscal, face până la data de 30 septembrie 2012, pe titluri de creanță și pe scadențe, pe baza protocolului de predare-primire și a următoarelor documente:
a) înscrisuri în care sunt individualizate creanțele datorate și neachitate până la data predării-preluării și care reprezintă titluri executorii;
b)situația soldurilor contribuabililor stabilite până de data de 30 iunie 2012 și neîncasate până la aceeași dată;
c) o copie a titlurilor în care sunt individualizate plățile anticipate stabilite pentru anul 2012;
d) orice alte informații disponibile, necesare urmăririi și verificării sumelor datorate.
Având in vedere cele menționate, consideră ca sunt întrunite cerințele art. 59, art.60 si art. 435 cod procedura civila, in scopul asigurării opozabilității hotărârii judecătorești pronunțate fata de C.J.A.S. D., deoarece A.F.P.M. C. a respectat întocmai dispozițiile legale si solicită ca CJAS D., in cazul in care se va admite contestația, sa fie obligată la plata cheltuielilor de judecata ocazionate cu acest proces.
În drept, își întemeiază prezenta pe dispozițiile art.72-74 Cod procedură
civilă.
La aceeași data de 13.06.2013, intimata Administrația Finanțelor Publice a Municipiului C. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației la executare formulată împotriva titlului executoriu nr._ și a somației nr. 16/_ /_ din data de 26.04.2013 întocmite de AFPM C..
Apreciază cererea contestatoarei neîntemeiată, având în vedere următoarele:
La data de 26.04.2013, A.F.P.M.C. a emis titlul executoriu nr._ si somația nr. 16/_ /_.
Conform somației L. M. figura in evidentele fiscale cu suma de plata de 1781 lei, reprezentând contribuții de asigurări sociale de sănătate datorate de persoane care realizează venituri din activități independente, conform documentelor transmise de către CJAS D. in format electronic.
In cauza, titlul executoriu este reprezentat de sentința civila nr. 4257/21.03.2012, pronunțata in dosarul nr._/215/2011 al Judecătoriei C..
La art. 35, alin. 1 din Ordinul 617/2007 se menționează ca: " ... titlul de creanță îl constituie, după caz, declarația prevăzută la art. 32 alin. (4), decizia de impunere emisă de organul competent al C.A.S., precum și hotărârile judecătorești privind debite datorate fondului. Decizia de impunere poate fi emisă de organul competent al C.A.S. și pe baza informaților primite pe bază de protocol de la ANAF.
La alin. 2 al art. 35 din Ordinul 617/2007 se menționează ca :" Titlul de creanță prevăzut la alin. (1) devine titlu executoriu la data la care creanța bugetară este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege".
Conform prevederilor Ordinului Comun al MFP, Ministerului Muncii, Familiei si Protecției Sociale si Ministerul Sanatatii nr. 806/934/608 din 06.06.2012 privind procedura de predare-primire a documentelor si informațiilor in vederea administrării de către A.N.A.F. a contribuțiilor sociale obligatorii datorate de persoanele fizice prevăzute la cap.II si cap.III din Titlul IX al Codului fiscal, s-a procedat la verificarea documentelor transmise in perioada 23.10._12 si 04.03._13 de C.J.A.S. D. către A.F.P.M.C..
In urma verificării documentelor s-a constatat faptul ca borderoul centralizator privind titlurile executorii si masurile de executare silita intreprinse-ANEXA 2- cuprinde un număr de 464 CNP-uri cu dosarele aferente care s-au returnat la C.A.S.D., conform motivațiilor inscrise la fiecare CNP in parte, unde la poziția 189 din anexa se regăsește si dosarul contestatorului L. M., CNP_ care a fost returnat la C.A.S.D., conform adresei nr._/03.04.2013.
Consideră ca se impune suspendarea cauzei pana la efectuarea de către CAS D. a reglajului a debitului contribuabilului, conform sentinței civile nr. 4257/21.03.2012, pronunțata in dosarul nr._/215/2011 al Judecătoriei C..
Totodată, face precizarea ca potrivit punctului 10.3 din Protocolul-Cadru de predare-primire a documentelor si informațiilor privind contribuțiile sociale obligatorii datorate de persoanele fizice prevăzute la cap.II si III din Titlul IX indice 2 al Codului Fiscal, in situația in care in dosarele transmise exista neconcordante, acestea vor fi completate si transmise către AFPM C. in vederea executării silite.
Consideră ca AFPM C. nu se face vinovata de emiterea actelor de executare contestate, atâta timp cat ele au fost emise in baza documentelor transmise de către CAS D. in format electronic.
În consecința, solicită sa se constate ca acțiunea formulata de contestatorul L. M. aste neînterneiata, iar pe fond va solicită respingerea acesteia.
Anexează alăturat Protocolul-Cadru de predare-primire a documentelor si informațiilor privind contribuțiile sociale obligatorii datorate de persoanele fizice prevăzute la cap.II si III din Titlul IX indice 2 al Codului Fiscal.
La data de 22.07.2013, contestatorul L. M. a depus răspuns la întâmpinare.
Precizează, inca o data, faptul ca in anul 2011 a fost somat sa se prezinte la CAS D. si sa-si declare veniturile, sub sancțiunea unei amenzi. De buna credința, s-a prezentat si le-a depus declarațiile de la ANAF cu veniturile incasate pe anii anteriori.
In același an, CAS D. a emis un titlu executoriu si a început si executarea silita, conform titlului pe suma de 1494 lei. A contestat respectivul titlu si desi a fost suspendata executarea, la data respectiva CAS D. totuși a făcut un act de executare, in speța o poprire.
Suspendata fiind executarea, in anul 2012 a fost soluționata contestația la executare formulata si astfel s-a stabilit in mod cert faptul ca debitul pe care il datorez către CAS D. este de 1214 lei si reprezintă contribuții de asigurări sociale pentru perioada 15.03._10.
Ceea ce poate spune la acest moment este ca acest debit de 1214 lei a fost achitat in 13.03. 2013 insa nu la CAS D. ci la Trezoreria Mun. C. pentru ca doar aceștia puteau sa incaseze debitul in urma protocoalelor făcute intre CAS D. si DGFP D..
Arata ca in luna ianuarie 2013 a dorit sa-și achite debitul către CAS Doljsens în care s-a prezentat la această instituție si i s-a transmis sa se prezinte la AFPM C.. S-a prezentat la cea din urma si a incercat sa achite doar ca suma care pe care i-a transmis-o de la ghișeu era de 3 ori mai mare decât ce era in hotărârea judecătoreasca.
Consideră că, pentru aceleași contribuții pe care le datorează i se întocmesc nu unul, ci trei titluri executorii conform actelor transmise.
Având in vedere ca pentru aceeași obligație de plata a fost întocmit un titlu executoriu de către CAS D. ce a fost contestat si anulat parțial de către instanța de judecata, practic fiind încă in vigoare acest titlu, acest din urma titlu emis de către AFP C., titlu ce face obiectul contestației din acest dosar, nu solicită decât anularea acestuia si totodată si a somației pe simplul motiv ca nu poate fi executat de doua ori pentru aceeași obligație.
Cu atat mai mult cu cat debitul nu corespunde absolut deloc cu debitul real evidențiat de hotararea judecătoreasca, dar acest aspect nu poate fi lămurit decât dupa ce intimata va depune copii dupa dosarul de executare pentru a observa ce anume a stat la baza intocmirii titlului executoriu.
De asemenea, depune copie dupa cererea prin care am transmis către CAS D. pentru operarea in baza de date in mod corect a debitului, copie dupa acțiunea din dosarul nr._ si dupa titlul executoriu si somația întocmita din respectivul dosar, copie dupa chitanța de plata a debitului reprezentând contribuțiile de sănătate conform dispozitivului hotărârii judecătorești.
Prin încheierea de ședință din data de 30.09.2013 instanța a dispus introducerea în cauză a Administrației Județene a Finanțelor Publice D..
La data de 16.10.2010,s-a depus dosarul de executare silită a contribuabilului L. M..
La cererea contestatorului, instanța a dispus emiterea unei adrese către intimată pentru a înainta deciziile de calcul și dosarul de executare nr. 2928/29.04.2011 complet și în copie certificată pentru conformitate.
La cererea contestatorului, instanța a dispus emiterea unei adrese către chematul în garanție CAS D., pentru a înainta cele două decizii, respectiv decizia nr._/01.07.2012 și nr. 1_/01.07.2012 care au stat la baza întocmirii dosarului de executare nr. 2928/29.04.2011 de către Administrația Județeană a Finanțelor Publice D..
La data de 10.01.2014, chemata în garanție CAS D. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în garanție a CAS D.
Arată că, în conformitate cu prevederile art. V alin 4 din OUG 125/2011 "începand cu data de 1 iulie 2012, casete de asigurări sociale predau organelor fiscale din subordinea Agenției naționale de Administrare Fiscala, in vederea colectării, creanțele reprezentând contribuții sociale datorate de persoanele fizice (....) stabilite si neachitate pana la data de 30 iunie 2012. Predarea-preluarea se face (...) pe titluri de creanța si pe scadente, pe baza protocolului de predare primire si a următoarelor documente: - înscrisuri in care sunt individualizate creanțele datorate si neachitate pana la data predarii-preluarii si care reprezintă titluri executorii."
De asemenea, potrivit alin. 10, " Pentru litigiile având ca obiect contestațiile la executare silita sau contestațiile împotriva actelor prin care se dispun si se duc la îndeplinire masurile asigurătorii (…..), aferente creanțelor prevăzute la alin.4, Agenția Naționala de Administrare Fiscala se subroga in toate drepturile si obligațiile procesuale caselor de asigurări sociale si dobândește calitatea procesuala a acestora, incepand cu data de 1 iulie 2012, in toate procesele si cererile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de faza de judecata.
Consideră că, atâta timp cat exista o prevedere legislativa expresa cu privire la aceste litigii in care ANAF se subroga in toate drepturile si obligațiile procesuale caselor de asigurări de sănătate, sub nici o forma nu se poate vorbi despre indeplinirea condițiilor prevăzute de art. 72-74 din Legea 134/2010 privind Cod Proc Civ si despre o eventuala chemare in garanție a CAS D..
Având in vedere cele menționate solicită respingerea ca neintemeiata a cererii de chemare in garanție sub aspectul obligării instituției lor la plata către reclamant a sumelor reprezentând cheltuieli de judecata ocazionate cu acest proces.
In drept a invocat disp. art. art. 205 si urm. Din Legea 134/2010 privind Cod Proc Civ.
In conformitate cu dispozițiile art. 411 alin (1) pct. 2 din Legea 134/2010 privind C. solicită judecarea cauzei chiar si in lipsa lor.
A depus la dosar și răspunsul la adresa instanței referitoare la comunicarea unor acte.
La data de 27.01.2014,cauza a rămas în pronunțare,însăinstanța a repus cauza pe rol,pentru a pune în discuție administrarea probei cu expertiză contabilă.
La termenul din 03.03.2014,contestatorul și-a precizat contestația,arătînd că își restrînge motivele cererii inițiale,în sensul că renunță la contestarea cuantumului creanței sau la motivele legate de natura creanței,solicitînd ca instanța să analizeze ,ca unic motiv al contestației lipsa titlului de creanță care a stat la baza emiterii titlului executoriu contestat.
Instanța a comunicat intimatei și chematei în garanție această precizare,iar la 11.03.2014,intimata a formulat un răspuns la această precizare.
Arată că solicitarea de anulare a titlurilor de creanță reprezentate de deciziile accesorii este inadmisibilă din perspectiva art.141 din OG 92/2003,aceste decizii reprezentînd acte administrative.
Menționează expres că titlurile de creanță sunt reprezentate de deciziile referitoare la obliugațiile de plată accesorii,iar aceste decizii pot fi contestate doar la instanța de contencios administrativ.
Consideră că datoria contestatorului,menționată în titlul executoriu decurge din deciziile nr._ și nr._ din 01.07.2012,astfel că ,în baza acestora,titlul executoriu a fost emis în mod legal.
Analizand actele si lucraile dosarului, instnata retine urmatoarele:
Împotriva contestatorului,intimata a declanșat executarea silită privind o creanță fiscală în cuantum de 1781 lei,emițînd și comunicînd contestatorului titlul executoriu nr._,împreună cu somația prin care îi notifica să achite suma de mai sus în termen de 15 zile.
Așa cum rezultă din cele expuse anterior,prin contestația inițială,contestatorul a invocat mai multe motive referitoare la natura și cuantumul creanței,dar și motive legate de nelegalitatea executării silite declanșate împotriva sa,intimata și chemata în garanție răspunzînd prin întîmpinările formulate acestor motive.
În condițiile în care contestatorul a renunțat la motivele invocate inițial și a solicitat să se analizeze un singur motiv referitor la nelegalitatea declanșării executării silite,intimata răspunzînd la acest motiv,instanța urmează să se pronunțe în limitele investirii,avînd în vedere că,în măsura în care motivul invocat de contestator este întemeiat,este inutilă cercetarea și a altor motive ce ar fi putut fi invocate.
Din această perspectivă,urmează a se reține că,potrivit dispozițiilor art.141 alin.1 din OG 92/2003,articol inserat în capitolul referitor la ,,Titlul executoriu și condițiile începerii executării silite",executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.
De asemenea,potrivit alineatului 1 indice 1 al aceluiași articol,teza finală,cu excepția cazului în care prin lege se prevede că un înscris constituie titlu executoriu,nici un titlu executoriu nu se poate emite în absența unui titlu de creanță în baza căruia se stabbilesc creanțele fiscale principale sau accesorii.
În acest context normativ,din actele dosarului,inclusiv din titlul executoriu contestat,rezultă cu certitudine faptul că titlurile de creanță în baza cărora s-a emis acest titlu executoriu sunt constituite de patru decizii de stabilire a creanțelor accesorii,decizii întocmite la data de 01.07.2012.
În întîmpinarea inițială,intimata a susținut,împotriva celor menționate în titlul executoriu,că acest titlu este constituit de o hotărîre judecătorească,revenind ulterior asupra acestei apărări prin răspunsul la precizarea contestației,unde a admis că titlurile de creanță,în baza cărora s-a emis titlul executoriu contestat,sunt deciziile referitoare la obligațiile de plată accesorii.
Pe de altă parte,în același răspuns,intimata invocă inadmisibilitatea contestației formulate,argumentînd că titlurile de creanță pot fi contestate la instanța de contencios administrativ,acestea fiind acte administrativ fiscale.
Deși aserțiunea este reală,în speță susținerea respectivă apare însă ca fiind neîntemeiată,întrucît,pe de o parte,contestatorul a contestat titlul executoriu emis și nu titlurile de creanță,iar pe de altă parte,motivul contestării titlului executoriu nu se referă la mențiunile din titlurile de creanță,ci la absența acestora,aspect ce vine în contradicție cu dispozițiile art.141 alin.1 indice 1 sus-citate.
Din acest punct de vedere este de subliniat faptul că,inclusiv la cererea contestatorului,instanța a impus în sarcina intimatei și a chematei în garanție obligația de a depune la dosar cele patru decizii de stabilire a creanțelor accesorii,care,în mod normal, trebuiau să se găsească în dosarul de executare înaintat în copie instanței,însă obligația amintită nu a fost îndeplinită,condiții în care se desprinde concluzia că aceste titluri de creanță nu există.
Într-o atare situație contestația formulată apare ca fiind întemeiată,urmînd a fi admisă.
Referitor la cheltuielile de judecată solicitate de contestatoare,s-a formulat de către intimată cerere de chemare în garanție a CAS D.,cerere care a fost admisă în principiu prin încheierea din 02.12.2013,însă pe fond,instanța va respinge această cerere ,avînd în vedere dispozițiile OUG 125/2011,act normativ prin care casele de asigurări sociale urmau să predea organelor fiscale,în vederea colectării,creanțele reprezentînd contribuții sociale datorate de persoanele fizice.
Același act normativ cuprinde dispoziții exprese prin care se statuează că,începînd cu 01.07.2012, Agenția Națională de Administrare Fiscală dobîndește calitatea procesuală a caselor de asigurări sociale,inclusiv în procesele și cererile aflate pe rolul instanțelor și se subrogă în toate drepturile și obligațiile acestora.
Pe de altă parte,în cauză,intimata nu a făcut dovada vreunei culpe a chematei în garanție în legătură cu obligația acesteia de manipulare și predare a documentelor către intimată,în baza art.V alin 4 din OUG 125/2011,mai ales că,în ipoteza în care în documentele transmise de CAS D. nu figurau titlurile de creanță,intimata nu trebuia să emită titlul executoriu contestat.
Avînd în vedere aceste considerente,cheltuielile de judecată solicitate de contestator,urmează să cadă în sarcina intimatei.
(11)În titlul executoriu emis, potrivit legii, de organul de executare prevăzut la alin. (1) se înscriu toate creanțele fiscale neachitate la scadență, reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat, precum și accesoriile aferente acestora, stabilite în condițiile legii.
(la data 03-mar-2008 Art. 141, alin. (1) din titlul VIII, capitolul VIII, sectiunea 1 completat de Art. I, punctul 13. din Ordonanta urgenta 19/2008 )
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite contestatia la executare formulata de contestatorul L. M., domiciliat in C., ., ..2, ., in contradictoriu cu intimatul A. J. A FINANTELOR PUBLICE D.,cu sediul in C., . 2, judetul D. si chemata în garanție C A S D., cu sediul in in C., ., nr.8, judetul D..
Anuleaza somatia nr nr 16/30/1/_9416258 si titlul executoriu nr._.
Obliga intimata sa plateasca suma de 955 lei contestatorului, cu titlu de cheltuieli de judecata.
Respinge cererea de chemare in garantie a CAS D.,formulata de intimata.
Cu apel in 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 24 Martie 2014
PresedinteGrefier
M. MihaiVirginia G.
Red.MM
Tehnored.VG
5ex/10.09.2014
Red MM
Tehnored VG
5 ex/ 2014
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1888/2014.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 5023/2014.... → |
---|