Fond funciar. Sentința nr. 3059/2014. Judecătoria CRAIOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3059/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 05-03-2014 în dosarul nr. 12005/215/2011*
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR.3059
Ședința publică din data de 5 martie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – L. N.
GREFIER – D. S.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta I. E. prin procurator I. S. în contradictoriu cu intimații M. T., M. C. P. PRIMAR, C. L. AL M. C., C. L. DE FOND FUNCIAR C., P. JUDEȚULUI D. și INSTITUȚIA P. D., I. C. F. A. și I. C., având ca obiect fond funciar și nulitate act juridic.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: procurator I. S. pt.reclamantă, avocat G. O. pentru reclamantă, pârâtul I. C. F. A. asistat de avocat B. A..
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează următoarele:
- cauza are ca obiect fond funciar;
- procedura de citare este legal îndeplinită;
- prin compartimentul registratură s-a depus de către reclamantă note de ședință.
Av. G. V. pentru reclamantă invocă excepția de nelegalitate a actului administrativ individual intitulat Decizia nr.183 din 10.04.1975 și a deciziei nr. 15/1992 emise pe numele fam. M. .
Instanța acordă cuvântul asupra excepției invocate de către reclamantă.
Av. G. V. pentru reclamantă solicită admiterea excepției ,arată că prin Decizia nr.183 din 10.04.1975 C. Popular al mun. C. încalcă atributele dreptului de proprietate a părinților reclamantei sub toate formele și permite prin act administrativ individual ca fam. M. să se folosească de terenul de 100 mp din . pentru a-și construi o vilă. Așa cum este menționat și în sentința civilă nr._/1995 a Judecătoriei C. menținută prin decizia Curții de Apel C. terenul nu a trecut niciodată în proprietatea statului, astfel aceste hotărâri au autoritate de lucru judecat privind situația juridică a terenului din ..
Av. B. A. pentru pârâții M. T., I. C. F. A. și I. C. solicită respingerea excepției ca fiind inoportună .
In temeiul art. 137 alin.1 cod procedură civilă, instanța va uni excepția de nelegalitate cu fondul cauzei .
Av. G. V. pentru reclamantă reiterează cererea privind efectuarea în cauză a unei expertize specialitatea topografie având ca obiective: identificarea terenului conform hotărârii de partaj, să identifice terenul în totalitate atribuit pârâtei M. T., dacă terenul a avut schiță sau proces verbal de punere în posesie după anul 1992, ce suprafață de teren este ocupată de casa și anexele gospodărești ale pârâților ,dacă terenul fam.M. se suprapune peste terenul reclamantei, cu ce suprafață de teren se depășește terenul atribuit prin decizia nr.15/1992, pe terenul cui este constituită servitutea de trecere și dacă aceasta respectă configurația din hotărârea judecătorească sau este ocupată de vecinul din partea de răsărit, dacă terenul cumpărat de fam.I. se suprapune cu terenul reclamantei și se folosește inclusiv servitutea, cercetare la fața locului pentru a se constata situația creată din teren și modul abuziv de ocupare a terenului de către pârâți .
Av. B. A. pentru pârâții M. T., I. C. F. A. și I. C. arată că se opune, proba cu expertiza de specialitate topo nu și găsește utilitatea în cauză având în vedere că au mai fost efectuate în cauză expertize de specialitate cât și deciziile irevocabile pronunțate de Tribunalul D. .De asemenea arată că i s-a pus în vedere reclamantei să precizeze cererea cu privire la servitutea de pe terenul în litigiu.
Av. G. V. pentru reclamantă arată că cererea privind servitutea de pe terenul din . este foarte clară și reiterează cererea privind efectuarea în cauză a unei expertize specialitatea topografie cu obiectivele arătate mai sus care să fie avizată de către OCPI D..
Av. B. A. pentru pârâții M. T., I. C. F. A. și I. C. solicită respingerea cererii ,aceasta excede obiectului cauzei, există o expertiză ce este avizată de către OCPI D..
Instanța constată că având în vedere probele administrate în cauză proba cu expertiză specialitatea topografie cu privire la servitutea menționată este inutilă în cauză, aceasta fiind deja administrată la prima judecată.
Av. G. V. pentru reclamantă invocă excepția extinctivă a prescripției dreptului de servitute de trecere constituit prin hotărârea judecătorească nr. 9884/10.1._ a Judecătoriei C. unde reclamanta nu a fost parte în proces ,o astfel de hotărâre nu este opozabilă, nu a fost pusă în executare pentru că terenul nu mai era al lui N. M. or instanța nu a încuviințat executarea silită. Având în vedere că procesul s-a purtat cu fratele reclamantei și cu autorii săi, orice act îndeplinit fără înștiințarea sa dar înainte de a se partaja bunul ,bun ce a căzut ulterior în lotul reclamantei ,duce la îndeplinirea condiției rezolutorii potrivit art. 564 NCPC.
Av. B. A. pentru pârâții M. T., I. C. F. A. și I. C. solicită respingerea excepției .
In temeiul art. 137 alin.1 cod pr.civilă instanța va uni cu fondul cauzei excepția extinctivă a prescripției dreptului de servitute de trecere invocată de către reclamantă .
Instanța pune în discuție excepțiile invocate, a lipsei calității procesuale pasive a Consiliului local al mun. C. și excepția autorității de lucru judecat.
Av. G. V. pentru reclamantă arată că actele au fost emise de C. local al mun. C. ce este o unitate administrativă ,solicită respingerea excepției.
Cu privire la excepția autorității de lucru judecat arată că terenul din . nu a trecut niciodată în proprietatea statului, așa cum este menționat și în sentința civilă nr._/1995 a Judecătoriei C. menținută prin decizia Curții de Apel C. și nu s-a procedat niciodată la punerea în posesie.
Av. B. A. pentru pârâții M. T., I. C. F. A. și I. C. solicită admiterea excepțiilor .
Instanța constată închisă cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pe fondul cauzei .
Av. G. V. pentru reclamantă solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și completată ulterior cu cheltuieli de judecată .
Cu privire la acțiunea în revendicare formulată de reclamantă solicită admiterea acesteia având în vedere actele de proprietate legale deținute de proprietarii de drept care au fost Max Haidusca și H. Neuman ce aveau carte funciară din anul 1940 ,apoi terenul a intrat în proprietatea părinților reclamantei .Așa cum rezultă din adresa emisă de MAI- Arhivele D. terenul din . trecut vreodată în proprietatea statului, astfel actele de proprietate ale reclamantei dovedesc o proprietate personală continuă și legală începând cu anul 1925 consființită și prin hotărârile judecătorești din 1995,1997 și 2008, solicită amânarea pronunțării pentru a depune concluzii scrise .
Av. B. A. pentru pârâții M. T., I. C. F. A. și I. C. solicită respingerea acțiunii în revendicare promovată de reclamantă ca fiind neîntemeiată .În speță reclamanta nu a dovedit existența unui drept al său de proprietate asupra terenului în suprafață de 100 mp ,însă pârâta a dovedit acest lucru ,decizia nr.15/1992 fiind un act valid aflat în circuitul civil și care produce efecte juridice, fără cheltuieli de judecată, depune concluzii scrise.
INSTANȚA
P. cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 20.04.2011, sub nr._, reclamanta I. E., prin procurator I. S., a chemat in judecata pe pârâții M. T., P. M. C. prin Primar, M. C. prin Primar, C. L. al M. C., C. L. de Fond Funciar C., P. Județului D. și Instituția P. D., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună nulitatea absolută a Deciziei Prefecturii Județului D. nr. 15/17.01.1992 cu privire la suprafața de 100 mp teren, situat în C., ., jud. D., atribuit soților M. G. și M. T.; a Deciziei nr. 183/10.04.1975 emisă de către C. Popular al M. C.. De asemenea, reclamanta revendică suprafața de teren de 100 mp situată în C., . A.
În motivarea în fapt a acțiunii, reclamanta a arătat prin Sentința civilă nr. 1281 din data de 29.02.2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în Dosarul nr._/4/2005, rămasă irevocabilă, i-a fost atribuită suprafața de 790 mp situată în C., . A, jud. D., pe care se află edificată casa soților M. G., decedat și M. T.. Terenul părinților acesteia a fost în suprafață totală de 3500 mp, conform Sentinței civile nr._ din data de 29.05.1995 a Judecătoriei C., rămasă irevocabilă. Astfel, s-a recunoscut că terenul ce a aparținut părinților reclamantei nu a trecut în proprietatea statului, iar acesteia i-a revenit prin hotărâre judecătorească de partaj și suprafața de 790 mp.
De asemenea, reclamanta a mai arătat că prin Decizia nr. 183/10.04.1975 a Consiliului Popular al M. C. a fost atribuită spre folosință pârâților pe durata existenței construcției suprafața de teren de 100 mp, fiind încheiat și contractul de închiriere nr. 308/14.05.1975, cu I.J.G.CL. D.. Conform R.A.A.D.P.F.L.S, pârâții au arătat că plăteau chirie, nefiind astfel proprietarii terenului. Reclamanta a mai arătat că prin adresa nr._ din data de 07.10.1998, R.A.A.D.P.F.L.S. C. i-a comunicat numitului M. G. faptul că terenul pe care și-a edificat casa nu este al statului, ci aparține familiei N., conform Sentinței civile nr._ din data de 29.05.2005, pronunțată de Judecătoria C., iar la data de 01.07.1998, acesta nu mai este chiriașul R.A.A.D.P.F.L.S., urmând a fi încheiat contract de închiriere cu noul proprietar.
Reclamanta a mai arătat că pentru același teren, soții M. au depus cererea nr. 1498, adresată Primarului M. C., prin care au solicitat atribuirea în proprietate a terenului de 210 mp, pentru care au plătit chirie, conform Deciziei nr. 183 din data de 10.04.1975. P. Decizia nr. 15 din data de 17.01.1992, emisă de P. Județului D., au fost atribuite din proprietatea reclamantei mai multe suprafețe de teren la mai multe persoane, ce cădeau sub incidența art. 35 alin. 2 și 3 din legea nr. 18/1991, conform anexelor 1 și 2. La poziția nr. 138 apare numele familiei M. G. și T., unde li se atribuie doar 100 mp, ținându-se cont în același timp și de terenul atribuit în folosința veșnică prin decizia nr. 183/10.04.1975 făcându-se mențiunea că acest teren aparține statului, deși prin Sentința civilă nr._ din data de 29.05.1995 pronunțată de Judecătoria C. s-a constatat că terenul părinților reclamantei nu a intrat în patrimoniul statului cu titlu legal.
Cererea nu a fost motivată în drept.
In dovedire, reclamanta a depus la dosarul cauzei, in copie, următoarele înscrisuri: Decizia nr. 15 din data de 17.01.1992 emisă de către P. Județului D., Decizia nr. 185 din data de 10.05.1975, emisă de către C. Popular al municipiului C., Contract de închiriere nr. 308 din data de 14.05.1975, adresa nr._ din data de 07.10.1998, Sentința civilă nr. 1281 din data de 29.02.2008 pronunțată de către Judecătoria Sector 4 București în Dosarul nr._/4/2005, Sentința civilă nr._ din data de 29.05.1995 pronunțată de către judecătoria C. în Dosarul nr. 1258/1995, proces-verbal de punere în posesie încheiat la data de 24.06.1997
Pârâta M. T. nu a formulat întâmpinare, dar, la termenul de judecată din data de 19.10.2011, a depus note scrise în care a invocat excepția autorității de lucru judecat, având în vedere că la data pronunțării sentinței civile nr._ din data de 17.01.2001 de către Judecătoria C., cei doi frați se aflau proprietari în indiviziune asupra terenului ce formează obiectul prezentei cauze.
Pârâta M. T., a anexat notelor de ședință următoarele înscrisuri: sentința civilă nr._ din data de 17.10.2001 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr. 9800/2000, adresa nr._ din data de 03.10.2011 emisă de către C. Județean D., decizia nr. 15 din data de 17.01.1992 emisă de către P. Județului D., Anexa nr. 1 la Legea nr. 18/1991, sentința civilă nr. 1281 din data de 29.02.2008 pronunțată de către Judecătoria Sector 4 București în dosarul nr._/4/2005,
La termenul de judecată din data de 07.12.2012, reclamanta I. E. a depus la dosarul cauzei precizare la acțiune cu privire la vecinii terenului revendicat. De asemenea, a arătat că titlul de proprietate al reclamantei este preferabil față de titlul deținut de către pârâta M. T.. A mai arătat că în anul 1950, părinții săi au cumpărat imobilul din ., imobil ce era compus din teren de peste 3500 mp, precum și construcții casă și anexe. Terenul din proprietatea părinților acesteia nu a fost naționalizat conform Decretului nr. 92/1950, iar în anul 1959 s-a întocmit un proces-verbal în mod ilegal ce nu făcea parte din anexa Decret 92/1950, în care s-a consemnat că s-a dispus naționalizarea averii persoanei de la care părinții reclamantei au cumpărat acest imobil. Reclamanta a mai arătat că în anul 1995, instanțele judecătorești au stabilit cu autoritate de lucru judecat că imobilul situat în C., . A nu a fost naționalizat. De asemenea, a mai arătat că prin hotărârea de partaj succesoral, reclamanta a primit în lot suprafața de 790 mp în care se află inclusă și suprafața de 100 mp, astfel aceasta are un titlu cu efect retroactiv .
De asemenea, reclamanta a mai arătat prin precizarea la acțiune că pe terenul ce nu a fost naționalizat, pârâta M. T. și soțul acesteia au obținut o autorizație de construire a unui imobil, autorizație ce dădea un drept de construire pe terenul proprietatea părinților reclamantei. Mai mult, la apariția Legii nr. 18/1991, pârâta M. T. și soțul acesteia au formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate, P. Județului D. a emis Decizia nr. 15/1992 unde pe un alt tabel sunt trecute numele solicitanților, iar în cazul pârâtei M. T. se trece doar o simplă adresă, respectiv ".-8".
În drept, precizarea la acțiune a fost întemeiată de dispozițiile art. 480 Cod civil, art. III alin. 1, lit. a, iii, din Legea nr. 169/1997, modificată prin Legea nr. 247/2005.
La termenul din data de 07.12.2011, reclamanta a arătat că înțelege să renunțe al judecată împotriva pârâtului M. M. I., instanța luând act de renunțare la judecată la termenul de judecată din data de 25.01.2012.
Pârâta M. T. a depus la termenul de judecată din data de 25.01.2012, întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Pârâta M. T. a arătat că reclamanta nu a dovedit existența dreptului său de proprietate asupra terenului în suprafața de 100 mp, dar pârâta a făcut această dovada prin Decizia nr. 15/1992, fiind un act valid, aflat în circuitul civil și care produce efecte juridice. De asemenea, a mai arătat că prin sentința civilă nr._ din data de 17.10.2001 numitului N. M., fratele reclamantei, i s-a respins acțiunea promovată împotriva pârâtei M. T., apreciindu-se că Decizia nr. 15/1992, prin care li s-a atribuit soților M. suprafața de 100 mp a fost emisă cu respectarea dispozițiilor legale, pârâta M. T. având astfel un drept real și personal asupra terenului de 100 mp, iar proba dreptului de proprietate incubând astfel reclamantei.
Pârâta M. T. a anexat întâmpinării următoarele înscrisuri: Încheiere nr._ din data de 14.10.2011 de către Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară D., extras de carte funciară, plan de amplasament a imobilului, adresa nr._ din data de 03.10.2011 emisă de către C. Județean D., Decizia nr. 15 din data de 17.01.1992 de către P. Județului D., Anexa nr. 1 la Legea nr. 18/1991, Sentința civilă nr. 1281 din data de 29.02.2008 pronunțată de către Judecătoria Sector 4 București în Dosarul nr._/4/2005, Sentința civilă nr._ din data de 17.10.2001 pronunțată de către Judecătoria C. în Dosarul nr. 9800/2000, Sentința civilă nr. 9884 din data de 10.10.2003 pronunțată de către Judecătoria C. în Dosarul nr._/2002.
La termenul de judecată din data de 04.04.2012, pârâta M. T. a formulat cerere de suspendare a prezentei cauze în temeiul art. 244 alin. 1 pct. 1 C. până la soluționarea definitivă și irevocabilă a dosarului nr._, cerere respinsă prin încheierea de ședință din data de 23.05.2012.
La data de 02.10.2012, prin serviciul Registratură, pârâta C. L. de Aplicare a Legii Fondului Funciar a depus note de ședință prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei P. M. C. prin Primar, excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului L. al M. C. și excepția autorității de lucru judecat. De asemenea, cu privire la legalitatea actului juridic contestat, pârâta a mai arătat că la data pronunțării irevocabile a hotărârii judecătorești de care se prevalează reclamanta, terenul în suprafață de 100 mp se afla în proprietatea și posesia beneficiarilor Deciziei nr. 15 din data de 17.01.1992, emisă de prefectura Județului D. și nu în proprietatea și posesia R.A.A.D.P.F.L. C. și C. L. C., decizie care a fost emisă în mod legal în temeiul art. 35 alin. 2 din Legea nr. 18/1991, decizie care constituie titlu de proprietate și este în circuitul civil, iar beneficiarii acesteia se bucură de atributele dreptului de proprietate.
Instanța, din oficiu, a dispus emiterea unor adrese către C. Județeană D. și C. L. C. pentru a se înainta toate înscrisurile care au stat la baza Deciziei nr. 15/17.01.1992, schița amplasament terenului în suprafață de 790 mp și anexele 1 și 2 ce fac parte integrantă din Decizia nr. 15 emisă de P. Județului D., răspunsurile fiind comunicate la data de 15.06.2011 și respectiv 14.06.2012.
In cauza, instanța a administrat proba cu înscrisuri si proba cu expertiza judiciară topografică, raportul de expertiza fiind întocmit de expertul I. M. G. si depus la dosarul cauzei la termenul de judecată din data de 07.12.2012.
Reclamanta M. T. a formulat obiecțiuni cu privire la raportul de expertiză tehnică în specialitatea topografie, răspunsul fiind înaintat de către domnul expert la data de 27.02.2012.
Cauza a fost soluționată inițial prin sentința civilă nr._ din 26.10.2012, prin care Judecătoria C. a admis excepția netimbrarii cererii avand ca obiect revendicarea suprafetei de 100 mp și a anulat acest capat de cerere ca netimbrat; a admis exceptia lipsei capacitatii de folosinta a intimatei Primaria M. C. invocata din oficiu și a anulat, în consecință, capătul de cerere formulat de reclamanta in contradictoriu cu intimata P. M. C., având ca obiect constatarea nulității absolute a Deciziei nr 15/17.01.1992 a Prefecturii Județului D. si a Deciziei nr 183/10.04.1975 a Consiliului Popular al M. C.; a admis excepția lipsei calitatii procesuale pasive a Comisiei Locale C. de aplicare a legilor fondului funciar invocata din oficiu, respingând capatul de cerere avand ca obiect constatarea nulitatii absolute a Deciziei nr 15/17.01.1992 a Prefecturii Judetului D. si a Deciziei nr 183/10.04.1975 a Consiliului Popular al M. C. formulat de reclamanta in contradictoriu cu intimata C. Locala C. de aplicare a legilor fondului funciar, cu sediul în C., jud. D. ca fiind formulat impotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva.
De asemenea, a fost respinsă excepția autoritarii de lucru judecat prin raportare la sentința civila nr._/17.10.2001 pronunțata de Judecătoria C. in dosarul nr 9800/2000, invocata de intimații Magdoiu T. si C. Locala C. de aplicare a legilor fondului funciar, a fost respinsă cererea privind constatarea nulității absolute a Deciziei nr. 15/17.01.1992 a Prefecturii Județului D. si a Deciziei nr. 183/10.04.1975 a Consiliului Popular al M. C. formulat de reclamanta in contradictoriu cu intimații M. C. prin Primar, C. L. al M. C., P. Județului D. si Instituția P. D. ca neîntemeiat, precum și cererea accesorie privind acordarea cheltuielilor de judecata.
Recursul formulat de reclamantă împotriva acestei sentințe a fost admis de Tribunalul D. prin decizia civilă nr. 1072 din 5 iunie 2013, prin care a fost casată sentința recurată, cauza fiind trimisă spre rejudecare la instanța de fond .
În rejudecare, cauza s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei C. la data de 02.09.2013, sub nr._ .
La data de 18.09.2013 reclamanta a depus completare la cererea principală, solicitând în plus să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 823 din 25.03.2013, încheiat de pârâta M. T. cu pârâtul I. C. F. A., solicitând și introducerea în cauză a cumpărătorului și a soției sale, I. C..
P. încheierea de ședință din 30.10.2013 instanța a luat act că reclamanta a renunțat la cererea de ajutor public judiciar pentru acordare asistență juridică din oficiu și că nu se mai judecă în cauză cu P. C..
În temeiul art. 167 C., s-a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisuri și interogatoriu și a fost respinsă ca inutilă proba cu expertiză tehnică judiciară topografică, iar pentru pârâții I. C. F. A. și I. C. a fost încuviințată proba cu înscrisuri și interogatoriul reclamantei, acesta neputând fi însă administrat.
La solicitarea instanței, pârâtele C. locala C. de fond funciar a comunicat în copie documentația ce a stat la baza Deciziei nr. 15/1992 emisă de P. D. și Deciziei nr. 183 din 10.04.1975 emisă de consiliul Popular la Mun. C., precum și precizări cu privire la situația juridică a terenului în litigiu la data constituirii dreptului de proprietate, persoana de la care a fost preluat de stat.
De asemenea, la solicitarea instanței, reclamanta a precizat că solicită în cauză următoarele: 1 - nulitatea Deciziei nr.15/1992emisă de P. D.;
2 - nulitatea Deciziei nr.183 din 10.04.1975 emisă de consiliul Popular al mun. C. ; 3 - revendicare; 4 - nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 823 din 25.03.2013 încheiat cu pârâtul I. C. F. A.; 5 – contestă servitutea instituită pe terenul reclamantei; 6 - rectificarea Cărții funciare, această cerere fiind formulată în prima judecată, dar instanța nu a soluționat-o.
În ceea ce privește cererea de rectificare a cății funciare, la prima judecată instanța a constatat decăzută reclamanta din dreptul de a mai modifica acțiunea după prima zi de înfățișare, astfel că în rejudecare, instanța nu este investită cu o astfel de cerere.
Pârâții I. C. F. A. și I. C. au depus înscrisuri, adrese emise de P. mun. C. ,procese verbale, referat, schițe cadastrale, contract de vânzare cumpărare autentificat sub nr.117 din 15.01.2004, raport de expertiză extrajudiciară (întocmit în dosarul nr._/2002), certificat nr. 409 din 29.03.2001, certificat de moștenitor nr.1257 din 23.12.1991, act de vanzare.
În rejudecare au fost administrate proba cu înscrisuri și interogatoriu.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
I. Cu privire la excepțiile invocate în cauză, ce se soluționează cu prioritate:
1. Excepția autorității de lucru judecat nu este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Analizând sentinta civila nr_ din 17.10.2001 a Judecatoriei C. pronuntata in dosarul nr. 9800/2000, rămasă irevocabila prin respingerea cailor de atac ( filele 163-166 din prima judecată), invocata de pârâte, instanța reține că nu este întrunită tripla identitate de obiect, cauză și părți, prevăzută de art. 1201 cod civil (din 1864, aplicabil în speță, potrivit art. 230 din Legea 71/2011).
Astfel, deși dosarul nr. 9800/2000 in care s-a pronuntat aceasta hotarare judecatoreasca a avut ca obiect constatarea nulitatii absolute a deciziei nr 183/1975 a Consiliului Popular C. si a deciziei nr 15/1992 data de P. D., existând identitate de obiect față de prezenta cauza, precum si aceeasi cauza, nu există identitate de părți între cele doua cauze.
În timp ce în dosarul nr. 9800/2000 acțiunea a fost promovată de fratele reclamantei, N. M., in contradictoriu cu paratii Magdoiu G., Magdoiu T., T. G., T. E., P. D. si RAADPFL C., în prezenta cauza reclamantă este I. E., neexistand asadar identitate nici fizica nici juridica intre reclamanta si fratele sau N. M. in sensul prevederilor art 1201 C civ.
Ca atare, nefiind intrunita tripla identitate de parti, cauza si obiect intre cele doua dosare, instanta va respinge exceptia autoritatii de lucru judecat invocata in cauza.
Cu toate acestea, sentinta civila nr_/17.10.2001 a Judecatoriei C. pronuntata in dosarul nr. 9800/2000 se impune cu putere de lucru judecat fata de prezenta cauza ce are acelasi obiect, respectiv constatarea nulitatii absolute a Deciziei nr 15/17.01.1992 a Prefecturii Judetului D. si a Deciziei nr 183/10.04.1975 a Consiliului Popular al M. C., chiar daca prezenta actiune este formulata de o alta persoana, aspect ce va fi insa analizat cu ocazia soluționării fondului litigiului.
2. Excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului local al mun. C. este întemeiată, în condițiile în care nu există identitate între acest pârât și emitentul actului contestat în cauză, chiar dacă acest pârât este corespondentul fostului Consiliu popular.
Potrivit dispozițiilor art.21 din Legea nr.215/2001 unitățile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu și sunt reprezentate, după caz de primar sau de președintele consiliului județean. ,,Unitățile administrativ-teritoriale sunt titulare ale drepturilor și obligațiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor care aparțin domeniului public și privat în care acestea sunt parte, precum și din raporturile cu alte persoane fizice sau juridice, în condițiile legii”.
Față de prevederile art. 23 din Legea nr.215/2001 privind administrația publică, conform cărora C. local este organ deliberativ, fără personalitate juridică și prin urmare nu poate avea drepturi și nu-și poate asuma obligații, va admite excepția invocată și va respinge acțiunea în contradictoriu cu acesta, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
3. Cu privire la excepția de nelegalitate a Deciziei nr. 15 din 17.01.1992 a Prefecturii jud. D. și a Deciziei nr. 183 din 10.04.1975 a fostului Consiliu Popular al mun. C., invocată de reclamantă, instanța reține următoarele:
Excepția nelegalității unui act administrativ reprezintă o exceptie de fond și presupune un control al legalității unui act administrativ unilateral, la cererea uneia dintre părțile unui litigiu, urmărind ca actul să nu fie luat în considerare la soluționarea litigiului respectiv. Excepția de nelegalitate are drept scop protejarea drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor împotriva unor acte administrative care le-ar putea vătăma.
Potrivit art. 4 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, astfel cum a fost modificată, ,,(1)Legalitatea unui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate.
(2)Instanța învestită cu fondul litigiului și în fața căreia a fost invocată excepția de nelegalitate, constatând că de actul administrativ cu caracter individual depinde soluționarea litigiului pe fond, este competentă să se pronunțe asupra excepției, fie printr-o încheiere interlocutorie, fie prin hotărârea pe care o va pronunța în cauză. În situația în care instanța se pronunță asupra excepției de nelegalitate prin încheiere interlocutorie, aceasta poate fi atacată odată cu fondul.
(3)În cazul în care a constatat nelegalitatea actului administrativ cu caracter individual, instanța în fața căreia a fost invocată excepția de nelegalitate va soluționa cauza, fără a ține seama de actul a cărui nelegalitate a fost constatată.
(4)Actele administrative cu caracter normativ nu pot forma obiect al excepției de nelegalitate. Controlul judecătoresc al actelor administrative cu caracter normativ se exercită de către instanța de contencios administrativ în cadrul acțiunii în anulare, în condițiile prevăzute de prezenta lege.
Art. 5din același act normativ stabilește ce acte nu pot fi supusecontrolului, precum și limitele controlului. Aceste acte sunt, potrivit alin. 1: a)actele administrative ale autorităților publice care privesc raporturile acestora cu Parlamentul;b)actele de comandament cu caracter militar.
Potrivit alin. 2 , ,,Nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară.
(3)Actele administrative emise pentru aplicarea regimului stării de război, al stării de asediu sau al celei de urgență, cele care privesc apărarea și securitatea națională ori cele emise pentru restabilirea ordinii publice, precum și pentru înlăturarea consecințelor calamităților naturale, epidemiilor și epizootiilor pot fi atacate numai pentru exces de putere.
(4)În litigiile prevăzute la alin. (3) nu sunt aplicabile prevederile art. 14 și 21".
P. urmare, pot fi atacate pe calea excepției de nelegalitate acele acte administrative care pot fi fi supuse controlului de legalitate și pe calea acțiunii directe, în contencios administrativ.
În speță este vorba, în primul rând, de un act emis de fostul Consiliu popular al municipiului, în baza dispozițiilor Legii nr. 4/1973, în vigoare la data emiterii acestui act, considerându-se că soții M. T. și G. erau îndreptățiți la această atribuire în folosință a unui teren intrat în proprietatea statului. P. Decizia nr. 183 din 10.04.1975 a fost atribuit în folosință pârâtei M. T. și soțului acesteia, M. G., o suprafață de teren de 100 mp, situat în C., .-8 (fostă .), terenul fiind atribuit pentru construirea unei locuințe, dintr-o suprafață mai mare ce a aparținut foștilor proprietari Max S. Haiduska și H. Neumann, preluată de stat în anul 1950.
Preluarea terenului de către stat s-a făcut printr-un proces verbal întocmit de Comitetul executiv al Consiliului popular municipal C. (fila 295 din prezentul dosar), în temeiul Decretului de naționalizare nr. 92/1950.
Motivele invocate de reclamantă în susținerea excepției de nelegalitate sunt acelea că au fost încălcate dispozițiile Constituției din anul 1948 și 1965, precum și ale art. 480 și 481 din Codul civil; că terenul nu trecuse în proprietatea statului, fiind proprietatea tatălui său, N. N., însă acest motiv nu a fost dovedit de reclamantă conform art. 1169 Cod civil.
Nelegalitatea acestui act presupune că el încalcă dispozițiile legilor în vigoare la data emiterii lui.
Decizia de atribuire în folosință a terenului are la bază dispozițiile Legii nr. 4/1973 și un proces verbal întocmit de o autoritate deliberativă în baza decretului de naționalizare și în aceste condiții, nu poate încălca dispozițiile legale invocate de reclamantă, privind proprietatea privată, terenul fiind atunci în proprietatea statului.
Chiar dacă ar fi vorba de o trecere abuzivă a terenului în proprietatea statului, prejudiciul, vătămarea rezultând din încălcarea dreptului de proprietate s-a produs în patrimoniul fostului proprietar Max Haiduska și nu al tatălui reclamantei, astfel încât reclamanta nu justifică dreptul de a promova prezenta acțiune și de a invoca aceste excepții.
Cel de-al doilea act a cărui nelegalitate se invocă, Decizia nr. 15 din 17.01.1992 (filele 297 și 302 din rejudecare), este emisă în baza unor dispoziții legale speciale, ale Legii nr. 18/1991 a fondului funciar, fiind supus unei proceduri speciale prevăzute de aceste dispoziții, astfel că nu poate face obiectul unei acțiuni directe în contencios administrativ și deci, nici al excepției de nelegalitate.
Astfel, împotriva acestor acte emise în baza legii fondului funciar, care este o lege specială, poate fi promovată o acțiune de drept comun, având ca obiect anularea actelor emise cu încălcarea prevederilor Legii fondului funciar nr.19/1991, conform art. III din Legea nr.169/1997, care enumeră exhaustiv, la alin. 1, acte lovite de nulitate absolută, potrivit dispozițiilor legislației civile aplicabile la data încheierii actului juridic: actele de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate, în favoarea persoanelor fizice care nu erau îndreptățite, potrivit legii, la astfel de reconstituiri sau constituiri; actele de constituire a dreptului de proprietate pe terenurile agricole aflate în domeniul public sau privat al statului, ori în domeniul public al comunelor, orașelor sau municipiilor; actele de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate în intravilanul localităților, pe terenurile revendicate de foștii proprietari, cu excepția celor atribuite conform art. 23 din lege; actele de constituire a dreptului de proprietate pe terenurile agricole constituite ca izlaz comunal; actele de constituire a dreptului de proprietate, în condițiile art. 20, în localitățile în care s-a aplicat cota de reducere prevăzută de lege; actele de constituire a dreptului de proprietate, în condițiile art. 20 și în cazul în care în localitatea respectivă nu s-a constituit dreptul de proprietate persoanelor îndreptățite de lege; transferurile de terenuri dintr-o localitate în alta, efectuate cu încălcarea condițiilor prevăzute de lege, în scopul ilicit de a spori prin aceasta valoarea terenului primit ca urmare a transferului; actele de vânzare-cumpărare privind construcțiile afectate unei utilizări sociale sau culturale - case de locuit, creșe, grădinițe, cantine, cămine culturale, sedii și altele asemenea - ce au aparținut cooperativelor agricole de producție, cu încălcarea dispozițiilor imperative prevăzute la ultimul alineat al art. 28 din lege.
La alin. 2 se menționează că ,,nulitatea poate fi invocată de primar, prefect, procuror și de alte persoane care justifică un interes legitim, iar soluționarea cererilor este de competența instanțelor judecătorești de drept comun, care au plenitudine de jurisdicție.
(3) În situația în care, pe terenurile care au făcut obiectul unor acte juridice, constatate nule potrivit alin. (1), s-au edificat construcții de orice fel, sunt aplicabile dispozițiile art. 494 din Codul civil."
P. urmare, acțiunile ce vizează constatarea nulității actelor emise în temeiul Legii 18/1991, cu încălcarea dispozițiilor legale, sunt calificate de legiuitor ca acțiuni civile, fiind date în competenta instanței de drept comun.
De altfel, această excepție a mai fost invocată de reclamantă împotriva aceluiași act, pronunțându-se Tribunalul D. Secția contencios administrativ și fiscal prin sentința nr. 7209 din 11.09.2013 (filele 210-211 din prezentul dosar, rejudecare), prin care a fost respinsă excepția de nelegalitate ca inadmisibilă.
Pentru motivele de fapt și de drept expuse, va respinge excepția nelegalității celor două acte.
II. Pe fondul cauzei.
Referitor la acțiunea în revendicare formulată de reclamantă, instanța reține următoarele:
Acțiunea în revendicare este acțiunea proprietarului neposesor, îndreptată împotriva posesorului neproprietar, pentru reintrarea în stăpânirea de fapt a bunului.
Reclamanta revendică terenul în litigiu, în suprafață de 100 mp, situat în ., invocând în acest sens actul de vânzare-cumpărare încheiat de tatăl său cu foștii proprietari la data de 25.01.1951 (fila 291). Față de probele administrate în cauză, instanța constată că reclamanta nu a dovedit dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu, conform art. 1169 Cod civil.
Analizând actul de vânzare depus de reclamantă, instanța constată că nu este autentificat, or, fiind vorba de un teren, pentru valabilitatea transmiterii dreptului de proprietate era necesară încheierea actului în formă autentică, conform legii.
Susținerea reclamantei că în cazul vânzării terenurilor, este suficient acordul de voință, nu poate fi primită, în condițiile în care acest acord trebuie să îmbrace o anumită formă pentru valabilitate, pentru că și în anul 1951 era obligatorie această condiție formală, conform dispozițiilor art. 2 din Decretul nr. 221/1950 privitor la împărțeala sau înstrăinarea terenurilor cu sau fără construcții și la interzicerea construirii fără autorizare.
D. procura dată la data de 11.01.1951 de vânzători mandatarului N.I. P. este autentificată (fila 288), în cuprinsul acesteia fiind inserate și clauzele contractului de vânzare ce urma să se încheie, dar acest contract de vânzare-cumpărare nu s-a mai încheiat, ori, cel puțin nu s-a făcut dovada încheierii lui.
P. urmare, terenul în litigiu nu a trecut în proprietatea tatălui reclamantei, N. N..
În consecință, reclamanta nu este îndreptățită să revendice acest teren și neavând calitatea de proprietar, nu are nici dreptul să ceară anularea deciziilor de atribuire în folosință și respectiv în proprietate asupra terenului în litigiu.
Așa cum se observă din procesul verbal de preluare a terenului și din referatul din 2 februarie 1959 (fila 296), ca fost proprietar al terenului în litigiu figurează Maz Haidusca și nu autorul reclamantei, N. N..
D. fostul proprietar al terenului, Max S. Haiduska sau moștenitorii lui puteau solicita restituirea terenului în baza legilor de reparație, reclamanta neavând nici un drept și nici măcar o speranță legitimă asupra terenului în litigiu, în sensul art. 1 din protocolul adițional nr. 1 al Convenției EDO.
Decizia nr. 183 din 10.04.1975 a fost emisă, astfel cum s-a arătat mai sus, în considerarea regimului juridic al terenului, ca bun aflat în proprietatea statului și a dispozițiilor Legii nr. 4/1973 privind dezvoltarea constructiei de locuinte, vanzarea de locuinte din fondul de stat catre populatie si contruirea de case de odihna proprietate personala. Potrivit art. 4 din lege, ,,Terenurile situate in perimetrele oraselor sint supuse regimului sistematizarii, indiferent de natura proprietatii. Detinatorii acestor terenuri pot construi numai cu aprobarea comitetelor executive ale consiliilor populare si cu incadrarea in normele de sistematizare si arhitectura.
Terenurile proprietate de stat pot fi atribuite de catre comitetele executive ale consiliilor populare in vederea construirii de locuinte, in folosinta organizatiilor socialiste sau a persoanelor fizice, potrivit prevederilor planurilor de sistematizare, cu plata taxei stabilite prin dispozitii legale.
Dreptul de folosinta a terenului atribuit este acordat numai pe durata existentei constructiei respective".
P. urmare, atribuirea în folosință s-a făcut legal, avându-se în vedere statutul juridic al terenului la acea dată.
Totodată, așa cum s-a reținut mai sus, reclamanta nu are nimic de câștigat din anularea acestui act, neavând vreun drept asupra terenului ce a făcut obiectul deciziei respective.
În ceea ce privește decizia nr. 15 din 17.01.1992, aceasta a fost emisă cu respectarea dispozițiilor art. 35 alin. 2 din Legea nr. 18/1991 în forma de la acea dată (actual art. 36 alin. 2), potrivit cărora se atribuie în proprietate terenurile care au fost atribuite de fostele consilii populare pentru construirea de locuințe sau cu ocazia cumpărării de la stat a unor asemenea locuințe.
Atribuirea în proprietate a acestor terenuri se face, potrivit art. 35 alin. ultim din Legea nr. 18/1991 prin decizia prefecturii la propunerea primăriilor făcută pe baza verificării situației juridice a terenurilor.
Această decizie nu este contrară legii, ci este dată cu respectarea dispozițiilor prevăzute de Legea nr. 18/1991, care este o lege specială, de reparație, iar în unele cazuri, cum este și cel analizat în speță, de constituire a dreptului de proprietate asupra terenului atribuit de stat, în favoarea proprietarilor construcției edificate pe terenul respectiv.
P. urmare, pârâta M. T. a dobândit dreptul de proprietate prin lege, ca mod originar de dobândire a acestui drept, respectiv prin îndeplinirea condițiilor impuse de art. 35, actual art. 36 alin. 2 din legea nr. 18/1991.
De altfel, condițiile emiterii acestor decizii au mai fost analizate și în sentința civilă nr._ din data de 17.10.2001 a Judecătoriei C., rămasă irevocabilă, prin care s-a reținut cu putere de lucru judecat că deciziile nr. 183/1975 si nr 15/1992 au fost emise cu respectarea dispozitiilor legale incidente, terenul respectiv in suprafata de 100 mp fiind proprietate de stat la momentul emiterii lor.
P. urmare, a fost respinsă actiunea promovata de fratele reclamantei si avand acelasi obiect ca si prezenta cauza.
În speță operează prezumția de lucru judecat cu privire la o anumită situație de fapt, prezumție ce rezultă din prevederile art. 1201 alin. 2 Cod civil și împiedică readucerea în fața instanței a chestiunii litigioase deja rezolvate. Legea prevede o limitare cu privire la prezumțiile de fapt, la cazurile în care este admisă proba cu martori.
P. lucrul judecat se înțelege ceea ce s-a decis printr-o hotărâre judecătorească, iar puterea sau autoritatea lucrului judecat reprezintă forța cu care se impune lucrul judecat și care este aceea a unei prezumții absolute, în virtutea căreia se prezumă că tot ce a decis instanța corespunde adevărului (art.1200 Cod civil), astfel încât nici o probă contrarie nu poate fi admisă, nici chiar mărturisirea (art.1202 Cod civil).
Prezumția puterii de lucru judecat, ce trebuie reținută în prezenta cauză, este una dintre cele două manifestări ale autorității de lucru judecat, cealaltă fiind excepția procesuală ce împiedică o nouă judecată, conform art.1201 Cod civil. Prezumția este un mijloc de probă, de natură a demonstra ceva în legătură cu raporturile juridice existente între părți (art. 1200 pct.4, art. 1202 alin. 2 Cod civil).
În acest sens s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția civilă și de proprietate intelectuală, în decizia civilă nr. 995 din 4 februarie 2009. Înalta Curte a subliniat faptul că acest principiu (al autorității de lucru judecat) corespunde necesității de stabilitate juridică și ordine socială și el nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil prevazut de art. 6 din CEDO, deoarece dreptul de acces la justitie nu este unul absolut, el putând cunoaste limitari ce decurg din aplicarea altor principii.
Spre deosebire de excepția procesuală, care corespunde unui efect negativ, extinctiv, care împiedică a doua judecată și presupune tripla identitate de elemente prevăzută de art. 1201 C.civ. (obiect, părți și cauză), în cazul în care efectul important al hotărârii se manifestă pozitiv, demonstrând modalitatea in care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase in raporturile dintre părți, nu există posibilitatea de a se statua în alt mod.
Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis. Această reglementare a autorității de lucru judecat în forma prezumției asigură, din nevoia de ordine și stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătorești.
Se mai reține că suprafata de teren de 100 mp ce a facut obiectul acestor decizii a fost revendicata de fratele reclamantei N. M. în anul 1995 ca facand parte dintr-o suprafata mai mare de teren din C., ., acțiunea în revendicare fiind admisă prin sentinta civila nr._ din 29.05.1995 pronuntata de Judecatoria C. in dosarul nr. 1258/1995.
Ca atare, deși acțiunea în revendicare a fost admisă, sentința respectivă a fost pronunțată ulterior, în anul 1995, iar cele două decizii au fost emise când terenul in suprafata de 100 mp se afla in proprietatea statului, fiind nationalizat in anul 1952.
In cauza nu sunt aplicabile prevederile art. III, alin. 1, lit. a, pct. iii din Legea nr.169/1997 invocate de reclamantă, deoarece decizia nr. 15/17.01.1992 a Prefecturii D. a fost emisă în baza art. 35 alin. 2 din Legea 18/1991 în forma în vigoare la momentul emiterii acestei decizii.
În ceea ce privește înscrierea reclamantei în fals, cu privire la o adresă emisă de P. mun. C., solicitând aplicarea dispozițiilor art. 284 Cod procedură civilă, care însă, nu sunt aplicabile, deoarece aceste dispoziții privesc un înscris sub semnătură privată opus de partea adversă, de care aceasta se folosește în susținerea unei cereri, ca mijloc de probă.
Cel căruia i se opune este dator, potrivit art. 177 alin. 1 Cod procedură civilă este dator, fie să recunoască, fie să tăgăduiască scrisul ori semnătura.
Art. 180 prevede că ,,Dacă una din părți declară că scrisul sau semnătura este falsă și cealaltă parte nu este de față, instanța va dispune înfățișarea părților în persoană, la alt termen, când partea care a invocat înscrisul va arăta mijloacele sale de apărare și va depune înscrisul pentru verificare.
Părțile pot fi reprezentate și prin mandatari cu procură specială, dacă dovedesc o împiedicare bine întemeiată."
De asemenea, potrivit art. 181, ,,Președintele va constata, prin proces-verbal, starea materială a înscrisului defăimat, dacă există pe el ștersături, adăugiri sau îndreptări, apoi îl va semna, spre neschimbare și-l va încredința grefei, după ce va fi semnat de grefier și de părți.
Dacă părțile nu vor sau nu pot să semneze, se va face arătare în procesul-verbal".
Art. 182 prevede că ,,La ziua fixată, președintele întreabă partea care a înfățișat înscrisul dacă înțelege să se folosească de el.
Dacă partea lipsește, nu voiește să răspundă sau declară că nu se mai folosește de înscris, acesta va fi înlăturat.
Dacă partea care a defăimat înscrisul ca fals lipsește sau nu voiește să răspundă sau nu stăruie în declarație, înscrisul va fi socotit ca recunoscut."
Conform art. 183, ,,Dacă partea care defaimă înscrisul ca fals arată pe autorul sau complicele falsului, instanța poate suspenda judecata pricinii, înaintând înscrisul procurorului împreună cu procesul-verbal ce se va încheia".
În fine, potrivit art. 184, ,,Când nu este caz de judecată penală sau dacă acțiunea publică s-a stins sau s-a prescris, falsul se va cerceta de instanța civilă, prin orice mijloace de dovadă."
Față de prevederile legale mai sus citate și susținerile reclamantei care s-a înscris în fals cu privire la o adresă depusă în copie de pârâta M. T. la fila 180 din dosarul nr._ .
Înscrisul cu privire la care reclamanta s-a înscris în fals nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 177-182 Cod procedură civilă, nefiind un act de care se folosește pârâta pentru a-și justifica propria calitate și de care depinde soluționarea cauzei, actele contestate fiind cele de care depinde soluționarea cauzei, alături de cele care îndreptățesc sau nu demersurile reclamantei.
Astfel, cu adresa respectivă, din anul 1995, era comunicată soților M. G. și T. o copie a anexei nr.1 la Decizia Prefecturii D. nr. 15/1992, anexă ce privește mai multe persoane, pârâta și soțul acesteia figurând la poziția nr. 138.
De asemenea, reclamanta nu a arătat autorul sau complicele falsului invocat, conform art. 183 C..
Pentru motivele de fapt și de drept expuse mai sus, va respinge atât cererea de revendicare, cât și cererea privind nulitatea deciziilor nr. 183 din 10.04.1975 și nr. 15 din 17.01.1992, ca neîntemeiate.
În ceea ce privește cererile formulate în rejudecare, instanța constată următoarele:
Cererea prin care se contestă servitutea instituită în favoarea terenului revendicat nu este motivată în fapt și în drept, conform art. 112 Cod procedură civilă, deși instanța i-a pus în vedere reclamantei, asistată de un avocat, să precizeze cererea sub acest aspect.
Instanța reține că dreptul de servitute este o sarcină care se constituie cu privire la un imobil pentru înlesnirea sau lărgirea utilizării unui alt imobil, ce aparține altui proprietar. Acesta se constituie ca drept real asupra imobilului altuia impusă de nevoile imobilului vecin. În speță, la adresa din . există două imobile, unul aparținând pârâților I. C. și I. C., cumpărat de la pârâta M. T., ce face obiectul acțiunii în revendicare și altul învecinat, ce figurează ca fiind proprietatea lui N. M.. Imobilul revendicat reprezintă un loc înfundat în sensul art. 616 Cod civil, motiv pentru care, prin sentința civilă nr. 9884 din 10.10.2003 Judecătoria C. a instituit această servitute de trecere, astfel cum se menționează în contractul de vânzare-cumpărare, servitutea fiind transmisă conform legii cumpărătorilor.
Din actele dosarului, instanța reține că dreptul de servitute de trecere a fost instituit printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, astfel încât este opozabil tuturor și starea de fapt stabilită cu putere de lucru judecat nu poate fi contrazisă printr-o altă hotărâre judecătorească.
Totodată, se reține că, întrucât reclamanta nu este proprietara terenului revendicat (fond dominant), nici nu poate contesta un drept de trecere instituit în favoarea altei persoane.
Cu privire la stingerea dreptului de servitute prin prescripție extinctivă, invocată de reclamantă, instanța constată că nu este întemeiată, acest drept fiind folosit de proprietarul imobilului dominant, iar reclamanta nu a dovedit că acesta nu a exercitat timp de 30 de ani (conform art.639 Cod civil) servitutea de trecere pe terenul în litigiu.
În ceea ce privește cererea pentru nulitatea absolută a contractului de vânzare –cumpărare autentificat sub nr. 823 din 25.03.2013, instanța constată că nu este întemeiată, având în vedere că reclamanta nu este îndreptățită la restituirea terenului ce a făcut obiectul vânzării respective, astfel cum s-a reținut mai sus, astfel încât o va respinge.
În considerarea prevederilor art. 274 Cod procedură civilă, respingând acțiunea reclamantei, instanța va respinge și cererea accesorie pentru acordarea cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neîntemeiată cererea în revendicare formulată de reclamanta I. E., cu domiciliul în Pitești, ..2, ., în contradictoriu cu pârâta M. T., cu domiciliul în Jimbolia, .. 51, jud. T. .
Respinge ca neîntemeiată cererea reclamantei privind constatarea nulitatii absolute a Deciziei nr. 15 din 17.01.1992 a Prefecturii Judetului D. si a Deciziei nr. 183 din 10.04.1975 a fostului Consiliului Popular al M. C., formulată în contradictoriu cu pârâții M. T., M. C. prin Primar, cu sediul în C. ,., nr.7, jud. D., P. Judetului D. ,cu sediul în C., . ,jud. D. si Instituția P. D., cu sediul în C., ., jud. D. .
Respinge ca neîntemeiată cererea prin care reclamanta contestă servitutea instituită pe terenul în litigiu.
Respinge exceptia autoritatii de lucru judecat invocata de intimatii Magdoiu T. si C. Locala C. de aplicare a legilor fondului funciar.
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului L. al M. C., invocată de C. L. C. de aplicare a legilor fondului funciar și în consecință, respinge cererea privind nulitatea Deciziei nr. 183 din 10.04.1975 a fostului Consiliului Popular al M. C. în contradictoriu cu acest pârât, ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă.
Respinge ca neîntemeiată cererea de completare privind nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificast sub nr. 823 din 25.03.2013, formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâții M. T., I. C. –F.-A. și I. C., cu domiciliul în C., . A, jud. D..
Respinge excepția de nelegalitate a Deciziei nr. 15 din 17.01.1992 a Prefecturii Judetului D. si a Deciziei nr. 183 din 10.04.1975 a fostului Consiliului Popular al M. C. și excepția prescripției extinctive a servituții, invocate de reclamantă.
Respinge cererea reclamantei privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 05.03.2014.
Președinte Grefier
L. N. D. S.
Red.L.N.
Tehnored.D.S./12 ex.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 9973/2014. Judecătoria CRAIOVA | Fond funciar. Sentința nr. 675/2014. Judecătoria CRAIOVA → |
|---|
